C’è una storia in ogni angolo di Roma!*

File de jurnal

Roma, 18/10/2016

 

In luna iunie a acestui an, mă găseam la București drept în timpul Târgului de carte « Bookfest 2016 ». Mi-am spus atunci că este o excelentă ocazie pentru a-l întâlni  pe maestrul Ion Dichiseanu, care scosese de curând un volum intitulat  « Am fost rivalul regelui ». Această carte narează mai ales o poveste de dragoste puțin imaginabilă între autorul ei și vedeta internațională spaniolă Sara Montiel.

sara-coperta-i-d-001_resize

Pe Sara Montiel, Sarita cum îi spun drăgăstos românii, am avut marea șansă de a o întâlni, mai mult sau mai puțin de aproape, de patru ori în timp de 40 ani.

Prima dată, am asistat la spectacolul ei transmis de televiziunea română de la Sala Palatului, în 1966. Am fost fascinat, ca și întregul public din România, de prezența ei scenică, de undele de căldură pe care le transmitea publicului, de ușurința cu care intra în pielea personajelor pe care le interpreta, de varietatea lor, marcată chiar și în cele 2 sau 3 minute ale unei melodii. Mult mai târziu, am remarcat dicțiunea ei perfectă în limba spaniolă, unde poți înțelege fiecare silabă. A fost, și este încă, pentru mine un inegalat profesor, ale cărui lecții le ascult cu admirație, chiar dacă, din cauza experiențelor personale, prefer spaniola vorbită în America Latină.

Am revăzut-o la Paris, în 1982 !

Atunci, Fréderic Mitterrand, care nu era încă « ministrul Culturii » din anii 2000, ci doar patronul unei cinemateci, a organizat o « Noapte Sara Montiel ». Au fost proiectate cu această ocazie, de la ora 8 seara până la 10 dimineața, vreo 8 sau 9 filme în care juca remarcabila vedetă spaniolă. Printre ele se numărau deopotrivă « Carmen la de Ronda » sau « La Reina de Chantecler », pe care le văzusem în România, cât și « El ultimo cuplé » sau « Mi ultimo tango », pe care le vizionam în premieră.

sara-libe-1982-001_resize

Ani de zile mai târziu, am descoperit că în filmul « Variétes », turnat în 1971, Sara Montiel juca, sub bagheta lui Juan Antonio Bardem, alături de un anume « Chris Avram », mai bine cunoscut de publicul din România sub numele de Cristea Avram.

Altă întâlnire cu Sara Montiel a avut loc la Buenos Aires, pe la sfârșitul anilor ’80. Deși trecuseră mai bine de 20 ani de la spectacolul din România, Sara Montiel era neschimbată. La fel ca la București, ea cobora de pe scenă în mijlocul publicului, făcea ochi dulci bărbaților din sală, se învârtea cu o încetineală calculată și, din când în când, se așeza pe genunchii unui spectator meduzat. Cum ne aflam în inima orașului, la mai puțin de o sută de metri  de Avenida Corrientes, când Sarita a lansat celebrul tangou « A media luz », unde este menționată adresa « Corrientes 348 », publicul a căzut în transă.

Am revăzut-o pe vedeta spaniolă, în anii 2000, într-un « coffret », intitulat « Coleccion Eternas – Las mejores peliculas de Sara Montiel », conținând principalele ei succese cinematografice, achiziționat la Madrid.

sara-barraca-001_resize

Câteva din succesele cinematografice ale Saritei Montiel si fotografia ei în celebrul restaurant “La Barraca” din Madrid

Insă, pe departe, cea mai marcantă a fost întâlnirea din 1982.

Atunci, Sarita a urcat pe scenă la deschiderea nopții de cinema și a revenit la sfârșitul ei, în dimineața următoare, însoțită și prezentată de Fréderic Mitterrand. Am profitat de ocazie, m-am prezentat (în ce limbă ? Probabil în spaniolă !), i-am vorbit de spectacolul de la București și ea mi-a acordat un autograf, pe care-l păstrez cu sfințenie până azi.

sara-autograf-sara-montiel_resize

                                          *   *   *

Era deci firesc să iau contactul cu maestrul Ion Dichiseanu și să profit de prezența sa la Târgul de carte pentru a-i pune câteva întrebări.

sara-bookfest-001_resize

Cu o nespusă amabilitate, el mi-a acordat un autograf și mi-a povestit câteva anecdote din viața lui artistică. Am descoperit atunci că Ion Dichiseanu l-a cunoscut destul de bine pe Jules Cazaban, cu care a și jucat într-un film.

sara-autograf-ion-dichiseanu_resize

Citind cartea lui Ion Dichiseanu, am aflat că prima reîntâlnire a acestei perechi, după episodul romantic din România anilor ’60, a avut loc la Roma, opt ani mai târziu. Ion Dichiseanu povestește :

« După vreo opt ani, timp în care nu am mai vorbit – eu îmi vedeam de munca mea – am sunat-o din străinătate și atunci mi-a răspuns… Am plecat la Roma, unde urma să ne întâlnim… M-a așteptat la aeroport și am mers pe Via Veneto la un hotel, vizavi de Ambasada Americii… Am mers la Ristorante Scrofa, unde am dat autografe. In acel restaurant era un perete plin cu autografe ale multor celebrități. Când ne-a văzut patronul, a recunoscut-o imediat. Din vorbă în vorbă, și-a adus aminte și de mine. La vremea aceea, făcusem niște filme și cu italienii… »   

Ajungând  astăzi la Roma, am alergat la ora cinei la restaurantul « Alfredo alla Scrofa ».

Acest local celebru nu-mi este necunoscut. Am luat masa acolo de mai multe ori. Intre altele, l-am invitat aici  pe cunoscutul fotograf Serge Assier în 2004.

sara-alfredo-2002-001_resize

« Alfredo alla Scrofa » este un local mitic din Roma. Inaugurat în 1907 de Alfredo di Lelio în « Via della Scrofa », acest restaurant este considerat ca fiind locul unde au fost servite pentru prima oară faimoasele « fetuccine Alfredo », deși această rețetă este numai o variantă a obișnuitelor « fetuccini bianchi », destul de des întâlnite în sudul Italiei. Cu toate astea, felul de mâncare « fetuccini Alfredo » a devenit celebru în întreaga lume și astăzi, succursale ale restaurantului din « Via della Scrofa » se găsesc în diferite colțuri ale lumii, începând cu U.S.A. și terminând cu Kuwait. 

sara-alfredo-marlon-brando-001_resize

Sosit la restaurant, am început să caut cu febrilitate printre zecile de fotografii ce decorează sala, pe cea care o înfățișează pe Sara Montiel. 

Am constatat atunci că marea majoritate a fotografiilor reprezintă actori americani, uneori italieni. 

sara-alfredo-fotos-001_resize

Atunci, am decis să-l întreb pe șeful sălii dacă nu știe cumva dacă există pe undeva fotografia Sarei Montiel. Mi-a răspuns că  nu, dar m-a întrebat de unde vin. Așa am descoperit că unul dintre ospătarii localului este originar… din Sighetul Marmației ! 

Alex este născut în 1989 și a sosit în Italia la vârsta de 12 ani. Deși educația lui este pur italiană, Alex vorbește curent românește. Mi-a spus că în restaurant există « Cărțile de aur » ale localului, începând cu cea din 1927. Având ocazia să le răsfoiască, el a descoperit semnăturile câtorva personalități culturale sau politice sosite din România. 

sara-alfredo-alex-001_resize

Din păcate, cheia care deschide vitrinele unde sunt expuse aceste cărți… a dispărut ! Nu am putut să admir deci decât  coperțile lor. 

Imi rămâne să revin la « Alfredo alla Scrofa », în speranța că o cheie va fi fabricată întretimp. Atunci voi avea posibilitatea să caut prin registre, la începutul anilor ’70, autografele Saritei și a lui Ion, pereche mitică a artei cinematografice europene.

Adrian Irvin ROZEI

Roma, octombrie 2016

*E câte o istorie în orice colț al Romei

4 thoughts on “C’è una storia in ogni angolo di Roma!*

  1. HISTORY OF ALFREDO DI LELIO CREATOR IN 1908 OF “FETTUCCINE ALL’ALFREDO” (“FETTUCCINE ALFREDO”), NOW SERVED BY HIS NEPHEW INES DI LELIO, AT THE RESTAURANT “IL VERO ALFREDO” – “ALFREDO DI ROMA” IN ROME, PIAZZA AUGUSTO IMPERATORE 30

    With reference to your article I have the pleasure to tell you the history of my grandfather Alfredo Di Lelio, who is the creator of “Fettuccine all’Alfredo” (“Fettuccine Alfredo”) in 1908 in the “trattoria” run by his mother Angelina in Rome, Piazza Rosa (Piazza disappeared in 1910 following the construction of the Galleria Colonna / Sordi). This “trattoria” of Piazza Rosa has become the “birthplace of fettuccine all’Alfredo”.
    More specifically, as is well known to many people who love the “fettuccine all’Alfredo”, this famous dish in the world was invented by Alfredo Di Lelio concerned about the lack of appetite of his wife Ines, who was pregnant with my father Armando (born February 26, 1908).
    Alfredo di Lelio opened his restaurant “Alfredo” in 1914 in Rome (via della scrofa) in 1943, during the war, he sold the restaurant to others outside his family.
    In 1950 Alfredo Di Lelio decided to reopen with his son Armando his restaurant in Piazza Augusto Imperatore n.30 “Il Vero Alfredo” (“Alfredo di Roma”), whose fame in the world has been strengthened by his nephew Alfredo and that now managed by me, with the famous “gold cutlery” (fork and spoon gold) donated in 1927 by two well-known American actors Mary Pickford and Douglas Fairbanks (in gratitude for the hospitality).
    See also the website of “Il Vero Alfredo” .
    I must clarify that other restaurants “Alfredo” in Rome do not belong and are out of my brand “Il Vero Alfredo – Alfredo di Roma”.
    I inform you that the restaurant “Il Vero Alfredo –Alfredo di Roma” is in the registry of “Historic Shops of Excellence” of the City of Rome Capitale.
    Best regards Ines Di Lelio
    IN ITALIANO

    STORIA DI ALFREDO DI LELIO, CREATORE DELLE “FETTUCCINE ALL’ALFREDO” (“FETTUCCINE ALFREDO”), E DELLA SUA TRADIZIONE FAMILIARE PRESSO IL RISTORANTE “IL VERO ALFREDO” (“ALFREDO DI ROMA”) IN PIAZZA AUGUSTO IMPERATORE A ROMA

    Con riferimento al Vostro articolo ho il piacere di raccontarVi la storia di mio nonno Alfredo Di Lelio, inventore delle note “fettuccine all’Alfredo” (“Fettuccine Alfredo”).
    Alfredo Di Lelio, nato nel settembre del 1883 a Roma in Vicolo di Santa Maria in Trastevere, cominciò a lavorare fin da ragazzo nella piccola trattoria aperta da sua madre Angelina in Piazza Rosa, un piccolo slargo (scomparso intorno al 1910) che esisteva prima della costruzione della Galleria Colonna (ora Galleria Sordi).
    Il 1908 fu un anno indimenticabile per Alfredo Di Lelio: nacque, infatti, suo figlio Armando e videro contemporaneamente la luce in tale trattoria di Piazza Rosa le sue “fettuccine”, divenute poi famose in tutto il mondo. Questa trattoria è “the birthplace of fettuccine all’Alfredo”.
    Alfredo Di Lelio inventò le sue “fettuccine” per dare un ricostituente naturale, a base di burro e parmigiano, a sua moglie (e mia nonna) Ines, prostrata in seguito al parto del suo primogenito (mio padre Armando). Il piatto delle “fettuccine” fu un successo familiare prima ancora di diventare il piatto che rese noto e popolare Alfredo Di Lelio, personaggio con “i baffi all’Umberto” ed i calli alle mani a forza di mischiare le sue “fettuccine” davanti ai clienti sempre più numerosi.
    Nel 1914, a seguito della chiusura di detta trattoria per la scomparsa di Piazza Rosa dovuta alla costruzione della Galleria Colonna, Alfredo Di Lelio decise di trasferirsi in un locale in una via del centro di Roma (via della scrofa), ove aprì il suo primo ristorante che gestì fino al 1943, per poi cedere l’attività a terzi estranei alla sua famiglia.
    Ma l’assenza dalla scena gastronomica di Alfredo Di Lelio fu del tutto transitoria. Infatti nel 1950 riprese il controllo della sua tradizione familiare ed aprì, insieme al figlio Armando, il ristorante “Il Vero Alfredo” (noto all’estero anche come “Alfredo di Roma”) in Piazza Augusto Imperatore n.30 (cfr. il sito web di Il Vero Alfredo).
    Con l’avvio del nuovo ristorante Alfredo Di Lelio ottenne un forte successo di pubblico e di clienti negli anni della “dolce vita”. Successo, che, tuttora, richiama nel ristorante un flusso continuo di turisti da ogni parte del mondo per assaggiare le famose “fettuccine all’Alfredo” al doppio burro da me servite, con l’impegno di continuare nel tempo la tradizione familiare dei miei cari maestri, nonno Alfredo, mio padre Armando e mio fratello Alfredo. In particolare le fettuccine sono servite ai clienti con 2 “posate d’oro”: una forchetta ed un cucchiaio d’oro regalati nel 1927 ad Alfredo dai due noti attori americani M. Pickford e D. Fairbanks (in segno di gratitudine per l’ospitalità).
    Desidero precisare che altri ristoranti “Alfredo” a Roma non appartengono e sono fuori dal mio brand di famiglia.
    Vi informo che il Ristorante “Il Vero Alfredo” è presente nell’Albo dei “Negozi Storici di Eccellenza – sezione Attività Storiche di Eccellenza” del Comune di Roma Capitale.
    Grata per la Vostra attenzione ed ospitalità nel Vostro interessante blog, cordiali saluti
    Ines Di Lelio

  2. Hola….gracias por esta historia tan apasionante.
    Te conocí en Don Tito, Tenerife el 5 de marzo de 2017.
    Los dos admiramos a Sarita Montiel, una mujer guapa y con personalidad.
    saludos desde Tenerife.

  3. Bună …. mulțumiri pentru această poveste atât de interesant.
    Am întâlnit Don Tito, Tenerife pe 05 martie 2017.
    Cele două Sarita Montiel admira o femeie frumoasă, cu personalitate.
    Salutări din Tenerife.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *