File de jurnal (pariziene)

An, tan, Périfan
Atanase căpitan …

Paris, luni, 10 iunie 2002

În 1995, la naşterea primei lui fetiţe, Atanase Périfan este “fou de joie”.

Neştiind cum să’şi manifesteze bucuria, îi vine o idee năstruşnică. Sau cel puţin aşa ar fi considerată de majoritatea locuitorilor marilor oraşe din lume, care trăiesc, după cum spune Michel Sardou “dans nos villes de grande sollitude”. Atanase sună la uşile vecinilor lui în imobilul din arondismentul XVII din Paris, unde locuieşte din totdeauna, şi îi invită la un pahar, pentru a sărbători evenimentul. Puţin miraţi, vreo cincisprezece vecini acceptă invitaţia, ba chiar unul dintre ei, care nu putea veni din cauza unei invitaţii anterioare, îi trimite un bileţel cu scuze.

Este prima etapă a operaţiei “Immeubles en fête”, care, la iniţiativa lui Atanase Périfan, se desfăşoară în fiecare an pe 28 mai.

Dacă în 1995, au participat numai 15 persoane, în 1996, ele erau deja o sută şi, în 1999, au ajuns la mai bine de 10 000, în tot arondismentul XVII.

Intre timp asociaţia “Immeubles en fête” a luat fiinţă şi, în câţiva ani, i s’au asociat vreo 150 de oraşe şi oficii HLM. Aşa că în 2002, se aşteaptă o participare de aproape 2 000 000 persoane, pe tot teritoriul Franţei.


Ideea de bază e foarte simplă şi Atanase Périfan o explică în modul următor: “Oamenii trăiesc din ce în ce mai mult închişi în casele lor. Şi nu e vorba numai de un fenomen specific marilor oraşe… Mulţumită acestei acţiuni, cei care se plâng de acest fapt, au un mijloc de a schimba lucrurile”.

perifan-image.jpg
Afisul manifestarii din 2006

E drept că persoanele care au băut un pahar împreună, fie el chiar şi de suc de portocale, nu se mai pot comporta la fel când se întâlnesc. In loc să’şi privească cu insistenţă vârful pantofilor în ascensor, se simt, cel puţin, obligaţi să spună “bună ziua” şi să surâdă. Iar dacă vecinul de la etajul de deasupra face cam multă gălăgie într’o seară, în loc să bată cu mătura în tavan, sunt şanse să’i sune la uşe pentru a găsi împreună un mod de înţelegere.

Intre timp operaţia “Immeubles en fête” se structurează din ce în ce mai mult. Acum există şi un “mode opératoire”: e preferabil să’ţi inviţi vecinii în prezenţa altui locatar al imobilului, care este mai cunoscut, nu trebuie să insişti prea mult, dar poţi lăsa un bileţel în cutia de scrisori…

In al XVII arondisment din Paris, invitaţia la un pahar a luat un caracter oficial, sub forma unui bufet colectiv, instalat pe trotuar. Fiecare imobil aduce bucatele lui şi toată lumea se serveste “la grămadă”. Poliţia închide ochii, pentru că s’a blocat trotuarul, un hotel din împrejurimi pune la dispoziţie o sală în care se adună sticlele cu băutură, fiecare participă cu ce vrea şi vecinii au ocazia să se întâlnească timp de câteva săptămâni în vederea pregătirii “evenimentului”.

De altfel, consecinţele acestor întâlniri pot fi foarte neaşteptate. Se pare că anul trecut, o pereche dintr’un imobil a trimis asociaţiei un “faire-part” anunţând naşterea primului lor copil. Se cunoscuseră câţiva ani înainte, la un pahar de sangria, cu ocazia sărbătorii de pe 28 mai! Mai departe, lucrurile au mers de la sine.

Ideea aceasta, a invitaţiei vecinilor la un pahar, nu’i venise lui Atanase în mod întâmplător.

Fiul unei grecoaice din Tesalia şi a unui aromân, refugiat politic din România venit în Franţa în 1948, Atanase Périfan s’a născut la Aubervilliers, lângă Paris, în 1964. În casa părinţilor săi, Atanase a văzut de nenumărate ori prieteni români, de cele mai mai multe ori refugiaţi politici din România, care debarcau la orice oră din zi sau din noapte, fără un ban în buzunar. Şi ca totdeauna în cercurile româneşti, aducând cu ei, şi cultivând cu mândrie, conflicte interminabile care durează de zeci de ani.

Atanase alege însă o altă cale, cea a luptei pe plan local. Cum zic americanii: “Think global, act local!” Pentru că acţiunea lui este în mod clar şi deschis ancorată în valorile tradiţionale de dreapta. Numai idei simple şi de bun simţ: educaţia pregăteşte generaţiile viitoare prin întoarcere la respect şi civism, familia este stâlpul societăţii, restaurarea autorităţii statului şi a securităţii fiecărui cetăţean mulţumită unei adevărate voinţe politice, eliberarea iniţiativei individuale prin diminuarea procedurilor administrative. Cu alte cuvinte, o politică mai puţin “politiciană” şi mai aproape de aspiraţiile omului de pe stradă.

Incepând din 1989, când a fost ales de Bernard Pons, primarul arondismentului XVII, impresionat de forţa de convingere a acestui tânăr, pentru a face parte din lista pe care o conducea la alegerile municipale, Périfan devine consilier municipal şi apoi adjunct al primarului.

În acelaşi timp, familia lui se înmulţeşe, acum are 4 copii, şi devine patronul unei societăţi de marketing direct. Continuând aceeaşi idee, contactul direct, el creează în 1990 asociaţia “Paris d’amis”. Imaginea bazată pe un joc de cuvinte (Parisul prietenilor/ pariul prietenilor) reprezintă în mod fidel ideea lui în ce priveşte rezolvarea problemelor cotidiene: “e mai uşor să găseşti o soluţie cu ajutorul unei mici echipe, decât încercând să treci prin arcanele administraţiei birocratice”.

Rezultatul se reflectă în modul de a acţiona pentru ajutorarea celor din propriul lui cartier (bătrâni, persoane singure, handicapaţi, şomeri etc) în vederea soluţionării problemelor cotidiene. Cum spune însuşi Atanase : “deschiderea unei paraşute sociale pentru a încetini căderea”.

Din păcate, lumea politică e departe de a fi preocupată de problemele cotidiene ale alegătorilor. Peste tot se pun probleme de întâietate, personalităţile locale nu vor să cedeze fotoliile în care sunt instalaţi de zeci de ani, jocul politic naţional al “prieteniilor” de interes este mai important decât viziunea viitorului şi, mai ales, importanţa atragerii tineretului spre acţiunea politică.

In arondismentul XVII, cu ocazia alegerilor legislative din luna iunie 2002, s’au înfruntat doi dinozauri ai politicii majoritare.

Atanase Périfan, dezgustat de conflictele “balcanice” de la primărie, a decis să prezinte o listă proprie cu deviza: “A droite, la génération terrain”, în care candidatul la funcţia de deputat are 37 ani şi supleanta lui, 30. O altă manieră de a face pe tineri să participe la viaţa politică a ţării. Şi probabil dându-le un exemplu mai atrăgător de cât cel al politicienilor de şaptezeci de ani care se văicăresc acuzând tinerii de demotivare pentru acţiunea în cadrul societăţii.

Bine înţeles că cei care au surâs, tratându-i de “naivi, megalomani, jenanţi” n’au putut de cât să se bucure văzând rezultatul listei “PERIFAN” pe 10 iunie: 4,99%, adică numai 1700 voturi.

N’are nici o importanţă! Atanase are viitorul înainte, mai degrabă decât adversarii care au obtinut mult mai multe voturi, adevăraţi “pensionari ai Republicii”. De altfel, unul dintre ei a şi anunţat că se retrage din viaţa politică.

Intretimp, Atanase mai are multe mâini de strâns şi pahare de băut cu vecinii, până să atingă reuşita politică. Pentru că cea de notorietate este deja câstigată, cel putin în cartierul său!

Service après vente

Pe 29 mai 2007, ajunsă la a opta ediţie, sărbătoarea “Immeubles en fête” s’a desfăşurat în 650 oraşe din Europa şi a reunit mai bine de şapte milioane de “vecini”. Numărul participanţilor este în creştere an de an de manieră impresionantă: între 500 000 şi 1 million de persoane anual! Astăzi, această întâlnire periodică, la început cu un caracter informal, a devenit cea mai importantă manifestaţie europeană, prin numărul participanţilor, sub denumirea “European Neighbour’s Day”. După succesul obţinut în spaţiu, Atanase Perifan se luptă acum pentru dezvoltarea aceluiaşi concept în timp: “O zi pe an nu este suficient. La ora când legăturile de familie se destind, vecinătatea poate deveni un adevărat antidot împotriva replierii pe sine, împotriva indiferenţei şi a izolării. A venit timpul ca fiecare să treacă la acţiune!”

În mod straniu, această manifestaţie devenită europeană, a dat un nou elan altor acţiuni locale, care încep să ia un caracter naţional. De exemplu, “Repas de quartier”, iniţiativă plecată din oraşul Toulouse, care strânge în jurul unei mese amicale locuitorii unui cartier, sau “Mon immeuble”, care îşi propune “să reunească vecinii de etaj pentru a discuta, împărţi sau a-şi pune în comun resursele” necesare rezolvării unei probleme locale.

S-ar zice că o adevărată cruciadă împotriva anonimatului caracteristic societăţii moderne face primii paşi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *