La Tour, prends garde !

Feuilles de journal
La Bastide Vieille, le 17/04/2019

 

En 1995, dans la maison de mes beaux-parents, j’ai découvert un livre qui m’a beaucoup intéressé. Cet ouvrage, plutôt un album, s’intitulait « L’Eldorado du vin – Les châteaux de Béziers en Languedoc ».

Sur près de 200 pages, Jean-Denis Bergasse, l’auteur du livre, décrivait « …le mouvement architectural du Bitterrois au XIXe siècle, phénomène de « castellisation » lié aux alcools et aux vins », relevant son  «exceptionnelle densité et diversité des réalisations ».

« Entre 1860 et la Première Guerre mondiale, les terroirs du Biterrois, mais aussi de Pézenas, d’Agde et de Narbonne, ont vu surgir de nombreux châteaux, symbole d’une prospérité soudaine et rarement égalée. » 

Je connaissais Jean-Denis Bergasse, pour l’avoir rencontré plusieurs fois dans les manifestations mondaines (mariages, baptêmes, vernissages, conférences savantes…), dont il était un invité phare dans notre région. 

Il maîtrisait avec aisance l’art et la manière d’entretenir un public néophyte sur des sujets tout aussi variés que l’histoire de la région, les coutumes et traditions locales, que de la vie mondaine et la généalogie des grandes familles biterroises.  Mais je ne pouvais pas soupçonner, à l’époque, qu’il m’inviterait à rejoindre la « Société Archéologique de Béziers », dont il était le Président, et qu’il m’inciterait à décrire les liens entre le Languedoc et la Roumanie, ce qui, quelques années plus tard, allait devenir ma première publication en français.  Continue reading

L’heure exacte !

La Bastide Vieille, 20/02/2019

 

L’histoire raconte qu’un type, qui venait d’aménager dans un nouvel appartement, a invité un ami, pour lui présenter sa nouvelle installation.

Une fois le tour du salon, des chambres, de la cuisine, que sais-je !, fini, l’ami lui a fait plein de compliments sur l’agencement, la disposition des lieux, les équipements de la maison… 

Toutefois, un peu étonné, il lui a dit :

« Tout est parfait dans ta maison, mais, j’ai remarqué qu’il n’y a pas de pendule, ni de montre et je sais que tu ne porte pas de montre bracelet et que tu refuse le téléphone portable. Alors, comment fais-tu pour savoir l’heure qu’il est ? » 

« C’est très simple ! Quand je veux connaître l’heure, j’ouvre la fenêtre et je regarde l’horloge sur la tour de l’église d’en face ! »

« D’accord ! Mais, la nuit ? »

« Pour la nuit, j’ai une trompette ! »

« Ça va pas ? Que fais-tu la nuit, avec la trompette ? »

« J’ouvre de nouveau la fenêtre et je joue un petit air. Il y a toujours quelqu’un pour crier : « Tu es fou ? A 3 heures et demi du matin, tu joues de la trompette ? »

                                               *   *   *  Continue reading

Les peuples heureux n’ont pas d’histoire…

File de jurnal

La Bastide Vieille, 12/02/2018

 

Écoutez-moi vous les ringards
Écologistes des grands soirs
La pollution n’est pas dans l’air
Elle est sur vos visages blêmes…

Renaud Sechan

 

De ani de zile, tot aud, la televizor sau la radio, jurnalişti foarte competenţi care îmi explică, pe un ton savant, că :

 -în ţările noastre occidentale, nu mai există tradiţii,

-că mâncăm numai « porcării »,

-că nu mai putem vedea nicio stea pe bolta celestă, din cauza luminii oraşelor care poluează cerul etc., etc. 

Poate că, după ani de spălare pe creier sistematic organizată, aş fi ajuns şi eu să iau de bune aceste teorii. Din fericire, fiind pensionar, îmi pot permite să voiajez o bună parte din an. 

In 2017, am traversat de vreo patru ori întreaga Franţă, de la Bordeaux la Biarritz, de la Toulouse la Marsilia, de la Uzès la Valence, de la Nevers la Valençay, prin Masivul Central,  de la St. Raphael la Menton… 

Insă, cel mai mult timp, în afara celui petrecut la Paris, l-am consacrat Languedocului, unde locuiesc 4 luni pe an. Pe bucăţele, dar în toate anotimpurile ! Şi asta, de mai bine de 10 ani. 

Pot afirma, deci, că este o zonă pe care o cunosc (foarte) bine.

De aceea, afirmaţii ca cele mai sus menţionate, mă scot din sărite. 

Aş putea începe o luuuuuuungă listă de exemple, care contrazic aceste afirmaţii.

Desigur că mi-e greu să demonstrez că din curtea noastră văd, în fiecare seară (când nu e lună plină sau e înorat !) milioane de stele.

Verific de fiecare dată, că « Steaua polară » nu s-a mutat şi că se găseşte tot deasupra chiparosului uriaş din grădină (pe care noi îl numim « L’Ancêtre » !), urmăresc « Carul mare », care se învârte în jurul ei, caut constelaţia « Orion », care apare pe boltă mai devreme sau mai târziu, în funcţie de anotimpuri… Şi, de câteva ori, am asistat chiar la eclipse de Lună.  Continue reading

Păsărică mută-ţi casa…

…că vine badea cu coasa!

SauUccellacci e uccellini

Anul trecut, la Stockholm, am achiziţionat câteva imagini,  smulse probabil  dintr-o carte de zoologie, cu păsări.

Dintre zecile de foi, am ales cele care prezintă păsări pe care noi le avem la Bastide. Sau prin împrejurimi.

-Pupăza (pupute în occitană!): avem o familie care locuieşte într-o scorbură din curtea noastră. Vine în fiecare an, prin martie, face un ou, maximum două, îi învaţă pe pui să zboare în vreo două luni şi, în august,…pleacă cu toţi în Sahara! Cam vreo 2000 km de drum, via Gibraltar!

In acest an, au sosit cu prieteni! Pentru prima dată, am văzut 6 pupeze în acelaşi timp!  Continue reading

Les 9 écluses de Fonseranes

File de jurnal

Fonseranes, 12/07/2017

 

După cum fiecare ştie, « cei patru evanghelişti erau trei : Luca şi Matei » !

La fel şi cele 9 ecluze de la Fonseranes sunt… numai 6 ! Sau 7, dacă luăm în consideraţie pe cea care duce la braţul mort, abandonat în secolul XIX.

Ultimile două sunt nu prea departe, pe acelaşi braţ ne mai utilizat de mai bine de un secol şi jumătate.

Insă cele 6 ecluze încă în activitate sunt utilizate zilnic, de 336 ani !

E drept că prin « Canal du Midi » nu mai trec de aproape 30 ani decât bărci de turism, însă circulaţia, mai ales în perioada de vară, este extrem de intensă. Pe aici traversează tot atât de bine vasele cu pânze, care vor să scurteze drumul între Mediterană şi Atlantic, vapoarele care plimbă turiştii timp de câteva ore prin zonă, cât şi cei care au decis să petreacă zile de vacanţă voiajând, într-un ritm lent, de-a lungul Canalului, în vaporaşe închiriate.

Desigur că instalaţiile Canalului au fost modernizate în cele trei secole de existenţă a acestuia. In afară de înlocuirea tracţiunii animale sau umane, instalaţiile de acţionare a ecluzelor  au fost electrificate şi diferite alte moduri de transport al vaselor a fost experimentat. « La pente d’eau », un fel de vagon pe şine, care trebuia să îmbarce vasele într-un recipient cu apă şi să le ridice pe un plan înclinat, a fost construit în anii ’50. Fiasco total ! N-a funcţionat aproape deloc şi astăzi poluează peisajul deasupra ecluzelor… care funcţionează perfect, exact ca pe vremea lui Pierre-Paul Riquet*, genialul inginer care a imaginat şi realizat Canalul, în secolul XVII.  Continue reading

Les halles de Béziers et … sa chichoumée!

Béziers. Cathedrale-St-Nazaire

Béziers. Cathedrale-St-Nazaire

C’est comme ça chez nous!
Jacques Nougaret, qui présente le programme, est mon collègue de la Société Archéologique, avec qui on prépare le livre sur “les hôtels particuliers de Béziers”.

C’est lui qui m’a trouvé deux photos de De Max, un célèbre acteur roumain en 1900, sur la scène des Arènes de Béziers.

Dans la séquence tournée sur le parvis de la Cathédrale, on devine à l’horizon la Bastide Vieille, où nous sommes. À seulement 8 km à vol d’oiseau!

PS. Sabine est la reine de la chichoumée!

« Monument historique et vignoble » à Valmagne

Valmagne, 17/08/2016

Feuilles de journal

La semaine dernière, quand nous sommes allés à l’Abbaye de Valmagne*, les visites étaient déjà terminées.

Nous avons profité de quelques affaires dans la région pour revenir et tenter de « suivre le guide ».

Cette fois-ci, nous avions tout le temps (2 heures !) jusqu’à la prochaine visite programmée à 14 h 45. C’était la meilleure occasion pour découvrir le restaurant vigneron, installé dans la ferme auberge mitoyenne avec l’Abbaye.

L’aménagement de la vieille grange est impressionnant !

La hauteur sous toit, les poutres dégagées, les crépis colorés, la terrasse ombragée au bord d’un ancien canal, tout contribue à donner au lieu un charme suranné et « agricole » du meilleur effet.

J’ai été un peu moins convaincu par la cuisine « bio ». Les pétales de fleurs colorées dans la salade … trop peu pour moi ! Par contre, le vin de la propriété proposé, un rosé assemblage de cépages méditerranéens  (Syrah, Cinsault, Grenache), avait de la présence. Continue reading

Ca salăţile din grădina ursului

De ani de zile mă tot plâng de calitatea infectă a roşiilor pe care le mâncăm.

Nu numai că n-au niciun gust, dar în ultima vreme, au şi o piele groasă, ca de plastic, pe care deabea o poţi tăia cu cuţitul.

E deja o victorie când găseşti roşii coapte ! De cele mai multe ori, ele sunt verzi, după cum îi aranjează pe comercianţi, ca să aibă mai puţine pierderi.

E drept că acum vreo 30 ani, când mă aflam în vacanţă pe Coasta amalfitană şi locuiam într-un celebru hotel din Ravello unde bufetul era somptuos, eram uimit să constat că roşiile oferite erau verzi ! Nu roşii încă necoapte sau aproape coapte, ci verzi-verzi, ca cele pentru gogoşari.

L-am convocat pe « maître d’hôtel » şi i-am explicat că vreau să mănânc o salată de roşii care să nu-mi strepezească gura. Şi, eventual, să-mi pot pot prepara o «caprese : tomate – mozzarella » onorabilă. Deci, l-am rugat să-mi găsească nişte « roşii-roşii ».

Continue reading

Quand on voit midi à sa porte…

Feuilles de journal

Tourbes, 6/08/2015

Il y a déjà quelques bonnes années depuis que, en passant presque chaque semaine entre Capestang et Clermont l’Hérault sur la route nationale, j’ai remarqué le nom d’un village des environs : Tourbes, en occitan Torbes. Sa consonance m’a fait penser qu’il devrait y avoir là-bas, ou qu’il existait dans le passé, des tourbières.

Mais, comme à chaque fois, nous passions en vitesse, nous ne sommes jamais sortis de la nationale, afin de connaître ce village. D’autant plus que, depuis l’ouverture de l’autoroute, son nom n’apparaît même plus sur les panneaux de signalisation routière. Il n’y a pas longtemps, en passant là-bas à l’heure du dîner, nous nous sommes dit que, plutôt que de retourner dans les restaurants que nous fréquentons avec assiduité depuis tant de temps au long de la nationale, ça vaudrait la peine de tenter quelque chose de nouveau : un restaurant à Tourbes. Si cela existe !

Tourbes est une localité avec seulement 1500 habitants. Mais elle s’enorgueillit avec quelques monuments traditionnels dans la région.

Continue reading

Du-mă la căsuţa mea / Cu portiţă şi cişmea…*

File de jurnal

Tourbes, 6/08/2015

Sunt câţiva ani buni de când, trecând aproape în fiecare săptămână între Capestang şi Clermont l’Hérault pe şoseaua naţională, am remarcat numele unui sat din împrejurimi : Tourbes, în occitan, Torbes. Consonanţa lui m-a făcut să mă gândesc că acolo trebuie să existe, sau să fi existat, un zăcământ de turbă.

Insă cum, de fiecare dată, treceam grăbiţi, nu ne-am învrednicit nicicând să ne abatem de la drumul principal, ca să cunoaştem acest satuleţ. Cu atât mai mult cu cât, de când s-a deschis autostrada, numele satului nici nu mai apare pe indicatoare.

Până când, nu demult, trecând prin zonă la ora mesei de seară, ne-am spus că, decât să revenim în restaurantele pe care le frecventăm cu asiduitate de-a lungul nationalei de atâţia ani, poate că merită să încercăm ceva nou : un restaurant la Tourbes ! Dacă există aşa ceva !

Tourbes este o localitate cu numai 1500 locuitori.

Insă ea se mândreşte cu câteva monumente tradiţionale în zonă.

Continue reading