Dimineaţa, după nuntă…

File de jurnal

Paris, 17/07/2018

 

Nu mi-a trecut niciun moment prin minte ideea de a mă duce pe Champs-Elysées, fie pe 14/07, nici pe 15/07, cu atât mai puţin pe 16/07 !

Sute de mii de persoane care se îmbulzesc să asiste la defilarea armatei, la finala Campionatului mondial de futbol sau la întoarcerea eroilor… « trop peu pour moi » !

Insă ocazia de a parcurge « la plus belle avenue du monde »… o zi după, este o oportunitate fără egal. Cine ştie ? Poate că a mai rămas ceva… din « suflul emoţiei ».

De fapt, chiar fără să fiu un « fan » al sportului, pot participa la un moment de « comuniune naţională » ! 

In realitate, au mai rămas nişte semne.

De exemplu, încă 24 ore, staţia de metrou « Etoile-Charles De Gaulle » mai afişează plăcile provizorii : «On a 2 Etoiles », în amintirea trofeului câştigat de echipa Franţei, a doua oară.

Cei care-şi amintesc că Generalul De Gaulle nu avea decât două stele pe chipiu, pot aprecia că până şi staţia de metrou, care-i poartă numele, s-a pus în acord cu istoria ! 

De-a lungul bulevardului, steagurile tricolore decorează încă parcursul glorios. Inutil să le scoată ! Peste câteva zile, ele vor marca etapa finală a Turului Franţei. Am şi uitat de asta ! Măcar de ne-ar lăsa câteva minute fără să ne ocupe cu o altă activitate sportivă ! 

Iată însă şi o surpriză. Afişe de câţiva metri anunţă festivalul breton intitulat « Voyage à Nantes. Eloge au pas de coté ». Adică exact manifestarea culturală la care am luat parte, acum câteva zile fără să bănuiesc răsunetul ei naţional, care apare chiar şi pe Champs. Cu atât mai bine !

Am avut deja ocazia unei întâlniri neaşteptate cu « Orientul Mijlociu » pe Champs-Elysées, acum doi ani. Vezi Le tour du Moyen-Orient en six heures.

Dar de această dată, e vorba de o întâlnire şi mai surprinzătoare: am stat la masă cu directorul Institutului Cultural asirian din Erbil, capitala Kurdistanului irakian !

Din fericire, istoria poporului asirian sau asiro-caldean, m-a interesat încă din anii ’70, când am urmărit îndeaproape incidentele legate de această minoritate, refugiată pe atunci, în mare parte, în Suedia.

Astăzi, această populaţie creştină ortodoxă nu mai numără în Irak decât vreo 400 000 suflete, faţă de cele aproape de un million, la începutul anilor 1980, după cum mi-a afirmat Dl. Ninos Dawowd. 

Cum istoria creerii Statului irakian şi a minorităţilor din regiune (kurzi, asirieni, turkmeni, arabi, evrei, armeni…) m-a pasionat acum câţiva ani, (vezi: Gertrude Bell sau istoria fluturelui ucigător), am putut înţelege afirmaţiile istorice ale interlocutorului meu.

Mărturisesc că, vizionând reportajele prezentate la TV despre această regiune, nu-mi puteam imagina că la Erbil funcţionează azi 15 săli de cinema, un teatru, un stadion, diferite centre comerciale şi grădini publice.

Mai mult! La Erbil există o universitate, un Institut fracez şi un aeroport internaţional cu zboruri zilnice spre Europa ! 

Dl. Dawowd m-a invitat să le cunosc ţara, care, deocamdată, şi de mai bine de o sută de ani, îşi aşteaptă recunoaşterea internaţională.

E drept că binecunoscutul filozof francez Bernard-Henri Levy militează în mod intens în acest scop, de mai mulţi ani.

Deocamdată… mă mai gândesc !

 

                                                  Adrian Irvin ROZEI

                                                      Paris, iulie 2018

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *