Dute neica sa te duci ajungiara-i rob la turci.*

File de jurnal

Acum vreo zece ani, am fost chemat la telefon de un fost furnizor turc, care mi-a spus : « Am aflat ca pe strada ta se va deschide un nou Consulat turc. M-am gandit ca o agentie de voiaj turca ar fi bine primita in acest loc. Nu vrei sa-mi faci un scurt studiu de piata ? »

Asa am fost printre primele persoane care au aflat despre deschiderea noului birou. Si daca agentia de voiaj nu s-a mai instalat langa noi, in schimb un mic restaurant turc si-a deschis portile imediat.

« Le Sarail » nu este un « palat », dupa cum lasa sa se inteleaga numele lui. Este mai degraba o mica patiserie turceasca, cu numai cateva mese, in timpul iernii, dar care se extinde pe terasa din fatza portzii, in timpul verii. In plus de toate specialitatile de patiserie turcesti, aici poti gasi, sosite direct din Turcia, bauturi traditionale, cum ar fi « ayran » sau « vișne », precum si dulceturi de petale de trandafir sau de nuci verzi, exact ca la Istanbul. In plus, in fiecare zi, patronul gateste un fel de mancare traditional turcesc, pe care-l comercializeaza intr-un meniu propus la suma de 9, 90 Euro. Meniul se compune din « felul zilei », o patiserie traditionala (baclava, sarailie…) si o bautura pe alese. La care se adauga un ceai sau o cafea turceasca.

Fiind unul din primii clienti ai restaurantului si cum inainte sau dupa fiecare voiaj in Turcia veneam sa-l vad pe patron, povestindu-i experientele mele, ma bucur aici de un tratament de favoare : mi se ofera o bautura suplimentara sau o patiserie in plus si nu rareori mi se pregateste in bucatarie un pachet cu rahat-loukoum sau cu sașeuri de ceai.

Desigur ca clientela locului este in foarte mare majoritate formata din turci care vin la Consulat cu tot felul de hartii. Asta e o chezasie a autenticitatii mancarilor propuse, conditie necesara pentru a nu vedea clientii disparand in restaurantele chinezesti, italiene, japoneze…din imediata vecinatate.

Ieri, cand am luat masa acolo, am intrat in vorba cu o tanara franceza, despre care am inteles ca e o obisnuita a locului, dupa modul in care discuta de maniera familiara cu patronul restaurantului. Ajungand la capitolul « vacantze », ea mi-a spus ca pleaca pentru doua saptamani in Turcia, la Datça, unde logodnicul ei turc construieste de trei ani o casa de familie. Si, deodata, mi-au venit in minte nenumarate amintiri.

* * *

In toamna anului 1984, am decis cu logodnica mea, cea care urma sa devina sotzia mea, ca vom merge in Turcia.

Datça Cenzurat 001_resize

Dupa o prima saptamana la Istanbul, unde, in afara muzeelor, bazarului, moscheelor… doream sa-mi revad diferiti prieteni stambulioti, am hotarat ca vom merge pentru o saptamana in croaziera, in Ceramik Körfesi (Golful de ceramica). Tocmai aparuse pe atunci moda vapoarelor traditionale din lemn, cu panze, construite in minuscule santiere navale, uneori chiar pe drumuri de tzara, din sudul Turciei. Ah ! Nu era vorba de « vapoare de competitie care spargeau valurile marii dezlantzuite ! » Mai degraba niste caiace burtoase si inalte, care de cele mai multe ori nici nu ridicau panzele, pretextul fiind ca « nu e destul vant !». Insa care alegeau un loc paradisiac unde se deplasau o ora sau doua pe zi, multumita motorului ce scotea un sforait in surdina.

Pe vas, se manca bine, se faceau toate sporturile nautice posibile, se faceau excursii arheologice sau ecologice prin imprejurimi, dar, mai ales, in fiecare seara se statea la taifas ore in șir, la lumina felinarelor de pe punte, cu (nu numai) un pahar de vin rece in mâna ! Cum fiecare vapor avea 12 sau 16 pasageri si in fiecare seara doua sau trei vapoare se regaseau in acelasi golfuletz, puteai alege cu cine doreai sa-ti petreci seara sau eventual sa ei masa. Pentru ca menul, mai ales pe baza de peste prajit si salate, era cam peste tot acelasi. Doar in serile in care se servea langusta la discretzie, se cerea un suplement de 2 sau 3 FF ! Supeul se termina cu fructe la discretie, de cele mai multe ori pepene verde rece si struguri locali, urmate de cafea sau ceai. Dupa care se dansa, se bea, se palavragea…pana la ore inaintate ale noptzii !

Datça 1984 001_resizeTrebuie sa spun ca locul ales se preta de minune la o astfel de activitate !

Golful Gökova, numit in diferite feluri in functie de limba in care te exprimi (in turca: Kerme Körfezi, in greceste: Κεραμεικός κόλπος, in latina: Ceramicus Sinus, iar in Engleza: Ceramic Gulf) este un fel de fjord cu o lungime de 100 km, marginit de Peninsula Bodrum, spre nord, si de Peninsula Datça, spre sud. Inconjurat de situri istorice si arheologice (Bodrum, Mila, Cnid, Marmaris, insulele Kos si Rodos…) el poate fi un pretext pentru o calatorie culturala sau sportiva, ba chiar si pentru o vacanta de “far’ niente”. Ajunge sa alegi modul de transport si de cazare potrivit fiecareia dintre aceste variante.

In acel an, noi alesesem mai degraba o vacanta “relax”. Lungi plimbari prin padurile de pini, bai in mare repetate, bronzetà pe puntea vasului…

Datça voile 001_resizeCu ocazia uneia dintre aceste plimbari prin padure, departe de locul unde acostase corabia noastra, am fost inconjurati deodata de sunetele unei simfonii de Beethoven! Stranie impresie! In plina natura, muzica parea sa coboare din cer! Am inceput sa cautam de unde venea si foarte repede am constatat ca ne aflam pe buza unei râpe ce cobora in mare, inconjurata de aceeeasi padure deasa de coniferi, dar cu o deschidere inspre golful principal, un adevarat fjord in fjord.

In mijlocul fjordului, era ancorat un enorm șlep, de unde proveneau acordurile simfoniei beethoveniene. Intrigati, ne-am apropiat de mal, am facut semn cu mana si imediat a aparut un domn de vreo 50 ani care, intr-o franceza impecabila, ne-a invitat la bordul corabiei lui. Ne-a asezat intr-un salon de vreo o suta de m2, pe covoare si perne de matase, « à la turca », ne-a oferit ceva de baut si am inceput o conversatie banala.

Pe mine ma manca limba sa-l intreb cine este si ce face aici. Insa in Orient trebuie sa stii sa-ti tii gura, daca nu vrei sa apari ca un badaran. In fine, dupa ce ne-am masurat fiecare pe celalalt din ochi si din cuvinte, am ajuns la confidente. Astfel am aflat ca interlocutorul meu era un cunoscut scriitor turc. El vorbea curent limba franceza, pentru ca studiase, ca intreaga elita din Turcia, la liceul Galatasaray din Istanbul, liceu ale carui baze au fost puse inca de pe vremea lui François I. De altfel el isi petrecea iarna in apartamentul sau din Paris, iar vara pe acest vas, inconjurat de carti, tablouri, opere de arta… raspandite pe doua nivele si vreo 300 m2. Chiar si instalatia lui electronica, facuta anume pentru a putea asculta muzica cea mai sofisticata in plina natura, era o capodopera in sine.

Am petrecut un apus de soare de neuitat pe vasul interlocutorului nostru.

Am notat undeva numele lui, dar cum pe atunci Internetul nu exista, n-am verificat nimic si hartiuta s-a pierdut in negura timpurilor !

Pacat ! Era un prieten de calitate, cu care ar fi meritat sa ramanem in contact.

* * *

Am mai revenit de cateva ori la Bodrum, tot in vacanta.

Ultima data era in 2008, dupa un lung voiaj in Turcia de est.

Era sfarsitul lunii octombrie, ultimul week-end de vacanta, plaja era aproape goala si soarele incalzea molcom, parea ca se pregateste sfarsitul lumii.

Datça 2008 001_resize

Printre sute de catarge…este oare si cel al amicului meu, dupa 30 ani!

Asezat pe nisipul inca fierbinte, admiram apusul soarelui in Golful de ceramicà. Intr-adevar ! Intinderea neclintita a apei parea sculptata intr-o ceramica de culoare verde, rosu, galben cu irizari argintate.

Ma intrebam daca prietenul meu se mai gasea ascuns in fjordul lui secret !

Insa cum sa-l cauti ? Fara nume, fara nicio adresa ? Poate ca nici n-a existat !

Numai sotia mea, mai cu picioarele pe pamant decat mine, imi poate confirma daca a fost un vis sau o realitate.

Adrian Irvin ROZEI, Boulogne, iulie 2015

* « Dute neica sa te duci ajungiara-i rob la turci
Rob la turci la Marea Neagra sa tragi neica la catarga
Sa tragi targa pe uscat si sa stii ca te-am uitat
Leana mea, mândra mea, sarutati-as gurita si tu mie mustata »
« Pe ulita armeneasca » –folclor orasenesc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *