Cronaca di Milazzo

File de jurnal

Milazzo, 10/10/2015

Acum opt zile, când am plecat din Paris, mi-am făcut bagajele, ca de obicei, în ultimul moment. Şi, în viteză, am aruncat în valiză vreo zece CD-uri pe care doream să le ascult în timpul călătoriei. Ah, nu mi-am bătut prea mult capul cu alegerea lor ! Cum urma să petrec două săptămâni în Italia, am ales aproape numai muzică italiană, care mi se pare că însoţeşte bine peisajele locurilor pe care urma să le vizitez.

Acum, când mă găsesc pe faleza din Milazzo, în noaptea neagră, fără lună, a sfârşitului de vară, m-am aşezat pe o bancă, unde vreau să mă odihnesc după alergătura unei lungi zile de călătorie.

Milazzo este un orăşel cu numai 33 000 locuitori, aşezat pe coasta nordică a Siciliei, şi nu este cunoscut prin lume decât datorită faptului că este portul de plecare spre Insulele Eoliene, un loc de vilegiatură apreciat chiar şi de membrii jet-set-ului internaţional, în ultimii ani.

Insă, în realitate, Milazzo se bucură de o istorie milenară, reînviată de epopea garibaldiană. După cum precizează « Le Guide du routard », « oraşul se mândreşte cu frumoase case vechi, de-a lungul falezei sau în centru. Din loc în loc, câteva biserici sunt martorii bogăţiei oraşului, pe când castelul aminteşte importanţa locului (în trecut ! n.n.) » Asta însă nu e o raritate în Italia ! Orice oraş, cât de mic, afişează o colecţie de biserici, fântâni, vile, parcuri, castele… care ar face să moară de gelozie chiar şi zeci de oraşe-capitală din lume !

Insă alt comentariu mi se pare şi mai interesant : « Milazzo este deasemenea renumit pentru agreabilele lui serate. Tinerii vin chiar şi de la Messina pentru a profita de barurile sale şi ca să se plimbe pe faleza « Lungomare Garibaldi », mai ales în week-end-urile de vară. »

S-a nimerit foarte bine ! Azi e sâmbătă, temperatura e foarte agreabilă… şi nenumăraţi tineri se plimbă perechi-perechi pe faleză.

Aşezat pe banca mea, profit de un adevărat defileu de modă siciliană. Care, însă, trebuie să fie însoţit şi de muzică ! Am prevăzut şi asta, luând cu mine walkman-ul şi câteva CD-uri. La întâmplare, dau peste discul lui Robertino Loreti, pe care nu l-am mai ascultat de ani de zile.

Robertino Loreti a fost un copil-minune care a făcut o carieră meteoritică, la începutul anilor ’60.

Născut într-o familie săracă din Roma, în 1947, el a fost remarcat, copil fiind, pentru vocea sa cu un timbru exceptional. A urmat, între 1961 şi 1969, o carieră fulgerătoare de cântăreţ popular, nu numai bazată pe şlagăre italiene tradiţionale, dar şi pe melodii compuse special pentru el, cu care a participat la marile concursuri de muzică uşoară din Italia, cum ar fi Festivalul de la San Remo sau Canzonissima.

Când, pe la sfârşitul anilor ’60, steaua lui a început să pălească în Italia, Robertino Loreti a înmulţit turneele şi recitalurile în Uniunea Sovietică şi în alte ţări din « lagărul socialist ».

Insă eu nu l-am descoperit decât în 2010, la Haifa, în Israel.

Eram acolo în vacanţă şi mi-am spus că, având în vedere sutele de mii de emigranţi veniţi din ţările fostei Uniuni Sovietice, aici va fi ocazia de a găsi muzica pe care o căutam de ani de zile. Era vorba, între altele, de operetele lui Dunaievski şi, în special, « Vânt de libertate », spectacol la care am asistat de nenumărate ori în anii copilăriei.

Dincolo de subiectul « proletcultist » al operetei – dockerii fac să explodeze un vas cu muniţii destinate armatei imperialiştilor americani, în timpul războiului din Coreea ! – muzica lui Dunaievski este atât de reuşită că-mi sună în urechi de zeci de ani ! Şi într-o ţară occidentală nu am nicio şansă de a o regăsi !

Foarte repede am dat peste un magazin de discuri, chiar pe strada principală din Haifa, ţinut de nişte ruşi. Mai complicat a fost să le explic ce doresc ! Pentru că ei nu vorbeau decât rusa sau ebraica, limbi în care nu sunt capabil să explic lucruri atât de sofisticate. Insă, după câteva minute, când au înţeles ce caut, au început să telefoneze în dreapta şi în stânga şi, după alte câteva clipe, mi-au confirmat că voi avea discul cerut peste vreo 20 minute.

Am avut deci tot timpul pentru a scormoni în depozitul lor. Unde am găsit nenumărate CD-uri interesante (pentru mine !) înregistrate în Uniunea Sovietică, desigur cu jachetele scrise în limba rusă. Printre care chiar şi CD-uri cu muzică de Charles Aznavour sau Charles Trenet !

Astfel am dat şi peste discul lui Robertino Loreti.

Robertino Loreti 001Acum, pe faleza din Milazzo, ascult cu plăcere melodiile napolitane interpretate de copilul-minune. Şi mă gândesc la traiectoria neaşteptată a acestui disc :

-înregistrare din anii 1960 – 1962

-CD editat la Kazan în Ucraina de către « AVC – Tehnologies »,

-adus de vreun emigrant rus în Israel după 1990,

-vândut unei prăvălii din Haifa,

-cumpărat de mine tot acolo, în 2010,

-adus la Paris,

-acum în voiaj în Sicilia, după ce trecuse prin Roma şi Napoli, urmând să continue prin Barcelona şi Languedoc, înaine de a reveni la Paris !

Şi, dacă mă inspiră, poate că-l voi plimba şi prin alte ţări, în viitor !

Pe când interpretul lui, acum la aproape 70 ani, poate că nici nu mai iese din satul său !

*   *   *

Tot ascultând melodiile lui Robertino Loreti, remarc pe soclul statuii dedicată lui Garibaldi, care domină faleza, un basorelief de bronz cam straniu. Basorelieful îl reprezintă pe eroul unităţii italiene întins pe treptele unei biserici, care se găseşte la o aruncătură de băţ de amplasamentul statuii. O fi fost Garibaldi rănit la Milazzo, în celebra bătălie care s-a dat aici în 1860 ?

O placă de marmoră, cu litere de bronz, aşezată pe zidul bisericii, explică tot :

« Debellata l’oste borbonica qui riposara Giuseppe Garibaldi nella sera dal XX Luglio MDCCCLX. Meritarva un templo, neconadete appena lo soglio al corpo affaticato »*

Garibaldi dodo 001Inscripţia se găseşte între profilul marelui om şi simbolul musolinian al toporului înconjurat de fascii, deasupra unei indicaţii ce se repetă deseori pe monumentele din Italia şi care precizează anul în care a fost instalată această placă : « A/X ». Cu alte cuvinte şi mai explicit « A. X. E. F. », adică « Anul 10 al Erei Fasciste » (1932) !

Ceeace s-ar putea scrie, în termeni mai puţin bombastici : « In acest loc Giuseppe Garibaldi a tras un pui de somn pe 20 iulie 1860. »

Această placă îmi aminteşte scandalul izbucnit acum câţiva ani în Franţa, când nişte farsori neidentificaţi au instalat peste noapte, în câteva locuri din Paris, plăci pe care se puteau citi, sub diferite variante, inscripţii de genul : « In această casă, pe data de 25 septembrie 1986, nu s-a întâmplat NIMIC

Şi poate că, dacă nea Nicu ar fi cunoscut această importantă menţiune istorică din Milazzo, am fi avut dreptul la plăci asemănătoare prin toată România

Numai că, e drept, Geniul Carpaţilor nu dormea niciodată !

Adrian Irvin ROZEI, Milazzo, 10 octombrie 2015

* « Invinsă oastea burbonică aici s-a odihnit Giuseppe Garibaldi în seara de 20 Iulie 1860. Merita un templu, i-a acordat numai un prag corpului obosit »

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *