Vu sur « l’Horizon »

Las Palmas de Gran Canarias, 4/03/2017 

Je ne savais pas que les W.C. sont faits que pour jeter le papier hygiénique ! C’est ce qui est écrit dans la cabine de mon bateau de croisière, circulant entre les Canaries et les Caraïbes. 

Pourtant, un de mes amis avait affiché dans les toilettes de sa maison de campagne, un jour où il recevait des amis: 

« Please don’t throw in the W.C. anything that has not been eaten first. »

Ou, en français: 

« Prière de ne rien jeter dans les toilettes si cela n’a pas été mangé d’abord. » 

Mais, peut-être que la direction du bateau considère que nous devons manger le papier hygiénique ! Cela voudrait dire que les repas proposés sont si légers qu’on est obligé d’ajouter de tels compléments.

Ou, peut-être que c’est le médecin du bateau qui considère qu’ainsi on arrivera enfin à la dose de fibres quotidiennes nécessaires? 

Ce dilemme vaut la peine qu’on se penche dessus! 

Adrian ROZEI

Las Palmas, Mars 2017

 

Nu sunt « tendance » !

De ani de zile mă amuz urmărind excesele modei, din ce în ce mai trăznite !

In ultima vreme, admir fetiţele care ies pe stradă cu botfori cu « platouri » sau cu cizme cu blăniţă, când afară sunt 28°C.

Şi mai frumoşi sunt jeans-ii cu găuri sau zdrenţuiţi de li se văd genunchii.

Uneori, ca să mă amuz, le întreb cu un surâs naiv : « Tatăl dumitale e atât de sărac încât a  trebuit să-ţi iei pantalonii din lada de gunoi ? »

Interlocutoarea mea mă priveşte cu ochii cât cepele şi probabil că îşi spune : « Numai dac-ai şti Dumneata cât m-au costat ! »

Acum câtăva vreme, un amic mi-a spus : « Vei vedea ! Când va deveni « tendance », ele vor ieşi pe stradă cu păsărica la soare ! »

Mă gândeam : « Ei ! Nici chiar aşa ! »

Până când am văzut la Sevilia afişul de mai jos:

Păcat că nu eram la Sevilia pe 8 martie. Aş fi vrut să văd, în Plaza Nueva, cine e « tendance » şi cine nu !

Adrian Irvin ROZEI

Sevilia, martie 2017

Surprizele Panteonului portughez…

Desi am vizitat Lisabona de mai bine de zece ori, incepand din 1972, n-am fost niciodata în Panteonul lor.

E un loc straniu! Cred cà e singurul Panteon din lume unde se afla…un fotbalist! Care a sosit aici… cu pantofii cu crampoane marca « Puma », pe care-i purta pe terenul de futbol !

De Eusébio, pentru cà el este eroul national despre care e vorba, îmi amintesc foarte bine.

In 1966, a fost ora lui de glorie: a marcat cele mai multe goluri in Campionatul mondial. Desi atunci juca si Pelé, iar brazilienii au castigat chiar cupa « Jules Rimet ».

Intr-un merci fara importantza, Pelé nu juca. In jurul meu, toti erau excitati: « Joaca fara Pelé! »

Eu, care remarcasem deja futilitatea acestei « activitatzi », îi luam peste picior spunând mirat: « Joaca fara piele? Au rupt-o si de pe jucatori, nu numai de pe noi! »

Tot in Panteonul portughez se aflà si un (mai bine zis « o »!) erou national pe care l-am cunoscut personal: Amalia Rodriguez!

Era intr-un avion de la Lisabona la Salvador de Bahia, în 1981. Am vorbit cu ea cateva cuvinte. Eram amandoi în « classe affaires ». 

Pe urma, am descoperit cà locuiam în acelasi hôtel. A doua zi, m-am dus la concertul ei. 

Poate cà, într-o zi, îl voi vedea si pe Aznavour sau Moustaki in Panteonul din Paris.

Numai cà, in Franţa, pânà se decid, trec vreo 150 ani! 

Cel mai curios este însà cà mai toate cenotafurile personajelor ilustre…sunt goale. Pentru cà ele sunt inmormântate de sute de ani în alte locuri sau… nici nu se ştie unde. 

Totusi, cei aflaţi prin apropiere, probabil cà iau acest loc drept o « résidence secondaire », unde vin din când în când.

Am avut marea şansà de a mà afla în Panteon drept în momentul când marele poet Luis de Camoes ieşea printr-o trapà discretà din spatele cenotafului. 

Puteţi verifica în fotografia ataşatà cà el poartà tenişi marca « Nike ».

Sau poate cà era sponsorizat de aceastà firmà specializatà în material sportiv ? 

Adrian Irvin ROZEI

Lisabona, martie 2017

Vu à Boulogne…

Il paraît que le Général de Gaulle a dit : « Les Français sont des veaux ! »      

Mais d’ici jusqu’à vendre leur foie au kilo !      

Enfin ! S’il est vraiment frais, 39, 90 € le Kg, ce n’est pas trop cher !                                    

Adrian Irvin ROZEI

Boulogne, février 2017

C’est quoi une « demi-jambe » ?

Pendant quelques dizaines d’années, quand je travaillais à « La Défense », j’avais l’habitude de déjeuner presque tous les jours avec mes anciennes assistantes, secrétaires, collègues de bureau… Qui s’appelaient Aline, Carmelle, Marie-Mag, Edith…

Comme disait ma « patronne », Sophie, « les ex d’Adrian » !

Après le repas, elles m’entraînaient souvent pour faire leurs emplettes au Centre Commercial « Les Quatre Temps » où elles allaient chez Sephora, chez Marionnaud et dans les salons de maquillage ou de beauté.

Je ne peux pas dire que ces courses m’amusaient tous les jours. Alors, je prenais mon pied en posant des questions incongrues et inattendues.

J’avais remarqué que dans les salons d’esthétique on proposait un prix spécial pour « l’épilation demi-jambes ». Avec l’air le plus sérieux possible, je demandais : « Demi-jambe extérieure ou intérieure ? »

Quand la vendeuse me regardait avec des yeux exorbités, j’ajoutais :

« De toute façon, personne ne voit la demi-jambe intérieure. Alors, pourquoi dépenser le double ? » Et quelquefois, j’insistais : « Est-ce que pour un unijambiste on peut regrouper les deux forfaits ? »

Ma compagne du moment, rouge jusqu’au bout des cheveux,  me susurrait à l’oreille discrètement : « Arrête, Adrian ! »

Ou, comme on dit maintenant, «on va se payer la honte » !

                                                           *   *   *

Aujourd’hui, je suis passé devant un salon d’esthétique à Boulogne où on proposait une « épilation demi-jambes » à 3,90 €.

J’ai eu très envie d’entrer et poser la même question idiote.

Mais, tout ça n’a plus aucun charme.

Mes « ex » ne sont plus avec moi !

 

                                                                       Adrian Irvin ROZEI

                                                                      Boulogne, février 2017

Aux Champs-Élysées

Je m’baladais sur l’avenue le cœur ouvert à l’inconnu
J’avais envie de dire bonjour à n’importe qui…

Pe 30/12, “les Champs” se pregàteau de sàrbàtoare:

-la “Vuitton” vreo 50 persoane fàceau coadà pentru ultimele cumpàràturi
-“Cartier” era decorat cu pantera, exact ca la New York, dar în altà culoare
-“Fouquet’s” afișa meniul de Revelion
-Anne Hidalgo invita parizienii la sàrbàtoare

Numai Arcul de Triumf nu era luminat! Probabil cà doreau sà pàstreze secretul temei alese pentru 31/12.

Pe care toatà lumea o știa: “Paris 2024”!

Marile hoteluri erau în plinà agitație.

La Plaza, în mod straniu, a dispàrut culoarea fetiș (roșu), înlocuità cu alb!

Numai doi ursuleți-mascotà roșii au scàpat de la foc!

La Prince de Galles, nimic special: doar sfera aurie bine luminatà.

Ca de obicei, Georges V are decorația cea mai originalà.

Numai cà cerbii roșii au devenit aurii, iar familia de pinguini a fost exilatà în curte, la ràcoare.

De aceea, au devenit albaștri…de frig!

Voi reveni, sà vàd cum au rezistat!

Vino și vezi!

E drept că Bucureștiul, în luna Decembrie, nu e tot atât de luminat ca New York-ul !

Insă, nici n-ai de ce să te plângi. Mai ales dacă-ți amintești de cei « 25 de ani-lumină » !

Insă mulți dintre noi au ales « memoria scurtă ». Poate că o cafea fără « nechezol » le-ar împrospăta-o.

Iar alții, își dau cu părerea…fără să-i fi cunoscut !

 *   *   *

Desigur că la București, turist fiind, poți alege să locuiești la Marriott, la Hilton, la Sheraton…

Eu prefer un hotel mic, tradițional, dar cu o istorie, cu o decorație interioară și exterioară ce-mi amintește « Micul Paris » de acum un secol. N-am multe probleme pentru a-l găsi !

Nu crezi ? Vino și vezi !

                                                                Adrian Irvin ROZEI

                                                            București, decembrie 2016

If you see something, say something

In vagoanele din metroul new-yorkez poți citi un afiș care spune, în engleză sau spaniolă :

If you see something, say something.

Am decis deci să urmez sfaturile autorităților de poliție și…să spun ce am văzut !

Și, ca să fie mai clar, am hotărât să atașez imagini, care spun mai mult decât 1000 cuvinte. 

                                                    *   *   *

In România, pe vremea împușcatului, era  considerat ca o rușine să vezi o biserică la stradă.

Atunci, ori o dărâmau, ori îi construiau un bloc în față, care o ascundea.

La New York, în 2016, e o rușine să fumezi, chiar și pe o arteră principală. Atunci, ești trimis într-un loc mai dosnic, mai ascuns. Dar ce faci cu publicitățile de zeci de metri pătrați, care au câteva decenii și reprezintă personaje cu țigara în gură ?

E simplu ! Le construiești un bloc în față, care le ascund !

                                                  *   *   *

Pierre Daninos, celebrul umorist francez, se mira în anii ’50, prin vocea personajului său Major Thompson, de existența săpunurilor din  closete, fixate în zid cu o tijă de metal. Și presupunea că există benzi organizate, care fură  săpunurile din WC-uri !

La New York, în 2016, probabil că există astfel de organizații care fură rulourile de hârtie din WC-uri. Altfel, n’ar fi puse sub lacăte groase !

                                                  *   *   *

New York nu este un oraș orizontal ! Asta știe toată lumea !

Dar de Crăciun, mulțumită iluminațiilor, e mai vertical ca oricând !

                                                 *   *   *

No Rockettes, no Christmas !

                                                 *   *   *

Mi s-a spus că Trump Tower e baricadat și că nu te poți apropia de el.

Nimic mai fals !

M-am apropiat, mulțimea curioșilor era canalizată, controlul firesc și lejer.

Am făcut chiar și fotografii. Le atașez. Nimeni nu mi-a spus nimic.

Am « flutat » imaginea unui polițist, după cum am fost învățat în Italia, unde există o « privacy law » (cum spun italienii, în engleză !)

                                                 *   *   *

Amicii mei mi-au propus să mergem în Brooklyn, unde nu mai călcasem de vreo 40 ani.

Excelentă idee, mai ales într-o seară  de Crăciun ! Pentru că acest cartier, spre deosebire de Manhattan, este… orizontal.

După apusul soarelui, vedeai în casele tradiționale, construite acum un secol din « brown stone », mese decorate festiv, lumânări aprinse, focuri  în șeminee… Iar, după puțină vreme, puteai remarca familii întregi care luau masa într-o ambianță de sărbătoare.

« The magic of Christmas ! »? Sau « of Hanoukah !» ?

Pentru că, în acest an, cele două sărbători cădeau în acceeași zi !

                                                                                   Adrian Irvin ROZEI

                                                                            New York, decembrie 2016

Oare și acolo sunt români ?

 File de jurnal

Paris, 2/12/2016

 

Ambasada României la Paris

Ora 18h30

Sarbatoarea Nationala a fost un adevarat succes!

Listingul invitatilor ă fost redus, deci nu mai erau 4000 persoane care se calcau pe picioare. Alta data nu te puteai apropia de bufet, vedeai sarmale care zburau peste capetele celor invitati. Nivelul celor prezenti, tinuta lor (cravate, papion, cateva costume populare…) a fost clar ameliorata.

Dupa scurta alocutiune a ambasadorului, corul bisericii a interpretat imnul national si Marseileza.

Prietena mea spaniola a fost impresionata de Sala bizantina. Am reusit sa-i arat Salonul de muzica si scara sculptata care duce la apartamentul ambasadorului. A remarcat usile de lemn sculptate provenind de la palatele distruse in anii 1860.

Am simtit că era la inăltime, chiar si pt. un spaniol de cultură, cu experiența palatelor iberice. I-a placut pasajul cu Traian din imnul national. Traian era nascut in Peninsula iberica !

Am fost placut impresionat de ambasador, cu care am schimbat cateva cuvinte. Mi-a spus ca ieri au avut un dejun cu Corpul diplomatic si ca doua ceremonii in aceeasi zi e prea mult. Mi s-a parut simplu si abordabil. Foarte emotionat de prima lui festivitate de acest gen.

O experiența pozitiva!

oare-_-ambasada-001_resize

 

Academia Diplomatică Internatională

Ora 20h30

Am reușit să particip la două « acțiuni » în aceeași seară. Un tur de forță la Paris, având în vedere distanțele și circulația mașinilor vineri seară.

Festivitatea de încheiere a sărbătorilor Bicentenarului « Ecole  des Mines de Saint-Etienne » a avut loc  în sediul Academiei Diplomatice din Paris, chiar lângă Champs-Elysées, iluminate de sărbătoare.

Au participat aproape 200 elevi și foști elevi, cadre didactice, invitați… Din promoția mea erau prezenți 6 colegi. Când i-am spus unuia dintre ei că sunt încântat de decizia de a organiza manifestația în acest loc de prestigiu, pentru că el a fost creat de Nicolae Titulescu, eminentă personalitate politică europeană dintre cele două  Războaie, el mi-a răspuns : « Tu vezi români peste tot ! ».

Atunci l-am dus la intrarea Academiei și i-am arătat placa în onoarea ministrului român. Și l-am citat, spunând : « Continuez ! ». 

oare-sunt-mines-sainte-001_resize

La ieșirea din Academie, am remarcat  Coloanele Morris care anunță în tot Parisul premiera, pe 7 decembrie, a filmului « Baccalauréat » de Cristi Puiu.

 

« Le Monde »

Ora 22h 30 

Ziarul « Le Monde » de azi, datat 3/12/2016, anunță, în pagina 23, decesul lui Lionel Stoléru. In anii ’60, colegii mei de la Școala de Mine, care studiau în paralel științele economice, nu jurau decât pe cărțile celui care urma să devină Secretar de Stat în guverne  de dreapta și de stânga, precum și un pasionat șef de orchestră.

In pagina 29, o cronică literară pe două  coloane, analizează volumul recent publicat al lui Marin Karmitz, alt personaj excepțional, tot atât de greu de clasat, și tot originar din România.

oare-_-monde-001_resize

 

Boulogne, 3/12/2016

Salonul cărții

M-am dus la Salonul cărții din Boulogne, jurând că nu  voi cumpăra…nimic !

Mai am încă o grămadă de carți necitite, aduse din România în iunie și în septembrie.

Erau acolo personalități  reputate, care-și prezentau ultimele volume publicate (Jean Louis Debré, Gérard Jugnot, Sophie Darel…). 

Nu m-am ținut de cuvânt ! Cum puteam rezista tentației de a lua cartea unui  autor numit « Dor », care vorbește despre lumea cinematografică din Roma ? Și care, după numai câteva cuvinte pe care le-am schimbat împreună, mi-a afirmat că cele mai frumoase orașe din lume sunt (în ordine) : « Paris, New York, Roma » !  Adică exact ce cred și eu. 

oare-sunt-_-salon-92-001_resize

Gata ! Alerg să-mi fac bagajul. Plec mâine…în România.

Oare și acolo sunt români ?

 Adrian Irvin ROZEI

 Boulogne, decembrie 2016 

– 

Service après vente

Amicul meu Pișta, pe care l-am întrebat cum s-au derulat manifestațiile de 1 decembrie la New York, mi-a răspuns :

Draga Adrian,

La New York a avut loc o multitudine de evenimente pe care era imposibil sa le parcurg in intregime, intrucat unele aveau loc concomitent cu celelalte.

De exemplu cele de la Washington DC, nu aveam cum sa ajung la ele si sa le parcurg, chiar daca intentionam.

Pe 29 noiembrie a avut loc partiul de la Consulatul General al Romaniei, care desi a fost organizat foarte bine, a avut o audienta ceva mai redusa ca in anii precedenti. In schimb partiul de la ICR, de pe 1 decembrie a avut o audienta mult mai bogata ca deobicei. Explicatia poate veni din cauza zilelor saptamanii (Joi, fata de marti).

Concomitent, pe 1 decembrie avea loc la ONU festivitatea, la care a participat in mod neasteptat si Secretarul General Ban Ki-Moon.

Tot concomitent, incepand de pe 1 noiembrie, avea loc Festivalul anual al Filmului Romanesc, condus ca deobicei de Corina Suteu, pana acum 3 ani director al ICR si de cateva luni Ministrul Culturii, de la a carei deschidere am lipsit, intrucat nu puteam fi in doua locuri diferite in acelasi timp.

Ieri seara, vineri 2 decembrie a a vut loc un concert de camera de doua ore, la celebrul Carnegie Hall, cu doi virtuosi romani exceptionali, violonistii Liviu Prunaru si Gabriel Croitoru (ambii de 44 de ani), acompaniati de pianistul de mare reputatie, Horia Mihai, S-a cantat: Moszkowski, de Sarasate, Sostakovici, Smetana, Raff, Hubai, Wieniawski, Beriot, Piazzola, Dinicu.(Stradivarius vs. Guarnieri, nota mea)

Astazi ma duc intai la un parti privat la pranz, urmand ca dupa amiaza sa ma duc la Festivalul de Cinema.

 Anul viitor se va astepta sa aiba loc o increngatura poate si mai solida cu ocazia sarbatoririi centenarului zilei nationale (1 dec. 1918, ziua formarii natiunii moderne romane).

Cele bune.

Les jours se suivent…

File de jurnal

                                                …et ne se ressemblent pas !

Paris, miercuri, 16/11/2016

Ora 19h30

Azi am asistat la ICR la conferința lui Matei Cazacu intitulată : « Ion Ghica, contemporanul nostru », programată cu ocazia împlinirii a 200 ani de la nașterea celebrului om de Stat, politician, academician, om de știință, colecționar, filantrop… român.

alexandra-ghergani-002_resize

După introducerea făcută de Dna. Irina Bossy-Ghica, stră-strănepoata sărbătoritului, Matei ne-a delectat cu nenumărate informații, dar și cu multe anecdote, legate de istoria acestei familii care a jucat un rol atât de important pe plan european.

Matei Cazacu alàturi de Dna Bossy-Ghica, în timpul prezentàrii, si de Dna.Myriam Bulut-Ghika, descendente ale "contemporanului nostru"

Matei Cazacu alàturi de Dna Bossy-Ghica, în timpul prezentàrii, si de Dna.Myriam Bulut-Ghika, descendente ale “contemporanului nostru”

Vorbind despre acest subiect cu Matei, în preziua conferinței, mi-am amintit o anecdotă legată de memoria lui Ion Ghica, pe care am trăit-o eu însumi.

In anul 2002, l-am cunoscut la Buenos Aires pe Medoro Delfino, care făcuse o carieră de mai bine de 30 ani ca ambasador al Argentinei în diferite țări din lume. Intre 1955 și 1959, el a fost ambasador la București. In această perioadă dificilă pentru « foști », Medoro i-a ajutat cu medicamente aduse din Occident sau poate chiar și cu bani.

In schimb, când acești oameni ajunși în mizerie erau obligați să vândă vreun obiect de valoare din casă, îl informau pe Medoro, care se aranja cu cei de la « Consignația » și astfel piesa interesantă ajungea direct la el. 

Astfel, ambasadorul argentinian a strâns vreo 40 tablouri și sculpturi ale celor mai apreciați artiști români, precum și cărți sau mobile de preț.

La sfârșitul misiunii sale, Medorro Delfino a cerut autorităților române autorizația de a le exporta, a primit-o și azi ele se află în Argentina. 

Printre nenumăratele obiecte de artă pe care le-am putut admira în casa  lui  Medoro Delfino, am remarcat și un mic salon care, după spusele Dlui. Ambasador, ar fi aparținut reginei Marie-Antoinette. Uimit de posibilitatea existenței unui astfel  de obiect în România, Medoro mi-a explicat « parcursul » lui.

Familia Rothschild a cumpărat la începutul secolului XIX, de la « Mobilier National » din Paris, diferite mobile care au aparținut familiei regale. Mulți ani mai târziu,  Ion Ghica « a făcut un mare serviciu familiei  Rothschild » (Medoro dixit !), drept care aceștia i-au oferit acest salon. Așa a ajuns salonul în România, de unde l-a cumpărat ambasadorul argentinian.

Am verificat la Paris verosimilitatea acestei anecdote cu  Leon Ghica, un descendent, pe atunci foarte în vârstă, al fostului Prim-ministru al României. Chiar dacă el nu cunoștea acest detaliu, Dl. Ghica mi-a confirmat legăturile strânse între cele două mari familii europene. 

A doua zi, Matei Cazacu ne-a vorbit despre un important împrumut obținut de Ion Ghica în favoarea României, pe când era Prim-ministru, de la un consorțiu de  bănci vest-europene, sub conducerea Băncii Rothschild.  Ceeace ar explica perfect afirmațiile lui Medoro Delfino ! 

Ora 22h00 

După conferință, m-am dirijat, ca de obicei, către restaurantul « Doina » (la Popescu !) pentru a lua cina. Acolo  se aflau, în jurul unei lungi mese, vreo 12 persoane care vorbeau, când româna, când franceza. Am remarcat că unul dintre tinerii de la masă l-a rugat pe patron să schimbe programul tradițional (muzică ușoară românească, tarafuri, momente vesele din revelioanele de altă dată…) pentru canalul francez « France 3 ». 

După câteva minute, a început emisiunea « Des racines et des ailes », consacrată parțial în acea seară acțiunii comune a polițiilor franceze și române pentru prinderea infractorilor sosiți din România, care activează în zona Parisului.

După câteva minute, am descoperit că vecinul meu apărea într-o secvență a reportajului și am înțeles că el este șeful brigăzii române. Din motive de discreție ușor de înțeles, nu voi preciza numele lui.

Am schimbat totuși câteva cuvinte, felicitându-l pentru activitatea lor care, sperăm, va modifica în opinia publică franceză o imagine detestabilă a României. 

 Boulogne, joi, 17/11/2016

M-am dus azi la Mediateca din Boulogne, în căutarea unei cărți recomandate de un amic.

Am profitat de ocazie pentru a verifica existența cărții mele în rafturile bibliotecii. Am fost  flatat descoperind că ea se află alături  de cele ale unor  Marta Bibescu, Mircea Eliade, Mihail Sebastian… Mai puțin încântat când am aflat că nimeni n-a împrumutat-o din 2012 ! M-am consolat când am aflat că nici celelalte n-au avut un mare succes la cititorii din Boulogne !

alexandra-boulogne-1-001_resize

Așa e ! Dacă nici unul dintre noi n-a fost invitat la TV, în emisiunile literare ale unui Pivot, Ruquier sau Tadeï ! 

Paris, vineri, 18/11/2016

Concert de Gală în sala Turenne, la « Hôtel national des Invalides », în cadrul comemorării a o sută de ani de la Primul Război mondial. 

Ansamblul « Contempo-Paris » a interpretat piese compuse în perioada războiului de Enescu, Caudella, Pierné.

Dacă piesa lui Enescu, descoperită după o sută de ani printre documentele de arhivă, nu mi-a lăsat o impresie de neuitat, « Cuatorul cu pian », opera lui « Moș Caudella », cum îl numeam cu o oarecare condscendență în anii ’60, a fost o surpriză plăcută. 

Insă cea mai plăcută surpriză a fost întâlnirea cu Alexandra Paladi, « verișoara mea necunoscută » din Berlin. Alexandra  a făcut parte dintre interpreții « Cvintetului pentru pian și coarde » de Gabriel Pierné, piesă dificilă, cu inflețiuni moderne pentru data compunerii ei, în 1916-1917. Ajunge să amintim indicațiile ultimelor două părți ale compoziției (« Sur un rythme de Zorzico » și « Allegro vivo ed agitato ») pentru a remarca  originalitatea ei.

Alexandra Paladi, tânără  violonistă talentată, de care mă unesc vechi legături de rudenie, a studiat mai întâi la Conservatorul din Munchen, s-a perfecționat la Berlin, și astăzi cântă în orchestra de la Charottenburg Schloss.

Ne-am promis să ne revedem la Berlin… sau în Languedoc !

                                                       Adrian Irvin ROZEI

                                                       Paris, noiembrie 2016