Courte paille

Pe la începutul anilor ’80, mă ocupam cu exportul materiilor plastice, mai precis, polietilena, în diferite ţări din lume, printre care şi America latină. 

Intr-o bună zi, am primit câteva telexuri panicate de la diferiţii mei agenţi din această zonă, care, toţi, mă întrebau: «  Cine este acest Alain C., colegul tău, care ne cere să răspundem de urgenţă indicându-i numărul de cai de curse din ţara mea ? »

Desigur că o astfel de întrebare năstruşnică mi s-ar fi părut o glumă sau o farsă, dacă n-aş fi ştiut că am un coleg cu numele indicat, în departamentul « Marketing şi dezvoltare ».

M-am dus imediat şi i-am cerut o explicaţie. 

Atunci, colegul meu mi-a răspuns, pe tonul cel mai serios cu putinţă: 

«  Acum vreo lună, directorul branşei noastre a întâlnit, în nu ştiu ce sindrofie,  un domn care i-a explicat că se ocupă de cai de curse. Preocuparea lui principală venea de la faptul că, aceste animale cu o enormă valoare, mâncau sau se întindeau pe paie. Paiele, uscate, erau deseori tăiate oblic şi astfel se forma un vârf tăios, care împungea stomacul animalului şi îi producea hemoragii interne. Uneori, paiele le înţepau chiar şi pielea, ceea ce genera înfecţii cutanee, greu de tratat.

Drept care, a avut o idee originală: dacă paiele ar fi din plastic, ele n-ar mai prezenta niciun pericol pentru caii lui de curse! In consecinţă, a depus un brevet în acest sens. » 

Descoperind că directorul nostru se ocupa de polietilenă, exact produsul care-i trebuia lui, genialul inventator a început o muncă de convingere în scopul punerii la punct al acestei tehnologii. După câteva întâlniri « de lucru », directorul a fost convins de validitatea procedeului. 

Ca urmare, a decis că trebuie apreciată importanţa pieţii corespunzătoare, mai întâi în Franţa şi, mai apoi, în întreaga lume a concursurilor hipice. 

L-a convocat, deci, pe responsabilul marketingului, colegul meu Alain C., şi i-a cerut să realizeze studiul de piaţă. Cum, pe atunci, mare parte din lume nu avea o « economie de piaţă », au decis să înceapă cu… America latină ! Unde, după părerea lor, existau mai mulţi cai de curse decât în alte zone. 

Drept care, responsabilul marketingului a adresat un mesaj tuturor agenţilor latino-americani, cu întrebarea deja indicată ! Desigur, fără să mă informeze despre acest demers. Era un proiect « top secret » !

Insă agenţii, care nu mă cunoşteau decât pe mine în societate, au « neglijat » indicaţiile de « confidenţialitate » menţionate în mesaj şi au reacţionat… cum am văzut mai sus ! 

Când am auzit această poveste, aveam două alternative :

1* să pufnesc în râs şi să las moartă întreaga snoavă!

2* să mă fac că o iau în serios şi să « plusez », în aşteptarea deznodământului. 

Am ales varianta 2!

Acest proiect e foarte interesant! ” , am răspuns.

Insă nu a fost dus până la capăt !

Având în vedere că animalele înghit paiele de plastic, putem anvizaja să le adăugăm vitaminele sau medicamentele necesare. Ba chiar, după ce se vor obişnui, să introducem noi parfumuri (de lucernă, de flori de tei…) care vor deschide apetitul cailor, şi astfel ar mânca mai cu poftă ! » 

Ideea mea a plăcut responsabilului marketing, care mi-a cerut s-o prezint directorului !

Acum, nu mai puteam da înapoi. Drept care, am dezvoltat elucubraţiile precedente, adăugând că,  plasticul nefiind digerat de animale, putem studia posibilitatea de a-l recupera, la ieşire, spăla, composta, reîncărca în elemente nutritive şi… reutiliza ! 

Mai întâi, această soluţie nu le-a prea plăcut şefilor mei. Dispărea o bună parte din consumul de polietilenă !

Dar când inventatorul le-a explicat că ar putea fi extinsă şi la alte specii animale, pentru că paiele naturale depind de cursul fluctuant al produselor agricole,… s-au înseninat !

Eu, modest, i-am lăsat să perfecţioneze tehnologia şi procesul de fabricaţie şi m-am retras pe craca mea.

Nu însă înainte de a spune agenţilor mei să se ocupe de alte subiecte ! 

Intr-adevăr, după câtăva vreme, n-am mai auzit vorbindu-se despre acest proiect revoluţionar ! 

Dar, mai întâi, toate personajele precitate au vizitat diferite cresătorii de cai de prăsilă, unde au fost primiţi cu şampanie şi « foi gras », şi au fost invitaţi în loja de onoare a marilor hipodromuri din Franţa !

                                        *   *   *

Aş fi uitat poate această aventură, care a făcut să râdă în hohote pe cei cărora le-o povesteam, la un pahar de vin, dacă n-aş fi descoperit o notă de numai opt rânduri, în magazinul « Courrier international » no. 1420 datat 18 – 24 ianuarie 2018.

 

Sub titlul «  Courte paille* », citesc:

«  Statele Unite – Americanii consumă circa 500 000 paie de plastic pe zi. Produse care generează tone de deşeuri, pe când durata lor de utilizare nu depăşeşte câteva minute. Pentru a opri această « brambureală » (traducere TEORA 2000 !), cele două fondatoare ale unei « start-up » numită Loliware au imaginat un pai comestibil, fabricat pe bază de alge. In funcţie de necesităţi şi de cheful consumatorului, ele pot fi « colorate sau parfumate », indică site-ul Fast Company, care precizează : « Pentru cei cărora ideea de a mânca paie nu le surâde, ele pot fi deasemenea compostate. » 

Iată că, încă odată, am fost un precursor, cu ideile mele năstruşnice de acum vreo 40 ani ! 

Cum se spune în româneşte : « Oameni suntem, paie mâncăm ! » 

                                      Adrian Irvin ROZEI

                                     Boulogne, martie 2018  

 

* în limba francezà, « courte paille » înseamnă « la noroc » !

One thought on “Courte paille

  1. Pingback: Sevillana, …la nuestra ! | ADRIAN ROZEI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *