Dialog la Stremț

bota.jpgTimp de mulţi ani am avut ocazia să cunosc, vizitând cele patru colţuri ale lumii, fii ai pământului dintre Carpaţi şi Dunăre care au trăit vieţi excepţionale şi care, prin forţa şi tăria lor de caracter, au realizat lucruri deosebite. Numai că, de cele mai multe ori, era vorba de persoane care se găseau spre apusul vieţii, deseori nu departe de a deveni centenari. Speram să întâlnesc şi în noile generaţii personalităţi destul de puternice pentru a realiza, cu ajutorul timpului şi a voinţei lor, un parcurs tot atât de remarcabil. E drept că un umorist francez se întreba, acum vreo câţiva zeci de ani, cum se face că ziarele anunţă întotdeauna decesul oamenilor celebri şi nici o dată naşterea lor.Totuşi, uneori avem ocazia de a întâlni tineri care, prin dorinţa arzândă de a reuşi în viaţă, ne amintesc personalităţile care i-au precedat. Iată cum am avut şansa de a-l cunoaşte pe Cristian-Florin Bota (foto), tânăr ardelean, plecat pe acest drum spinos şi căruia îi urez succes în realizarea excepţionalelor lui proiecte.

* * *

În 2001, când am descoperit la Gödöllö, lângă Budapesta, existenţa şcolii de pictură care s-a stabilit în acest oraş timp de două decenii la începutul secolului XX, am aflat că fondatorul ei, Körösfői – Kriesch Aladár, s-a instalat mai întâi la Diod, în Transilvania. Doar cauze de ordin personal, şi anume decesul fiului său Nunu, l-au făcut să se despartă de aceste locuri întrucât îi trezeau amintiri dureroase. După multiple cercetări, am constatat că numele actual al acestui sat, aflat la 4 Km de Teiuş, pe un drum secundar ce se termină într-o vale a masivului Trascău, este Stremţ, jud.Alba.

Extrem de intrigat şi întrebându-mă cum se face că toţi aceşti artişti s-au dus ani de zile, vară de vară, în acest sătuleţ pierdut, despre care nu mai auzisem niciodată şi care nu este menţionat în niciun ghid turistic, am decis să merg la faţa locului, în căutarea unei explicaţii logice. Am petrecut, în vara anului 2003, câteva ore la Stremţ; am vorbit cu câţiva oameni din sat, le-am arătat fotografii făcute acolo, pe la 1900, însă nimeni nu recunoştea locurile reprezentate. Mai mult decât atât, nimeni nu auzise de acea şcoală de pictură. Doar un om în vârstă mi-a arătat temeliile unui fost conac boieresc de pe malul unui lac, a cărui fotografie de acum o sută de ani o aveam.

Tot din întâmplare, am descoperit o capelă în ruină pe al cărui zid se găsea o placă metalică purtând inscripţia „Monument istoric din secolul al XVI-lea”. Însuşi satul Stremţ mi s-a părut destul de banal, asemănător nenumăratelor aşezări similare din România. Din fericire, am remarcat, pe zidul Primăriei comunei Stremţ, o placă indicând înfrăţirea cu Fernay-Voltaire, orăşel din Franţa ce se află nu departe de Geneva. primaria-stremt.jpgDupă câteva luni de contacte telefonice cu „Asociaţia de înfrăţire Fernay-Stremţ”, unde, desigur nimeni nu auzise de personalităţile din trecut pe care le căutam eu, mi s-a recomandat să iau legătura cu Cristian-Florin Bota, din Teiuş. La e-mail-ul meu, care menţiona între altele pe Boër Jeno, susţinătorul artiştilor de la Gödöllö, a venit în câteva ore un răspuns cu comentariul:”…nu credeam că există cineva în Occident care să fi auzit de numele lui”. Contactându-l pe domnul Bota, am descoperit că acesta a scris o monografie a satului Stremţ de câteva sute de pagini. Mărturisesc că eram din ce în ce mai intrigat, pentru că nu vedeam ce se poate spune în atâtea pagini despre această localitate, care mi se păruse de o enormă banalitate. Nu’mi rămânea decât o singură soluţie: să mă duc cât mai repede la Stremţ. Minune!

La faţa locului, mulţumită lui Cristian-Florin Bota, am descoperit în acest sat o istorie bimilenară cu vestigii de cetăţi medievale, inscripţii latineşti, mărturia domniei împărătesei Maria Tereza, resturi ale prezenţei artiştilor curentului „Art nouveau” din secolul XX, ba chiar şi câteva detalii ale luptei pentru putere din Transilvania ultimelor două secole. Mai mult, până şi istoria contemporană a României era prezentă de manieră uimitoare. La Stremţ a fost turnat, la începutul anilor ’60, un film intitulat „Dragoste lungă de-o seară”, regizat de Horia Popescu, cu participarea unor stele ale scenei româneşti, precum Ilinca Tomoroveanu, Octavian Cotescu, Silvia Popovici, Graţiela Albini, Nunuţa Hodoş, Sandu Sticlaru, Traian Stănescu…. Tot acolo am întâlnit persoane care au trăit ultimele zile ale monarhiei din România şi ale celui de-al II-lea Război Mondial ca, de exemplu, domnul Pătrânjan Ioan (foto), care a făcut parte din garda Majestăţii sale Regelui Mihai I de România.

stremt-mihai.jpg

A fost o experienţă uimitoare. Vă voi prezenta, în continuare, pe cel care mi-a uşurat această cunoaştere, în aşteptarea momentului în care toţi vom putea citi monografia comunei Stremţ, scrisă de domnul Bota Cristian Florin.

* * *

Adrian Rozei: Pentru început, câteva date personale…

Cristian – Florin Bota: Mă numesc Bota Cristian Florin, sunt născut în 24 aprilie 1973, la Teiuş, judeţul Alba. Până la vârsta de 13 ani am locuit în Stremţ, apoi m-am mutat la Alba Iulia, unde mi-am continuat studiile cu clasele a VII-a şi a VIII-a la Liceul de cooperaţie. Am urmat Facultatea de Studii Comerciale şi Financiar Bancare, susţinându-mi şi licenţa la Universitatea „Babeş-Boliay” din Cluj Napoca. În continuare am urmat cursuri de masterat la Arad şi Cluj Napoca. Am lucrat din 1996 la Cooperativa de credit, mai întâi ca operator, apoi ca inspector de credite, iar din 2001 sunt preşedintele acestei instituţii de credit.

A.R.:Ce este liceul de cooperaţie ?

C.F.B.:Liceul de cooperaţie şi-a schimbat denumirea de trei ori: „Şcoala de cooperaţie”, „Grup şcolar de cooperaţie” şi „Liceul de cooperaţie”. El pregătea absolvenţi pentru sistemul cooperatist: cooperaţia de consum, cooperaţia meşteşugărească şi cooperaţia de credit.

A.R.:Ce ne puteţi spune despre sistemul cooperatist?

C.F.B.: Sistemul cooperatist a existat şi înainte de ’48, după cum există şi astăzi. Sistemul acesta funcţionează pe baza principiilor cooperatiste. În anul 1895, s-a constituit “Alianţa Cooperatista Internaţională” (ACI) la care cooperaţia din România a fost membru fondator, iar prin reprezentantul său de onoare, deputatul Dimitrie C. Butculescu a făcut parte din conducerea acesteia. Primele cooperative de credit din România au apărut în a doua jumătate a secolului al XIX -lea, adoptând sistemele germane Raiffeisen şi Schulze-Delizsch.

Asemenea asociaţii de economie, credit şi ajutor mutual au luat fiinţă în acea perioadă în ţinutul Bistriţei din Ardeal, în anul 1851, în oraşul Brăila, port la Dunăre, în anul 1855, în satul Brad din judeţul Roman în 1860, în comuna Răşinari din judeţul Sibiu în 1867 şi în Bucureşti, în 1870. Primele cooperative de credit sau case de ajutor reciproc numite CAR din România au apărut în a doua jumătate a secolului XIX. În perioada imediat următoare, respectiv 1871-1881, au apărut numeroase societăţi de credit şi economie, asociaţie(uniunie )de credit şi economii în aproape toate oraşele mari ale ţării, chiar şi în unele sate. Dintre promotorii mişcării cooperatiste, s-a remarcat în mod deosebit Spiru Haret, savant, sociolog, pedagog, matematician şi om politic, considerat pe drept cuvânt ctitorul băncilor populare cooperatiste.

În perioada 1891-1902, apariţia a numeroase societăţi cooperatiste de credit, denumite şi “bănci populare săteşti” a marcat afirmarea mişcării cooperatiste în România. Începând cu anul 1898, Spiru Haret devine principalul susţinător al extinderii şi organizării mişcării cooperatiste, fiind şi iniţiatorul primei legi a cooperaţiei. De atunci şi până astăzi, ca pretutindeni în lume, cooperaţia de credit din România a fost puternic marcată de condiţiile istorice, economice, sociale şi politice în care a apărut şi s-a dezvoltat. În configurarea gândirii economice cooperatiste interbelice, o seamă de personalitaţi ale vieţii politice, economice şi ştiinţifice au fost preocupate de problematica cooperaţiei. Între acestea se inscrie: Nicolae Iorga, I.G. Duca, Ion Mihalache, Vintilă Brătianu, A.G. Galan, Constantin Argentoianu, Virgil N. Madgearu, Gromoslav Mladenaţ etc. Cooperativa pe care eu o reprezint, „Solidaritatea – Cooperativa de credit, Teiuş”, a fost înfiinţată în 1924 şi s-a numit „Banca populară Sf. Ioan -cooperativă de credit şi economie”.

Diferenţa dintre sistemul cooperatist/casele de ajutor reciproc şi băncile comerciale este că, indiferent de numărul părţilor sau fondurilor sociale avute de membrii asociaţi, la luarea deciziilor în Adunarea generală se respectă principiul: „un membru, un vot”. În anului 1956, s-a reânfiinţat cooperativa de credit in localitatea Teiuş, cu denumirea ”Solidaritatea” şi de atunci funcţionează în permanenţă avand ca rază teritorială de operare intreg teritoriul judeţului Alba. Cooperativa de credit are in prezent peste 1800 de membri. În prezent membrii asociaţi au preferat să se afilieze la CAR Credit Teiuş.

A.R.: Care sunt legăturile familiale cu Stremţul? Ce întâmplări deosebite vă amintiţi din copilărie?

C.F.B.: Familia bunicului din partea mamei numit Cristea Solomon a fost cea mai numeroasă din Stremţ, fiind zece copiii:cinci fete şi cinci băieţi. Din trecutul familiei, îmi amintesc de bunicul meu, care era un om foarte înţelept şi foarte bun la matematică. În vremea regimului comunist , în anii ’70, nu era voie să se sacrifice animale, pământul fusese luat de colectiv. Iarna a fost nevoit să taie vaca pe care o mai avea. Un consătean l-a reclamat , iar oamenii securităţii au venit să verifice. S-au trezit în ziua respectivă cu două maşini negre, Skoda, de la Securitate. Ei au vrut să ia vaca tăiată, dar bunicul le-a spus că, luând carnea, să ia şi cei zece copii, că nu are altfel, ce să le dea de mâncare. Oamenii securităţii l-au înţeles, nu au luat-o, dar l-au făcut să promită că nu o va vinde.

A.R: Aţi încercat să faceţi arborele genealogic al familiei?

C.F.B: Sigur că da. Am făcut arborele genealogic al familei şi am găsit date despre familiile Cristea, Pascu şi Mărginean până în 1824. Familia străbunicului meu, Ionuţ Mărginean, a fost considerată a şaptea familie din sat (după avere) până la venirea comunismului. Aveau mult pământ şi bunuri, datorită faptului că în timpul Primului Război Mondial el a muncit în America. S-a întors nerezistând dorului de pământul natal. În America, a locuit în Detroit, Cleveland şi Chicago, unde au mai rămas câţiva membri din familie. Ei au plecat în 1914 şi 1922-1923 (de 2 ori). Prima dată au plecat în America din Austro-Ungaria, iar a doua oară din România. Eu am făcut arborele genealogic al familiei şi am găsit familiile Mărginean şi Cristea până la 1860, când le-au fost maghiarizate numele, iar pe bunica o chema Boarta.Un văr de-al bunicii-Boarta- a fost director la Muzeul Naţional din Bucureşti, până în 1948.

A.R.: Unde a locuit în Stremţ familia dumneavoastră ?

C.F.B.: Străbunii mei din partea bunicii aveau loc „la Pădure”, aşa se numea în vremea aceea partea în care locuiau. În acea zonă, se presupune că este înmormântat un soldat neamţ. La începutul secolului s-au mutat la şes, pentru că în deal nu era apă. Bunicul meu a construit întâi pivniţă şi apoi casa pe strada Bercului nr. 416. Pe vremea lui Gh. Gheorghiu-Dej, în pivniţa aceea dormeau toţi ai casei şi de- abia pe urmă au ridicat casa, cu 4 –5 camere.

A.R.: Când aţi început să studiaţi istoria Stremţului?

C.F.B.:Am început să strâng date din anul 1996, în special legate de cooperaţie. Astfel, am descoperit lucruri noi, interesante, despre Stremţ, Geoagiu de Sus, Teiuş şi satele învecinate. Despre Stremţ, am început să găsesc mai multe date din anul 2000. Ideea a fost să aflu cât mai multe informaţii despre Stremţ. Am descoperit lucruri pe care nu le ştiam şi parcă, pentru mine, fiecare zi era o surpriză. Le-am pus cap la cap şi aşa mi-a venit ideea unei cărţi de prezentare a comunei. Astfel mi-am făcut un plan de cercetare. Principala metodă de colectare a informaţiilor a fost cea a interviului: străbăteam satul aproape zilnic, am luat casă cu casă, fiecare familie. Puneam întrebări simple: Prima întrebare pe care o adresam era: ”Ce vă amintiţi despre trecutul Stremţului?”.

Astfel, discutând cu oamenii în vârstă, am descoperit tradiţiile populare, leacurile, obiceiurile româneşti. Am vorbit cu oameni din toate categoriile sociale, cu oameni în vârstă, veterani de război. În fiecare casă am avut parte de o primire foarte caldă . Ulterior am studiat şi istoria satelor Geoagiu de Sus, Faţa Pietrii şi Geomal. La Faţa Pietrii, mai locuiesc cca. 80-100 persoane. Informaţiile despre această zonă, le-am primit de la domnul Cristea Zenovie, care a fost profesor aproape 30 de ani.

A.R.: Care era reacţia oamenilor când le spuneaţi:”Mă interesează trecutul”?

C.F.B.: Depinde. Unii au cooperat, alţii nu ştiau prea multe despre trecut, însă, în general, mi-au oferit informaţii. Dorinţa de a cerceta trecutul Stremţului a avut-o şi profesorul Berţia Gheorghe, prin 1960 şi s-a materializat în lucrarea sa de diplomă, din care am citat în monografie câteva fragmente. M-am bucurat de sprijinul doamnei Doina Bărbănţan, fiica profesorului Berţia, care mi-a împrumutat manuscrisul. Domnul Berţia Gheorghe a decedat în anul 1970. În timpul vieţii, s-a dedicat arheologiei şi istoriei. A făcut numeroase cercetări despre Stremţ şi a realizat un colţ muzeistic cu obiecte în majoritate descoperite de dânsul. Nu mai există decât în Şcoala Generală, într-o sală, un colţ cu câteva obiecte descoperite de acesta .

Deşi nu l-am cunoscut personal, aceeaşi dragoste pentru Stremţ m-a inspirat să scriu această monografie.Mi-am spus: „trecem aşa prin viaţă şi trebuie să lăsăm ceva! Să rămână ceva pentru comunitatea noastră. Eu personal, n-am nici un interes material . Sensul gestului meu este să trasmitem generaţiilor viitoare tradiţiile şi obiceiurile pe care le-am mostenit la rândul nostru. ” Până acum au apărut doar articole despre Stremţ, mai ales cele care tratau istoria coloniei artistice de la Diod.

A.R: Ce nume mari amintesc de şcoala de pictură de la Stremţ ?

C.F.B: Şcoala de pictură a fost mai întâi la Stremţ (Diod), iar apoi la Gödöllö, în Ungaria. Pentru mine este o enigmă dar şi bucurie că aceşti pictori celebri ca Leo Belmonte, Tudor Hart, Akseli Gallen–Kallela, Nagy Sandor, Körösfői-Kriesch Aladár, Tom von Dreger, au ales Stremţul ca loc de creaţie şi sursă de inspiraţie pentru arta lor.

A.R.: Credeţi că s-au pierdut documente importante din 1900 şi până acum?

C.F.B.: Cu siguranţă. Eu am căutat documente la muzeele din Cluj şi Hunedoara, dar nu am găsit nimic. Am găsit însă câteva date la Arhivele Statului din Cluj-Napoca şi la Muzeul Unirii din Alba- Iulia. În scrierea monografiei am folosit informaţii verificate din minim trei surse. De mare ajutor mi-a fost Biblioteca Muzeului Unirii din Alba Iulia, Biblioteca Documentară a Colegiului Bethlen Gabor din Aiud şi Muzeu de Istorie din Aiud. Am descoperit faptul că Jenö Boër senior a donat foarte multe vestigii arheologice legate de Stremţ, până când a decedat, în 1907. De asemenea trebuie să le mulţumesc fostei mele învăţătoare şi foştilor mei profesori din şcoala Stremţ pentru informaţiile şi materialele pe care mi le-au oferit cu amabilitate.

A.R.: Care sunt etapele viitoare ale acestei activităţi?

C.F.B.: Mai întâi doresc să-mi public monografia şi să pot oferi fără bani un exemplar fiecărei familii din Stremţ. Sunt cam 620 case. Astfel, doresc să trasmit o parte din dragostea mea pentru Stremţ, bogatele şi interesantele informaţii istorice despre această comună, generaţiilor viitoare. Doresc să realizez un muzeu al satului, care să aibă şi o activitate culturală, şi o întâlnire tip „Fiii satului”. Lucrez deja la site-ul comunei Stremţ care să cuprindă informaţii şi imagini, accesibil din orice colţ al lumii. M-am ocupat de realizarea unui CD de prezentare (documentar) a comunei pentru ca vizitatorii să beneficieze de un itinerar şi informaţii istorice:cetăţiile de la Stremţ, pictorii ş.a, dar în continuare, voi încerca să promovez Stremţul, prin activităţiile Despărţământului Stremţ – Teiuş ”Ioan Neagoe” – ASTRA. Se ştie că ASTRA a fost sprijinită în activităţile sale încă din 1870 de preoţii Ioan Popescu şi Eremia Iliescu din Stremţ.

De asemenea mi-aş dori să putem construi la Stremţ o biserică. Cu toate că Nicolae Iorga a spus că Stremţul este Ierusalimul ortodoxiei româneşti, satul, care se întinde pe 6 km nu are decât o singură biserică ortodoxă. Oamenii trebuie să meargă 2 – 3 Km pe jos ca să ajungă la biserică. Aş vrea să construim o biserică ortodoxă pentru comunitate.

A.R.: Cum vedeţi posibilitatea promovării la nivel regional sau naţional a cărţii dumneavoastră?

C.F.B.: În urma unei discuţii pe care am avut-o cu domnul preşedinte Mârza Traian, de la Uniunea Artiştilor Plastici, din Alba Iulia, acesta s-a oferit să mă sprijine prin prezentarea cărţii într-o galerie din Alba Iulia. Dacă voi vedea că monografia este criticată, şi sper să fie criticată, voi fi mulţumit, pentru că înseamnă că a fost citită. Aş dori să duc câte un exemplar la fiecare bibliotecă din comunele judeţului Alba, sperând că aşa o să fie citită.

A.R.: Rămâne problema capitală a finanţării…

C.F.B.: Nu am primit până acum niciun fel de sponsorizare, dar sper ca în viitor să găsesc o soluţie în acest sens. Cartea aceasta este e ideea mea; eu am pornit pe un drum, eu îl termin! Tot ce mi-am propus în viaţă, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să se realizeze!

A.R.: Vă urez mult succes şi aşteptăm cu toţii să vedem monografia publicată cât mai curând.

Adrian Irvin ROZEI, Stremţ, septembrie 2004

SERVICE APRÈS VENTE: Iata comentariul recent primit dela Florin Bota:

“Din anul 2004 de la data luării interviului până la data de 01.03.2007 în comuna Stremţ s-a organizat o expoziţie care a promovat valorile artistice ale creaţiilor de artă populară. Familia Popa Achim a amenajat în locuinţa personală un muzeu cu obiecte tradiţionale specifice Stremţului. Stremţul a fost cuprins intr-un proiect de promovare a valorilor locale numit Drumul Calcarului. Am realizat site-ul despre comuna Stremţ şi anume www.stremt.go.ro şi am colaborat la realizarea a mai multor site-uri cum ar fi www.karpatenwilli.com/apuseni/stremt.htm, www.cheile-rimetului.ro. M-am implicat în sprijinirea costrucţiei noii biserici ortodoxe Stremţ II, cu hramul Cuvioasa Sfanta Parascheva căreia i-am realizat o pagina web cu următoarea adresă www.stremtbisericaortodoxa.ro Cu ajutorul lui Dumnezeu, biserica va prinde viaţă. În data de 09 martie 2007, Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop Andrei Andreicuţ al Alba-Iuliei, cu un sobor de preoţi,va săvârşi Liturghia Arhierească a Darurilor Înainte Sfinţite, la noua Capelă a Parohiei situată în Stremţ, pe strada Principală, nr. 442. În Stremţ s-au întâmplat multe, s-a introdus gazul metan, s-a făcut conectarea localităţii la internet, se construieste mult, iar pe plan cultural Formaţia Muguri de Nucet şi Grupul de teatru Moştenitorii din Stremţ au participat la Zaragoza, în Spania la un spectacol folcloric bucurându-se de aprecierea publicului. 01.03.2007, Stremţ”

N.B.: O prezentare a scolii dela Gödöllö si a legaturilor ei cu satul Diod (Stremt) poate fi gasita in articolul “La castel in poarta, oare cine bate?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *