Chez les antiquaires, Place St. Sulpice…

 

Paris, le 26/10/2018

C’est un après-midi ensoleillé d’automne. Je me trouve Place St. Sulpice, où j’ai rendez-vous avec mon ami Béla, qui est historien, pour aller assister à une conférence.

C’est bientôt le 11 Novembre et on va fêter 100 ans depuis la fin officielle de la Grande Guerre. Les commémorations, les conférences, les rencontres, les défilés vont se multiplier, dans les jours à venir. 

Même si je ne dirais pas comme Brassens :

« Moi, mon colon, cell’ que j’préfère,
C’est la guerr’ de quatorz’-dix-huit! »,
je compte quand-même y participer, de mon mieux. 

En attendant l’heure fatidique de notre rencontre, j’ai encore quelques 45 minutes à ma disposition. 

Ça tombe bien !

Place St. Sulpice se tient le « Marché d’automne des antiquaires parisiens ».

Je peux y faire un tour, alliant l’utile à l’agréable, pour admirer tant de belles choses : des peintures, des meubles, des bibelots, de vieux livres… il y a de quoi occuper son temps ! Continue reading

Todo passa y todo queda…

La Bastide Vieille, 29/10/2018                                                                   

Todo pasa y todo queda,
pero lo nuestro es pasar…*

                      Cantares (Antonio Machado – Joan Manuel Serrat)

                               

In 2015, scriam :

« Am mai reîntâlnit discurile de P.V.C. negru în anii ’80.

Atunci mă ocupam de vânzarea materiilor plastice, în cadrul industriei chimice aparţinând principalului grup petrolier din Franţa. Printre multe alte varietăţi de materii plastice, se afla şi un mic produs, o « specialitate » care în termen de volum nu reprezenta mare lucru… numai vreo 400 sau 500 T pe an. Insă în termen de profit era remarcabil ! De 5 sau 10 ori mai mult decât ceeace numeam noi « commodities ».

Era vorba de P.V.C.-ul utilizat pentru fabricarea discurilor « negre ».

Desigur că în aceste condiţii alergam cu limba scoasă după orişice fabricant de discuri, în lume. In zonele mele, am reuşit să « cuceresc », mulţumită caltăţii excelente a produsului nostru, doi fabricanţi de discuri : în Ecuador şi în Israel.

Vizita la ei era întotdeauna o plăcere ! Deşi cantităţile erau de numai 20 sau 30 T pe an, adică mai nimic !

Insă acolo, în plus de discuţiile despre ultimile vedete locale, despre care eu, trăind în Franţa, nici nu auzisem, marea bucurie sosea la sfârşitul reuniunii : atunci, de fiecare dată, clienţii mei îmi propuneau să mă duc în magazia lor şi să-mi aleg discurile care-mi plăceau.

In Ecuador era mai simplu. Insă în Israel nici nu înţelegeam ce scrie pe disc! Aşa că trebuia să fac apel la interlocutorii mei, ca să mă sfătuiască! Astfel, m-am căptuşit cu o colecţie de interpreţi locali care, de multe ori, au dispărut în uitare. Insă tot atunci am primit şi discurile unor interpreţi de renume internaţional, cum a fost primul meu « Pavarotti » cu « Mamma ».

Făcând un rapid studiu de piaţă, am constatat că cea mai mare parte din consumul de P.V.C. pentru discuri din lume era controlat de CBS, care avea filiale peste tot.

Am decis deci să mă duc direct la sediul central, la New York, şi să încerc să-i conving să cumpere de la mine. Sau, cel puţin, să ne omologheze pentru filialele lor din zonele de care mă ocupam.

Mai făcusem operaţia aceasta cu « Tupperware », în USA, în 1981. Unde, în afară de omologarea pentru întreaga Americă Latină, am « câştigat » şi un sejur de 5 zile la « DisneyWorld » în Florida, în cel mai elegant hotel din parcul recent deschis.

La întoarcerea la birou cu hârtia oficială, care în plus servea şi colegilor mei din Europa, a fost un astfel de succes, încât nimeni nu s-a mai uitat câtă vreme am pierdut la Orlando cu un singur client !

Numai că la CBS n-a mai fost aceeaşi poveste !

Când interlocutorul meu mi-a spus că ei consumă, numai în Statele Unite, 9000 T de P.V.C. pentru discuri în fiecare an, ochii mei au început să clipească rapid… ca cei ai Unchiului Picsou din desenele lui Walt Disney ! Vedeam deja comenzile importante, vizitele repetate în USA, sutele de discuri oferite de clienţi ! C’est l’Amérique !

După care a urmat duşul rece ! Capacitatea de producţie instalată în USA, pentru această specialitate era…de 20 000 T ! Deci foarte puţine şanse să le pot face concurenţă ! Insă interlocutorul meu m-a liniştit : « Până în doi ani, nu veţi mai vinde nici un gram ! Această « specialitate » va dispare ; va fi înlocuită cu casetele audio cu bandă ! »

Cel puţin, eram avertizat !

Insă ce fac cu cele 400 sau 500 de discuri « negre » pe care le am ? Dintre care unele, precum cele din România sau din America Latină, conţin piese sau interpretări pe care nu le voi mai regăsi niciodată pe casete !

Drept care, prudent, m-am dus în colţul străzii şi am cumpărat un « tourne-disque » cu doi bani jum’ate. Nimeni nu mai cumpăra astfel de « vechituri »!

Trebuie să mărturisesc că « tourne-discul » doarme şi azi într-un dulap, nedeschis, alături de sutele de discuri negre ! Deşi sunt la pensie de opt ani, încă n-am avut timpul necesar să le ascult ! Cu siguranţă c-o să-l am… mâine !

Insă, oh ! miracol, ce-am descoperit acum câţiva ani ? Discurile « negre » au început să reapară în comerţ ! După ce am trecut prin etapele : casete audio, CD şi câteva altele mai efemere !

Numai că, în ultima vreme, deşi se mai vând CD-uri, nu mai poţi găsi « walkman »-ul cu care să le asculţi ! Şi în magazinele de spoecialitate mi s-a făcut o teorie întreagă, pe care nu merită s-o repet, despre MP 3, I-pod, computer, USB, transfer de muzică, durată de viaţă a înregistrărilor etc., etc.

Ei uită, însă, că eu am amintirea discului « negru » şi ştiu din experienţă proprie, câtă încredere poţi să ai în teoriile « specialiştilor » în acest domeniu ! »

*   *   *

Când, în fine, acum vreo 10 luni, am găsit timpul necesar pentru a asculta (reasculta !) vechile mele discuri « P.V.C. negru », am scos « pick-up », care dormea în fundul unui dulap de vreo 30 ani, l-am branşat, el a făcut « Pac ! » şi a dat ortu’ popii ! Continue reading

… urinat in ventum

Dans mon quartier, à Boulogne, je passe souvent près d’un restaurant où l’on peut voir des pots de fleurs portant l’inscription :

« Moi fleur, pas poubelle »

A Nantes, j’ai découvert une pratique… plutôt différente!

On  vous conseille vivement d’utiliser un « Uritrottoire » pour vous soulager, en cas d’envie pressante, sous un pot de fleurs!

J’ai été scandalisé par ce procédé! Pas pour des raisons d’hygiène, de morale publique, voire… de protection de la nature!

Mais, à cause de la discrimination insupportable que cette pratique barbare introduit par rapport à  nos consœurs qui ne peuvent pas bénéficier de cette facilité.

Je compte écrire à Mme la Maire de Nantes, qui peut comprendre ma démarche grâce à sa propre expérience, et exiger la suppression de  ces bornes d’aisance tellement sexistes.

Ou plutôt, non! Si on les abaissait au niveau du sol… elles pourraient être utilisées par les deux sexes.

Et même par les animaux.

C’est une idée à creuser… dans le sol!

                                                 Adrian Irvin ROZEI

                                                  Nantes, juillet 2018

Le roi est mort ! Vive le roi !

Feuilles de journal

Nouvelle-Orléans, 12/12/2017

 

Johnny est mort il y a quelques jours. Les journaux, les télés, les radios … ont rempli le vide de l’actualité avec des nécrologies, des commentaires, des interviews, des reportages, des photos d’archives … pendant des jours et des jours.

Moi, j’ai été « interpelé » par un détail, un évènement quelque peu marginal dans le cadre de « l’hommage national » rendu à « l’idole des jeunes » : la descente des Champs-Elysées par 700 « bikers » le jour de ses funérailles. 

People arriving at the funeral ceremony organized in memory of Johnny Hallyday in Paris.The funeral convoy started from l’Arc de Triomphe and then came down the Champs Elysées to Place de la Concorde before heading to the church of la Madeleine for a religious service in Paris, France on december 9, 2017. The President of the Republic and his wife participated in the religious service. Johnny Hallyday’s musicians accompanied the funeral convoy during the procession. Photo by Pierre Charlier/ABACAPRESS.COM

Je me suis rappelé alors une anecdote cocasse datant de 2010. Continue reading

Che uomini! Che mascalzoni!*

File de jurnal

Boulogne, 5/05/2017

 

De aproape zece ani de zile, văd regulat o motocicletă parcată nu departe de casa mea. Cum ştiu că e acolo de atâta timp ? Simplu ! Certificatul de asigurare lipit pe roată e datat 2008/2009. 

In tot acest timp, motocicleta nu s-a mişcat nici măcar un centimetru. 

Intrigat de acest model « vintage », care-mi amintea motocicletele văzute în copilărie, am căutat pe Internet marca ei. 

Astfel, am descoperit că « MZ Zschopau », de fapt « Motorradwerk Zschopau », este o marcă de motociclete, urmaşă a celebrei întreprinderi DKW, fondată după război în oraşul est-german Zschopau. 

In anii ’60, această uzină a avut ora ei de glorie, mulţumită inginerului Walter Kaaden şi a unor piloţi renumiţi precum  Ernst Degner.

In 1996, întreprinderea a fost preluată de grupul malezian  Hong Leong.

In 2009, un fost vice-campion mondial, Ralf Waldmann, anunţă că a cumpărat-o şi că se lansează în campionatul Moto2, cu Anthony West ca pilot.

Este foarte probabil că motocicleta care doarme sub ploaie de aproape zece ani, să fi fost construită la începutul anilor ’80, dacă judec după înscripţia de pe rezervorul ei de benzină.

Când, acum vreo două săptămâni, un pieton m-a văzut fotografiind-o, mi-a spus : « Poliţia municipală a ridicat un scooter parcat de o săptămână, iar această motocicletă, după zece ani în acelaşi loc, nu-i deranjează ! »

Azi, trecând iar pe lângă faimoasa motocicletă MZ, am remarcat că… îşi schimbase poziţia !

Uitându-mă mai îndeaproape, am constatat că sârma cu care era ataşată de atâţia ani era tăiată, dar că lanţul, mult mai solid, o ţinea în continuare fixată de stâlpul vecin.

Probabil că un « specialist » a remarcat valoarea ei şi, ne putând s-o transporte imediat, a lăsat-o în aşteptare !

Insă, întretimp, a plecat cu buşonul rezervorului de benzină ! 

Adrian Irvin ROZEI 

Boulogne, mai 2017

 *Ce oameni ! Ce pungaşi !

Service après vente

Boulogne, 5/08/2017

Astăzi, am trecut iar, după trei luni, pe lângă motocicleta MZ Zchopau de pe stradă.

Am constatat că supoziţiile mele din luna mai s-au adeverit !

Motocicleta a dispărut !

Cu siguranţă că a fost furată. Cum ştiu asta ?

Pentru că cel care a luat-o a lăsat, în grabă, pe asfalt o manetă şi un şurub.

Probabil că această nelegiuire nu s-a petrecut de mult timp, pentru că alături se mai pot vedea încă bucăţi din sticla farului motocicletei. Cu siguranţă că răufăcătorul era grăbit !

Che uomini ! Che mascalzoni !

Ma mie, le monde est à l’envers!

Boulogne, 19/03/2017

Il a neigé à Port-au-Prince
Il pleut encore à Chamonix
On traverse à gué la Garonne
Le ciel est plein bleu à Paris
Ma mie l’hiver est à l’envers
Ne t’en retourne pas dehors
Le monde est en chamaille
On gèle au sud, on sue au nord
Fais du feu dans la cheminée
Je Reviens Chez Nous
S’il fait du soleil à Paris
Il en fait partout!

«  Je Reviens Chez Nous »

Je suis allé à Santa Cruz de Gran Canaria début mars. Il a fait 17° C et il a plu 3 fois en deux jours!

J’ai visité “les jardins d’Alhambra” à Grenade, le 10 mars. Il n’y avait pas une fleur. Trop froid!!!

J’ai décidé d’aller voir à Madrid la Quinta de los Molinos, dont on m’avait vanté la floraison des amandiers dans la troisième semaine de mars.

Il avait plu sur les fleurs, à peine s’il restait un ou deux arbres portant quelques fleurs. Continue reading

E pur si muove !

File de jurnal

Boulogne, 27/02/2017

 

De un an urmăresc zi de zi construcția complexului numit “Seine musicale” de pe Ile Seguin. N-am niciun merit special! Locuiesc chiar peste drum de această realizare arhitecturală în curs de finisare.

La început, auditoriumul semăna cu o mandarină. Chiar și culoarea ei era oarecum roșcată.

Pe urmă, ea a devenit albă! Ca un fel de țelină.

De când au fost instalate geamurile exterioare, a căpătat culoarea albastru metalizat. O mandarină albastră! Asta chiar că-i original! 

De curând, a fost luminată din interior, noaptea. Ai zice că e o portocală de aur. Xrysomelo  sau Χρυσόμελο (mărul de aur), cum spun grecii!  Continue reading

Pizza, fondue savoyarde ou…  steak tartare ?

Feuilles de journal

Annecy, le 19/09/2016

Quand on vit à Saint-Etienne, on a intérêt à aimer la cuisine italienne !

Rien que sur le pourtour  de la place Marengo (je n’arrive toujours pas à l’appeler « Jean Jaurès » !) il y a  quatre restaurants italiens. Et selon un restaurateur (italien) du voisinage il y aurait six autres dans les rues adjacentes. Heureusement d’ailleurs, parce que sinon on serait condamné au « kebab/frites ».

Mais, certains de ces restaurants ont une fonction de socialisation insoupçonnable. Par exemple, le « Stromboli » situé à un endroit stratégique au coin de la place, en ligne avec la Préfecture, annonce fièrement « ouvert 7 jours sur 7 ». Et si on demande suavement : « Jusqu’à quelle heure ? », la réponse est beaucoup plus surprenante : « Tant qu’il y a des clients ! ».

J’ai connu à Bucarest, dans les années ‘90, des restaurateurs qui annonçaient avec autant de fierté : « Ouvert jusqu’au dernier client ! », ce qui signifiait souvent 4 ou 5 heures du matin. Même que j’ai vu quelquefois des « hommes d’affaires » tziganes qui, ayant fait un bon coup, « privatisaient » le restaurant avec des liasses de dollars et, accompagnés par trois ou quatre musiciens, restaient sur place jusqu’au lever du jour.

Mais, à Saint-Etienne ce n’est pas du tout la même chose ! Continue reading

Povestiri din cartierul de sud-vest*

Pe la începutul anilor ’50, doi prieteni se întâlnesc pe străzile Parisului. După politețurile de rigoare, unul din ei spune : 

Am o problemă ! Vreau să-mi fac un costum de haine și toți croitorii îmi cer 500 FF. Iar eu n-am decât 150 FF.

Nicio problemă ! (răspunde prietenul său) Te duci pe strada Cutare la no. X. Acolo vezi o poartă de fier forjat ; intri în fundul curții, cobori câteva trepte, urmează un lung culoar și, în fund, dai de o poartă metalică. Bați de cinci ori. Iți va deschide Dl. Levy. Ii spui că vii din partea mea și el îți va face costumul cu 150FF. 

După câteva zile, cei doi prieteni se reîntâlnesc. 

Mi-ai dat o adresă grozavă ! Omul tău a lucrat perfect și mi-a luat numai 150 FF. Voi reveni la el.

-Foarte bine ! Te rog un singur lucru. Să nu-i spui croitorului că războiul s-a terminat ! Continue reading

Summertime and the living is easy !

Vineri, 22/07 la Béziers 

AZI ne-am dus în piața din fața primăriei din Béziers să asistăm la o demonstrație și inițiere de tango. Vreo zece perechi, care fac parte dintr-o asociație locală, au dansat timp de 3 ore în spațiul dintre cele opt restaurante care și-au scos mesele în perioada verii pe « Place du Forum ». Am admirat tehnica dansatorilor,  în timp  ce luam masa de seară. 

Guerre Béziers tango 001_resizeGuerre Béziers mairie 1 001_resize

La ora 22, am trecut pe aleile din fața teatrului (construit 1848) pe a cărui fațadă este proiectat, în luna iulie, noul « Son et lumière » care descrie istoria milenară a orașului. 

Guerre Son + lumiére 001_resize

La 22h30, ne-am mutat la o cafenea, tot pe alei, unde un « gurist » cânta șlagăre universale, acompanându-se la chitară. 

Am terminat seara la ora 24h00. 

Marți, 26/07  la Paris 

AZI am ajuns cu TGV-ul în 4 ore la Paris. 

Era ora 23h00 și m-am dus la restaurantul nostru preferat « Les Deux Cadrans », chiar în fața turnului de la Gare  de Lyon. Am luat, ca de obicei « moules frittes », un « moelleux au chocolat » și juma’ de vin alb, totul la 20 Euro. Am trăncănit cu ospătarii și clienții, până la ora 1h00. 

Guerre Lyon 001_resize

Continue reading