Guess where is George Clooney!

…sau : « Acum ar fi binevenită o cafea… ! » din « Maică-mea era mare farmazoană » de Mihail Sadoveanu.

Pe vremea când lucram cu ţările din Orientul Mijlociu, de câte ori soseam în biroul unui client, mi se propunea o cafea.

Pe urmă, alta în timpul negocierilor şi una la plecare. The last one for the road ! Desigur că dac-aş fi băut atâtea cafele zilnic, n-aş mai fi închis ochii toată noaptea, poate chiar timp de o săptămână după sfârşitul voiajului !

Insă cum să faci ca să refuzi în mod elegant, mai ales când ştii că în Orient cafeaua este un element cheie al oricărei negocieri ?

Atunci, mi-am amintit o anecdotă auzită încă din copilărie, la Bucureşti, care, povestită la momentul potrivit, avea darul de a destinde atmosfera şi a-mi evita refuzul abrupt, când mi se propunea, pentru a zecea oară în aceeaşi zi, să servesc o cafea :

Un voiajor comercial soseşe în cabinetul doctorului său şi-i spune :

« Acum două săptămâni am sosit acasă pe neaşteptate şi mi-am găsit soţia în pat, cu un amic. Furios, m-am repezit la bucătărie, am pus mâna pe un cuţit de măcelărie şi m-am năpustit spre omul care mi-a terfelit onoarea, cu intenţia evidentă de a-l omorî. Atunci, soţia mea a intervenit : Stai dragă ! Iţi dai seama ce prostie faci ? El va fi mort, tu în puşcărie, eu te voi înşela cu alţi bărbaţi… Mai bine te opreşti, eu vă fac o cafea, vorbim ca oameni civilizaţi…şi totul se aranjează !

Zis şi făcut.

După câteva zile, revin iar acasă pe neaşteptate, iar o găsesc pe nevastă-mea în pat, cu alt amic, iar vreau să-l omor, soţia intervine şi ne liniştim cu o cafea.

In fine, ieri… »

Doctorul, care mai avea şi alte treburi decăt să asculte astfel de poveşti, îl întrerupe spunând :

« Bine, Domnul meu, de ce ai venit la mine ? Du-te şi consultă un avocat ! »

« Nu, spune pacientul ! Vreau să ştiu ? Atâta cafea n-o să-mi facă rău la inimă ? »

*   *   *

Nu pot spune că am fost vreodată un mare băutor de cafea. Pentru mine, cafeau are o funcţie socială : nu mi-ar trece prin minte să mă duc singur şi să beau o cafea într-un bar sau restaurant. Insă savurez cu mare plăcere o cafea în compania amicilor, colegilor, chiar şi al unui necunoscut întâlnit într-o gară sau într-un aeroport, cu care vorbesc despre vrute şi nevrute, ca să omorâm timpul !

Insă fiind un « oriental », desigur că am fost înconjurat de o lume de « cafegii », mai mult sau mai puţin fanatici, încă din copilărie.

Imi amintesc de vremea când aveam vreo 6 sau 7 ani şi când, după sacrosanta siestă de după-amiază în casa bunicilor mei, ne regăseam în salon pe la ora 17h00 şi bunicul meu se instala într-un fotoliu cu râşniţa de cafea în mână. El măcina atunci un amestec de boabe special comandat, care urma să dea materia primă pentru obţinerea băuturii pe care bunicii mei aveau să o deguste îndelung, tăifăsuind şi comentând noutăţile zilei. Eu n-aveam voie să beau cafea –« Asta nu-i pentru copii ! »- însă profitam de comentariile bunicului meu privind calitatea amestecului, granulometria obţinută, nivelul torefacţiunii…

Astfel am aflat că cel mai bun melanj de cafea din lume este « o treime Ceylon, o treime Moka, o treime Maragogype » ! Mi-au trebuit aproape 40 ani ca să descopăr ce înseamnă « Maragogype » : este numele unui sat de lângă Bahia, în Brazilia, unde această varietate de cafea arabica, cu boabe mari, a fost descoperită pentru prima dată. Deci « amestecul ideal » trebuia să conţină cafea produsă pe trei continente : Asia, Orientul Mijlociu şi America Latină !

Mă întreb astăzi dacă în România anilor ’50 mai exista încă, în magazine, un melanj atât de sofisticat ! Insă îmi amintesc că mergeam, tot cu bunicul meu, în minuscula prăvălie a unui armean, lângă Piaţa Matache, care încă mai expunea în vitrină diferite soiuri de cafea şi specialităţi orientale (cristale de zahăr candel pe sfoară, rahat, năhut…)

La vârsta adolescenţei am început să preferăm, mai degraba decât cafeaua clasică, « Nesul rece ».

Am învăţat să frec pudra de cafea cu zahărul, să torn apa rece şi să dau emulsiei obţinute o urmă de spumă, ca la o cafea tradiţională.

Era primul pas spre acel faimos « café frappé », pe care-l numeam « cafi frapi », ce mă urmăreşte şi astăzi !

De unde să ştiu eu pe atunci că boala asta îi mai contaminase şi pe alţii !

Ba chiar că fusese cântată chiar şi de Modugno, în 1956 !

“Vivi così
tra boutiques e caffé
mangi roast beef
bevi solo frappè
Ma perchè?
Oh! No!” *

Versiunea oficială afirmă însă că varianta “caffé frappé” nu a fost “inventată” decât în 1957, în Grecia, în timpul Târgului de la Salonic, de un consumator care n-ar fi găsit decât apă rece! Este, probabil, tot o apropiere frauduloasă, ca şi atâtea altele cu care grecii sunt obişnuiţi (vezi brânza de Brăila numită “feta”, “tzadziki”, “dolma/sarma”, “cafea grecească” etc.) Insă în Grecia am văzut, încă din anii ’90, o aplicaţie practică la “caffé frappé”, care permite democratizarea lui şi consumul rapid, chiar şi pe stradă: într-un pahar transparent de plastic, găseşti două compartimente, separate de o microscopică foaie de polistiren cristal. In compartimentul inferior se află apa, în cel superior, cafeaua şi zahărul.

Ajunge sa rupi cu o uşoară presiune a degetelor separaţia, să amesteci cu energie tot recipientul pentru a obţine mult doritul “caffé frapé”, degustat cu un pai prin operculul de aluminiu. Şi, dacă recipientul a fost stocat cu grijă într-un refrigerator, rezultatul este mai mult decât onorabil! In mod straniu, n-am văzut acest obiect în nicio altă ţară, chiar şi mediteraneană.

Au venit pe urmă anii negri ai amatorilor de cafea din România.

N-am cunoscut decât în trecere celebrul « nechezol » al anilor ’80, însă am trăit din plin epoca primelor cutii de « Nescafé » solubil, pe care vara mea din Olanda ni le trimetea în vederea comercializării, şi care ne permiteau plătirea necesităţilor bazice ale bunicii mele. Cutii care soseau cu operculul de protectie din aluminiu găurit cu andreau în trei sau patru locuri, dovadă că s-a verificat la vamă că nu fusese ascuns în ele cine ştie ce obiect subversiv ! Aceste cutii au dat ocazia mamei mele să organizeze un « circuit de distribuţie » a pachetelor sosite din occident, care conţineau şi fuste plisate de « Tergal », metraje de « balonseide » ( !), « fâşuri », rareori pantofi, dar, odată, chiar şi o piele de crocodil de vreo trei metri lungime, sosită de la un unchi din Argentina, care a necesitat constituirea unei mici asociaţii pentru optimizarea numărului de pantofi, poşete, curele … ce urmau să fie fabricate de un artizan cooperatist …la « negru », pentru a nu stârni gelozia celor ce n-au avut şansa de a fi « aleşi » !

Mai apoi, plecat din România şi începându-mi cariera de « globe trotter » am înâlnit o infinitate de cafenele, baruri, spelunci, localuri istorice, contoare de gară… unde intrai ca să bei « un petit noir » !

A le cita pe toate este nu numai imposibil, dar şi obositor pentru cititor…şi pentru cel ce scrie !

Cum pot uita însă, « Caffè Florian » la Veneţia cu celebrul lui « affogatto al caffè », « Caffè Groppi », la Cairo –despre care amicul meu Aleco spunea, amintind epoca de aur a anilor ’50 : « Te aşezi pe terasă, plăteşti doi piaştrii o cafea, şi vezi defilând cele mai frumoase şi mai elegante femei din lume, îmbrăcate cu toalete de milioane »-, « Le Bar à L’Americaine », la Alexandria, unde chiar şi azi mai poţi admira oglinzile de 3 metri înălţime pe care sunt pictate, în culori vii, zonele de producţie şi cifrele recoltelor mondiale de cafea… din anii ’30 !

Clooney GroppiMai aproape de zilele de azi, îmi amintesc barurile din Santiago de Chile, celebrele « cafés con piernas », reputate pentru plastica fetelor ce servesc, îmbăcate cu fustuliţe « au ras du bonbon ». La tejgheaua barului, în picioare, cu ceaşca în mână, numai oameni de afaceri între două vârste, fascinaţi de baletul fetelor care prepară cafeaua, cu ochii scoşi din cap şi o culoare violacee a feţei de mă temeam să nu-i pocnească pe toţi un atac de apoplexie în următoarele minute, când ele, în focul acţiunii, se întorceau cu spatele ! Şi Don Alberto, agentul meu de vreo 80 ani, care insista cu cea mai mare seriozitate să mergem acolo, afirmând că băutura « e mai fierbinte decât în alte locuri » (sic !)

Clooney cafe-haiti[1] cafe con piernasDintre amintirile negative, îmi revine în minte cafeau de la « Café de la Paix » pe « Marile bulevarde » din Paris. După puţin timp de la sosirea mea în Franţa, m-am dus acolo să verific faima locului. In plus de faptul că am plătit de m-a uscat, am fost decepţionat primind una dintre cele mai proaste cafele din viaţa mea ! Şi de atunci, n-am mai băut acolo vreo cafea !

Dar cafeaua nu se bea numai în localuri, ci şi la particulari !

Cum să pot uita cafeaua servită la Aman, în Iordania, în casa clientului meu Daoud-al-Daoud, în prezenţa bunicului său, fost colonel în « Legiunea arabă » a lui Glubb Paşa, sosit să mă cunoască îmbrăcat cu uniforma de epocă şi încins cu sabia de ofiţer.

Sau cafeaua saudiană, mai degrabă un fel de infuziune, servită în « Majlisul » (مجلس, « locul unde te aşezi » în lumea islamică) din palatul sponsorului meu Mohammad Al-Ghamdi, cel căruia prinţul Fahd, mai târziu regele Arabiei Saudite, îi încredinţase actele lui de proprietate.

Cafeaua era servită într-o mică cupă de porţelan, care trecea din gură în gură şi din mână în mâna, făcând înconjurul sălii unde cei 11 copii ai amfitrionului meu –numai băieţi, pe fete nu le-am cunoscut !- se tolăneau pe divane. Şi, semn de supremă favoare, eram servit chiar de mezinul familiei, până când, ca să-mi dea « lovitura de graţie », stăpânul locului l-a convocat pe unul dintre servitorii lui, originar din Maroc, poruncindu-i să-mi vorbească în franceză ! In timp ce cei 11 copii se uitau la noi cu nespusă admiraţie.

Atunci am aflat cum trebuie să procedezi când cupa îţi este prezentată, în ce sens trebuie s-o scuturi dacă mai doreşti să fii servit şi în ce sens dacă nu mai vrei.

In Yemen, în anii ’80, nu era chiar cafea, deşi acolo se găseşte Moka, mai sus citată. Interlocutorii mei aveau toţi o falcă umflată şi o sticlă de apă în mână.

Cum eu sosisem acolo ca să dezvolt piaţa sticlelor de apă din materii plastice, comportamentul lor mă interesa foarte mult. Dar de ce aveau cu toţi un abces la maxilar ? Atunci am aflat că, de fapt, ei mestecau khat, nişte frunzuliţe de pe un pomuleţ verde, un drog care trece în sânge direct din gură şi care te face să…visezi frumos ! Şi astfel am înţeles de ce vedeai pe stradă, la ora când terminau lucrul, că fiecare trecător circula cu un pom sub braţ, igienic înfăşurat într-o foaie de plastic, transportând raţia lui cotidiană pentru un consum personal perfect legal !

In România, cafeaua are chiar şi o funcţie educativă...cel puţin la Constanţa!

In România, cafeaua are chiar şi o funcţie educativă…cel puţin la Constanţa!

Cum să uit « banchetul » oferit de un tânăr inginer, devenit şofer de taxi, în insula Bali, care ne-a invitat la masă în casa părinţilor lui.

La sfârşitul mesei ni s-a servit o cafea în curtea casei. Impreună cu colegul meu francez şi amfitrionul nostru eram aşezati la o mică masă centrală, iar dintr-o latură a curţii ne priveau fiecare gest cu ochii cât cepele cei 17 membrii ai familiei balineze, sugaci, copii, băieţi, fete, mame, bunici şi bunice, instalaţi pe paturi joase, de-a lungul zidurilor. Imi amintesc râsul lor zgomotos când colegul meu, care era stângaci, a servit cu mâna impură, ce trebuie rezervată toaletei intime, nu ştiu ce biscuit !

Insă, cu siguranţă, ţara cafelei este Italia !

Domenico Modugno cânta deja, în anii ’60 :

« Ah! che bello ‘o ccafe’!
Sulo a Napule ‘o ssanno fa’
E nisciuno se spiega pecche’
E’ ‘na vera specialita’ ah.

Pe vevere ‘o cafè se trova ‘a scusa
je offro a ‘n ato e ‘n ato offre a mme.
Nisciuno dice “no” pecché è ‘n’offesa,
so’ giă sei tazze e songhe appena ‘e tre. »**

« Il grande Mimo » afirmă : « sulo a Napule ‘o sanno fa’ » !

Nu sunt chiar convins ! Şi nici n-am înţeles vreodată de ce ajunge să traversezi frontiera la Menton şi cafeaua de la Vintimille e deja altceva.

Câte teorii n-am auzit: « Ce contează, e apa ! », « Ba nu ! Presiunea ! », « Nu, e modul de a o măcina ! », « Maşinile italiene sunt mai bune ! », « Aburii, aburii ! Asta face diferenţa… ! »

Totuşi, fără să fiu un mare amator, aş dori să beau o cafea acasă, după o masă excelentă, fără să trebuie să alerg la Buenos Aires (altă variantă de « Italia » chiar şi în domeniul cafelei !).

La "Tazza d'oro" din Roma, lângă Pantheon, poţi cere o cafea personalizată cu numele tău sau cu desenul favorit!

La “Tazza d’oro” din Roma, lângă Pantheon, poţi cere o cafea personalizată cu numele tău sau cu desenul favorit!

Clooney tazza stea Clooney tazza nume

Ce n-am încercat ! Filtru, maşinile italiene « Cimbali », cafeaua de la « Lavazza »…nimic nu mergea !

Renunţasem ! Pot trăi şi fără cafea acasă !

Până când, nu demult, am văzut la televiziune spoturile publicitare ale lui George Clooney pentru maşina « Nespresso ». M-au amuzat nespus de mult ! Mai ales cele în care îl are ca partener pe Jean Dujardin. Şi, trecând pe Champs-Élysées, am remarcat noul magazin « Nespresso ».

Am intrat, mai mult din curiozitate. In acel moment, în mijlocul magazinului, un mic grup de vreo patru sau cinci gunoieri, îmbrăcaţi cu hainele lor de protecţie gri cu benzi fosforescente, tocmai « testau » câte o cafea. Care este oferită în mod gratuit cumpărătorilor potenţiali ! Am înţeles din context că aceşti « cumpărători potenţiali » veneau zilnic la ora prânzului şi « testau » gratuit cafeaua ! Drept care mi-am spus că trebuie să urmez exemplul acestor cunoscători !

Chiar că aveau dreptate ! Cafeaua era excelentă. Drept care, am cumpărat maşina ! Care, mulţumită nu mai ştiu cărei ocazii era vândută cu un « discount » de 50% !

O afacere grozavă ! Mă simţeam ca-n Italia : o « cafea-cafea » ! De altfel, discutând cu patronul unui restaurant-bar, la Torino, am aflat că patronii de bar nu sunt prea încântaţi de această concurenţă : de la apariţia maşinilor « Nespresso » pentru particulari, cifra lor de afacere, la acest post, a scăzut în mod simţitor.

Drept care am achiziţionat o a doua maşină, pentru casa de la ţară !

 Nespresso in Paradise!

Nespresso in Paradise!

Mai complicat a fost cu alegerea capsulelor. Tot felul de fantezii îmi erau propuse : Livanto, Capriccio, Voluto, Cosi, Linizio lungo (?), Rosabaya de Colombia, Dulsao de Brasil, Bukeela de Ethiopia, Voluto decafeinato, Caramelito…

Când eu m-aş fi mulţumit cu modelul « George Clooney » ! Chiar dacă actorul american de film nu vine să mă servească, cum am văzut în « clip » !

What else ?

Adrian Irvin ROZEI, La Bastide Vieille, iulie 2015

* « Trăieşti aşa
Intre boutique şi cafenele
Mănânci roast-beef
Nu bei decât frappé
Dar de ce?
O! Nu! »

« Musetto » de Domenico Modugno

** « Ah ce bună-i cafeaua !
Numai la Napoli ştiu s-o fac-aşa
Şi nimeni nu stie de ce
E o adevărată specialitate.
Ca să bei o cafe găseşi o scuză
Ii ofer una lui şi el una mie
Nimeni nu zice nu, ar fi o ofensă
Sunt la a şasea şi-i numai ora trei. »

« O’ ccafè » de Domenico Modugno

One thought on “Guess where is George Clooney!

  1. Amazing! Ca un fost coleg si vecin in Bucuresti, ma bucur sa te descopar datorita prietenului meu Dan din Germania.

    Iti voi citi cu placere si celelalte “post-ori”

    Liviu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *