‘Le sort sourit aux audacieux’… al Palazzo Biscari!

Pagine di diario

Catania, 15/10/2015

 

In questo viaggio, la fortuna m’ha seguito passo a passo!

Forse che, prima ancora che cercassi di blandirla, i ripetuti sforzi per forzarle la mano, l’abbiano impressionata e mi abbia aiutato piu’ di quanto meritassi! 

Ho letto nella „Guide du routard” che a Catania si trova Palazzo Biscari, il piu’ bel palazzo civile della citta’…. un gioiello del secolo XVIII… con una magnifica scala riccamente decorata, con rampe bilaterali ad angolo retto, in puro stile Rococo’… E che in piu’: Ruggero Moncada, il proprietario, discendente della grande famiglia che ha costruito il palazzo, nutre una vera passione per questo luogo e illustra lui stesso le visite che durano tra 20 minuti e un’ora, in funzione dell’interesse che dimostri e dal suo desiderio di farti scoprire questo gioiello. D’altra parte la guida specifica: Visite su appuntamento per gli appassionati di bei posti e per gli amanti dell’arte. 

Siccome non ho tempo per prendere un appuntamento, posso cercare di andare direttamente… Chi lo sa? 

Effettivamente, la porta del palazzo era aperta, all’interno si agitavano vari tipi di lavoratori, entravano ed uscivano camion, si vedevano fotografi in azione… e quando mi son voluto avvicinare, il portinaio mi mostra un cartello su cui scriveva che il palazzo era chiuso per 4 giorni. E sulla famosa scala Rococo’ c’erano fissate bandiere col nome di una banca di Milano. Continue reading

…ça « balancé » à Valençay !

Nevers, 12/08/2017

Quand, il y a 8 mois, en janvier 2017, Isabelle, la cousine « à la mode de Bretagne » et amie d’enfance de Sabine, nous a proposé de participer au mariage de son fils Louis, nous avons applaudi des deux mains.

On a appris par la suite que le mariage devait avoir lieu au château de Valençay. Double bonne nouvelle ! D’abord parce que à cette occasion nous allions voir, revoir, découvrir, faire connaissance avec bons nombres de membres de la famille d’Isabelle, que nous ne rencontrons presque jamais. Il faut dire qu’Isabelle habite depuis près de 20 ans aux USA, avec des passages plus ou moins longs en France … et en Chine !

Ce qui fait que ma dernière rencontre avec sa famille au complet doit dater, si je ne me trompe pas, de… 1989.

Ensuite, parce que l’idée d’aller à Valençay, splendide château dans la Vallée de la Loire, où je n’ai pas mis les pieds depuis une dizaine d’années, me tentait énormément.  Continue reading

Les trois maisons de Cadet Roussel…

Feuilles de journal

La Bastide Vieille, 25/07/2017

 

L’année dernière, après une première prise de contact rapide avec le Tarn, je me suis promis de revenir dans cette région. J’avais été agréablement surpris alors par les paysages si différents de ceux de notre département, l’Hérault.

Dans le Tarn, le décor  légèrement ondulé, permet une vue dégagée jusqu’à l’horizon. Le patchwork multicolore des champs de tournesols dorés, des bois de chênes lièges vert foncé, des terrains beiges après la moisson me rappelait les larges plateaux vallonnés de la Transylvanie. Et les routes toutes droites, avec leurs montées et descentes qui se succèdent, ressemblent aux circuits des « montagnes russes » dans les foires d’antan !

Mais, pour qu’un voyage soit intéressant et qu’il aille au-delà d’un sommaire de lieux et monuments, style « Guide Michelin », il faut choisir un thème !

Pour nous, il s’agissait, tel Cadet Roussel, de retrouver les trois propriétés qui ont appartenu, à un moment ou à un autre, depuis plus d’un siècle à la famille de mon épouse. Pour elle, c’était une véritable plongée dans les souvenirs de son enfance : elle n’y avait pas mis les pieds depuis des décennies ! Et pour moi, de coller une image sur des noms de lieux qui représentaient tout au plus des photos en noir et blanc, tout aussi anciennes !

                                                   *    *    *

L’approche du château de Bouffil n’a pas été une chose facile !

Continue reading

Fidel, Fidel… je suis resté Fidel!*

File de jurnal

 

Intre Cienfuegos şi Santiago de Cuba, 15/12/2016

Nu ştiu cum se face dar, de nenumărate ori, m-am aflat la locul potrivit când acolo se întâmpla « ceva » !

Astfel, eram la Santiago de Chile când Pinochet a fost arestat la Londra şi, după câţiva ani, când a decedat. Eram la Buenos Aires când manifestaţiile de stradă au răsturnat guvernul Fernando de la Rúa. Eram la Ierusalim, când Menahem Beghin a revenit de la Cairo sau am « asistat în direct » la asasinarea lui Saadat, l-am fotografiat la numai un metru pe preşedintele argentinian Carlos Menem, la Roma… 

Nu mai vorbesc despre cutremurele trăite la faţa locului în Bucureşti, la Santiago sau, acum două luni, în Italia.

De altfel, clienţii mei chilieni obişnuiau să spună : « Anunţă-ne din vreme când vei veni, ca să ne pregătim sufleteşte pentru vreun eveniment special ! » 

Mărturisesc că, în luna octombrie, când am rezervat croaziera în Cuba, unde mă aflu acum, nu mă aşteptam să sosesc aici la numai câteva zile după ceremoniile funebre în memoria faimosului « Lider Maximo ».  Continue reading

Navigare necesse est, vivere non est necesse *

File de jurnal

Mentiritas, mentiritas !**

Intre Lanzarote şi Casablanca, 7/03/2017

 

Am ezitat multă vreme înainte de a mă decide să merg în Insulele Canare. Cam vreo 30 ani !

Turmele de turişti care năvălesc acolo tot anul, venind mai ales din ţări nord-europene, hotelurile de nivel mediu care se ţin lanţ, plajele împânate cu umbrele care te apără de soare, tavernele « irlandeze » unde berea curge în torente… nu prea e genul meu !

Totuşi, mi-am spus că în luna martie, nefiind o epocă de vârf a vacanţelor în Europa, voi fi ferit de astfel de excese. Insă ce fac cu clima ? 

Toate ghidurile consultate cântă în cor aceeaşi cantilenă : « Ce fericire această primăvară veşnică, care învăluieşte arhipelagul ! Ce poate fii mai bine decât să profiţi de dulceaţa vieţii tot anul ? »

Mi s-a explicat că, mulţumită alizeelor, climatul rămâne temperat, variind între 17° C şi 30° C între ianuarie şi august.

Imprudent, am ales o croazieră care, timp de 4 zile, m-a dus din insulă în insulă, la Gran Canaria, Tenerife, Lanzarote, la care am adăugat două zile la Las Palmas. Continue reading

 Of « HATE » and « LOVE »

« Se petrec nişte tragedii,
Că Homer, dac’ar mai trăi,
Pun pariu că un capitol inedit
Despre noi ar scri’… »

« Lysistrata »,  operetă de Gherase Dendrino

Cu Grecia, am o legătură de « dragoste » şi « ură » care durează de mai bine de 40 ani !

La începutul anilor ’70, eram pasionat de Grecia.

Mă duceam acolo chiar şi pentru numai câteva zile. Cu trenul, traversând Franţa şi Italia, cu vaporul, de la Ancona la Patras, cu autobuzul, până la Atena, după care plecam deseori în ferry spre insulele Ciclade.

LOVE :

Petreceam acolo momente de neuitat. Marea albastră (cel mai frumos « bleu marine » din lume !), insulele unde totul e « alb-albastru », restaurantele unde vinul alb, « mezze » şi muzica grecească se împleteau de minune, tineri şi bătrâni (numai bărbaţi !) care dansau cot la cot, ruinele antice sau medievale, sculpturile şi vasele de ceramică policrome… totul era un Paradis !

Iar oamenii, amabili, primitori, serviabili… chiar dacă nu vorbeau niciun cuvânt dintr-o limbă de circulaţie  internaţională. 

Imi amintesc de o zi când mă găseam la Ios, la ora prânzului, şi reperasem în cuptorul brutarului din sat o tavă cu mâncare gătită, care-mi făcea cu ochiul. 

I-am indicat-o brutarului. Mi-a făcut semn să aştept, a traversat strada, a vorbit nu ştiu ce cu locuitoarea casei. Aceasta mi-a surâs, o intrat în casă, a revenit  cu o masă şi un scaun, a aşternut masa în faţa casei, chiar pe stradă, a scos o sticlă de  « retzina » şi m-a servit.

Continue reading

Tot ce-i desenat afară…

                                     …înăuntru’i viu și natural !

 

Jurnal de bord

Când ai parcurs în 21 zile mai bine de 30 000 Km, trecând prin 6 țări, 4 subcontinente și 7 fusuri  orare, amintirile acumulate pot face subiectul unui volum destul de măricel. La care s-ar putea  adăuga un album destul de gros cuprinzând măcar o parte din cele 2200 fotografii luate în cursul călătoriei.

Nu am de gând să mă lansez într-o astfel de operație complicată, cu atât mai mult cu cât eforturile și timpul necesar pentru  realizarea acestor opuscule mi-ar interzice efectuarea  altor călătorii. Și, după cum spune o veche zicală, « călătorului îi șade bine cu drumul ! »

Totuși, poate că merită să pun pe hârtie măcar un crâmpei din  amintirile lăsate de acest voiaj. Insă, cum să le aleg ? Pe subiecte ? Pe țări ? După forța  lor impactantă ? Iar mă găsesc în fața unor « alegeri dificile » ! 

Atunci, am decis să descriu numai un singur moment din fiecare țară unde am pus piciorul în aceste trei săptămâni. Chiar dacă într-unele am petrecut numai câteva ore, iar în altele mai bine de o săptămână.

Aud deja niște voci din public ce vor trata acest mod de a proceda drept « superficial ». Nu contează ! N-am intenția să fac  nici un studiu sociologic, nici o teză de etnografie comparată, ci doar să las amprenta unor momente agreabile. Pentru că, după cum spune alt proverb, « nu aduce anu’ ce aduce ceasu’ ! »

– 

Atena, 5/12/2016

« Nodul lui Herakles » la Lalaounis

Sunt mulți ani de când urmăresc cu  interes și admirație realizările acestui bijutier care, în ciuda capodoperelor create de el și purtate de nenumărate personaje celebre ale ultimilor  60 ani, nu are faima unor « Cartier », « Bulgari » sau « Mellerio ». Continue reading

Cum era să devin « barbudos » !

File de jurnal

Cuba, 12/12/2016

 

Un vapor de croazieră este o lume…în mic!

Aici am dat peste mauricieni, ucrainieni, brazilieni, columbieni, jamaicani, pakistanezi, …ba chiar și de o turcoaică… Să fie, de sămânță!

Asta în echipaj. Am uitat grecii (ofițerii) pentru că vaporul e grecesc… inmatriculat în Cipru, sub pavilion maltez ! ( Evităm taxele!)

Profit, în mod oportunist, când cunosc țările interlocutorilor mei și le vorbesc de locurile lor de baștină, daca se poate, în limba lor.
Astfel, beneficiez de un « traitement personnalisé » !

Dar tot mai simplu e cu cei care vorbesc românește.

Există și așa ceva ! 

De exemplu, « le maître d’hôtel », în uniformă albă de ofițer, cu galoane ( ?), e din Constanța. La fiecare cină, după ce se plimbă printre mesele pasagerilor, se oprește îndelung la masa mea, vrea să știe ce poate face pentru ca să fiu mulțumit și dacă am vreo dorință specială. Ceilalți pasageri au remarcat că profit de un tratament de favoare și se bat să aibă un loc la masa cu mine. Astfel, îmi pot alege zilnic comesenii.

După fiecare masă, baiatul din Chișinău, imi aduce «  un dublu expresso cu frișcă și un Bailley cu gheață ». E nebunia mea!  Continue reading

« La Reconquista » începe la Béziers

« Féria de Béziers » este « climaxul » sărbătorilor estivale în Languedoc.

Reluând din 1968 o tradiţie taurină iniţiată în 1859, această sărbătoare populară se desfăşoară timp de 4 zile şi 5 nopţi, cu ocazia ceremoniilor religioase de Sfânta Maria mare, celebrate pe 15 august.

După diferite încercări de a construi un loc adecvat unei astfel de manifestaţii în secolul XIX, arenele de azi au fost inaugurate în 1897, mulţumită aportului financiar adus de un mecena al  epocii de aur biterroises, Castebon de Beauxhostes. El dorea să transforme Béziers într-un Bayreuth francez, mulţumită legăturilor sale de prietenie cu Camille Saint-Saëns, Deodat de Severac şi a altor muzicieni şi artişti francezi de vază a acelei epoci.

Chiar dacă Béziers nu a devenit un « Bayreuth francez » decât timp de  câteva decade, oraşul a rămas cu porecla de « Sevilla franceză » datorită nivelului corridelor desfăşurate aici. Toţi marii matadori spanioli, sud-americani sau francezi au combătut în aceste arene, de la Dominguin, El Cordobes, Nimeno II până la Sébastien Castella, celebrul toreador contemporan născut la Béziers.

Incepând din 1968, la corride s-au adăugat tot felul de spectacole populare (concerte ale unor cântăreţi de muzică uşoară, grupuri folclorice, fanfare…), drept care, în cele 4 zile ale festivităţilor, vin la Béziers mai bine de un milion de participanţi. Activităţile se răspândesc pe « Aleiele Paul Riquet » şi în pieţele principale ale oraşului, sub formă de « bodegas » (cluburi private), « casitas » (corturi de pânză), scene, restaurante, baruri uneori  instalate chiar şi în mijlocul bulevardelor unde circulaţia maşinilor este interzisă. Continue reading

Couleurs du  monde

Feuilles de journal   

Castres, le 5 août 2016  

L’arrière grand-mère de mon épouse était née dans le Tarn, il y a plus de cent trente ans. Elle a vécu toute son enfance au manoir de Padiés, près de Puylaurens,  un château austère, un peu à l’image de cette région qui ressemble si peu à la zone méditerranéenne près de Béziers où nous passons la plupart de notre temps. Et Dieu sait que sa vie fut longue puisque Marie-Louise est décédée à l’âge canonique de 101 ans. 

Castres Puylaurens 001_resize

Je n’ai pas eu la chance de la connaître, mais elle est très présente dans notre maison. Parce que  Marie-Louise avait une passion : la peinture. 

C’est ainsi que mon épouse a hérité de plusieurs tableaux,  qu’elle a dû peindre dans sa jeunesse, puisqu’ils représentent des paysages et des animaux qu’on rencontre plutôt dans sa région natale.

Castres Tableaux 001_resize

Parmi ces tableaux, le plus imposant par ses dimensions (1m x 0,6m) représente  la ville de Castres, importante citée du département du Tarn. Cette ville a eu une histoire mouvementée, surtout à l’époque des guerres de religion. 

Ainsi, je souhaitais depuis longtemps la visiter, surtout que notre tableau, peint il y a plus d’un siècle par l’aïeule, montrait  une géographie plutôt inhabituelle : une sorte de canyon parcouru par une rivière bordée de maisons en bois avec cinq ou six niveaux. En quelque sorte, une espèce de « Grand Canal », comme à Venise, mais avoisinant une forêt de conifères et débouchant sur une chaîne de montagnes. Quelle situation étrange ! 

Un excellent prétexte pour aller faire un tour à Castres a été la découverte du festival « Couleurs du monde », qui se déroule là-bas entre le 1er et le 15 août 2016. 

Castries Couleurs du monde 001_resize

Continue reading