Fidel, Fidel… je suis resté Fidel!*

File de jurnal

 

Intre Cienfuegos şi Santiago de Cuba, 15/12/2016

Nu ştiu cum se face dar, de nenumărate ori, m-am aflat la locul potrivit când acolo se întâmpla « ceva » !

Astfel, eram la Santiago de Chile când Pinochet a fost arestat la Londra şi, după câţiva ani, când a decedat. Eram la Buenos Aires când manifestaţiile de stradă au răsturnat guvernul Fernando de la Rúa. Eram la Ierusalim, când Menahem Beghin a revenit de la Cairo sau am « asistat în direct » la asasinarea lui Saadat, l-am fotografiat la numai un metru pe preşedintele argentinian Carlos Menem, la Roma… 

Nu mai vorbesc despre cutremurele trăite la faţa locului în Bucureşti, la Santiago sau, acum două luni, în Italia.

De altfel, clienţii mei chilieni obişnuiau să spună : « Anunţă-ne din vreme când vei veni, ca să ne pregătim sufleteşte pentru vreun eveniment special ! » 

Mărturisesc că, în luna octombrie, când am rezervat croaziera în Cuba, unde mă aflu acum, nu mă aşteptam să sosesc aici la numai câteva zile după ceremoniile funebre în memoria faimosului « Lider Maximo ».  Continue reading

Navigare necesse est, vivere non est necesse *

File de jurnal

Mentiritas, mentiritas !**

Intre Lanzarote şi Casablanca, 7/03/2017

 

Am ezitat multă vreme înainte de a mă decide să merg în Insulele Canare. Cam vreo 30 ani !

Turmele de turişti care năvălesc acolo tot anul, venind mai ales din ţări nord-europene, hotelurile de nivel mediu care se ţin lanţ, plajele împânate cu umbrele care te apără de soare, tavernele « irlandeze » unde berea curge în torente… nu prea e genul meu !

Totuşi, mi-am spus că în luna martie, nefiind o epocă de vârf a vacanţelor în Europa, voi fi ferit de astfel de excese. Insă ce fac cu clima ? 

Toate ghidurile consultate cântă în cor aceeaşi cantilenă : « Ce fericire această primăvară veşnică, care învăluieşte arhipelagul ! Ce poate fii mai bine decât să profiţi de dulceaţa vieţii tot anul ? »

Mi s-a explicat că, mulţumită alizeelor, climatul rămâne temperat, variind între 17° C şi 30° C între ianuarie şi august.

Imprudent, am ales o croazieră care, timp de 4 zile, m-a dus din insulă în insulă, la Gran Canaria, Tenerife, Lanzarote, la care am adăugat două zile la Las Palmas. Continue reading

 Of « HATE » and « LOVE »

« Se petrec nişte tragedii,
Că Homer, dac’ar mai trăi,
Pun pariu că un capitol inedit
Despre noi ar scri’… »

« Lysistrata »,  operetă de Gherase Dendrino

Cu Grecia, am o legătură de « dragoste » şi « ură » care durează de mai bine de 40 ani !

La începutul anilor ’70, eram pasionat de Grecia.

Mă duceam acolo chiar şi pentru numai câteva zile. Cu trenul, traversând Franţa şi Italia, cu vaporul, de la Ancona la Patras, cu autobuzul, până la Atena, după care plecam deseori în ferry spre insulele Ciclade.

LOVE :

Petreceam acolo momente de neuitat. Marea albastră (cel mai frumos « bleu marine » din lume !), insulele unde totul e « alb-albastru », restaurantele unde vinul alb, « mezze » şi muzica grecească se împleteau de minune, tineri şi bătrâni (numai bărbaţi !) care dansau cot la cot, ruinele antice sau medievale, sculpturile şi vasele de ceramică policrome… totul era un Paradis !

Iar oamenii, amabili, primitori, serviabili… chiar dacă nu vorbeau niciun cuvânt dintr-o limbă de circulaţie  internaţională. 

Imi amintesc de o zi când mă găseam la Ios, la ora prânzului, şi reperasem în cuptorul brutarului din sat o tavă cu mâncare gătită, care-mi făcea cu ochiul. 

I-am indicat-o brutarului. Mi-a făcut semn să aştept, a traversat strada, a vorbit nu ştiu ce cu locuitoarea casei. Aceasta mi-a surâs, o intrat în casă, a revenit  cu o masă şi un scaun, a aşternut masa în faţa casei, chiar pe stradă, a scos o sticlă de  « retzina » şi m-a servit.

Continue reading

Tot ce-i desenat afară…

                                     …înăuntru’i viu și natural !

 

Jurnal de bord

Când ai parcurs în 21 zile mai bine de 30 000 Km, trecând prin 6 țări, 4 subcontinente și 7 fusuri  orare, amintirile acumulate pot face subiectul unui volum destul de măricel. La care s-ar putea  adăuga un album destul de gros cuprinzând măcar o parte din cele 2200 fotografii luate în cursul călătoriei.

Nu am de gând să mă lansez într-o astfel de operație complicată, cu atât mai mult cu cât eforturile și timpul necesar pentru  realizarea acestor opuscule mi-ar interzice efectuarea  altor călătorii. Și, după cum spune o veche zicală, « călătorului îi șade bine cu drumul ! »

Totuși, poate că merită să pun pe hârtie măcar un crâmpei din  amintirile lăsate de acest voiaj. Insă, cum să le aleg ? Pe subiecte ? Pe țări ? După forța  lor impactantă ? Iar mă găsesc în fața unor « alegeri dificile » ! 

Atunci, am decis să descriu numai un singur moment din fiecare țară unde am pus piciorul în aceste trei săptămâni. Chiar dacă într-unele am petrecut numai câteva ore, iar în altele mai bine de o săptămână.

Aud deja niște voci din public ce vor trata acest mod de a proceda drept « superficial ». Nu contează ! N-am intenția să fac  nici un studiu sociologic, nici o teză de etnografie comparată, ci doar să las amprenta unor momente agreabile. Pentru că, după cum spune alt proverb, « nu aduce anu’ ce aduce ceasu’ ! »

– 

Atena, 5/12/2016

« Nodul lui Herakles » la Lalaounis

Sunt mulți ani de când urmăresc cu  interes și admirație realizările acestui bijutier care, în ciuda capodoperelor create de el și purtate de nenumărate personaje celebre ale ultimilor  60 ani, nu are faima unor « Cartier », « Bulgari » sau « Mellerio ». Continue reading

Cum era să devin « barbudos » !

File de jurnal

Cuba, 12/12/2016

 

Un vapor de croazieră este o lume…în mic!

Aici am dat peste mauricieni, ucrainieni, brazilieni, columbieni, jamaicani, pakistanezi, …ba chiar și de o turcoaică… Să fie, de sămânță!

Asta în echipaj. Am uitat grecii (ofițerii) pentru că vaporul e grecesc… inmatriculat în Cipru, sub pavilion maltez ! ( Evităm taxele!)

Profit, în mod oportunist, când cunosc țările interlocutorilor mei și le vorbesc de locurile lor de baștină, daca se poate, în limba lor.
Astfel, beneficiez de un « traitement personnalisé » !

Dar tot mai simplu e cu cei care vorbesc românește.

Există și așa ceva ! 

De exemplu, « le maître d’hôtel », în uniformă albă de ofițer, cu galoane ( ?), e din Constanța. La fiecare cină, după ce se plimbă printre mesele pasagerilor, se oprește îndelung la masa mea, vrea să știe ce poate face pentru ca să fiu mulțumit și dacă am vreo dorință specială. Ceilalți pasageri au remarcat că profit de un tratament de favoare și se bat să aibă un loc la masa cu mine. Astfel, îmi pot alege zilnic comesenii.

După fiecare masă, baiatul din Chișinău, imi aduce «  un dublu expresso cu frișcă și un Bailley cu gheață ». E nebunia mea!  Continue reading

« La Reconquista » începe la Béziers

« Féria de Béziers » este « climaxul » sărbătorilor estivale în Languedoc.

Reluând din 1968 o tradiţie taurină iniţiată în 1859, această sărbătoare populară se desfăşoară timp de 4 zile şi 5 nopţi, cu ocazia ceremoniilor religioase de Sfânta Maria mare, celebrate pe 15 august.

După diferite încercări de a construi un loc adecvat unei astfel de manifestaţii în secolul XIX, arenele de azi au fost inaugurate în 1897, mulţumită aportului financiar adus de un mecena al  epocii de aur biterroises, Castebon de Beauxhostes. El dorea să transforme Béziers într-un Bayreuth francez, mulţumită legăturilor sale de prietenie cu Camille Saint-Saëns, Deodat de Severac şi a altor muzicieni şi artişti francezi de vază a acelei epoci.

Chiar dacă Béziers nu a devenit un « Bayreuth francez » decât timp de  câteva decade, oraşul a rămas cu porecla de « Sevilla franceză » datorită nivelului corridelor desfăşurate aici. Toţi marii matadori spanioli, sud-americani sau francezi au combătut în aceste arene, de la Dominguin, El Cordobes, Nimeno II până la Sébastien Castella, celebrul toreador contemporan născut la Béziers.

Incepând din 1968, la corride s-au adăugat tot felul de spectacole populare (concerte ale unor cântăreţi de muzică uşoară, grupuri folclorice, fanfare…), drept care, în cele 4 zile ale festivităţilor, vin la Béziers mai bine de un milion de participanţi. Activităţile se răspândesc pe « Aleiele Paul Riquet » şi în pieţele principale ale oraşului, sub formă de « bodegas » (cluburi private), « casitas » (corturi de pânză), scene, restaurante, baruri uneori  instalate chiar şi în mijlocul bulevardelor unde circulaţia maşinilor este interzisă. Continue reading

Couleurs du  monde

Feuilles de journal   

Castres, le 5 août 2016  

L’arrière grand-mère de mon épouse était née dans le Tarn, il y a plus de cent trente ans. Elle a vécu toute son enfance au manoir de Padiés, près de Puylaurens,  un château austère, un peu à l’image de cette région qui ressemble si peu à la zone méditerranéenne près de Béziers où nous passons la plupart de notre temps. Et Dieu sait que sa vie fut longue puisque Marie-Louise est décédée à l’âge canonique de 101 ans. 

Castres Puylaurens 001_resize

Je n’ai pas eu la chance de la connaître, mais elle est très présente dans notre maison. Parce que  Marie-Louise avait une passion : la peinture. 

C’est ainsi que mon épouse a hérité de plusieurs tableaux,  qu’elle a dû peindre dans sa jeunesse, puisqu’ils représentent des paysages et des animaux qu’on rencontre plutôt dans sa région natale.

Castres Tableaux 001_resize

Parmi ces tableaux, le plus imposant par ses dimensions (1m x 0,6m) représente  la ville de Castres, importante citée du département du Tarn. Cette ville a eu une histoire mouvementée, surtout à l’époque des guerres de religion. 

Ainsi, je souhaitais depuis longtemps la visiter, surtout que notre tableau, peint il y a plus d’un siècle par l’aïeule, montrait  une géographie plutôt inhabituelle : une sorte de canyon parcouru par une rivière bordée de maisons en bois avec cinq ou six niveaux. En quelque sorte, une espèce de « Grand Canal », comme à Venise, mais avoisinant une forêt de conifères et débouchant sur une chaîne de montagnes. Quelle situation étrange ! 

Un excellent prétexte pour aller faire un tour à Castres a été la découverte du festival « Couleurs du monde », qui se déroule là-bas entre le 1er et le 15 août 2016. 

Castries Couleurs du monde 001_resize

Continue reading

Pour m’en souvenir à Paris !

Feuilles de journal

Cap Ferret, le 27/06/2016

« Avant que ma jeunesse s’use
Et que mes printemps soient partis
J’aimerais tant voir Syracuse
Pour m’en souvenir à Paris. »

  Henri Salvador,  «Syracuse »

Pendant plus de 35 ans, j’ai eu la chance de voyager, quelquefois même deux fois par an, au Chili.

Même si tous ces voyages étaient justifiés par des raisons de travail, ils m’ont donné l’occasion de connaître la géographie, l’histoire, le folklore, les traditions du pays. Mais, peut-être davantage que dans l’autre centaine de pays où j’ai traîné mes guêtres pendant ce long laps de temps, j’ai apprécié au Chili la gastronomie locale.

Bien sûr, le Chili, comme la majorité des pays sud-américains, est un « pays de viande ». Mais, plus que tout autre pays d’Amérique du Sud, sauf peut-être le Pérou, un pays de « fruits de mer et de poissons ». Cela est dû certainement au fait que, le courant froid de Humboldt baignant les côtes chiliennes, les eaux de l’océan Pacifique sont particulièrement poissonneuses et les fruits de mer d’une variété et d’une taille rencontrées nulle part ailleurs dans le monde. Ainsi, on les retrouve à l’étalage des détaillants qui occupent des emplacements interminables dans les marchés de chaque ville du pays.

L’endroit le plus spectaculaire au Chili où l’on peut trouver des poissons et des fruits de mer est Angelmo, un petit village à quelques kilomètres de Puerto Montt, dans le sud du pays.

Angelmo : la prise du jour est excellente !

Angelmo : la prise du jour est excellente !

Dans les années ’70, on pouvait rencontrer, au long de la rue principale du village, les pêcheurs ou leurs épouses qui venaient vendre le fruit de leur « récolte » de la nuit précédente, exposé sur des tréteaux en bois qu’on pliait et emmenait à la fin de la journée. Continue reading

Torna a Surriento*… o all’ Excelsior Vittoria?

Pagine di diario, … italiano

„Qui dove il mare luccica
E tira forte il vento
Sulla vecchia terrazza
Davanti al golfo di Surriento…” **

Nel 1986, quando il medico/ginecologo ci ha detto che Sabine, la mia moglie, aspettava „un heureux événement”, siamo stati tutti e due felicissimi! Soltanto che Michel, il mio miglior amico, mi disse: „T’en as pris pour 40 ans!” Lui sapeve cosa diceva: aveva gia’ tre figli!

Allora ho deciso che questo evento doveva essere festeggiato … come di deve. Cosicche’ sono seguiti i weekend a Deauville, a Normandy (excusez-moi du peu!), un altro a Bagnoles-de-l’Orne, una settimana a Marbella… Pero’ la vacanza piu’ indimenticabile e’ stata quella sulla costa amalfitana, vicino a Napoli, a novembre.

Difatti un’offerta molto attraente ci ha permesso di trascorrere una settimana in un albergo di lusso a Sorrento, sulla falesia che domina il Golfo di Napoli. Non era proprio all’Excelsior Vittoria, classificato 5* Lusso, ma l’Hotel Bristol che ha una vista ugualmente magnifica, e in piu’ dal balcone della camera vedevo … l’Hotel Excelsior!

Certamente oltre alle classiche escursioni (Pompei, Ercolano, Positano, Amalfi etc.), ho trascorso una mezza giornata all’Hotel Excelsior. Continue reading

Vivere pericolosamente… la Bogotà !  

File de jurnal

Bogotà, 14/04/2016

 

Nu știu de ce, dar am avut dintotdeauna o slăbiciune pentru orașul Bogotà !

Poate și pentru că Bogotà a fost primul oraș din America de Sud unde am pus piciorul pe acest continent, în 1975, cu ocazia primului meu voiaj de afaceri în Lumea Nouă.

Pe atunci, nu existau zboruri directe de la Paris la Bogotà. După o escală la Madrid de câteva ore, când am căutat pe panoul de afișaj zborul meu, am remarcat că, după indicativul companiei de navigație aeriană, era menționat : « Sudamerica ». Cu alte cuvinte, nu un oraș, nu o țară… ci numele unui continent ! Subînțeles : « Voi ce îmbarcați, lăsați orice prejudecată ! »

Intr-adevăr, la Bogotà am descoperit o lume diferită de cea pe care mi-o imaginasem după lecturile mele precedente. Poate și pentru că Bogotà este, cum aveam să descopăr în anii următori cu ocazia altor voiaje pe acest continent, o sinteză a lumii sudamericane.

In acest oraș poți întâlni vestigii coloniale ca la Lima, o arhitectură contemporană originală, ca la Mexico, o viață culturală intensă, ca la Buenos Aires, o climă de vârf de munte, ca la Quito, o populație multicoloră, ca la Rio… Probabil că, în mare parte, acest mozaic se datorează și faptului că « Republica de Colombia » este singura țară sud-americană cu un litoral la oceanul Pacific și altul la oceanul Atlantic, prin marea Caraibelor. Deasemenea, singura cu trei lanțuri andine, ceeace te obligă, dacă vrei s-o parcurgi din est în vest, la un continuu « sus/jos », care se traduce printr-o permanentă schimbare de climat, ce dă naștere unei vegetații de o raritate fără egal, deci a unei infinități de fructe și legume, rar întâlnite în alte colțuri ale lumii.

Varietatea stilurilor arhitecturale este uimitoare...

Varietatea stilurilor arhitecturale este uimitoare…

In anii următori am revenit de două sau trei ori pe an în Colombia*, țară pe care am străbătut-o din nord în sud, de la Isla San Andres din Caraibe, la Leticia, în inima  Amazoniei, și din est în vest, de la deșertul din Guajira, lângă frontiera cu Venezuela, la portul Buenaventura, pe malul Pacificului.  Continue reading