Sorolla en Paris

Giverny, 6/11/2016 

Am descoperit existența acestui pictor cu ocazia unei vizite la « Museo del Prado » din Madrid, în luna mai a acestui an.

Am fost atras de jocul de lumini, de subiectele « în aer liber », de tușa în relief… într-un cuvânt de forma « impresionistă » a operelor artistului spaniol.

Insă, cum nu poți avea o părere cât de cât consistentă privind numai două sau trei tablouri, mi-am propus să reiau acest subiect, cu mai multă atenție, în Franța.

N-am avut de așteptat multă vreme ! « Si la montagne ne vient pas à Mahomet, Mahomet ira à la montagne ! », cum spun francezii.

La începutul lunii iulie, am văzut un afiș anunțând :

« Sorolla, un peintre espagnol à Paris ».

sorolla-afiche-001_resize

Expoziția este prezentată într-un cadru prestigios la «Musée des impressionismes » din Giverny, între 14 iulie și 6 noiembrie. Cum fiecare își amintește, orășelul Giverny, aflat la numai 75 km de Paris, a devenit celebru prin prezența lui Claude Monet, care și-a petrecut  acolo ultimii ani din viață și unde este chiar înmormântat.

Continue reading

On the Road Again*

Feuilles de journal

Paris, 9/09/2016

J’ai découvert l’existence du courant littéraire intitulé « Beat Generation » il y a quelques années, grâce à Harold Chapman avec qui je suis en contact directement ou indirectement, depuis le début des années ’70.

Harold, aujourd’hui un photographe de réputation internationale, a habité Paris pendant la décennie des ’50 et a eu l’occasion de rencontrer la plupart des membres de ce groupe dans l’hôtel pouilleux du Quartier latin où ils habitaient. Ses photos sont l’unique témoignage du passage des principaux membres du groupe à Paris : à cette époque aux Etats-Unis leurs œuvres sentaient le soufre et en France ils étaient totalement inconnus, aucun de leurs écrits n’étant encore traduit en français.

J’ai eu l’occasion de raconter cette aventure, vue à travers mes contacts avec Harold Chapman, dans un article intitulé : « Objectif : Beat ».

Ainsi, quand j’ai vu que le « Centre Pompidou » à Paris annonçait une exposition intitulée « Beat Generation », je mourrais d’impatience de la voir. Malheureusement, je n’ai trouvé qu’aujourd’hui le temps pour le faire, à prés de deux mois de son ouverture ! 

Affiche-titre de l’exposition et mur avec les photos de Harold Chapman au « Beat Hotel »

Affiche-titre de l’exposition et mur avec les photos de Harold Chapman au « Beat Hotel »

L’exposition présentée par le Centre Pompidou, entre le 22 juin et le 3 octobre 2016, se compose de neuf sections intitulées : « New York », « On the road », « Californie », « City lights, « Mexique », « Tanger »,  « Looking for mushroms », « Paris », « Dreamachine ». C’est un parcours de globe-trotter qui correspond aussi bien aux contrées traversées par les membres du groupe, qu’à leur permanente fuite en avant, à la recherche de leurs phantasmes ou phobies.  D’ailleurs le manifeste-phare de ce mouvement, le roman « On the road » de Jack Kerouac, qui a jeté sur les routes du monde toute une génération de jeunes à la fin des années ’60, est présenté dans sa totalité –un « tapuscript »  de plus de 36 m !- dans le cadre de l’exposition.  Continue reading

Alegeri dificile

Alegeri dificile coperta 1 001_resize Dragă Ioana,

După cum vezi, am găsit « timpul să citesc această cărticică ». Nici în tren, nici în avion, ci la Bastide, într-o ambianţă de linişte, străpunsă doar de ţârâitul greierilor şi de razele soarelui filtrate de cununa dudului de lângă casă.

N-am regretat aşteptarea !

Deşi cunoşteam deja câteva din texte, am savurat lungile descrieri de atmosferă sau ale locurilor unde se petrece acţiunea, caracterizările personajelor, surpriza poantelor finale.

Unii comentatori ai textelor tale au insistat asupra cursurilor de « creative writting » pe care le-ai urmat. Eu am apreciat spontaneitatea discursului care curge mai repede sau mai încet, ca un pârâu de munte sau un fluviu de câmpie, în funcţie de conţinutul narativ al scrierii. Continue reading

Fotbal și istorie la Paris

Cu ocazia meciului inaugural al Campionatului European de fotbal « EURO 2016 », am fost rugat de Péter Csillag, jurnalist la cotidianul sportiv « Nemzeti Sport » din Budapesta, să-i acord un interviu. După cum fiecare își amintește, prima întâlnire a fost « Franța –România », pe data de 10/06/2016.

Necunoscând mare lucru despre lumea fotbalului actual, am vorbit mai ales despre istoricul legăturilor dintre Franța și România, insistând, în special, asupra aspectelor culturale.

Articolul, care abordează și alte aspecte decât  cele menționate de mine, a fost publicat în numărul din Nemzeti Sport, datat sâmbătă, 11 iunie 2016, pagina nr. 2.

Mulțumită amabilității unui prieten, remarcabilul istoric, diplomat și… fotbalist, Béla Borsi Kálmán, născut în România, dar care locuiește în Ungaria de mai bine de jumătate de secol, vă pot prezenta traducerea fragmentului redactat de jurnalist, după convorbirea noastră.

Continue reading

„Ciobănaș la oi am fost…”

File de jurnal

Madrid, 30/04/2016

…oile nu mă cunosc!”

Melodie populară de la țară

Unul din motivele  escalei mele din Madrid, pe drumul de întoarcere din America de sud, era expoziția « Georges de la Tour », prezentată în cadrul muzeului Prado între 23 februarie și 12 iunie 2016. 

Prado 001

Este cu adevărat o ocazie unică pentru admiratorii acestui pictor de a putea contempla, reunite sub acelaș acoperiș, 31 din cele aproximativ 40 tablouri recunoscute oficial ca fiind opera lui Georges de la Tour, adunate din toate colțurile lumii, Paris și New York, Fort Worth și Los Angeles, Londra și Nantes, Rennes, Nancy sau Epinal. Și, bineînțeles, cele două tablouri din colecția muzeului Prado de la Madrid. 

Intradevăr, nu numai că expoziția este remarcabilă atât prin calitatea operelor expuse, dar și prin posibilitatea rară de a putea compara modul de a trata același subiect în opere care, în mod normal, se găsesc la sute sau chiar mii de kilometri una de alta. 

Cu atât mai mult cu cât destinul lui Georges de la Tour ascunde nenumărate aspecte fascinante : dispariția lui de pe « ecranele radar » timp de aproape trei secole, lipsa oricărei informații privind anii de ucenicie, inexistența vreunui obiect care i-ar fi aparținut, absența oricărei imagini care să-l reprezinte…  Continue reading

Avec Panaït Istrati dans l’Hérault

Feuilles de journal

Montpellier, le 6 Avril 2016

«  Il faudra qu’un beau jour je l’étripe,
toujours en vertu des grands principes,
mais que je le fasse élégamment,
en vertu des grands sentiments. »

Guy Béart

En me promenant dans la ville, je tombe, chez un bouquiniste, sur un exemplaire de « La Petite Illustration » datée du 29 Mars 1930.

Istrati Illustration 001_resize

Quelle bonne surprise ! En dernière page, parmi d’autres critiques littéraires des livres récemment parus, on parle de « la Russie nue », le volume de Panaït Istrati, sous la plume d’ Albéric Cahuet.

Istrati cronicà literarà 001_resize

Au moins, nos chers thuriféraires du régime communiste ne pourront pas  dire qu’ils ne savaient pas ! Mais, ils ont choisi de fermer les yeux « pour ne pas désespérer Billancourt ! »   Les grands sentiments. Que de crimes on commet en leur nom, encore de nos jours ! Continue reading

PLOMBE CARE DOR…

File de jurnal

Boulogne, 29/08/2015

 

Boulogne este un oraș cu o istorie de mai multe secole, iar geografia și arhitectura lui sunt reflexul acestei istorii.

Câteva edificii amintesc atmosfera « secolului de aur » ; nenumărate alte construcții sunt reprezentative pentru stilul anilor ’20-’30. De altfel la Boulogne au creat câtziva dintre marii arhitecți ai epocii « art déco » (Le Corbusier, Mallet-Stevens, Charles Giroud, André Lurçat, Georges-Henri Pingusson…).

Insă majoritatea vechiului țesut urban este reprezentat de case individuale, construite la sfârșitul secolului XIX sau în prima jumătate a secolului XX. Oh ! Nu e vorba de capodopere ale artei arhitecturale ! De cele mai multe ori sunt numai « pavilioane de margine de oraș », cum poți vedea cu sutele de mii in Franța. Insă, deseori, ele ascund un detaliu, o mică « înflorire », o formă originală care le dau un șarm a parte.   Și insăși acumularea lor, pe străzi înguste, deseori cu mici curți în fațadă și mai întotdeauna cu grădini ascunse în spatele clădirilor, crează un gen, o atmosferă, un stil « personalizat ».

Arhitectura la Boulogne: un amalgam de stiluri arhitecturale agreabil

Arhitectura la Boulogne: un amalgam de stiluri arhitecturale agreabil

Desigur că multe dintre ele, deseori neîngrijite de proprietarii cu mijloace reduse (ele erau locuite mai ales de muncitori de la uzinele « Renault » din vecinătate), au dispărut în ultimii 30 ani sub târnăcoapele antrepenorilor, care au construit edificii « passe-partout », ca în toate celelalte cartiere din marginea marilor orașe.
Continue reading

Cartier: regele bijutierilor, bijutierul regilor *

cartier expo.jpg 001Între 4 decembrie 2013 și 16 februarie 2014, Salonul de onoare de la « Grand Palais » din Paris prezenta expoziția intitulată: « Cartier : Le Style et l’Histoire ».

Nu mai este nevoie să amintim că firma « Cartier » este cea mai celebră casă specializată în creația, fabricarea sau comercializarea bijuteriilor artistice de mare preț, precum și de punerea în valoare a celor mai celebre pietre prețioase din istoria artei bijutierilor. Poate că de aceea, timp de două luni, cozi interminabile se formau de dimineață, încă dela ora deschiderii, până în momentul închiderii nocturnelor, la ora 22. Și în prima lună nocturnele aveau loc patru zile pe săptămână, iar în timpul vacanțelor de Crăciun, chiar de șase ori pe săptămână !

E drept că această expoziție prezenta de la bun început toate condițiile necesare pentru a marca un moment excepțional din istoria capodoperelor artei giuvaiergiilor. Și nu numai !

Deja cadrul ales pentru expoziție reprezenta un loc și un moment special ! « Le Grand Palais », construit cu ocazia Expoziției universale din 1900 pe malul Senei, în chiar inima Parisului, este un strălucit exemplu al stilului « Art Nouveau », pe atunci în plin avânt. Deși au trecut mai bine de o sută de ani dela construcția lui, deși nenumărate alte stiluri artistice sau arhitectonice s-au născut și au pierit într-un secol, deși nenumărați arhitecți în goană după « modernitate » -ajunge să-l numim doar pe Le Corbusier !- ar fi dorit să-l demoleze, deși funcția lui a fost de atâtea ori schimbată –între spital pentru ostașii răniți în timpul Primului Război Mondial, manej pentru competiții hipice, Salonul aviației sau al artelor menajere etc., etc.- această imensă seră, așezată pe o tramă metalică nituită cântărind 6000 tone de oțel (echivalentă în greutate cu turnul Eiffel !) acoperă încă 77 000 m2 și culmină la 240 metri înălțime !

Continue reading

Amintiri din ţara între pădure şi fluviu

Patrick Fermor

Pe data de 16 iunie, citind în ziarul „Le Monde” anunţul de deces al scriitorului englez Patrick Leigh Fermor, am fost mai mult decât surprins. Citisem acum aproape două decenii o carte autobiografică de călătorie a acestui scriitor, care se petrecea la începutul anilor ’30, şi îmi închipuiam că el dispăruse de multă vreme. Am descoperit însă că Patrick Leigh Fermor, în momentul decesului pe 10 iunie 2011, se apropia de vârsta de o sută de ani.

Dar, şi mai surprinzătoare era traiectoria acestui scriitor, călător, aventurier, poliglot, rezistent, scenarist… pentru a menţiona numai parte din caracteristicile unei vieţi impresionante prin intensitatea şi varietatea momentelor trăite.

Patrick Leigh Fermor s-a născut pe 11 februarie 1915 la Londra, în familia unui geolog de înalt nivel, dar care, locuind mai ales în India, şi-a lăsat fiul în grija bunicilor, care locuiau într-o fermă din sudul Angliei. Tânărul Patrick a profitat de această libertate pentru a citi cu aviditate, a învăţa diferite limbi străine, printre care şi latina sau greaca, constituindu-şi astfel o solidă cultură clasică, ce urma să-i servească în anii următori, uneori de manieră neaşteptată.

Însă acest nivel intelectual înalt nu l-a împiedicat să aibă numeroase probleme, încă din anii adolescenţei, fie cu sistemul şcolar englez, atât de rigid, fie cu diferiţi locuitori ai regiunii, printre care băcanul din sat, pe a cărui fiică Patrick a sedus-o.

Continue reading

Brâncuși la Centrul Pompidou: noi fațete ale unui artist multiplu

Centrul Pompidou din Paris anunţă, între 29 iunie şi 12 septembrie 2011, o expoziţie intitulată: “Brâncuşi, film, photographie – Images sans fin”.

Este o ocazie neaşteptată de a prezenta o secţiune din colecţiile muzeului care pune în lumină un aspect mai puţin cunoscut al operei artistului din Hobiţa. Sunt expuse publicului fotografii, filme, file de jurnal care făceau parte din colecţia sculptorului, colecţie ce a făcut obiectul unei “dation” (plata drepturilor de succesiune cu opere de artă) în urma decesului, în anul 2001, al ultimului legatar testamentar al lui Brâncuşi.

O primă expoziţie, care a avut loc în anul 2004, prezenta desene, foi manuscrise, scrisori care fac parte dintre cele câteva mii de documente din care se compune astăzi portofoliul “Brâncuşi” aflat în posesia Centrului Pompidou.

De această dată -şi trebuie să fim bucuroşi că noi aspecte ale activităţii marelui sculptor sunt scoase la lumină de autorităţile Centrului, care nu le lasă să doarmă prin arhive disponibile numai specialiştilor-, abordarea operei brâncuşiene este oarecum neaşteptată. Pentru că, prin definiţie, opera unui sculptor este statică.

Continue reading