Despre revoluţii, vapoare şi alte istorii de demult…

Muzeul maritim din Hydra, insula din Marea Egee atât de legată de independenţa Greciei, prezenta, între 16 iunie şi 31 octombrie 2001, o expoziţie intinerantă care descrie istoria plină de aventuri a crucişătorului “G. Averoff”.

Puţine locuri in Grecia au fost marcate de istoria maritimă a acestei ţări mai mult decât insula Hydra. O insulă de numai 55 km2, separată de peninsula Argolidei printr’un strâmt braţ de mare, Hydra seamănă cu coloana vertebrală a unui monstru marin scufundat parţial, lung de 18 km şi înalt de 590 metri. În ciuda numelui, insula nu mai are aproape deloc apă şi, din 1960, vapoare-cisterne aduc zilnic lichidul preţios de pe continent.

În trecut, pădurile de pini acopereau aproape în întregime panta colinelor, culturile se dezvoltau în terase şi cisternele subterane imense, dintre care unele se mai văd şi astăzi, alimentau cu apă de ploaie, strânsă în timpul iernii, grădini în care infloreau dafini, lămâi şi portocali. Deasemeni, aceste cisterne ascundeau bogăţiile locuitorilor din Hydra, aur, stofe preţioase şi multe alte bunuri pe care proprietarii de nave le transportau în tot bazinul Mediteranei. Pentru ca armatorii hydrioţi au reuşit încă din secolul XV să creeze un adevarat stat independent, bazat pe bogaţia câştigată din acest comerţ înfloritor.

Apăraţi dinspre mare de vitejia marinarilor locului şi dinspre puterea turcească de abilitatea neguţătorilor care ştiau să-şi câştige prieteni la Istanbul, armatorii din Hydra au inceput să construiască nave la 1657, dar apogeul activităţii lor a fost atins la jumatatea secolului XVIII.

Vasele lor, de 100 până la 400 tone, cutreierau Mediterana, ba chiar traversau şi Atlanticul. Profitând de măiestria marinarilor din insulă şi de rapiditatea vaselor numite “polacre” – bricuri cu două catarge purtând pânze pătrate- hydrioţii n-au ezitat, mai ales în perioadele tulburi ale razboaielor şi revoluţiilor europene, să devină corsari sau contrabandişti, alimentând cu grâu din Peloponez coloniile greceşti răspândite de-a lungul coastelor Mediteranei.

Aceşti armatori, deveniţi bogaţi, au înţeles repede avantajul pe care îl reprezenta o Grecie independentă şi au sprijinit din prima zi revoluţia antiotomană, atât cu sume importante de bani, cât şi ca organizatori ai acţiunilor navale. Familii întregi ca Tombazis, Kunturiotis, Vulgaris sau Miaulis, aceiaşi ale căror superbe vile pot fi admirate şi astăzi pe înălţimile orăşelului Hydra, au participat la cele mai spectaculoase acţiuni navale contra turcilor.

Celebrul Andreas Miaulis (1769 –1835) a inventat chiar metoda “navelor berbec” care, umplute cu explozivi, erau lansate cu vântul în spate către flota turcească şi făcute să sară în aer atunci când ajungeau în contact cu ea.

Din păcate pentru hydrioţi, dispariţia pădurilor, concurenţa şantierelor navale moderne din porturile marilor oraşe, evoluţia tehnicii şi a drumurilor comerciale, au dus la dispariţia construcţiei navale din insulă.


Zi de sărbătoare la Hydra: se căsătoresc doi tineri din insulă!

Peisajul tradiţional din Hydra e tot neschimbat

Un ultim balon de oxigen – culegerea bureţilor naturali – a dispărut odată cu dezvoltarea maselor plastice.

Aşa că singura resursă a insulei a rămas turismul.

Într’adevar, peisajele, culoarea mării, autenticitatea atmosferei orăşelului-port, accesul simplu prin hydroglisor de la Atena, fac din Hydra un pol turistic grec de primă calitate.

Pentru păstrarea ambianţei tradiţionale, s’a interzis circulaţia maşinilor, aşa că transportul în insulă se face cu “vaporaşe-taxi” sau cu măgari.

În tot cazul, lansarea turistică a insulei trebuia făcută printr’un film internaţional, de preferinţă american. Fericitul caştigător al comenzii a fost Jean Negulesco, regizorul de film născut la Craiova în 1900, care a traversat secolul cinematografiei mondiale până în 1993, când a murit la Marbella, în Spania.

Filmul, intitulat “Boy on a dolphin”, turnat în 1957 la Hydra, cu un scenariu scris după romanul lui David Divine, a beneficiat de o distribuţie de calitate cu Sophia Loren şi Alan Ladd. Chiar dacă această operă n’a marcat de o manieră covârşitoare istoria cinematografiei mondiale, fiind clasat în categoria “adventure and romance”, ea a făcut ca insula să fie cunoscută în lume şi să fie considerată azi ca un “Saint-Tropez” grec.

° ° °

Profitând de această istorie maritimă foarte bogată şi de generozitatea descendenţilor unor familii locale de armatori, muzeul istoric/arhivă din Hydra, instalat intr’un edificiu aşezat pe malul golfului în care se găseşte vechiul port, prezintă într’o expoziţie permanentă legăturile între insulă şi istoria Greciei.

Expoziţia itinerantă “Nava de luptă Averoff” face la Hydra o primă escală dintr’un lung drum ce o va conduce prin Grecia continentală şi în insule. Următorul popas va fi insula Creta.

George Averoff, cel care a dat numele acestei nave istorice, era născut în Epir (Nordul Greciei), într’o familie de aromâni a cărei existenţă este atestată de Bérard încă din 1897, spunând: “…Averoff sont des valaques de Meţovo”.


Bustul legendarului amiral Konturiotis alături de o fotografie din muzeu luată cu ocazia lansării crucişătorului “Averoff”

De fapt, numele lor era Argheros, însă fratele cel mai mare, emigrat în Rusia, şi-a modificat numele în Averoff. Ceilalţi fraţi au adoptat şi ei această schimbare.

Emigrat în Egipt, la Alexandria, George Averoff a făcut o avere considerabilă din comerţul cu bumbac. Ca şi mulţi alţi aromâni deveniţi milionari, Averoff a susţinut dezvoltarea Greciei moderne.

Între altele, el a finanţat construcţia Şcolii Politehnice din Atena, a liceului de fete din Alexandria şi a unei închisori model pentru tineri în Grecia.

La cererea de ajutor formulată de Comitetul pentru renovarea stadionului Panatenian, George Averoff a răspuns finanţând totalitatea lucrărilor necesare. În semn de mulţumire pentru eforturile făcute în vederea reînvierii Jocurilor Olimpice, o statuie a lui George Averoff a fost dezvelită în faţa stadionului din Atena, cu ocazia inaugurării acestora, în 1896.

Prin testament, George Averoff a lăsat o sumă de bani în vederea construirii unui vas de război modern, de care să beneficieze marina greacă. Chiar daca această sumă nu a acoperit decât o treime din costul vaporului, s’a decis ca acesta să poarte numele generosului donator.

Construit la Livorno între 1905 şi 1910, cu motoare italiene, căldări de aburi din Franţa, generatoare electrice din Germania şi pus sub comandă greacă, “G. Averoff” era un proiect de avangardă, care prefigura realizările tehnice ale Europei comune.

Lansat pe 12 martie 1910, “G. Averoff” măsoară 140 metri lungime, deplasează 10200 tone, are două catarge de 21 metri înălţime şi este dotat cu două tunuri duble de 234 mm, patru de 190 mm şi diferite alte echipamente de atac.

În acea vreme, vestea dimensiunilor impresionante ale navei au ajuns şi în România unde, cu exagerarea tradiţională balcanică, se spunea că “G. Averoff” nu a putut pătrunde în Marea Neagră decât dupa ce a fost lărgită strâmtoarea Bosforului!

“G. Averoff” a luat parte mai întâi la Războiul Balcanic din 1912-1913 cu un enorm succes în bătălia navală de la Helles împotriva flotei Imperiului Otoman.

Paul Kunturiotis, amiral grec, căpitanul celebrului vapor, scrie de altfel în “Jurnalul” lui pe 3 decembrie 1912: “Deodată, ca o viziune, am zărit pe bunicul meu şi pe Miaulis în picioare… încurajându-mă de pe stâncile strâmtorii.”

Pentru aceste fapte de arme istorice, amiralul Kunturiotis a fost decorat cu nenumarate ordine şi medalii, între care Crucea României şi o medalie pe care se citeşte: “În amintirea înălţătorului avânt 1913 – Carol Rege al României – Pace”.

După 1917, când Grecia a intrat în Primul Război Mondial, “G. Averoff” a luat parte la operaţii militare în Mediterana şi Marea Neagră, în special la Sevastopol, Istanbul şi Izmir, între 1918 şi 1922.

În al Doilea Război Mondial, atacul armatelor germane la Pireu din 11 aprilie 1941 n-a găsit echipajul vasului nepregătit. Ca să nu cadă în mâna inamicului, comandantul navei a decis ieşirea din port şi s’a îndreptat spre Alexandria, de unde a fost trimis în India, pentru a escorta convoaiele marinei engleze, timp de patru ani.

“G. Averoff” s-a întors în apele greceşti pe 17 octombrie 1944 împreună cu restul flotei salvate.

Ultima misiune a fost îndeplinită în mai 1945, când vasul a navigat spre insula Rodos cu ocazia reintegrării Insulelor Dodecanezului în cadrul teritoriului naţional grec.

Din 1985, “G. Averoff” este ancorat in Golful Faliron, unde poate fi vizitat ca Muzeu al Marinei greceşti, fiind singurul crucişător cuirasat de la începutul secolului XX care mai poate fi văzut astăzi.

° ° °

Pe peretele din faţa scării care urcă la etajul muzeului din Hydra, o hartă imensă acoperă patru metri pătraţi. Este unul din puţinele exemplare originale ale hărţii concepute în 1797 de Rigas Velestinis Fereos, alt aromân celebru, considerat ca părintele spiritual al independenţei greceşti.

Aceasta hartă, care reprezintă peninsula Balcanică de la munţii Carpaţi până în Creta, numeşte Ţara Românească “Vlahia” sau “Dacia”. Sute de nume şi detalii geografice extrem de amănunţite confirmă excelenta cunoaştere a regiunii de către Rigas Fereos. Era normal, pentru că acesta locuise câţiva ani la Bucureşti, după ce călătorise prin principalele meleaguri ale Balcanilor.

Dar cel mai interesant este că Rigas Fereos prezintă separat, mărind-o, harta Atenei, care în acea vreme era un sat aproape părăsit, unde turmele de capre păşteau printre ruinele monumentelor antice. De-abia treizeci de ani mai târziu, după ce a fost proclamată independenţa Greciei şi ca un act de renaştere a gloriei antice, Atena urma să fie desemnată capitală a noului stat.

Şi de data asta Rigas Fereos era un vizionar!

Adrian Irvin Rozei, Hydra, iulie 2001

Service après vente

Au trecut aproape zece ani de când a fost scris acest articol, publicat la vremea lui în revista “Dorul” din Danemarca. Am vizitat de mai multe ori crucişătorul “Averoff”, ancorat în portul Pireu. Am oferit comandantului navei un exemplar din revista, în limba română, care vorbeşte, tot atât de bine de istoria navei, cât şi despre comandantul ei mitic, amiralul Konturiotis, a cărui cabină este reconstituită pe vas. Şi a cărui statuie, instalată chiar lângă navă, pare că scrutează depărtările albastre. Revista cu articolul citat poate fi găsită acum în biblioteca crucişătorului.

Am revenit la Hydra în luna noiembrie 2010.

Era o zi însorită de toamna, în care lumina sfârşitului de sezon punea în valoare frumuseţea greu de descris a locului. Am fost mirat să observ că, în ciuda zilei de sfârşit de săptămână, portul era aproape gol de turişti, mai toate hotelurile închise, măgarii aşteptau aliniaţi amatorii de plimbare prin insulă, care nu se înghesuiau deloc…

Vorbind cu localnicii, toţi mi s-au plâns: “E criză, Dle! Nu mai vin turiştii ca altă dată!”


Până şi pisicile aşteaptă cu nerăbdare clienţii care nu mai vin!

În schimb, am constatat că în restaurantele unde nu demult te lăsau să aştepţi jumătate de oră înainte de a-ţi lua comanda sau în prăvăliile unde, de obicei, aşteptai ca vânzătorul să-şi termine conversaţia telefonică, înainte de a-ţi adresa un cuvânt -dar în niciun caz “bună ziua”!-, acum se înghesuiau să te servească. Şi mi-am spus în gând, precum Yves Montand acum vreo două decenii: “Vive la crise!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *