Cu inel sau cu tichie ?

Numărul 459 al revistei « Antiquariato », datată « iulie 2019 », anunţă, chiar pe copertă, expoziţia « Il Rinascimento del Sud », prezentată până la 19 august 2019, în Palazzo Lanfranchi din Matera (Puglia) din sudul Italiei.

Numele complet al acestei « mostra » este : Rinascimento visto da sud. Matera, Italia meridionale e il Mediterraneo tra ‘400 e ‘500 ». 

S-ar zice că este vorba de o expoziţie importantă : 250 de opere expuse, printre care picturi, sculpturi din marmoră, bronz şi lemn, miniaturi, instrumente ştiinţifice şi desene…

Printre maeştri prezentaţi se numără Donatello, Antonello da Messina, Giovanni Bellini, Colantonio şi Jan van Eyck. Continue reading

Să moară capra vecinului!

File de jurnal
Bari, 13/06/2019

 

Se spune că, într-o zi, Bunul Dumnezeu a decis să vadă ce se mai întâmplă pe pământ.

A coborât din rai, vestit ca un simplu călător, s-a dus într-o mică localitate şi s-a plimbat toată ziua prin oraş. Când era pe cale să se înopteze, a intrat în casa unui ţăran şi i-a spus :

Om bun ! Sunt un simplu călător, m-a prins noaptea pe drum şi n-am unde să mă adăpostesc. N-aş putea rămâne la Dumneata ? 

Omul s-a gândit un moment şi i-a răspuns :

Cu siguranţă! Poţi petrece noaptea în casa mea!

Mai mult ! Ţăranul l-a invitat la masă şi l-a tratat ca pe un oaspete de seamă. 

A doua zi, de dimineaţă, când călătorul era pe plecate, a ales să-i spună tot adevărul : Continue reading

Memories are not simply moments…

File de jurnal
La Bastide Vieille, iulie 2019

                             “Memories are simply moments that refuse to be ordinary”
                                                                Diane Keaton

Intre mai şi iunie, am petrecut aproape patru săptămâni în România. Am parcurs vreo 1000 Km, singur sau cu familia, am întâlnit zeci, poate sute de persoane, am participat la nunţi, conferinţe, spectacole, am vizitat monumente şi expoziţii, muzee şi locuri de memorie, frumuseţi naturale şi cartiere sordide…

Ca să le păstrez amintirea, măcar parţial, am făcut vreo 1600 fotografii, am strâns cărţi postale, publicităţi, afişe sau cărţi de vizită…, care au umplut, deja, patru albume. E foarte frumos ! Insă asta nu reprezintă decât « scheletul » amintirilor pe care aş dori să le păstrez. Insă, alte vizite, alte întâlniri, alte voiaje se vor suprapune peste ele, în viitor. Atunci, pentru ca ele să nu se piardă, am decis… să le pun pe hârtie. Măcar, câteva !

Altfel, voi petrece alte patru săptămâni, scriind !

Am ales doar câteva momente « that refuse to be ordinary! ».

Cel puţin, pentru mine!

Continue reading

La question que l’on se pose…

File de jurnal
La Bastide Vieille, 3/08/2019

 

Zilele astea, regiunea noastră apare « à la une » prin jurnalele şi revistele din Franţa ! 

De exemplu, pe 26 iulie 2019, puteam citi în « Midi Libre », la pagina 5 :

« Pourquoi le Caroux est aussi la femme allongée ? »

Pentru noi, cei care o vedem din fundul curţii, răspunsul e clar, chiar dacă noi o numim “la femme couchée”. 

“La femme couchée”, văzută din grădina noastră şi în ziarul “Midi Libre”

Insă, iată ce afirmă ziarul : 

Pe vremea când mai existau titani şi giganţi, Cébenna şi Réa, ultimii doi reprezentanţi ai acestei specii, se plimbau mână în mână prin zona noastră, într-o regiune numită « platoul şi dealul Caroux ». 

Numai că Zeus, care dorea să libereze locul, pentru a-i putea instala pe oameni (i lui! Nota mea.), a decis moartea lor. Atunci, Cébenna, simţind pământul fugindu-i de sub picioare, s-a întins pe platou, şi-a dat capul pe spate, iar lacrimile ei au format râul Rieutord. Continue reading

12 iulie 2019

File de jurnal
Domaine de Creiscels, 13/07/2019

 

Data de 12 iulie are, pentru noi, o semnificaţie specială :

pe 12 iulie 1986 ne-am căsătorit şi 12 iulie este ziua Sf. Olivier, al cărui nume îl poartă mezinul nostru ! 

In plus, anul acesta se mai adăuga şi decizia de a inaugura MPE, terminată de numai o săptămână. Ce e « MPE » ? Simplu : « la maison en pain d’épice » sau « căsuţa de turtă dulce », noua noastră « casă la ţară » ! 

Era deci normal să sărbătorim aceste evenimente… cum se cuvine ! 

Am început cu un « cocktail dinatoire & vin » la Château de Jonquière, nu departe de Clermont-l’Hérault.

Cunoaştem acest superb castel de ani de zile. El beneficiază de un trecut briliant, încă din secolul XII, dar, mai ales, de o arhitectură distinsă, aş zice « feminină », cu o curte de onoare elegantă, cu o scară în formă de potcoavă datată din secolul XVII, ca şi întregul castel. Continue reading

AI ALFI ? AMALFI !…CON « IL GRANDE MIMMO »

Prima parte a acestui text a fost publicată în revista «Siamo di nuovo insieme » nr. 87 – 88, datată aprilie – iunie 2019, editată de Asociaţia Italienilor din România. 

 

FILE DE JURNAL (AMALFITANE)

 

Era pe la începutul anilor ’60, în casa renumitului actor Jules Cazaban. In rarele seri când nu juca, cam pe la apusul soarelui, Jules se îndrepta spre o vitrină din salon din care scotea niște pahare burtoase de ceramică neagră cu dungi galbene, după care se întorcea către cei prezenți, și mai întotdeauna erau în casă câteva persoane, de cele mai multe ori artiști sau oameni din lumea teatrului, și îi întreba : « Ai alfi ? » Noi, adică Costin, fiul lui, și cu mine, bine dresați, răspundeam în cor : « Amalfi ! »

Atunci începea prepararea unei băuturi, compusă dintr-un amestec de țuică și vermut alb, în proporții pe care numai el le știa. Așa că dulceața vermutului ușura tăria în alcool a țuicii și dădea o băutură lesne de consumat, dar cu o aparență înșelătoare, care-ți sucea repede mințile. Și toți cei prezenți o apreciau și repetau : « Ai alfi ? Amalfi ! », de câte ori doreau să mai fie serviți.

In anii următori, după ce Jules ne-a părăsit, Costin a reluat procedeul și formula, rămasă un « sésame » : « Ai alfi ? Amalfi ! »

Mărturisesc că nu mi-am pus niciodată întrebarea dacă « Amalfi » era chiar numele unei băuturi italiene sau numai o invenție a lui Jules, ori un pretext pentru un joc de cuvinte, după cum el avea obiceiul să facă deseori.

Continue reading

Un minut de nostalgie!

Acest text a fost publicat în revista « 3 R – Rădăcini/ Racines/Radici » nr. 13 – 15, datat Ianuarie – martie 2019, editată de Asociaţia « Memorie şi speranță » din Bucureşti.

Napoli, 22/11/2018
File de jurnal

Nenumăraţi sunt vizitatorii ce sosesc la Napoli, în ultimii ani, cu convingerea fermă că în oraşul partenopean nu poţi petrece un singur moment fără să te ciocneşti cu turişti debarcaţi din Suedia sau din China !

E drept că într-un oraş care e traversat în fiecare an de sute de mii de vizitatori, nu e simplu să găseşti un loc unde adevărata viaţă a oraşului să mai fi dăinuit ! Această afirmaţie e valabilă, cu siguranţă, dacă rămâi în perimetrul indicat de ghidurile turistice la capitolul « vizite inconturnabile la Napoli ». Insă, dacă ai curajul şi, mai ales, voinţa de a părăsi « les chemins battus », poţi descoperi locuri uimitoare, puţin cunoscute de vizitatorul grăbit.

De exemplu, dacă dai colţul, la numai câţiva metri de Piazza del Plebiscito, acolo unde se află Palatul regal şi Teatro San Carlo, te trezeşti pe o stradă, s-ar zice, cu un nume predestinat :  Via Solitaria. Incă un pas şi iată că apare « Via Monte de Dio » ! Aici, ambianţa generală e total diferită de cea din « Cartierul spaniol », unde restaurantele turistice, magazinele de confecţii sau bijuterii la modă se ţin lanţ.

De-a lungul străzii Monte de Dio, nu întâlneşti decât palate impunătoare, cu faţade severe, din piatră înegrită de trecerea timpului. De cele mai multe ori, porţi grele de lemn interzic accesul în curţi interioare, unde ai putea vedea grădini  tropicale, cu palmieri şi tufişuri înalte, care ascund locatarilor activităţile vecinilor şi protejează intimitatea fiecărui ocupant al diferitelor apartamente.

Insă, la no. 14, poţi vedea, intrând şi ieşind, nenumăraţi tineri, veseli, activi, surâzători. Sunt vizitatorii sosiţi la « Instituto Italiano per gli Studi Filosofici », un centru cultural activ, recunoscut pe plan mondial, care organizează, în mod periodic, conferinţe, întâlniri, dezbateri pe teme filosofice. Şi care dispune de o imensă bibliotecă cu volume adunate, timp de jumătate de secol, de Gerardo Marotta (Napoli, 1927 – Napoli, 2017), celebru avocat, scriitor, filosof italian, creatorul acestui institut în 1975. Marotta a fost distins, de-a lungul carierei sale  cu nenumărate premii sau doctorate onorifice, printre care şi cel al Universtăţii din Bucureşti, în anul 2000.

Continue reading

Evocare Jean-François Cazaban

In ziua de 5 iunie 2019, a avut loc în “Sala Media”, la “Teatrul National” din Bucureşti, o evocare a personalităţii lui Jean – François CAZABAN, cunoscut critic de teatru, profesor şi scriitor, specialist al scenografiei româneşti.

Evocare JEAN CAZABAN 2019

Puiu era, cu adevărat, ceea ce francezii numesc “un homme bienveillant”!

Oamenii aceștia, puțini la număr, sunt ca niște fântâni folositoare, la care ceilalți pot face un popas și se pot “dezaltera”.

Jean Cazaban a fost un spirit elegant și un om de o rară calitate.


Intervenţia subsemnatului poate fi ascultată de la 1h32min.

La despărţirea de Ilinca…

File de jurnal

Paris, 3/05/2019

 

Ieri, când am aflat despre plecarea Ilincăi dintre noi, am avut sentimentul pierderii unui prieten apropiat ! 

Cu toate că n-am întâlnit-o decât doar de două sau trei ori în aproape 60 ani ! Cum se face asta ?

Simplu ! Insă, ca să explic ce s-a întâmplat, trebuie să fac un lung salt în trecut. 

La sfârşitul anilor ’50, tatăl meu, care studiase şi locuise în Franţa antebelică timp de 5 ani, se lupta să mă convingă că trebuie să învăţ limba franceză.

In teorie, nimic mai simplu ! El putea, foarte bine, să mă ghideze prin arcanele limbii lui Molière. Numai că eu eram prea leneş şi nu doream să-mi bat capu’ cu acest efort.

Ce n-a încercat el !  Să  mă momească cu tot felul de promisiuni, să mă trimită să iau lecţii cu o mătuşă, să-mi pună sub nas tot felul de texte sau reviste (atât de greu de obţinut pe atunci !) în limba franceză… Continue reading

Al Caffè con Totò !

Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme », editată de « Asociaţia Italienilor din România » RO.AS.IT., no. 85 -86 datat ianuarie-martie 2019.

File de jurnal
Napoli, 24/11/2018

  

Dacă aş întreba în jurul meu cine a fost « Antonio Griffo Focas Flavio Angelo Ducas Comneno Porfirogenito Gagliardi De Curtis di Bisanzio » sunt sigur că interlocutorii mei m-ar privi lung şi s-ar întreba dacă nu m-a pocnit vreo dambla ! Iar admiratorii teatrului şi filmului italian, din prima jumătate a secolului XX, ar fi şi mai uimiţi. Mai ales…  dacă sunt napolitani ! 

Ne amintim cu toţii de un personaj remarcabil al scenei italiene a acelor vremuri : actorul Totò. Insă rari sunt cei ce cunosc adevăratul său nume, care era cel mai sus menţionat. E drept că Totò şi-a început existenţa, pe 15 februarie 1998, la Napoli, cu numele de Antonio Clemente. Nimic mai banal ! 

Însă, fiind fiul ilegitim al marchizului Giuseppe De Curtis – şi al Annei Clemente -, odată ce tatăl său s-a căsătorit, la începutul anilor ’20, cu mama lui şi şi-a recunoscut fiul, Totò a luat numele de familie al părintelui său. 

Câţiva ani mai târziu, în 1933, Antonio De Curtis este adoptat de marchizul Francesco Maria Gagliardi Focas, şi iată că astfel, un « bambino » nevoiaş din Napoli, devine : Antonio Griffo Focas Flavio Angelo Ducas Comneno Porfirogenito Gagliardi De Curtis di Bisanzio, principe, comte palatin, duc de Macédoine, exarque de Ravenne, chevalier du Saint-Empire. Nimica toată ! Continue reading