Sevillana, …la nuestra !

Sevilia, 20/03/ 2017 

Se spune că, atunci când a ajuns în Paradis, papa X…  a fost primit de Sf. Petru, care are misiunea de a înscrie datele personale ale tuturor noilor veniţi într-un enorm catastif. La întrebarea : « Care a fost meseria Dvs. pe pământ ? », Sf. Părinte a răspuns : « Am fost Papă ! » 

Atunci, Sf. Petru, puţin uimit, l-a întrebat : « Ce-i aia Papă ? »

Şi mai uimit, noul venit a spus : « Cum ce-i aia Papă ? Am fost şeful Bisericii catolice, apostolice şi romane de la Roma ! In consecinţă, cer şi insist să am o primire demnă de importanţa activităţii mele pe pământ ! »

Sf. Petru i-a răspuns : « Eu nu ştiu ce-i aia !  Trebuie să vorbeşti cu Sf. Fecioară. »

Zis şi făcut ! Sf. Fecioară îl primeşte, ascultă explicaţiile Sf. Părinte şi, un pic uimită, îi răspunde : « Eu nu ştiu ce-i aia « biserica catolică… etc, etc »!  Vezi dumneata cu fiul meu Iisus Hristos. »

Zis şi făcut ! Intrevedere cu Iisus, explicaţia Sf. Părinte… « Fiul omului » cade pe gânduri.

După un moment de reflectare, el se adresează Sf. Părinte : « Dumneata vrei să spui că afacerea aia, pe care am montat-o acum 2000 ani, încă mai funcţionează ? »  Continue reading

La bouche de l’enfer…

Ce texte a été publié dans la revue « 3 R », éditée par l’association « Memorie şi speranţă » en Roumanie, dans le no. 4-6, daté avril-juin 2018.

 

LA BOUCHE DE L’ENFER…
Rome, le 25/05/2018

 

 « Il ne faut jamais laisser la vérité
détruire une bonne histoire. »

– Michel de Grèce 

La Via Gregoriana est une petite rue, en plein centre de Rome, qui commence à la «  Via di Capo le case » et aboutit à la « Piazza Trinità dei Monti ».

Elle a été ouverte par le Pape Grégoire XIII Boncompagni en 1575, à l’occasion du Jubilé, fêté cette année-là. Le but recherché était de faciliter l’accès au sommet de la colline du Pincio.

Par la suite, le Pape Sixte V a prolongé cette voie avec la « Strada Felice » (aujourd’hui « Via Sistina »), qui amène le passant jusqu’à la Basilique de Santa Maria Maggiore.

La Via Gregoriana relie, donc, le sommet du « cartiere francese », puisque Trinità dei Monti, tout comme la Villa Médicis, a toujours été sous contrôle français, avec la rue « Capo le case », qui était, au XVIIIè siècle, la zone préférée des voyageurs étrangers. D’ailleurs, étant un peu moins sous l’influence du pape, dans cette rue, un peu excentrée, on trouvait, l’un à côté de l’autre, des hôtels pour voyageurs, des hôtels de passe ou des « trattoria » pour toutes les bourses.

Continue reading

Tre amori di… (III)

Elisa din Bs. As.

In 1994, am reînceput să merg în Argentina, după 5 ani de absenţă. 

Fusesem numit responsabil cu exportul pentru… jumătate din lume, într-o  întreprindere din grupul ELF, pe atunci cea mai mare societate industrială din Franţa.

Marea mea şansă era că, făcând parte dintr-o mică structură, care comercializa mai ales un alt produs decât al meu, aveam o totală libertate de acţiune. In plus, colegii mei habar n-aveau ce-i aia « America Latină », deci eu le puteam spune orice fel de snoave despre zonele mele de activitate.

 Tot ce-i interesa, era să-mi fac bugetul ! Cum, când, unde mă duceam… era treaba mea !

Pot spune că am profitat… « cu vârf şi îndesat » de această libertate.

 Argentina nu făcea parte din ţările mele importante, în ceeace priveşte vânzările de nitrat de amoniu. Asta nu m-a împiedicat să merg acolo, de două ori pe an, între 1994 şi 2007. Adică vreo 30 vizite !  La care se adaugă vreo 20, în anii precedenţi, începând cu 1975.

Buenos Aires, vechi şi nou!

 Din fericire, alte ţări –Chile, Peru…- compensau vânzările slăbuţe în Argentina.

 La un moment dat, timp de trei ani, principalul meu client peruvian era al doilea cont, în cifră de afaceri, al societăţii, deşi vânzările  globale ale departamentului meu nu reprezentau decât 15% din bugetul întreprinderii. Continue reading

Tre amori di… (II)

Necunoscutele din Haiti

In 1976, am decis că vreau să asist la carnavalul din Haiti.

Pe atunci, « Baby Doc » luase puterea în această ţară de 5 ani şi o uşoară briză de liberalizare politică îşi făcuse apariţia.

Mi-am cumpărat biletul de avion şi am rezervat trei nopţi într-un hotel din Port-au-Prince, chiar în perioada carnavalului.

In avion, am remarcat, lângă mine, o tânără cu un comportament cam straniu.

Puţin timp după decolarea avionului, ea a declarat că e foarte obosită, a scos un « sac de couchage », pe care l-a desfăşurat în culoar, s-a întins pe el… şi a adormit ! După câtăva vreme, stewardesele, care nu-şi puteau face serviciul, au trezit-o şi au rugat-o să-şi reia locul rezervat în cabină.

Astfel, am început să vorbesc cu ea. Povestea tot felul de lucruri interesante, chiar dacă într-un mod cam dezlânat. Venea de undeva, pe la Tours sau Orléans, nu-mi mai amintesc bine, după cum nu regăsesc în memorie nici numele ei ! Continue reading

Tre amori di… (I)

La Bastide Vieille, 12/08/2018

                      To all the girls I loved before –Julio Iglesias / Willie Nelson

Prima carte în limba italiană pe care am citit-o, se intitula « Tre amori di Casanova ».

Era o foarte mică selecţie printre nenumăratele avanturi sentimentale ale faimosului cuceritor de inimi.

Departe de mine ideea de a mă compara cu personajul istoric, vedetă incontestabilă al « Europei luminilor » din secolul XVIII !

Consider însă că am ceva în comun cu celebrul « cavaler, autoproclamat „de Saingalt” » !

Achim Dumitru afirmă, într-un text dedicat reputatului libertin:

« …Casanova era înainte de toate un sentimental. Sau aşa încearcă să pozeze. Ataca femeile în forţă, uneori, alteori curtându-le după toate regulile artei, dar fără a fi îndrăgostit. »

Aici mă înscriu în « Fals ! »  Continue reading

Dans mon hamac!

Feuilles de journal
Dunkerque, le 25/07/2018

 

                                         Georges Moustaki – Dans mon hamac

Depuis deux semaines, il fait si chaud que je dors toutes les nuits sur  le balcon, dans mon hamac!

C’est une habitude prise depuis une trentaine  d’années, depuis que j’ai acheté bon nombre de hamacs en Amérique du Sud où Centrale.

J’ai toute une collection de hamacs, pour une, deux ou trois personnes. Ils viennent de Colombie, du Guatemala, du Costa Rica, d’Uruguay  ou du Brésil, et sont tissés en coton ou en laine.

Cette fois-ci, j’ai choisi un hamac pour une personne, acheté au Costa Rica.

Les hamacs pour une seule personne sont plus légers, moins profonds, donc plus horizontaux. On ne peut pas s’y enrouler, comme on fait quand, le matin, il fait un peu froid. Par contre, dans un hamac pour deux ou trois personnes, on peut ajouter un drap et des oreillers… à volonté.

Continue reading

Il Traforo sotto il Quirinale

 Feuilles de journal
Rome, 23/05/2018

                                           Roma nun fa’ la stupida stasera
                                           damme ‘na mano
                                           a faje di’ de si’ sceji
                                           tutte le stelle piu’ brillarelle che puoi
                                           e un friccico de luna tutta pe’ noi

Il y a quelques semaines, sur les Allées « Paul Riquet » à Béziers, j’ai trouvé chez un brocanteur, deux cartes postales de Rome datant du début du XXéme siècle.

La première représentait le portail du « Palazzo Barberini ». La seconde, était une vue du « Traforo… », peu de temps après son inauguration, en 1903.

Je connais ces deux endroits… depuis un demi-siècle ! C’est vraiment ça! Ma première visite à Rome date du mois de juillet 1968!

Pour le « Palazzo Barberini », je reviendrai dessus une autre fois. Mais, pour le « Traforo… », son histoire est encore plus surprenante!

Ce tunnel a été construit au début du XX siècle, afin de fluidifier la circulation dans Rome….

Mon projet de retourner voir l’entrée du tunnel, afin de comparer l’image de 1900 avec celle d’aujourd’hui, était prévu pour le lendemain de mon arrivée à Rome. Mais, d’autres visites, dans le quartier de la Piazza de la Republica, où j’habite cette fois-ci, m’ont empêché d’y arriver, avant l’heure du dîner. Il n’y a rien qui presse !

Continue reading

Cafeluţa-i cu caimac…

File de jurnal

Bucureşti, 3/06/2018

 

                                          …hopa, ţupa şi-un gândac !

Acum vreo 3 ani, pe 25/07/2015, scriam într-un text în care vorbeam despre cafelele copilăriei mele : 

« Imi amintesc de vremea când aveam vreo 6 sau 7 ani şi când, după sacrosanta siestă de după-amiază în casa bunicilor mei, ne regăseam în salon pe la ora 17h00 şi bunicul meu se instala într-un fotoliu cu râşniţa de cafea în mână. El măcina atunci un amestec de boabe special comandat, care urma să dea materia primă pentru obţinerea băuturii pe care bunicii mei aveau să o deguste îndelung, tăifăsuind şi comentând noutăţile zilei. Eu n-aveam voie să beau cafea –« Asta nu-i pentru copii ! »- însă profitam de comentariile bunicului meu privind calitatea amestecului, granulometria obţinută, nivelul torefacţiunii…

Astfel am aflat că cel mai bun melanj de cafea din lume este « o treime Ceylon, o treime Moka, o treime Maragogype » ! Mi-au trebuit aproape 40 ani ca să descopăr ce înseamnă « Maragogype » : este numele unui sat de lângă Bahia, în Brazilia, unde această varietate de cafea arabica, cu boabe mari, a fost descoperită pentru prima dată. Deci « amestecul ideal » trebuia să conţină cafea produsă pe trei continente : Asia, Orientul Mijlociu şi America Latină ! »

In luna martie a acestui an, mă aflam în prăvălia unui comerciant din Rio de Janeiro, marele specialist al cafelei din toate colţurile lumii, « Armazem 331 ».

Mi-am spus că acum e momentul de a gusta o cafea făcută cu soiul « Maragogype », despre care auzisem cu vreo 60 ani în urmă, dar pe care nu-l văzusem nicicând. Am cerut deci… o cafea « Maragogype » ! Continue reading

La Principessa senza impero

Tra le migliaia di turisti che calcano in tutta fretta la Citta’ dei Dogi ogni anno, pochi sono coloro che deviano dal percorso principale che porta a Rialto e a San Marco, per una visita al quartiere chiamato “Del Milion”. 

 Inotre, se gli chiedessi da dove venga questo nome, ben pochi si ricorderanno del titolo del libro dettato da Marco Polo quando si trovava nel carcere genovese, libro in cui raccontava le avventure passate dal celebre viaggiatore nell’Impero Celeste di Kubilai Han. 

Vero e’ che son passati ormai piu’ di sette secoli da queste avventure, pero’ il ricordo di Marco Polo e delle meraviglie che ha vissuto e’ rimasto ancora vivo nella memoria dei veneziani. Per questo il quartiere in cui Marco Polo e la sua famiglia sono vissuti porta ancora oggi il titolo del suo libro. 

 Quando si arriva in questo quartiere, se chiedi a un qualunque abitante locale, ti fara’ vedere, dopo che hai attraversato il portico che da’ sul Ponte del Teatro, la targa messa su una delle case vicine che indica il posto dove, tempo fa, abitava la famiglia di Marco Polo. 

Se hai tempo bastante per parlarne, puo’ essere che un veneziano autentico ti racconti una storia misteriosa che, benche’ mai trascritta in atti ufficiali, si trasmette di generazione in generazione da sette secoli. E’ la triste e sconvolgente storia della “principessa senza impero”.  Continue reading

Mon Alexandrie!

Constantza est l’Alexandrie de la Roumanie !

Ou, peut-être qu’Alexandrie est le Constantza de l’Egypte ! Qui pourrait me le confirmer ? Peut-être Georges Moustaki. Mais il n’est plus parmi nous. 

Alors, dans une chaude soirée de printemps à Constantza, j’ai décidé de faire appel à sa mémoire chantée pour savoir si j’ai tort ou raison de penser cela. 

Je vous chante ma nostalgie
Ne riez pas si je rougis
Mes souvenirs n’ont pas vieilli
J’ai toujours le mal du pays
Ça fait pourtant cinquante années
Que je vis loin d’où je suis né…
 

Je ne suis pas né à Constantza,  pardon!, à Alexandrie comme Georges Moustaki.

Mais je me souviens de la chaleur et des odeurs de la ville de Bucarest de mon enfance.

Bucarest, à cette époque, au mois de juillet, c’était un cagnard. Pas le moindre souffle de vent, pas la moindre brise marine, comme à Alexandrie, pour adoucir les 40° C à l’ombre du cœur de l’été. D’ailleurs, en vieux roumain, le mois de juillet est appelé «Cuptor » : la Fournaise.  Continue reading