Torna a Surriento*… o all’ Excelsior Vittoria?

Pagine di diario, … italiano

„Qui dove il mare luccica
E tira forte il vento
Sulla vecchia terrazza
Davanti al golfo di Surriento…” **

Nel 1986, quando il medico/ginecologo ci ha detto che Sabine, la mia moglie, aspettava „un heureux événement”, siamo stati tutti e due felicissimi! Soltanto che Michel, il mio miglior amico, mi disse: „T’en as pris pour 40 ans!” Lui sapeve cosa diceva: aveva gia’ tre figli!

Allora ho deciso che questo evento doveva essere festeggiato … come di deve. Cosicche’ sono seguiti i weekend a Deauville, a Normandy (excusez-moi du peu!), un altro a Bagnoles-de-l’Orne, una settimana a Marbella… Pero’ la vacanza piu’ indimenticabile e’ stata quella sulla costa amalfitana, vicino a Napoli, a novembre.

Difatti un’offerta molto attraente ci ha permesso di trascorrere una settimana in un albergo di lusso a Sorrento, sulla falesia che domina il Golfo di Napoli. Non era proprio all’Excelsior Vittoria, classificato 5* Lusso, ma l’Hotel Bristol che ha una vista ugualmente magnifica, e in piu’ dal balcone della camera vedevo … l’Hotel Excelsior!

Certamente oltre alle classiche escursioni (Pompei, Ercolano, Positano, Amalfi etc.), ho trascorso una mezza giornata all’Hotel Excelsior. Continue reading

Vivere pericolosamente… la Bogotà !  

File de jurnal

Bogotà, 14/04/2016

 

Nu știu de ce, dar am avut dintotdeauna o slăbiciune pentru orașul Bogotà !

Poate și pentru că Bogotà a fost primul oraș din America de Sud unde am pus piciorul pe acest continent, în 1975, cu ocazia primului meu voiaj de afaceri în Lumea Nouă.

Pe atunci, nu existau zboruri directe de la Paris la Bogotà. După o escală la Madrid de câteva ore, când am căutat pe panoul de afișaj zborul meu, am remarcat că, după indicativul companiei de navigație aeriană, era menționat : « Sudamerica ». Cu alte cuvinte, nu un oraș, nu o țară… ci numele unui continent ! Subînțeles : « Voi ce îmbarcați, lăsați orice prejudecată ! »

Intr-adevăr, la Bogotà am descoperit o lume diferită de cea pe care mi-o imaginasem după lecturile mele precedente. Poate și pentru că Bogotà este, cum aveam să descopăr în anii următori cu ocazia altor voiaje pe acest continent, o sinteză a lumii sudamericane.

In acest oraș poți întâlni vestigii coloniale ca la Lima, o arhitectură contemporană originală, ca la Mexico, o viață culturală intensă, ca la Buenos Aires, o climă de vârf de munte, ca la Quito, o populație multicoloră, ca la Rio… Probabil că, în mare parte, acest mozaic se datorează și faptului că « Republica de Colombia » este singura țară sud-americană cu un litoral la oceanul Pacific și altul la oceanul Atlantic, prin marea Caraibelor. Deasemenea, singura cu trei lanțuri andine, ceeace te obligă, dacă vrei s-o parcurgi din est în vest, la un continuu « sus/jos », care se traduce printr-o permanentă schimbare de climat, ce dă naștere unei vegetații de o raritate fără egal, deci a unei infinități de fructe și legume, rar întâlnite în alte colțuri ale lumii.

Varietatea stilurilor arhitecturale este uimitoare...

Varietatea stilurilor arhitecturale este uimitoare…

In anii următori am revenit de două sau trei ori pe an în Colombia*, țară pe care am străbătut-o din nord în sud, de la Isla San Andres din Caraibe, la Leticia, în inima  Amazoniei, și din est în vest, de la deșertul din Guajira, lângă frontiera cu Venezuela, la portul Buenaventura, pe malul Pacificului.  Continue reading

America Latina, en la sala de espera…

File de jurnal

La Guaira, 19/04/2016

La mijlocul anilor ’70, când am început să voiajez în mod regulat pe tot continentul sudamerican, am dat peste o carte care analiza potențialul acestei zone și care se intitula : « America Latină, în sala de așteptare ».

Au trecut de atunci 40 ani și America Latină tot n-a decolat !

Dar și aceasta e o vedere simplistă, aș îndrăzni să spun « jurnalistică ». Pentru că, în ciuda dictaturilor militare, de stânga sau de dreapta, a guvernelor așa-zis democratice, a mișcărilor de guerillă de tot soiul, a episoadelor mafiotice sau autoritariste… nivelul de trai s-a ridicat în mod constant în nenumărate țări latino-americane (Chile, Brazilia, Columbia, Peru…) sau chiar dacă a stagnat (Argentina, Mexic, Uruguay…) o « conștiință națională » a clasei de mijloc e pe cale de a se forma.

In croaziera de acum sunt bine plasat pentru a măsura pulsul acestei lumi : din cei 2700 pasageri de pe vapor, aproape jumătate sunt brazilieni, iar ceilalți vin din Columbia, Panama, Ecuador, Argentina… Doar câțiva olandezi s-au urcat pe vas în Curaçao. Niciun nord-american, englez sau francez… Sunt  singurul pasager născut în România, chiar dacă din echipaj fac parte vreo 15 naționalități, printre care și vreo 20 membri veniți de pe plaiuri dunărene ! 

Cu Claudia Tache din Pitești, "Bar manager" pe "Monarch" de 13 ani

Cu Claudia Tache din Pitești, “Bar manager” pe “Monarch” de 13 ani

E foarte bine așa ! La masa de seară sunt înconjurat de chilieni, brazilieni, panamezi… Fiind « între noi », nu suntem  obligați să vorbim engleza. Ne înțelegem în spaniolă, portugheză sau, mai degrabă, în « portugnol », un amestec al celor două limbi. Și cum suntem trei doctori, doi ingineri și o funcționară din Santiago, avem multe preocupări comune (sistemul de protecție socială, procedurile medicale, modalitățile de pensionare, codul muncii…). 

Comesenii  mei sudamericani

Comesenii mei sudamericani

Continue reading

Come to the « Cabaret » !*

Să alegi un hotel la San Francisco nu e o treabă ușoară !

Nu pentru că n’ar fi zeci de hoteluri în toate cartierele, la toate prețurile, de la camere pentru imigranți mexicani de cele mai multe ori ilegali, unde poți închiria un pat pentru câțiva dolari pe noapte, până la celebrul « Clift », a cărui renovare a costat 50 milioane de dolari și unde o cameră costă 1800USD pe zi!

Însă când vii în acest oraș minunat pentru un week-end, odată la cinci ani, cauți deobicei un loc mai special, unde să simți că ești în osmoză cu tradițiile locale. În general, cei care vin din Europa și care înțeleg instinctiv că poate aici este singurul loc din Statele Unite în care te poți simți ca pe Vechiul Continent, caută un hotel mic, familial, de preferință într’un edificiu de lemn, cu fațada colorată și ferestrele tip « guilotină », așa cum erau toate casele din San Francisco înainte de cutremurul din 1910, care a distrus cea mai mare parte din oraș.

În trecut, am avut șansa de a găsi un astfel de hotel. Ba chiar mai mult, proprietarul hotelului, care făcuse   avere cine știe cum, era fericitul posesor al unei colecții de tot felul de obiecte istorice, de la actul de demisie a lui Nixon, până la periuța de dinți a lui Buffalo Bill ! Toate aceste obiecte disparate, precum și multe alte vechituri, decorau camerele și culoarele hotelului și îi dădeau aerul unui bordel dela începutul secolului XX.

York Haunted Mansions 1997 001În plus camera care-mi fusese atribuită, cu vedere spre Golden Gate Bridge, purta numele predestinat de « Coït room », pentru că fiecare cameră avea un nume diferit. Continue reading

El pais de todos los colores

File de jurnal

Cozumel, 10/12/2015

Ideea unei escale în Mexic, fie ea chiar și de numai câteva ore, în cadrul croazierei mele, mă încânta de la bun început !

Mexicul este o țară pe care o cunosc bine. Primul meu contact cu America Latină a avut loc în Mexic, în 1973, la Acapulco și Mexico City. Am descoperit atunci o lume colorată, am trăit nenumărate aventuri în numai 15 zile, m-am impregnat de muzica și arta mexicană. Chiar și prezența nord-americană (supermarketurile Walmart sau Woolworth, produsele din rafturi Kellogg’s sau Tide…) reprezentau pentru mine o noutate.

Am fost impresionat de arta muraliștilor mexicani (Diego Ribera, Orozco, Siqueiros) despre care auzisem vorbinduse în programele radiofonice ale lui Ioan Grigorescu intitulate «Spectacolul lumii », dar pe care le vedeam pentru prima dată în realitate.

Am rămas de altfel până azi sub impresia puternică a « Pieței celor 3 culturi » (aztecă, modernă, coloniană), un gest arhitectural de avangardă, pe atunci, dar care nici astăzi nu e asimilat de foarte mulți dintre contemporanii noștri, chiar și când ei posedă o importantă cultură clasică. Continue reading

I took a trip on a sailing ship / And when I reached Jamaica I made a stop…*

File de jurnal

Falmouth, 8/12/2015

Când am ales, acum câteva săptămâni, această croazieră știam deja că nu va fi vorba de o afacere simplă. Și, în niciun caz pe gustul unui european, chiar dacă el are experiența voiajelor în Statele Unite de zeci de ani !

Intr-adevăr, un vapor cu 5500 pasageri, plecând și întorcându-se de la Fort Lauderdale, care într-o săptămână de voiaj nu face decât trei escale, dintre care una este numai o « colonie » americană în Haiti, e o garanție a unui plonjon în atmosfera « Americii profunde ». Mai bine zis, în America « middle class », cu toate ideosincraziile ei obsesionale și afișând în mod ostentativ « contracultura » ei, cu care se mândrește. Iar organizatorii voiajului nu s-au gândit nici măcar un moment că s-ar putea adresa unei populații diferite, deși, pe vas, mare parte dintre călători provin din țările Americii Latine sau din populația hispanofonă Nord-Americană. Insă această populație e deja cucerită și practică în mod asiduu « the american way of life », cu toate aberațiile ei.

Sunt intrigat, de multe zeci de ani, de faptul că toată clasa medie latino-americană consideră Miami ca adevărata lor capitală, fără s-o recunoască în mod oficial. Ani de zile, cunoscătorii acestei lumi mi-au afirmat că, venind din țări în care « nimic nu funcționează », latino-americanii sunt extrem de mulțumiți să găsească în Florida un loc unde « totul funcționează ». Dacă acest lucru era valabil în anii ’70 sau ’80, astăzi toate țările latino-americane se bucură de aceleași infra-structuri ca și cele din U.S.A. și tradiționalul… mergem la Miami « for shopping » nu se mai justifică deloc.

Intretimp, pe marile vapoare de croazieră americane, situația obiectivă a devenit de un suprarealism total.

Un vas de croazieră este o lume...

Un vas de croazieră este o lume…

Continue reading

De la Hamilton la Brâncuși

File de jurnal

New York, 16/12/2015

 

Mărturisesc că nu mi-am pus niciodată întrebarea „Cine a fost Hamilton?”, cel al cărui chip apare pe bancnota americană de 10 USD! Și probabil că subiectul nici nu m-ar fi interesat dacă, ajungând la New York, n-aș fi descoperit că marele succes al stagiunii actuale este comedia muzicală „Hamilton”. Muzica și textul acestei comedii muzicale au fost scrise de Lin-Manuel Miranda, inspirat de biografia lui Ron Chernow, intitulată „Alexander Hamilton” și publicată în 2004.

E drept că viața și activitatea lui Alexander Hamilton (1754-1804), unul dintre fondatorii Statului american modern, se pretează foarte bine la un subiect de comedie muzicală! Născut în Caraibe, orfan de ambii părinți la numai 12 ani, el devine unul din personajele majore ale revoluției americane, cot la cot cu Washington, Jefferson, La Fayette…

După obținerea independenței Statelor Unite, Hamilton devine Secretar de Stat, înființează Banca natională (U.S. Treasury) și moare într-un duel, la numai 47 ani. De altfel, viața lui făcuse deja în 1917 obiectul unei piese de teatru, dar „musical”-ul actual, a cărui premieră a avut loc la New York pe 15 februarie 2015, se anunță a fi un succes de lungă durată. In acest moment, spectacolul se joacă deja cu casa închisă pentru câteva luni, deși prețul biletelor oscilează între 140 și 440 USD!

Această nouă pasiune a publicului american pentru personajul lui Alexander Hamilton a generat desigur și alte consecințe. Continue reading

Le sort sourit aux audacieux

Feuilles de journal

Catane, le 15/10/2015

Dans ce voyage, la chance me suit pas à pas !

Ou peut-être que, puisqu’au lieu d’essayer de l’amadouer, j’ai tenté de lui forcer la main, cette volonté a dû l’impressionner et elle m’aide plus que de raison.

J’ai lu dans le « Guide du routard » que, dans la cité de Catane, « on peut visiter le Palazzo Biscari, le plus bel édifice de la ville … un écrin du XVIIIe s, … avec un magnifique escalier tarabiscoté en forme de déferlante, du pur style rococo. »

Et qui plus est : « Ruggero Moncada, le propriétaire, héritier de la grande famille qui a érigé le palais, voue une véritable passion au lieu et commente lui-même les visites qui durent entre 20 min et 1 h en fonction de votre intérêt et de son envie de vous faire découvrir ce bijou. »

Mais le guide précise aussi :

« Visites sur rdv pour les passionnés de belles choses et les amateurs (trices) d’art ». Continue reading

La forza di Milano

Pagina di diario

Ho avuto la grande opportunita’ di viaggiare, negli ultimi sei mesi, in ben piu’ di dieci paesi, territori, regioni… sull’intero mappamondo.

Dal punto di vista delle opere architettoniche contemporanee non si puo’ dire che la zona dei Caraibi (Santo Domingo, San Martino, Antille francesi o l’Isola Margherita) mi abbiano detto molto! Forse solo l’edificio del nuovo Museo della Storia dello Schiavismo in Guadalupe mi ha dato almeno l’occasione di constatare quanto siano lontani, nelle nostre nazioni, le concezioni architettoniche dominanti e le tradizioni locali.

Ma non posso dire lo stesso delle realizzazioni in corso di rifinitura o quelle inaugurate di recente nel Golfo Arabo! Basta aver visitato l’Opera di Mascat, l’Isola dei musei di Abu Dhabi, i centri commerciali o qualche albergo da poco inaugurato a Dubai (« Four Seasons » o « Mercato »), il progetto dell’Opera o le stazione del metro’… per poter capire quale vera ossessione nell’abbinare elementi tradizionali con forme architettoniche piu’ avanzate, domini la concezione dell’architettura di queste zone. Sicuramente e’ bene usare il « bon ton » per affermare che, quando ci sono i soldi, nulla e’ difficile! Ho anche visto numerosissime costruzioni, soprattutto in Europa occidentale, ma anche alcune in Cina o sul continente americano, che sono costate cosi’ tanto e che mostrano sistematicamente di non seguire alcun piano funzionale d’insieme, e con una anche minore ricerca nel legame con le tradizioni nazionali, seppur per lo meno a livello dei motivi geometrici.

Cio’ che mi ha sorpreso nei paesi del Golfo, e’ che tutti questi progetti sono stati realizzati da architetti occidentali, quelli che, sotto i nostri cieli, propongono soluzioni architettoniche senza alcuna fantasia, senza alcuna magia, e perche’ no, nel migliore dei casi, copie di progetti gia’ realizzati, visti e rivisti nei loro vecchi edifici. Continue reading

Roma nun fa’ la stupida stasera*

 Fogli di diario

 « Maman pourquoi tu ne m’as pas fait naître ὰ Rooome!!!??? » (Un internauta)

Il primo giorno dopo il ritorno a Roma e’ sempre un momento difficile!

In circa quindici anni di visite ripetute si sono adunati cosi’ tanti ricordi, cosi’ tante esperienze che, una volta tornato sul posto, essi tornano in superficie con una chiarezza… che sembra siano successi ieri.

Questa volta ho deciso di trascorrere la mia prima serata in Via Veneto.

E’ certo che, nel 1968, quando sono arrivato per la prima volta a Roma, dopo soltanto 11 mesi dalla mia partenza dalla Romania come studente con pochi mezzi, ho potuto vedere soltanto le facciate degli alberghi, ristoranti e bar dove, per lo meno fino a una decina d’anni fa, splendeva un’epoca di gloria rimasta nella storia culturale di Roma sotto il nome di “La Dolce Vita”.

Ebbene, piu’ tardi, dopo altri 10 o 15 anni, con ben altre possibilita’, ho potuto soggiornare, e addirittura trascorrere qualche giorno attorno al Capodanno, in uno dei grandi alberghi di Via Veneto.

Continue reading