Fotbal și istorie la Paris

Cu ocazia meciului inaugural al Campionatului European de fotbal « EURO 2016 », am fost rugat de Péter Csillag, jurnalist la cotidianul sportiv « Nemzeti Sport » din Budapesta, să-i acord un interviu. După cum fiecare își amintește, prima întâlnire a fost « Franța –România », pe data de 10/06/2016.

Necunoscând mare lucru despre lumea fotbalului actual, am vorbit mai ales despre istoricul legăturilor dintre Franța și România, insistând, în special, asupra aspectelor culturale.

Articolul, care abordează și alte aspecte decât  cele menționate de mine, a fost publicat în numărul din Nemzeti Sport, datat sâmbătă, 11 iunie 2016, pagina nr. 2.

Mulțumită amabilității unui prieten, remarcabilul istoric, diplomat și… fotbalist, Béla Borsi Kálmán, născut în România, dar care locuiește în Ungaria de mai bine de jumătate de secol, vă pot prezenta traducerea fragmentului redactat de jurnalist, după convorbirea noastră.


A JUCAT FOTBAL ŞI ISTORIA

O simpatie de două secole leagă pe francezi de români, ale căror echipe vor disputa meciul de deschidere al Campionatului de fotbal european, ediţia 2016. În felul acesta corespondentul nostru de la faţa locului şi-a dat osteneala pentru a dezvălui simptomele PRITENIEI ISTORICE; i s-a spus că baza amiciţiei fusese fotbalul … […]

„În acele vremuri membrii „intelighenției” şi ale vieţii ştiinţifice române(şti), aproape fără excepţie, şi-au urmat studiile în centrul vieţii culturale al Europei, adică la Paris – spune Sportului Naţional (NEMZETI SPORT), cu câteva ore înaintea meciului, Adrian Rozei istoric al culturii, care a emigrat în Franţa din Bucureşti, şi la ora actuală este organizatorul evenimentului cultural „Întîlnirile Franco-Române pe ţârmurile Mării Mediterane” care are loc în fiecare an.

Deoarece Napoleon al III-lea voia un stat tampon puternic faţă de Imperiul rus, i-a dat o mână de ajutor lui Alexandru Ioan Cuza pentru unificarea celor două Principate dunărene, adică a Moldovei şi a Ţării Româneşti. La fel a ajutat şi pe Carol I (de Hohenzollern) pentru a realiza şi a închega Regatul României (« Vechiul Regat »). Raporturile româno-franceze (franco-române) au continuat să înflorească şi în secolul XX. România a intrat în 1916 în Primul război mondial de partea Antantei. Mai târziu i-a fost recunoscătoare primului ministru francez, Clemenceau, pentru pacea de la Trianon.

O anumită răceală s-a produs numai în anii ’70 ai secolului trecut, datorită politicii tiranice „de mână dură” a lui Nicolae Ceauşescu”.

Curios lucru,viaţa sportivă românească şi-a intensificat legăturile cu francezii tocmai în acest deceniu, şi anume prin echipa naţională de rugby, care a strălucit pe vremea aceea. E greu de imaginat în zilele noastre, dar în anii aceia s-a înfiripat chiar şi ideea ataşării României ca a şasea naţiune la celebrul „Turneu al celor cinci naţiuni”: Anglia, Irlanda, Scoţia, Ţara Galilor, precum şi Franţa. (în fine, Italia a fost acceptată în 2000).

Răspunderea ziariştilor este imensă – spune Adrian Rozei. Când mereu se insistă asupra faptului că pe Champs-Elysées ţigani pungași din România cutreieră cerşind şi furind, dânşii, deci oamenii condeiului, pierd din vedere exemplele pozitive. De pildă că numărul inginerilor români excelenţi care lucrează la firma americană MICROSOFT depăşeşte o mie de persoane sau că la Festivalul de Filme din Cannes – unde filmul românesc dobândeşte succese răsunătoare – după engleza şi franceza a treia limbă vorbită este chiar româna! Şi, de asemenea,  nu prea se aude mult nici despre frumuseţile Deltei Dunării.

Şi dacă este vorba de mândria (naţională) românească, istoricul culturii dovedeşte că în ţara lui de baştină oamenii au întîmpinat ca un semn de onoare decizia soartei, anume că la meciul de deschidere va participa ţara lor. El desfàsurându-se respectiv în a „doua lor patrie” – Franţa, țara tuturor românilor în secolele XIX-XX. – deci, în plus, în compania prietenilor francezi! Probleme de limbă nu se ridică : pentru că în şcolile româneşti înaintea „perioadei sovietice” franceza era prima limbă străină, iar „în anii puterii populare” (ai lui Petru Groza şi ai „tovarăşului” Gheorghe Gheorghiu-Dej) precum în epoca „englezească” (de când cu „schimbarea de sistem”) franceza a rămas – totuşi – pe poziţia a doua. La ora actuală, o vorbeşte 17 la sută din populaţie!”.

A apărut cu titlul A TÖRTÉNELEM IS FUTBALOZOTT. In: Nemzeti Sport, sâmbătă, 11 iunie 2016. pagina nr. 2.

                                                   Paris, iunie 2016

One thought on “Fotbal și istorie la Paris

  1. datorită politicii tiranice „de mână dură” a lui Nicolae Ceauşescu”.!!!!?????!!!!!

    Politica tiranica, da, dar Ceausescu era un dobitoc si deloc o “mina dura”. Habar nu avea ce se intimpla in tara. Anturajul ii ascundea tot ce putea sa-l faca nemultumit, din frica de a trebui sa intre in actiune impotriva celor pusi in posturi de ei insisi. El isi minca brinza lui sarata cu rosii, si era multumit.
    Nevasta-sa facea in schimb jocuri de societate cu cei din raza ei, taia si spinzura, sau ridica in post.
    Mina dura o avea securitatea cu cei care cricneau, sau, le stateau un cale.
    Ii mai tin minte pe “baiatei” cind au venit sa vada locuinta.
    Imi aduc aminte si de povestea cu folie neagra intinsa peste cimpurile cu griul necules din cauza lipsei de masini agricole, sau de bancurile in care el, trecind cu masina si vazind ca oamenii stau la coada, zice:
    – bai sofer, ce fac oamenii astia aici ?
    – stau la coada la piine, tovarasu !
    – Ceeeee? N-avem noi piine aici in tarisoara noastra ?
    – NOI !!! avem tovarasu, … ei nu au !!
    sau
    – bai sofer, ce fac oamenii astia aici ?
    – stau la coada la carne, tovarasu !
    – de miine nu mai vreau sa vad asta : aduceti-le scaune !!!!
    Dan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *