C’est pas l’homme qui prend la mer…

Yan Eliès este un „miraculé de la mer”!

Nu el o afirmă, ci jurnalistul care-l interviuvează în ediţia datată 10 ianuarie 2009 a ziarului „Le Monde”. Şi e vorba nu doar de câteva rânduri în paginile interioare ale ziarului, ci de un articol consistent, care începe pe două coloane în prima pagină (însoţit de o fotografie în culori) şi continuă pe alte cinci coloane cu un alt portret la secţiunea “& Sport” a jurnalului.

Dar cel mai important (pentru cititor? -pentru ziarist?-pentru erou?) este că sigla societăţii de asigurări care-l sponsorizează apare în aceste poze de patru ori cu litere de toate mărimile.

Ce-a făcut acest minunat erou ca să aibă onoarea primei pagini într-un jurnal de mare tiraj, pe când se găseşte într-un sanatoriu din Bretania cu femurul rupt, câteva vertebre fracturate şi bazinul în bucăţi? S-o fi luptat cu marea ca să salveze dela înec nişte copii nevinovaţi smulşi de valuri? A sărit într-un abis ca să ajute vreun naufragiat? S-a bătut cu vreun monstru marin dezlănţuit pe când studia „lumea tăcerii”?


Da’ de unde! După cum ne spune ziarul „se lupta ca să-şi aducă vasul cu pânze pe unul din primele locuri din Vandée Globe**”!

După ce face bilanţul stării lui fizice, Yan Eliès se văicăreşte că, datorită imobilizării forţate necesare pentru ca fracturile bazinului să i se resudeze, va trebui să aştepte şase luni înainte de a putea să reînceapă „meseria lui de marinar”!

Regret, Dle. Eliès, însă afirmaţia Dvs, este o impostură! Cu toată admiraţia pe care o am pentru curajul Dvs., trebuie să vă spun că a fi marinar nu înseamnă să te joci cu marea ca un descreierat care aleargă după satisfacţia personală de a se fi bătut cu elementele dezlănţuite.

Un adevărat „marinar de meserie” este o persoană care aduce un serviciu societăţii, transportând bunuri sau persoane dintr-un colţ în altul al planetei, studiind eventual lumea marină, încercând să salveze pe cei a căror muncă de zi cu zi se desfăşoară într-un mediu deseori ostil.

Marinari sunt cei care au alergat să vă salveze din mijlocul elementelor dezlănţuite, militari de pe o fregată australiană care probabil, în anumite momente, şi-au pus viaţa în pericol pentru a nu vă abandona în ghiarele morţii.

Vă şi plângeţi, de altfel, că această fregată nefiind „medicalizată”, a trebuit să aşteptaţi două zile până când, ajungând la ţărm, aţi putut fi, în cele din urmă, „uşurat”.

abandons

Haideţi, mărturisiţi-ne, vă rog, că aţi visat să fiţi urmat de-a lungul călătoriei de către un port-avion, echipat cu un bloc-operator şi o echipă medicală completă, la dispoziţia Dvs. în caz de…! Numai că aţi fi preferat ca port-avionul să nu apară în vizorul aparatelor fotografice în momentul în care aţi fi intrat, primit cu surle şi trompete, în portul de sosire şi, mai ales, când aţi fi dat interviuri la nenumăratele posturi de radio şi televiziune care v-ar fi aşteptat.

De altfel, ceea ce vă deranjează, după cum rezultă din interviul prezentat, nu sunt sumele astronomice care au fost cheltuite probabil de contribuabili pentru a vă salva şi care ar fi putut fi utilizate în mod mult mai judicios pentru ajutorarea multor persoane care nu se aruncă în gura lupului pentru plăcerea de a apare pe prima pagină a jurnalelor.

Nu, principala Dvs. preocupare este că „toate aceste abandonuri *** vor antrena retragerea sponsorilor.”

Mai mult, când în acest interviu vi se pune întrebarea : „Care sunt cauzele accidentului suferit ?”, aveţi neruşinarea de a mărturisi:

„Accidentul meu a fost întâlnirea a a doi factori.

Primul este de ordin tehnic… Cel de-al doilea e legat de starea mea de spirit în acel moment. Am suferit de faptul de a fi depăşit de primii concurenţi. În fine, am fost şocat de faptul că Bernard Stamm a abandonat. 48 ore înainte de accident am scris într-un mail că voiam să mă răzbun pe Oceanul Indian şi să-l răzbun pe Bernard, prietenul meu…”

Deci, dacă înţeleg bine, ar fi de dorit ca în viitor să îmbarcaţi pe vas şi… un psihiatru!

În ceea ce mă priveşte, respect dorinţa Dvs. de a vă juca de-a „ucenicul vrăjitor” cu elementele dezlănţuite, a căror forţă vă depăşesc. Aveţi tot dreptul de a vă pune existenţa în pericol! Vă rog însă, în viitor, să cereţi sponsorilor care vă încurajează în astfel de folii să suscrie o asigurare înainte de a vă autoriza să plecaţi în voiaj, astfel încât cheltuielile generate de inconştienţa Dvs. să nu greveze bugetul public!

Adrian Irvin Rozei, Paris, ianuarie 2009

PS: Intre timp, cum principalii concurenti au ajuns in apele calme ale ecuatorului, competitia nu mai intereseaza pe nimeni. Ce vrem, e sa fie cu rupere de oase! Orice asemanare cu alte evenimente similare… nu este intamplatoare!

——
Note:

* ”C’est pas l’homme qui prend la mer
C’est la mer qui prend l’homme…”
„Nu omul ia drumul mării
Ci marea ia omul…” –
Traducere aproximativă a versurilor unei binecunoscute melodii de Renaud
** Vandée Globe: competiţie maritimă franceză care presupune înconjurul lumii pe vapoare cu pânze a căror echipaje se reduc la o singură persoană
*** Anul acesta a fost marcat de un val de abandonări neobişnuit, deşi competiţia nu ajunsese decât la jumătatea parcursului, în momentul publicării interviului menţionat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *