Amintiri cu « AUTOMATICA ‘69 »

Acest text este o urmare a reîntâlnirii cu foştii mei colegi de la « Facultatea de Automatică » din 24/09/2019. Ea a avut loc cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la  absolvirea promoţiei « Automatica  ‘69 ». Istoria noastră de acum jumătate de secol a fost prezentată, în cadrul general al Institutului Politehnic din Bucureşti, într-un volum de amintiri.

 

Dragi colegi,

O întâlnire ca cea din luna septembrie, este o excelentă ocazie de a « umbla prin fundul memoriei » şi a scoate la iveală  amintiri, uneori depuse sub straturi istorice de zeci şi zeci de ani !

Este, cel puţin, cazul meu. Poate şi pentru că, cu unele excepţii puţin numeroase, nu m-am mai văzut cu voi…de 5 decenii ! 

De această dată, voi începe…cu sfârşitul. 

In vara anului 1967, primisem deja autorizaţia de a părăsi România (după o aşteptare de 16 ani !). Era în luna iunie, examenele anului III se terminaseră, mai rămânea numai « Practica în producţie ». In acel an, la « Uzinele Semănătoarea ».

Practica în producţie, la Uzinele Semănătoarea, cu grupa mea

Exact în acel moment, a sosit din Franţa o familie de francezi, pe care-i cunoscusem cu doi ani înainte. Ei veneau în vacanţă în România, cu intenţia de a străbate ţara timp de două săptămâni. Tatăl meu organizase un traseu formidabil, care trecea prin principalele localităţi turistice ale ţării. Continue reading

De mustibus non destupandum est…

400!
Acest text este cel de-al 400-lea postat pe site-ul meu! În 15 ani. E o aniversare demnă de a fi menţionată. Voi continua… dacă cititorii răspund « Prezent ! » Doresc să mulţumesc, pe această cale, celor ce au făcut ca numărul vizitelor pe site să se dubleze, în ultimile 4 luni.

File de jurnal
Roma, 6/10/2019

 

…sau, în limba română (traducere liberă) : « Mustul nu trebuie destupat ! »

Ieri, în trenul « .italo », între Napoli şi Roma, am descoperit o revistă distribuită pe gratis călătorilor acestei companii.

« Gate » este un « magazine » lunar bilingv italian/englez care prezintă subiecte legate de călătorii, nu numai în Italia, dar şi în întreaga lume.

Cum aveam o oră şi 10 minute libere, durata călătoriei mele, am răsfoit alene paginile revistei. Ajungând la pagina 12, am dat peste un text intitulat « Rimini e Riccione fra le 10 destinazioni più popolari 2019 in Italia ».

Oarecum uimit, – n-aş putea spune că aceste localităţi fac parte dintre locurile mele preferate într-o ţară ce beneficiază de un patrimoniu fără egal în lume !-, am continuat cu mult interes lectura textului. Continue reading

Scrisoare deschisă către un văr din Haifa

Cher cousin,

Anul trecut, când ne-am întâlnit la Nîmes, în sudul Franţei, timpul de care dispuneai era prea scurt ca să putem vizita toate monumentele şi muzeele acestui oraş reputat pentru istoria sa bimilenară.

Am trecut în viteză prin faţa Arenelor, « Muzeului Romanităţii », la « Maison Carrée », le « Carré d’Art »…

Câte locuri poţi vizita în numai 4 ore ? 

Astăzi, am revenit, tot pentru 4 ore, între două trenuri, la Nîmes.

Am împărţit acest laps de timp între două activităţi : cea gastronomică şi cea culturală. Ca să fiu sincer, cea gastronomică mi-a ocupat 2 ore şi jumătate, iar cea culturală… doar o oră şi jumătate ! 

De fapt, scopul vizitei mele era vizita expoziţiei « Pompéi, un récit oublié », în cadrul Muzeului Romanităţii.

Intre 6 aprilie şi 6 octombrie 2019,  muzeul deschis acum un an prezintă această nouă expoziţie, organizată după aceleaşi principii ca şi cea din anul trecut, care avea ca subiect « Gladiatorii » : un etaj complet din edificiu, un număr limitat de exponate,  un subiect restrâns, care nu-şi propune să « epuizeze » tema, ci, mai degrabă, s-o prezinte în contextul epocii sale. 

Continue reading

Memories are not simply moments… II

File de jurnal
La Bastide Vieille, iulie 2019

 

                             “Memories are simply moments that refuse to be ordinary” (Diane Keaton)

 

Copşa Mică, 15/05/2019

« Gică, din Copşa Mică,
Tu în America vei fi un om bogat!
Gică, din Copşa Mică,
Tu vei avea maşină ş-un palat ! »

(Parodie de N. Stroe după « Chico from Porto Rico » din anii ‘60)

Incepând din anul 1990, am trecut de nenumărate ori, cu trenul,  prin Copşa Mică.

Nu m-am oprit niciodată! Copşa Mică era, pe atunci, simbolul exceselor comunisto-ceauşiste, împinse la extrem!

Pe Wikipedia, ni se povesteşte istoria care a marcat acest oraş:

«Oraşul e cunoscut ca fiind unul dintre cele mai poluate din Europa în anii 1990, din cauza emisiunilor a două uzine. Una dintre ele, în funcţiune între 1936 si 1993, producea negru de fum pentru vopsitorii. Emisiunile ei au poluat regiunea timp de aproape 60 ani, depunând funingine pe case, arbori, animale şi penetrând în plămânii oamenilor, făcând să scadă speranţa de viaţă în această regiune. Urmele lăsate de aceste decenii cu depozite poluante sunt încă vizibile… »

Pentru cei ce urmăresc cu un oarecare interes evenimentele din România, această descriere nu prezintă nimic nou : în anii ’90, am vizionat, în toată lumea, reportaje înfiorătoare despre catastrofa de la Copşa Mică. Continue reading

Cu inel sau cu tichie ?

Numărul 459 al revistei « Antiquariato », datată « iulie 2019 », anunţă, chiar pe copertă, expoziţia « Il Rinascimento del Sud », prezentată până la 19 august 2019, în Palazzo Lanfranchi din Matera (Puglia) din sudul Italiei.

Numele complet al acestei « mostra » este : Rinascimento visto da sud. Matera, Italia meridionale e il Mediterraneo tra ‘400 e ‘500 ». 

S-ar zice că este vorba de o expoziţie importantă : 250 de opere expuse, printre care picturi, sculpturi din marmoră, bronz şi lemn, miniaturi, instrumente ştiinţifice şi desene…

Printre maeştri prezentaţi se numără Donatello, Antonello da Messina, Giovanni Bellini, Colantonio şi Jan van Eyck. Continue reading

Să moară capra vecinului!

File de jurnal
Bari, 13/06/2019

 

Se spune că, într-o zi, Bunul Dumnezeu a decis să vadă ce se mai întâmplă pe pământ.

A coborât din rai, vestit ca un simplu călător, s-a dus într-o mică localitate şi s-a plimbat toată ziua prin oraş. Când era pe cale să se înopteze, a intrat în casa unui ţăran şi i-a spus :

Om bun ! Sunt un simplu călător, m-a prins noaptea pe drum şi n-am unde să mă adăpostesc. N-aş putea rămâne la Dumneata ? 

Omul s-a gândit un moment şi i-a răspuns :

Cu siguranţă! Poţi petrece noaptea în casa mea!

Mai mult ! Ţăranul l-a invitat la masă şi l-a tratat ca pe un oaspete de seamă. 

A doua zi, de dimineaţă, când călătorul era pe plecate, a ales să-i spună tot adevărul : Continue reading

Memories are not simply moments…

File de jurnal
La Bastide Vieille, iulie 2019

                             “Memories are simply moments that refuse to be ordinary”
                                                                Diane Keaton

Intre mai şi iunie, am petrecut aproape patru săptămâni în România. Am parcurs vreo 1000 Km, singur sau cu familia, am întâlnit zeci, poate sute de persoane, am participat la nunţi, conferinţe, spectacole, am vizitat monumente şi expoziţii, muzee şi locuri de memorie, frumuseţi naturale şi cartiere sordide…

Ca să le păstrez amintirea, măcar parţial, am făcut vreo 1600 fotografii, am strâns cărţi postale, publicităţi, afişe sau cărţi de vizită…, care au umplut, deja, patru albume. E foarte frumos ! Insă asta nu reprezintă decât « scheletul » amintirilor pe care aş dori să le păstrez. Insă, alte vizite, alte întâlniri, alte voiaje se vor suprapune peste ele, în viitor. Atunci, pentru ca ele să nu se piardă, am decis… să le pun pe hârtie. Măcar, câteva !

Altfel, voi petrece alte patru săptămâni, scriind !

Am ales doar câteva momente « that refuse to be ordinary! ».

Cel puţin, pentru mine!

Continue reading

La question que l’on se pose…

File de jurnal
La Bastide Vieille, 3/08/2019

 

Zilele astea, regiunea noastră apare « à la une » prin jurnalele şi revistele din Franţa ! 

De exemplu, pe 26 iulie 2019, puteam citi în « Midi Libre », la pagina 5 :

« Pourquoi le Caroux est aussi la femme allongée ? »

Pentru noi, cei care o vedem din fundul curţii, răspunsul e clar, chiar dacă noi o numim “la femme couchée”. 

“La femme couchée”, văzută din grădina noastră şi în ziarul “Midi Libre”

Insă, iată ce afirmă ziarul : 

Pe vremea când mai existau titani şi giganţi, Cébenna şi Réa, ultimii doi reprezentanţi ai acestei specii, se plimbau mână în mână prin zona noastră, într-o regiune numită « platoul şi dealul Caroux ». 

Numai că Zeus, care dorea să libereze locul, pentru a-i putea instala pe oameni (i lui! Nota mea.), a decis moartea lor. Atunci, Cébenna, simţind pământul fugindu-i de sub picioare, s-a întins pe platou, şi-a dat capul pe spate, iar lacrimile ei au format râul Rieutord. Continue reading

12 iulie 2019

File de jurnal
Domaine de Creiscels, 13/07/2019

 

Data de 12 iulie are, pentru noi, o semnificaţie specială :

pe 12 iulie 1986 ne-am căsătorit şi 12 iulie este ziua Sf. Olivier, al cărui nume îl poartă mezinul nostru ! 

In plus, anul acesta se mai adăuga şi decizia de a inaugura MPE, terminată de numai o săptămână. Ce e « MPE » ? Simplu : « la maison en pain d’épice » sau « căsuţa de turtă dulce », noua noastră « casă la ţară » ! 

Era deci normal să sărbătorim aceste evenimente… cum se cuvine ! 

Am început cu un « cocktail dinatoire & vin » la Château de Jonquière, nu departe de Clermont-l’Hérault.

Cunoaştem acest superb castel de ani de zile. El beneficiază de un trecut briliant, încă din secolul XII, dar, mai ales, de o arhitectură distinsă, aş zice « feminină », cu o curte de onoare elegantă, cu o scară în formă de potcoavă datată din secolul XVII, ca şi întregul castel. Continue reading

AI ALFI ? AMALFI !…CON « IL GRANDE MIMMO »

Prima parte a acestui text a fost publicată în revista «Siamo di nuovo insieme » nr. 87 – 88, datată aprilie – iunie 2019, editată de Asociaţia Italienilor din România. 

 

FILE DE JURNAL (AMALFITANE)

 

Era pe la începutul anilor ’60, în casa renumitului actor Jules Cazaban. In rarele seri când nu juca, cam pe la apusul soarelui, Jules se îndrepta spre o vitrină din salon din care scotea niște pahare burtoase de ceramică neagră cu dungi galbene, după care se întorcea către cei prezenți, și mai întotdeauna erau în casă câteva persoane, de cele mai multe ori artiști sau oameni din lumea teatrului, și îi întreba : « Ai alfi ? » Noi, adică Costin, fiul lui, și cu mine, bine dresați, răspundeam în cor : « Amalfi ! »

Atunci începea prepararea unei băuturi, compusă dintr-un amestec de țuică și vermut alb, în proporții pe care numai el le știa. Așa că dulceața vermutului ușura tăria în alcool a țuicii și dădea o băutură lesne de consumat, dar cu o aparență înșelătoare, care-ți sucea repede mințile. Și toți cei prezenți o apreciau și repetau : « Ai alfi ? Amalfi ! », de câte ori doreau să mai fie serviți.

In anii următori, după ce Jules ne-a părăsit, Costin a reluat procedeul și formula, rămasă un « sésame » : « Ai alfi ? Amalfi ! »

Mărturisesc că nu mi-am pus niciodată întrebarea dacă « Amalfi » era chiar numele unei băuturi italiene sau numai o invenție a lui Jules, ori un pretext pentru un joc de cuvinte, după cum el avea obiceiul să facă deseori.

Continue reading