Et le métro sortit de Paris…

File de jurnal

Cozumel (Mexico), 21/12/2017

 

Intâmplarea a făcut să iau cu mine un număr încă necitit al « magazinului cultural al oraşului Boulogne-Billancourt », intitulat « BBI Culture(s) », datat « printemps-été 2017 ».

Răsfoindu-l pe puntea vaporului de croazieră unde mă aflu, dau peste un articol ce narează istoria agitată a construcţiei liniei de metrou no. 9 (Pont-de-Sèvres – Mairie-de-Montreuil), insistând asupra odiseii extensiei acesteia pe tronsonul boulonez: Porte-de-Saint-Cloud / Pont-de-Sèvres.

Aventura ei a durat mai bine de douăzeci de ani, între 1913 şi 1934, pentru realizarea a numai 3 staţii : Marcel-Sembat, Billancourt, Pont-de-Sèvres !

In cele din urmă, noul tronson a fost inaugurat în februarie 1934, dar diferite lucrări aferente (suprimarea unei linii de tramvai, pavarea bulevardului în suprafaţă…) au mai durat vreo doi ani.

Această descriere istorică, mi-a amintit, sub cerul înstelat al Caraibelor, o anecdotă din anii ’70.

                                                     *    *    *

Cu Antoniu Petrescu, zis « Bubuleţ », am fost coleg de clasă primară timp de 4 ani, la şcoala « Clemenţa », şi mai apoi, vreme de 3 ani, în acelaşi liceu, « Spiru Haret », la Bucureşti.

In toată această perioadă, ne vedeam în mod regulat, împreună cu părinţii noştri, în vila lor de pe şoseaua Giurgiului. De fapt, ei nu mai locuiau decât parterul vilei, pentru că etajul, ca şi cea mai mare parte din via înconjurătoare care le aparţinuse, fusese naţionalizat.

Părinţii lui Toni Petrescu, amândoi distinşi intelectuali, studiaseră dreptul la Paris, în anii ’30. Bunicul lui Bubuleţ, părintele Petrescu, el însuşi specialist al muzicii bizantine şi mare amator de artă, era cunoscut sub numele de « părintele Visarion » pentru că a păstorit această parohie bucureşteană mai bine de 6 decenii. Insă, în anii ’50-’60, Dl. Petrescu, tatăl colegului meu, precum şi socrul său în vârstă de mai bine de ’70 ani, erau obligaţi să muncească în vie, ne mai având dreptul să utilizeze munca salariată.

Pot spune că părinţii noştri erau buni prieteni, chiar mai apropiaţi decât copiii lor. Când am plecat din România, tatăl lui Bubuleţ a făcut parte dintre cele 27 persoane care ne-au condus la aeroport. In anii următori, am rămas în contact prin scris cu familia Petrescu.

Sunt practic 50 ani de când locuiesc în cartierul “Pont-de-Sèvres”, din Boulogne, la numai câteva zeci de metri de staţia de metrou cu acelaşi nume.

Intr-o zi, pe la mijlocul anilor ’70, cineva bate la uşa noastră.

Cam uimiţi, deschidem uşa şi vedem pe Zozo Petrescu, mama fostului meu coleg, ca de obicei, elegantă şi îmbrăcată cu multă originalitate, însă… cu sufletul la gură !

« Vai ! Cât de departe de metrou locuiţi ! »

« Cum aşa ? Metroul e în colţul străzii ! », răspundem noi în cor.

« Am făcut 1 Km pe jos, de la ultima staţie ! », spune Mme Petrescu. 

Şi, ca să ne convingă, a scos planul metroului parizian, pe care-l adusese de la Bucureşti.

Privindu-l cu atenţie, am descoperit că era un exemplar de la începutul anilor ’30, de pe vremea studenţiei sale, când metroul nu ajunsese încă la Pont-de-Sèvres.

Zozo (în verde) şi mama mea, la Versailles în anii ’70

Chère Zozo !

Adrian Irvin ROZEI

Cozumel, decembrie 2017

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *