Cu inel sau cu tichie ?

Numărul 459 al revistei « Antiquariato », datată « iulie 2019 », anunţă, chiar pe copertă, expoziţia « Il Rinascimento del Sud », prezentată până la 19 august 2019, în Palazzo Lanfranchi din Matera (Puglia) din sudul Italiei.

Numele complet al acestei « mostra » este : Rinascimento visto da sud. Matera, Italia meridionale e il Mediterraneo tra ‘400 e ‘500 ». 

S-ar zice că este vorba de o expoziţie importantă : 250 de opere expuse, printre care picturi, sculpturi din marmoră, bronz şi lemn, miniaturi, instrumente ştiinţifice şi desene…

Printre maeştri prezentaţi se numără Donatello, Antonello da Messina, Giovanni Bellini, Colantonio şi Jan van Eyck.

De altfel, revista « Antiquariato » acordă acestei expoziţii 7 pagini, bogat ilustrate, la rubrica « Grandi mostre ».

Printre imaginile operelor expuse, una îmi atrage atenţia. Nu aveam niciun risc s-o ratez ! Ea ocupă întreaga pagină 56 a revistei. 

Este vorba de binecunoscutul tablou « Omul cu tichia albastră », care a devenit celebru în România mulţumită filmului « Portretul unui necunoscut », turnat în 1960.

Numai că, acum, tabloul este intitulat « Uomo con l’annello », ulei pe lemn de Jan van Eyck (1390 -1441), cm 22 X 17.

Ceeace m-a uimit, nu a fost atât schimbarea titlului (în fond, în acea vreme tablourile nu aveau, în cazul portretelor, niciun titlu !), cât materialul şi dimensiunile lui. Exact ca tabloul de la Sibiu, reîntors de câţiva ani în colecţia Muzeului Bruckenthal, este vorba de «  ulei pe lemn,  22,5 × 16,6 cm părţile adăugate sau la origină 19,1 × 13,2 cm ». 

Intâmplarea a făcut că am vizitat Sibiul pe 17 mai 2019. Desigur că am profitat de ocazie pentru a revedea Muzeul Bruckenthal. 

Am certitudinea de a fi văzut acolo “Omul cu tichia albastră”!

Care se găsea, în acelaşi timp la Matera, unde expoziţia precitată are loc din “19 Aprile 2019 al 19 Agosto 2019”! 

Cine ştie? Poate că băusem prea mult vin, la masă!

Ori că acest tablou, înconjurat de atâtea mistere, are darul ubicuităţii ?

Sau că, în muzeul sibian, era expusă o copie ? 

In tot cazul, la Sibiu, am achiziţionat un « magnet » reprezentând tabloul, şi altul cu imaginea muzeului, chiar la magazinul din cadrul prestigiosului edificiu.

Acum, ambele obiecte decorează frigiderul nostru, alături de altele similare, adunate prin diferite voiaje, în multe colţuri ale lumii. 

Original sau copie… e tot aia ! Nici măcar « specialiştii » nu reuşesc să le diferenţieze cu certitudine ! 

Cum am auzit cândva : Corot a pictat 200 tablouri, dintre care 400 se află în Statele Unite!

                                               *   *   * 

In acelaşi număr al revistei “Antiquariato”, citesc cu mult interes editorialul semnat de directorul responsabil, Michele Bonuomo.

El se intitulează: “Storie di falsi, falsari e furbi” (Poveşti cu falsuri, falsificatori şi vicleni) 

Autorul textului pleacă de la exemplul tabloului « Madona con bambino, santa Maria Maddalena e San Sebastiano », care se află în colecţia Robert Lehman expusă la Metropolitan Museum din New York. El făcea parte din « fondul de aur al secolului XV, până când, în anii ’70, s-a descoperit că  era pictat la sfârşitul secolului XIX ».

Astăzi, plăcuţa alăturată tabloului indică : Artist, Icilio Federico Joni (Siena 1866 – 1946), stil secolul 15, pictat între sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20 ». 

Michele Bonuomo adaugă : « Astfel de poveşti ar mai fi multe de povestit. Cu falşi « old master », şi nu numai, sunt pline muzeele din jumătate din lume, dacă dăm crezare celor spuse în 1994 de  Thomas Hoving, fost director la Met, după care 40% din operele existente în muzeul său erau falsuri ». 

Autorul textului citat, profită de ocazie pentru a ne recomanda un pamflet, recent editat de prestigioasa casă « Skira » în italiană, cu titlul « Falsari ilustri », scris de Harry Bellet. Comentând că în acest text « se ridică voalul opac ce acoperă activităţile înşelătoare ale falsificatorilor geniali, aroganţa –dacă nu închisul ochilor- experţilor de neatins şi aviditatea  colecţionarilor care se cred mai vicleni decât viclenii. La sfârşitul lecturii, nu ne mai rămâne decât o singură îndoială : într-adevăr falsificatorul este unicul şi execrabilul vinovat ? ». 

Ii las autorului responsabilitatea acestor afirmaţii.

Insă, cum spunea un imortal umorist francez :

« Când ştiu ceeace ştiu, când văd ceeace văd, daţi-mi voie să cred ceeace cred ! »*

 

                                            Adrian Irvin ROZEI

                                       La Bastide Vieille, iulie 2019

 *Pentru multe detalii despre « cred ceeace cred ! », a se vedea : J’aime mon patrimoine!  şi „Ciobănaș la oi am fost…”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *