„Ciobănaș la oi am fost…”

File de jurnal

Madrid, 30/04/2016

…oile nu mă cunosc!”

Melodie populară de la țară

Unul din motivele  escalei mele din Madrid, pe drumul de întoarcere din America de sud, era expoziția « Georges de la Tour », prezentată în cadrul muzeului Prado între 23 februarie și 12 iunie 2016. 

Prado 001

Este cu adevărat o ocazie unică pentru admiratorii acestui pictor de a putea contempla, reunite sub acelaș acoperiș, 31 din cele aproximativ 40 tablouri recunoscute oficial ca fiind opera lui Georges de la Tour, adunate din toate colțurile lumii, Paris și New York, Fort Worth și Los Angeles, Londra și Nantes, Rennes, Nancy sau Epinal. Și, bineînțeles, cele două tablouri din colecția muzeului Prado de la Madrid. 

Intradevăr, nu numai că expoziția este remarcabilă atât prin calitatea operelor expuse, dar și prin posibilitatea rară de a putea compara modul de a trata același subiect în opere care, în mod normal, se găsesc la sute sau chiar mii de kilometri una de alta. 

Cu atât mai mult cu cât destinul lui Georges de la Tour ascunde nenumărate aspecte fascinante : dispariția lui de pe « ecranele radar » timp de aproape trei secole, lipsa oricărei informații privind anii de ucenicie, inexistența vreunui obiect care i-ar fi aparținut, absența oricărei imagini care să-l reprezinte… 

Insă cum « natura are oroare de vid », mai ales când e vorba de un artist atât de remarcabil și de o imensă vacă de muls, nenumărate studii, analize, exegeze s-au înmulțit de opzeci de ani încoace, de când Georges de la Tour a fost redescoperit. Activitate la care au participat nume prestigioase ale artei sau literelor, mai ales din Franța : René Char, André Malraux, Pascal Quiniard, Charles Juliet etc. 

Mărturisesc că n-am citit niciunul dintre aceste studii ultra științifice, înainte de a mă duce să văd expoziția de la Madrid. Preferam să primesc șocul picturii lui Georges de la Tour în direct, fără să trec prin filtrul verbiajului șablonizat al « specialiștilor » comentariilor tarifate ! Cu atât mai mult cu cât era prima ocazie de a admira atâtea dintre operele maestrului clar-obscurului într-un spațiu atât de redus. 

Intr-adevăr, n-am regretat ! 

Chiar dacă uneori subiectele religioase mi s-au părut cam repetitive. Insă mi-am spus că acum trei secole, cei care admirau operele lui Georges de la Tour aveau cu siguranță o cultură religioasă mult mai bogată decât cea a omului de pe stradă din zilele noastre. Am admirat, mai ales « les scènes de genre », adevărat plonjon în viața de zi cu zi din ducatul Lorenei în secolul XVII. Realismul personajelor, autenticitatea costumelor, relațiile umane reflectate de privirile și de atitudinile celor reprezentați, fac din fiecare tablou « o poveste » pe care o poți imagina cu ușurință, ca și cum s-ar desfășura sub ochii tăi. 

După ce am parcurs de două ori expoziția, am ales un tablou, oarecum la întâmplare, pe care l-am studiat în detaliu, încercând să mă « impregnez » de tehnica artistului. 

S-a nimerit să fie una dintre ultimile opere expuse : « L’adoration des bergers », din colecția muzeului Louvre din Paris. 

bergers

Compoziția tabloului, o scenă nocturnă, este reprezentativă pentru stilul lui Georges de la Tour: cinci personaje și un animal înconjoară un prunc nou născut, cu toți luminați de flacăra unei lumânări.

 Cum m-am putut apropia la numai 15 cm de pânză, privind fiecare figură cu atenție, am remarcat un lucru straniu : niciunul dintre personajele reprezentate nu se uită la noul născut ! Mai mult ! Personajul din dreapta tabloului, femeia cu rochie roșie, îi supraveghează cu coada ochiului pe vecinii ei. Iar aceștia se uită fix…la oala cu mâncare pe care o ține în brațe femeia din centrul tabloului ! Personaj care n-are niciun rost în această poziție esențială și care, cu turbanul ei, depășește în înălțime celelalte figuri prezente.

 Atunci, am început să-mi pun și alte întrebări ! 

Cum se face că cea care se presupune că e Fecioara e îmbrăcată în roșu? Când, încă de la sfârșitul Evului Mediu, Fecioara purta întotdeauna un veșmânt albastru ! Și zâmbetul nătâng al ciobanului din centrul compoziției nu corespunde cumva perspectivei unei mese copioase ? Ce păcat că nu știm ce ascunde oala care formează centrul geometric al tabloului ! 

Astfel am ajuns să mă întreb dacă tabloul intitulat pompos « L’adoration des bergers » nu este de fapt o banală scenă de la țară din vremea lui Georges de la Tour. 

Desigur că, foarte intrigat, am alergat să caut descripții și comentarii despre acest tablou la « unchiul Google », care le știe pe toate ! 

Cel mai frumos era discursul de pe Youtube, ținut cu o voce mieroasă de Maria Ester Gianera, care în zece minute de comentarii reușește să evite aceste subiecte jenante. 

Am descoperit mai apoi că Paulette Choné « evocă ipoteza că acest tablou (« la Nativité » expus la Musée des Beaux-arts de la Rennes n.n.) s-ar putea să nu reprezinte decât o naștere oarecare și nu cea a lui Iisus Hristos ». Insă tot ea refuză imediat această ipoteză « en raison surtout de la densité symbolique, de la gravité quasi liturgique du geste de la servante » ! 

Pentru un artist de la care n-a rămas niciun portret, niciun obiect personal, nici măcar mormântul… ce mai contează o aproximație în plus sau în minus ! 

Adrian Irvin ROZEI

Madrid, mai 2016

 PS: O întâmplare fericită mă face să descopăr câteva zile mai târziu, la Paris, un volum editat de prestigioasa editură germană de artă « Taschen », care analizează câte un tablou al celor mai reprezentativi artiști din istoria picturii mondiale.

La capitolul « Georges de la Tour » este studiat în detaliu tabloul « The Fortune Teller » (Ghicitoarea în palmă ) al celebrului pictor din Lorena.

Georges_de_La_Tour,_The_Fortune_Teller

După ce amintește scandalul generat de autorizația de export acordată de autoritățile franceze acestui tablou, autorul textului precizează :

« Aceste două variante  (ale tabloului « Card sharper »n.n.) au fost descoperite în anii ’20. Rămânând în colecții particulare, ele n-au putut fi examinate decât în momentul achiziționării lor de către  muzeul Louvre ».

După părerea lui Cristopher Wright (eminent critic de artă englez, autorul unei monografii « Georges de la Tour »), « The Fortune Teller » ar fi opera unui restaurator, Emile Delobre (1873 – 1956), care a lucrat pentru celebrul colecționar și negociant de artă Daniel Wildenstein. Ea ar data de la începutul secolului XX. Afacerea se complică prin existența unei picturi de calitate inferioară, dar cu un subiect identic, care este cunoscută din 1879, și care ar fi putut servi ca model sau ca momeală pentru obținerea autorizației de export. Tabloul « Ghicitoarea » a fost vândut de Wildenstein muzeului Metropolitan din New York pentru  suma exorbitantă, în acea vreme, de aprox. 800 000 USD. 

Dincolo de aventura rocambolescă a acestui tablou, ceeace m-a amuzat cel mai mult a fost comentariul dulce-acrișor al antologiei germane care spune în concluzia articolului :

« …de manieră evidentă, trăim într-o lume de minciuni și decepții, în care nu numai tinerii imaturi (aluzie la eroul tabloului n.n.) dar și directorii de muzee pot fi înșelați de lichele șmechere. »

Ceeace nu înseamnă că noi, simplii amatori de artă fără niciun interes în aceste afaceri dubioase, trebuie să ne lăsăm duși de nas… precum directorii de muzee !

One thought on “„Ciobănaș la oi am fost…”

  1. Sincere felicitari pentru frumoasele prezentari………de mare arta.
    Multa sanatate si fericire!
    Cu stima

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *