I took a trip on a sailing ship / And when I reached Jamaica I made a stop…*

File de jurnal

Falmouth, 8/12/2015

Când am ales, acum câteva săptămâni, această croazieră știam deja că nu va fi vorba de o afacere simplă. Și, în niciun caz pe gustul unui european, chiar dacă el are experiența voiajelor în Statele Unite de zeci de ani !

Intr-adevăr, un vapor cu 5500 pasageri, plecând și întorcându-se de la Fort Lauderdale, care într-o săptămână de voiaj nu face decât trei escale, dintre care una este numai o « colonie » americană în Haiti, e o garanție a unui plonjon în atmosfera « Americii profunde ». Mai bine zis, în America « middle class », cu toate ideosincraziile ei obsesionale și afișând în mod ostentativ « contracultura » ei, cu care se mândrește. Iar organizatorii voiajului nu s-au gândit nici măcar un moment că s-ar putea adresa unei populații diferite, deși, pe vas, mare parte dintre călători provin din țările Americii Latine sau din populația hispanofonă Nord-Americană. Insă această populație e deja cucerită și practică în mod asiduu « the american way of life », cu toate aberațiile ei.

Sunt intrigat, de multe zeci de ani, de faptul că toată clasa medie latino-americană consideră Miami ca adevărata lor capitală, fără s-o recunoască în mod oficial. Ani de zile, cunoscătorii acestei lumi mi-au afirmat că, venind din țări în care « nimic nu funcționează », latino-americanii sunt extrem de mulțumiți să găsească în Florida un loc unde « totul funcționează ». Dacă acest lucru era valabil în anii ’70 sau ’80, astăzi toate țările latino-americane se bucură de aceleași infra-structuri ca și cele din U.S.A. și tradiționalul… mergem la Miami « for shopping » nu se mai justifică deloc.

Intretimp, pe marile vapoare de croazieră americane, situația obiectivă a devenit de un suprarealism total.

Un vas de croazieră este o lume...

Un vas de croazieră este o lume…

Pe de o parte, pasagerii americani sau cei asimilați, care trăiesc exact ca în « America profundă », însă cu pretenții de aventură excepțională : « the highlight of your life ! ». Asta te face să întâlneși domni cu papion și doamne în rochii strălucitoare cu paiete, care stau la coadă o oră în culoarul din fața sălii de mese… pentru ca să cineze la ora 5 după-amiază ! Sau călători în pantaloni scurți și sandale de plaje, în casinoul unde crupierii sunt îmbrăcați cu uniforme ce imită hainele de seară !

Pe de altă parte, personalul de bord, provenind în cvasi-totalitate din țări cu mână de lucru ieftină (India, Indonezia, China, țările est-europene sau latino-americane…) care imită maimuțărind moravurile americane, dar care, dacă ai ocazia să le vorbești în intimitate sau într-o limbă neaccesibilă tuturor, îți mărturisesc că n-au niciun respect pentru acest mod de a se comporta al « stăpânilor » lor.

...independentă de Universul înconjurător!

…independentă de Universul înconjurător!

E drept că pe vapor totul a fost pregătit pentru a satisface « invitatul plătitor » (paying guest !) nord-american, pentru care restul lumii nu prezintă un mare interes. Activitățile propuse sunt centrate mai ales pe « shopping », vizitele propuse se fac în grupuri compacte, supraveghate, în locuri unde domnește… « shopping-ul », vasul e împânzit de magazine de tot soiul, până și vedetele muzicale au pregătit ședințe de vânzare a discurilor și a biografiilor. Ca să nu mai vorbim de « ofertele excepționale » legate de cure de slăbire, repunere în formă, licitații de artă, vânzări de croaziere… In mod straniu, nu apar vânzători de case de vacanță sau de « time sharing » -apartamente în coproprietate- aflate în țările vizitate. Poate pentru că participanții la croazieră sunt atât de puțin interesați de aceste meleaguri încât, mulți dintre ei, nici nu coboară de pe vas în timpul escalelor. Sau, dacă coboară, rămân în zona portului, unde li s-a spus că prețurile sunt « duty free » și că… nu au să se teamă de nicio agresiune a localnicilor.

Pentru ei este aproape… o croazieră virtuală ! Ceeace nu-i deranjează deloc. In fond, ca să faci « shopping » poți rămâne tot atât de bine pe vas !

                                           *   *   *

Mărturisesc că escala « Falmouth, Jamaica» era pentru mine momentul-cheie al croazierei în « Caraibele-vest » prevăzută în luna decembrie a anului 2015. Nu numai pentru că acest port istoric este prezentat ca un model de arhitectură georgiană, dar și pentru că era prima oară când puneam piciorul în Jamaica.

Sunt zeci de ani de când visez să vizitez această insulă din marea Caraibelor, însă ocazia nu s-a prezentat niciodată. Am reușit, la începutul anilor 2000, să vând un container de produse pentru industria minieră din Jamaica, dar, din păcate, această primă tentativă nu a fost urmată de un contract de lungă durată, care mi-ar fi dat ocazia să-mi vizitez clientul din insulă.

Mă atrăgea acolo, nu numai amintirea muzicii lui Bob Marley sau Harry Belafonte, dar și curiozitatea de a vedea o țară în care, după recensământul din 2007, aproape jumătate din populație vorbește un « patois » sau « patwa » bazat pe limba engleză, însă care a fost colonie spaniolă timp de aproape două secole, înainte de a deveni supusa coroanei britanice. Unde și azi, la mai bine de jumătate de secol după obținerea independenței, continuă să o aibă pe Majestatea Sa ca șef al Statului, o structură juridico-administrativă copiată după cea britanică, un prim-ministru de sex feminin, însă o populație în proporție de 92% de origină africană. Și, dacă mai adaugi cei 6% metiși, înțelegi că celelalte minorități (asiatici, latino-americani, nord-americani… ) reprezintă o cantitate neglijabilă.

Desigur că în numai 6 ore de sejur într-o localitate minoră a acestei ţări, nu ai timpul necesar pentru a face un studiu detailat, nici al populației, nici al obiceiurilor, nici al culturii unei insule cu 3 milioane de locuitori. Insă te poți impregna de ambianța străzii, poți descoperi arhitectura și monumentele locului, ba chiar și observa viața de toate zilele a orașului. Dacă aceste subiecte te interesează ! Ceeace nu părea a fi cazul unei fracțiuni importante din pasagerii de pe vapor !

Falmouth, portul prevăzut pentru escala croazierei noastre în Jamaica, este un mic orășel cu numai 7500 locuitori, însă care are o istorie și o arhitectură particulară în insulă. Probabil că tocmai de aceea a fost ales de compania Royal Caribeean International care o abordează din 2011 într-un terminal pentru construcția căruia s-au cheltuit 180 milioane USD și care poate primi cele mai noi și importante vapoare de croazieră, cum ar fi « Oasis of the Sea », o navă cu un deplasament de 225 000 tone, un echipaj de 2200 membri și care transportă 5500 pasageri.

Desigur că o astfel de populație « pestriță » (numai echipajul navei se compune din 71 naționalități !) care debarcă doar pentru câteva ore într-un mic oraș portuar, riscă să-i desfigureze aspectul tradițional. Insă lucrurile se petrec numai parțial în acest fel !

Chiar de la coborârea de pe vapor, unde te-ai putea aștepta la cozi interminabile cum am întâlnit în alte croaziere, ești întâmpinat de o piață artificială compusă din nenumărate prăvălii, oferind tot ce-ți poți imagina, de la articole de artizanat până la diamante și produsele de lux ale marilor firme internaționale. Toți afirmă sus și tare că prețurile lor sunt imbatabile, « duty free », inegalabile orișiunde ! Ajunge să fi voiajat cât de cât prin lume ca să-ți dai repede seama că astea sunt povești de vânzători de târg. Insă afirmate cu o mare siguranță !

Avantajul este că ei elimină deja o bună parte din călătorii ce au avut curajul să coboare de pe vas ! Și, cum acestora li s-a spus că Jamaica este una dintre țările cu cel mai ridicat nivel de violență din lume, … iată un bun pretext pentru a nu ieși din port !

De cum treci de gardul păzit de poliție, un alt peisaj ți se deschide în fața ochilor !

Tot o piață de artizanat pentru turiști, însă acum cu un aer mai improvizat, din pânză și lemn, și, probabil, cu prețuri mai abordabile.

Dacă mai parcurgi vreo sută de metri, dai peste centrul istoric comercial al orașului : Market St. Aici sunt concentrate principalele edificii « Georgian style » din oraș, care datează, în mare parte, de la sfârșitul secolului XVIII sau începutul secolului XIX.

Falmouth era, în acea perioadă, unul dintre cele mai active porturi din insulă. Ocupația principală era legată de producția și exportul zahărului, care necesita o cantitate importantă de mână de lucru. De unde o activitate anexă, dar tot atât de lucrativă : importul de sclavi. Pe atunci puteai întâlni în port până la 30 nave cu pânze, care aduceau sclavi din diferite colțuri ale Imperiului Britanic și plecau cu zahăr sau rom spre Europa și America de Nord.  

Incepând din anii 1840, odată cu abolirea sclavajului în Imperiul Britanic, activitatea portului a început să decline, ceeace nu a împiedicat construcția altor edificii în același stil « Georgian ». Nu se poate spune că la Falmouth poți întâlni construcții excepționale ca arhitectură sau dimensiuni. Cu atât mai mult cu cât mare parte dintre ele așteaptă încă momentul în care vor fi restaurate. Insă șarmul locului e dat, mai ales, de unitatea arhitecturală și de viața de zi cu zi, care animează peisajul acestui cartier istoric.

Falmouth a fost conceput, încă de la crearea sa, în 1795, cu un plan urbanistic studiat, cu străzi ce se întretaie în unghi drept, cu o fântână centrală, principala sursă de apă potabilă pentru populația nevoiașe, care mai funcționa încă în anii ’60, deși orașul dispunea de o rețea de apă potabilă anterioară celei instalate la New York !

Dacă-ți continui plimbarea dincolo de zona centrală, dai peste cartiere de o autenticitate uimitoare. Nici centre comerciale, nici lanțuri de restaurante mondializate, ci numai case mai mici sau mai mari, în stil colonial, vânzători cu tarabe pe roți, găini care traversează strada fără frică, meșteșugari care își fac meseria pe trotuar, terase unde localnicii își beau berea sau joacă pietre. Totul învăluit de muzica locală, sub lumina crudă a soarelui tropical, care face să strălucească publicitățile și afișele multicolore. Ce diferență față de lumea noastră, monocoloră, cu acel gri și negru atât de « la modă »…

Mergând mai departe, în direcția « Kingston Rd. », poți întâlni un adevărat cartier al mizeriei, cu case de lemn construite din scânduri bătute în cuie, de-a lungul unor canale cu apă stătătoare. Aici turiștii au dispărut de mult ! Insă, în mod straniu, vezi trecând pe stradă grupuri-grupuri de elevi în uniforme monocolor, albastre, bordeaux, verzi… Și toți au o cămașe albă impecabilă și o cravată de aceeași culoare cu uniforma. S-ar zice că ies dintr-un « college » din Marea Britanie !

                                                             *   *   *

O plimbare de câteva ore la Falmouth este o aventură fără risc, ce te duce înapoi în timp cu un secol sau două !

Și dacă iei răgazul necesar pentru a discuta cu localnicii, poți descoperi lucruri uimitoare. In afara plantelor sau arborilor tropicali pe care îi cunoșteam, am remarcat un pom cu ciorchini de fructe roșii-galbene, cam de mărimea unui măr, necunoscute mie. L-am întrebat pe un locuitor al orașului ce este acest fruct, drept care el m-a invitat imediat în curtea casei sale, ca să-l pot fotografia direct în pom. Așa am aflat că « ackee » (Blighia sapida) este fructul național jamaican.

Falm Ackee 002_resizeMai apoi, am descoperit în piața centrală a orașului că semințele sale sunt de vânzare și mi s-a explicat cum se gătește. N-am avut însă timpul suficient ca să-l gust. Am înțeles însă că seamănă cu cartoful și că însoțește peștele local.

E un motiv suficient însă ca să revin în Jamaica !    

                     «  But I’m sad to say I’m on my way
Won’t be back for many a day
My heart is down, my head is turning around
I had to leave a little girl in Falmouth town
» *

Little girls from Falmouth!

Little girls from Falmouth!

* Harry Belafonte – Jamaica Farewell

Adrian Irvin ROZEI, Falmouth, Jamaica, decembrie 2015

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *