File de jurnal (egiptene) (I)

“Tu ce te prefaci că dormi acum…”*
Sinai, Sâmbătă 12 ianuarie

Peninsula Sinai este o punte între continentul african şi cel asiatic. O punte este un loc de trecere între două lumi pe care le poate uni… sau separa.

Peninsula Sinai a fost mii de ani un loc de trecere “est/vest” pentru războinici, începând cu armatele lui Ramses II în drum spre bătălia de la Kadesh şi terminând cu trupele israelo-egiptene în 1973.

Insă, între timp, acum mai bine de 130 ani, acest loc a văzut naşterea unei noi căi de comunicaţie pacifică, de data asta “nord/sud”, numită Canalul de Suez. Astfel Peninsula Sinai nu mai este “agăţată” din punct de vedere formal decât de continentul asiatic. Insă viitorul ei este totuşi mult mai legat de Africa, pentru că Riftul african, care pleacă din zona Marilor Lacuri, se continuă prin Marea Roşie, Golful Akaba şi urmează depresiunea Marii Moarte şi valea Iordanului, pierzându-se înspre Turcia. Această adevărată rană deschisă a scoarţei terestre nu numai că nu este pe cale să se închidă, ci din contra continuă să se lărgească cu câtiva centimetri pe an. Aşa că, în mod normal, mulţumită mişcării naturale a continentelor, conflictul între Israel şi ţările arabe din Orientul Mijlociu se va rezolva de la sine prin separarea beligerantilor. Ajunge să aştepte câteva milioane de ani !

Intre timp Peninsula Sinai devine în fiecare zi o zonă turistică din ce în ce mai frecventată. Iar ghidurile turistice insistă ca vizitatorii, e drept veniţi în cea mai mare parte pentru a practica sporturile sub-acvatice, să nu piardă ocazia de a vizita Mânăstirea Sfânta Ecaterina, la poalele Muntelui Sinai, în centrul peninsulei.


Manastirea Sf. Ecaterina din Sinai vazuta de David Roberts in 1839


De fapt acest loc este renumit din cea mai îndepărtată antichitate, pentru că Muntele Sinai este cunoscut în Biblie sub numele de Horeb, “Muntele lui Dumnezeu”. Aici au avut loc diferite episoade menţionate în Vechiul Testament.

Mai întâi legenda “Rugului aprins”, în care un tufiş ardea fără să se consume şi de unde ieşea vocea lui Dumnezeu, care ordona lui Moise să se reîntoarcă în Egipt pentru a-şi salva poporul care era asuprit de Faraon.

Apoi momentul în care tot Moise primeşte de la Dumnezeu legea supremă care avea să marcheze mii de ani codul de viată al omenirii : Tablele legii.

Locul actual al mânăstirii a devenit un lăcaş de cult creştin încă din anul 330, când o primă biserică a fost construită de Sfânta Elena. După cum spune tradiţia, corpul Sfintei Ecaterina din Alexandria, martirizată în 395, a fost depus de îngeri în vârful muntelui şi descoperit de călugări cinci secole mai târziu, mulţumită unui vis premonitor. Astăzi, parte din moaştele sfintei se găsesc în mânăstirea de la poalele muntelui.

Intre timp, începând din anul 530, împăratul Iustinian a ordonat construcţia bisericii “Schimbării la Faţă” şi a fortificaţiilor care o apără. Pentru realizarea bisericii, Iustinian a adus în Sinai un sat din Valahia, cu toţi locuitorii lui, şi le-a dat ca misiune, după terminarea construcţiei, să rămână la dispoziţia călugărilor pentru a-i apăra şi a-i hrăni prin cultivarea pământurilor din împrejurimi.

E drept că unii istorici susţin că au venit din România numai meşterii constructori, care mai târziu s’au amestecat cu triburile beduine din regiune.

Cu timpul, odată cu apariţia Islamului, locul a devenit sfânt şi pentru musulmani, care consideră că Buraq, iapa lui Mohamed, s’a ridicat la cer de pe acest munte. De aceea acest loc sfânt este pomenit şi în Coran, iar Mohamed i-a accordat protecţia sa în celebrul lui testament (achtinamé).

Cu trecerea timpului şi datorită presiunii lumii înconjurătoare, locuitorii satului din jurul mânăstirii au devenit musulmani. Călugării ortodocşi, care se îngrijeau de salvarea sufletelelor celor care îi serveau, au decis construcţia unei moschei, care, pentru a fi apărată de eventualele atacuri ale briganzilor, a fost instalată… în mijlocul mânăstirii, alături de biserică.

Unele surse susţin că moscheia ar fi fost construită în secolul XI, altele în secolul XIV de un sultan mameluk, în fine că mânăstirea se bucură mulţumită acestei prezenţe de un privilegiu exceptional în lumea Islamului : dreptul de a trage clopotele cu ocazia principalelor sărbători religioase.

In orice caz, astăzi mânăstirea Sfânta Ecaterina este cea mai mică dioceză ortodoxă din lume şi, s’ar putea spune, chiar un “stat fantomă” pentru că ea arborează steagul galben cu vulturul bicefal al Imperiului Bizantin şi nu depinde de nici o autoritate religioasă. Călugării, în număr de 25, mai toţi Greci, dar şi un Român, un Englez şi un Francez, nu respectă decât ordinele venite din cer şi de la “despot”, conducătorul lor lumesc.

Biblioteca şi tezaurul mânăstirii conţin un număr enorm de manuscrise rare, între care şi celebrul “Codex Sinaiticus” despre care se spune că ar fi cea mai veche traducere a Bibliei, precum şi documente, în limbile română, latină şi slavonă, sau obiecte de cult, provenind din Ţările Române, în general daruri făcute acestui lăcaş de-a lungul secolelor.

Mânăstirea este considerată deasemeni ca cea mai veche construcţie din lume locuită fără întrerupere şi, între 6 si 9 decembrie 2001, înalte feţe bisericeşti, specialişti în domeniile religiei, amatori de artă bizantină şi directori artistici a câtorva mari muzee din lume s’au întâlnit în acest loc pentru a sărbători 1700 de ani de existenţă monahală în plin deşert.

Cât despre cei aproximativ 2000 de beduini din tribul Jebelia, de la numele muntelui Moise – Jebel Musa-, care locuiesc în satul alăturat, cea mai mare parte sunt musulmani, unii sunt creştini, dar toţi spun, când îi întrebi, că sunt…Români !


Nota:
*”Tu ce te prefaci că dormi acum,
Să auzi nu vrei, să auzi nu vrei
Caterina mea iubită, vocea, paşii mei…”
(Serenada lui Mefisto din opera “Faust” de Gounod)

——————————————————-

“Egiptul e un dar al Nilului”*
“Old Cataract Hotel”, Asuan, Marti, 15 ianuarie

Aşezat confortabil pe terasa hotelului “Old Cataract”, privesc cursul zbuciumat al Nilului care încearcă să-şi croiască un drum printre stâncile negre ale Primei Cataracte. In primul plan, zeci de bărci cu pânze triunghiulare zig-zaghează între Insula Elefantină şi cheiul care se întinde de-a lungul malului până hăt departe, spre centrul oraşului. De-a lungul cheiului, aliniate în patru sau cinci şiruri interminabile, zeci de vapoare de turism aşteaptă venirea sezonului de vârf, când mii de turişti vor debarca din avioanele direct sosite din Europa pentru a realiza un vis străvechi, ascuns în subconştientul fiecăruia : “o croazieră pe Nil”.


Terasa si peisajul de la “Cataract Hotel” sunt neschimbate din 1899

E drept că acest vis a fost alimentat de nenumărate surse, începând cu lecţiile de istorie antică din liceu şi continuând cu romanul “Death on the Nile” scris de Agatha Cristie în perioada interbelică, de desenele lui David Roberts, realizate “pe viu” în a treia decadă a secolului XIX sau de filmele “turistice” în “Kodacolor” ale anilor ’50, turnate în decoruri naturale.

Numai că, între timp, turismul a devenit prima industrie mondială, milioane de oameni trăiesc din ceea ce produce, iar în Egipt este a treia sursă de devize a ţării, după exportul petrolului ţi drepturile de traversare aduse de Canalul de Suez. Aşa că societăţile care organizeaza croazierele trag în jos de preţuri cât mai tare pentru a atrage tot mai mulţi turişti.

Însă rezultatul este uneori departe de aşteptările clientului. Nu pentru că templele, peisajele sau tradiţiile locului s’ar fi schimbat de sute de ani, ci pentru că “mulţimea” te împiedică să le vezi la fel.

* * *

Deja la sfârsitul secolului XIX, odată cu dezvoltarea reţelei de căi ferate, tradiţionalele vapoare-hotel care făceau călătoria pe valea Nilului fuseseră înlocuite cu “Palace”-urile construite de-a lungul fluviului. Deja Pierre Loti era scandalizat de dezvoltarea “turismului de masă” : “In faţa celui mai mic orăşel… se găseşte un ponton negru pentru acostarea vapoarelor de turism care desfigurează totul prin prezenţa sa şi prin inscripţia “Thos. Cook and Sons (Egypt Limited)”. În plus se aude mereu fluieratul trenului, care urmăreşte fluviul fără milă, plimbând din deltă până în Sudan hoarde de Europeni invadatori”.

“Old Cataract” la Asuan este, prin definiţie, exemplul ideal al hotelului pe care Pierre Loti îl detesta din motivele expuse mai sus, dar care acum este simbolul unei epoci aureolate de parfumul unei calităţi de viaţă de mult dispărute.

Inaugurat în 1899, “Old Cataract” a cunoscut toate gloriile care au făcut istoria secolului XX : Churchill, Yeats, Howard Carter, ţarul Rusiei, regele Faruk, Georges Clémenceau, Agatha Christie, Agha Khan, şahul Iranului, Mohamed V regele Marocului şi, mai de curând, Valery Giscard d’Estaing, Helmut Kohl, François Mitterrand, Lady Diana, Caroline de Monaco sau regina Noor a Iordaniei.

Şi îmi amintesc de o vizită din anii ’80 când, dela aeroport pâna la hotel, ba chiar şi până la Marele Baraj, fiecare felinar purta portretul lui Nicolae Ceauşescu şi lozinci în arabă şi română preamărind prietenia româno-egipteană !

Însă acum, în liniştea apusului de soare care învăpăiază culmea dunelor de nisip dominate de mausoleul lui Agha Khan, încerc să-mi imaginez acest loc în anul 1871.

De ce tocmai la această dată ? Pentru că am în mână copia contractului semnat pe 2 decembrie 1870 de Mihail C. Suţu, pe de o parte, şi de Ali Bejani Noor, pe de altă parte, în prezenta Dlui Isamund, Consilier de legatie al regelui Prusiei, Consul General al Confederatiei Germaniei de Nord în Egipt, care prevede conditiile unui voiaj pe Nil, de la Bulaq (Cairo) la Ouadi Halfa (Sudan).

Mihail Suţu este unul din acele personaje mitice care au construit faima României în lume în a doua jumătate a secolului XIX şi în prima jumătate a secolului XX.


Mihai C. Sutu si sotia lui in perioada croazierei de pe Nil

Născut în 1841, strănepot al domnitorului Mihai Vodă Suţu, el a studiat în Franţa la Liceul Bonaparte din Paris şi a absolvit “L’Ecole Centrale des Arts et Manufactures”, pe atunci cea mai celebră şcoală de ingineri civili, la egalitate cu “L’Ecole des Mines”.

Mai târziu a devenit Guvernator al Băncii Naţionale a României (1900-1904), membru al Academiei Române (1909), Director General al Poştelor (1888-1891), Consilier la Înalta Curte de Conturi. Pasionat de numismatică şi metrologie, Mihail C. Suţu a fost un mare colecţionar de monezi vechi şi de antichităţi, colecţie donată prin testament Academiei Române ; a fost membru al Societăţilor numismatice din Franţa şi Anglia şi preşedintele Societăţii Numismatice Române, chiar de la înfiinţarea ei în 1903. De altfel reşedinta lui de vară, Palatul Suţu construit de arhitectul Gr. Cerkez în stil mozarab, este una din podoabele falezei de la Constanţa.

In 1869, Mihail C. Suţu, tânăr căsătorit cu Maria Cantacuzino, îşi organizează în mod ingineresc voiajul de-a lungul Nilului, care va dura mai bine de trei luni. Nici un detaliu nu este lăsat la întâmplare.

Mai întâi e prevăzut “un bon cuisinier européen”, cu certificatele necesare, acceptat de Dl. Suţu, care va prepara următoarele mese :

1° Micul dejun : cafea cu lapte cu pâine, unt proaspăt, dulceaţă sau miere.
2° Dejunul : două feluri de carne şi legume, ouă, brânză, pâine, unt, fructe.
3° Masa de seară : “une bonne soupe de bœuf” sau, dacă nu se va găsi carnea necesară, o supă de găină grasă ; în continuare două feluri de carne sau pasăre, un fel de legume şi o friptură cu salată precum şi brânză, fructe, pudding sau tartă ; seara târziu se va servi un ceai cu pâine, unt şi biscuiţi.

Portocalele şi lămâile, precum şi cafeaua, pâinea şi laptele, vor fi servite la discreţie.

Pro memoriam, astăzi 15 ianuarie 2002, meniul vaporului TANIS II (cinci stele normă locală) cu care călatoresc în croazieră pe Nil, era :

1° Micul dejun : cafea cu lapte sau ceai, brioşe, gem.
2° Dejunul :supă de găină, şis-kebab de găină cu orez, morcovi şi fasole verde, salată de roşii, varză şi ardei, prăjitură cu cremă de cocos.
3° Masa de seară : supă de mazăre, tocană de vită cu orez, morcovi şi fasole verde, salată de roşii, varză şi ardei, jeleu de…ceva roşu şi chimic.

Băuturile, inclusiv apa din sticle, se plătesc separat (1USD sticla) !

Pentru Mihail C. Suţu serviciul inclus prevede că în afară de hrana necesară pentru “M. et Mme. Soutzo et leur suivantes”, de-a lungul călătoriei, contractantul poate invita la dejun sau masa de seară două persoane fără a plăti vreun supliment lui Ali Bejani, care nu va putea “emite nici o reclamaţie în acest domeniu”. Pâinea va fi coaptă pe vapor în fiecare zi “à la manière européenné” cu făină de prima calitate.

Urmează descrierea detailată a accesoriilor cu care va fi dotat vasul tip Dahabieh din fier cu zece vâslaşi, numit “New Gazelle” : pânze, vâsle, cărbune, barca de salvare etc.

Nu uită să precizeze : o colivie metalică pentru conservarea cărnii şi câteva clopote de pânză metalică pentru a apăra hrana de muşte. Apoi vin condiţiile practice privind personalul de serviciu : dragomanul, echipajul (13 persoane !) compus din marinari “forts et vigoureux”, plăţile care cad în responsabilitatea patronului bărcii (piloţi, traversarea cataractelor, cheltuielile pe mal, ghizii, caii şi măgarii de povară, bacşişurile).

Ali se angajează să uşureze călătorilor vizita tuturor locurilor interesante spre satisfacţia lor completă. Ali se angajează să realizeze călătoria cât mai repede posibil, fără să depăşească durata de trei luni, în funcţie de vânt şi de condiţiile climatice. Dl. Suţu va fi stăpânul absolut pe vapor, care va fi, ca şi echipajul, la dispoziţia lui completă.

Pentru toate aceste servicii, şi multe alte detalii prea numeroase pentru a fi mentionate aici, Dl. Suţu se angajează să plătească cinci livre sterline pe zi, cu un avans de 225 livre la semnarea contractului, 40 livre la Philae şi restul la întoarcere, “dacă au fost executate în mod fidel toate angajamentele”.

Pentru ca să ne putem reprezenta ce însemna costul acestei călătorii, merită să amintim că David Roberts, celebrul desenator, fondator şi preşedinte al Societăţii Artiştilor Britanici, care a lăsat o serie de desene faimoase reprezentând Egiptul, cu principalele monumente antice şi moderne din vremea lui, făcuse cu treizeci de ani înainte aceeaşi călătorie pe Nil, timp de trei luni. Împreună cu o pereche de prieteni englezi, el a închiriat o barcă şi un echipaj de opt membri pentru care a plătit 15 livre sterline… pe lună ! E drept că din punct de vedere al calităţii cele două nave nu erau echivalente, pentru că David Roberts povesteşte în jurnalul lui că, înainte de a pleca de la Cairo, a fost obligat să scufunde barca în Nil pentru a scăpa de şobolanii care o invadaseră !

Contractul Suţu/Bejani se încheie cu semnăturile celor două părţi contractante şi a martorului, consulul Prusiei De Iasmund, care este desemnat ca arbitru suveran şi fără apel în cazul în care una dintre părţi ar contesta interpretarea zisului contract.

* * *

După ce am citit cu nespus interes acest contract, am decis să fac o fotocopie şi s’o trimit binecunoscutei agenţii de turism elveţiene KUONI, organizatorul croazierei mele, cerându-i executarea aceloraşi prestaţiuni pentru cinci livre sterline pe zi !


Nota:
*Afirmaţia lui Herodot

Adrian Irvin ROZEI, Egipt, ianuarie 2002

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *