Vacine-se !

Rio de Janeiro, le 25/03/2018

 

A Bucarest, quand nous avions 15 ou 16 ans, on mettait en garde nos petites amies : « La virginité est une maladie grave ! Vaccinez-vous ! » 

A Rio de Janeiro, j’ai découvert que l’on vaccine dans les stades ! 

Je suis allé voir comment se déroule cette opération. Mais, j’ai été déçu !

Il n’y a que les infirmiers et les médecins qui ont le droit de pratiquer cette activité. 

Je crois que je vais commencer des études de médecine ! 

                                             Adrian Irvin ROZEI

                                           Rio de Janeiro, mars 2018

 

Nestlé faz bem !

File de jurnal

Rio de Janeiro, 24/03/2018

 

Deseori, când voiajez prin Peninsula iberică şi sunt grăbit, de dimineaţă, mă mulţumesc, la micul dejun, cu trei biscuiţi şi un pahar cu lapte. 

Având de ales, printre nenumăratele variante de biscuiţi de tot felul care pot fi găsite în supermarket-uri, selecţionez, de obicei, un model pe care-l cunosc.

Este vorba de un biscuit, cu un conţinut de (după cum indică « informaţia nutriţională » tipărită pe pachet) « 21g carbohidrate, 11g zahăr, 202g proteine şi 60mg sodiu » !

Cel mai important, este că el are o valoare energetică de 132 kcal = 554 kJ !

Păcat că nu ne indică echivalentul în « măgari/putere » ! Ar fi un element CAPITAL, care ar determina alegerea mea !  Continue reading

Courte paille

Pe la începutul anilor ’80, mă ocupam cu exportul materiilor plastice, mai precis, polietilena, în diferite ţări din lume, printre care şi America latină. 

Intr-o bună zi, am primit câteva telexuri panicate de la diferiţii mei agenţi din această zonă, care, toţi, mă întrebau: «  Cine este acest Alain C., colegul tău, care ne cere să răspundem de urgenţă indicându-i numărul de cai de curse din ţara mea ? »

Desigur că o astfel de întrebare năstruşnică mi s-ar fi părut o glumă sau o farsă, dacă n-aş fi ştiut că am un coleg cu numele indicat, în departamentul « Marketing şi dezvoltare ».

M-am dus imediat şi i-am cerut o explicaţie. 

Atunci, colegul meu mi-a răspuns, pe tonul cel mai serios cu putinţă: 

«  Acum vreo lună, directorul branşei noastre a întâlnit, în nu ştiu ce sindrofie,  un domn care i-a explicat că se ocupă de cai de curse. Preocuparea lui principală venea de la faptul că, aceste animale cu o enormă valoare, mâncau sau se întindeau pe paie. Paiele, uscate, erau deseori tăiate oblic şi astfel se forma un vârf tăios, care împungea stomacul animalului şi îi producea hemoragii interne. Uneori, paiele le înţepau chiar şi pielea, ceea ce genera înfecţii cutanee, greu de tratat.

Drept care, a avut o idee originală: dacă paiele ar fi din plastic, ele n-ar mai prezenta niciun pericol pentru caii lui de curse! In consecinţă, a depus un brevet în acest sens. » 

Descoperind că directorul nostru se ocupa de polietilenă, exact produsul care-i trebuia lui, genialul inventator a început o muncă de convingere în scopul punerii la punct al acestei tehnologii. După câteva întâlniri « de lucru », directorul a fost convins de validitatea procedeului. 

Ca urmare, a decis că trebuie apreciată importanţa pieţii corespunzătoare, mai întâi în Franţa şi, mai apoi, în întreaga lume a concursurilor hipice. 

L-a convocat, deci, pe responsabilul marketingului, colegul meu Alain C., şi i-a cerut să realizeze studiul de piaţă. Cum, pe atunci, mare parte din lume nu avea o « economie de piaţă », au decis să înceapă cu… America latină ! Unde, după părerea lor, existau mai mulţi cai de curse decât în alte zone. 

Drept care, responsabilul marketingului a adresat un mesaj tuturor agenţilor latino-americani, cu întrebarea deja indicată ! Desigur, fără să mă informeze despre acest demers. Era un proiect « top secret » !

Insă agenţii, care nu mă cunoşteau decât pe mine în societate, au « neglijat » indicaţiile de « confidenţialitate » menţionate în mesaj şi au reacţionat… cum am văzut mai sus ! 

Când am auzit această poveste, aveam două alternative :

1* să pufnesc în râs şi să las moartă întreaga snoavă!

2* să mă fac că o iau în serios şi să « plusez », în aşteptarea deznodământului. 

Am ales varianta 2!

Acest proiect e foarte interesant! ” , am răspuns.

Insă nu a fost dus până la capăt !

Având în vedere că animalele înghit paiele de plastic, putem anvizaja să le adăugăm vitaminele sau medicamentele necesare. Ba chiar, după ce se vor obişnui, să introducem noi parfumuri (de lucernă, de flori de tei…) care vor deschide apetitul cailor, şi astfel ar mânca mai cu poftă ! » 

Ideea mea a plăcut responsabilului marketing, care mi-a cerut s-o prezint directorului !

Acum, nu mai puteam da înapoi. Drept care, am dezvoltat elucubraţiile precedente, adăugând că,  plasticul nefiind digerat de animale, putem studia posibilitatea de a-l recupera, la ieşire, spăla, composta, reîncărca în elemente nutritive şi… reutiliza ! 

Mai întâi, această soluţie nu le-a prea plăcut şefilor mei. Dispărea o bună parte din consumul de polietilenă !

Dar când inventatorul le-a explicat că ar putea fi extinsă şi la alte specii animale, pentru că paiele naturale depind de cursul fluctuant al produselor agricole,… s-au înseninat !

Eu, modest, i-am lăsat să perfecţioneze tehnologia şi procesul de fabricaţie şi m-am retras pe craca mea.

Nu însă înainte de a spune agenţilor mei să se ocupe de alte subiecte ! 

Intr-adevăr, după câtăva vreme, n-am mai auzit vorbindu-se despre acest proiect revoluţionar ! 

Dar, mai întâi, toate personajele precitate au vizitat diferite cresătorii de cai de prăsilă, unde au fost primiţi cu şampanie şi « foi gras », şi au fost invitaţi în loja de onoare a marilor hipodromuri din Franţa !

                                        *   *   *

Aş fi uitat poate această aventură, care a făcut să râdă în hohote pe cei cărora le-o povesteam, la un pahar de vin, dacă n-aş fi descoperit o notă de numai opt rânduri, în magazinul « Courrier international » no. 1420 datat 18 – 24 ianuarie 2018.

 

Sub titlul «  Courte paille* », citesc:

«  Statele Unite – Americanii consumă circa 500 000 paie de plastic pe zi. Produse care generează tone de deşeuri, pe când durata lor de utilizare nu depăşeşte câteva minute. Pentru a opri această « brambureală » (traducere TEORA 2000 !), cele două fondatoare ale unei « start-up » numită Loliware au imaginat un pai comestibil, fabricat pe bază de alge. In funcţie de necesităţi şi de cheful consumatorului, ele pot fi « colorate sau parfumate », indică site-ul Fast Company, care precizează : « Pentru cei cărora ideea de a mânca paie nu le surâde, ele pot fi deasemenea compostate. » 

Iată că, încă odată, am fost un precursor, cu ideile mele năstruşnice de acum vreo 40 ani ! 

Cum se spune în româneşte : « Oameni suntem, paie mâncăm ! » 

                                      Adrian Irvin ROZEI

                                     Boulogne, martie 2018  

 

* în limba francezà, « courte paille » înseamnă « la noroc » !

Et le métro sortit de Paris…

File de jurnal

Cozumel (Mexico), 21/12/2017

 

Intâmplarea a făcut să iau cu mine un număr încă necitit al « magazinului cultural al oraşului Boulogne-Billancourt », intitulat « BBI Culture(s) », datat « printemps-été 2017 ».

Răsfoindu-l pe puntea vaporului de croazieră unde mă aflu, dau peste un articol ce narează istoria agitată a construcţiei liniei de metrou no. 9 (Pont-de-Sèvres – Mairie-de-Montreuil), insistând asupra odiseii extensiei acesteia pe tronsonul boulonez: Porte-de-Saint-Cloud / Pont-de-Sèvres.

Aventura ei a durat mai bine de douăzeci de ani, între 1913 şi 1934, pentru realizarea a numai 3 staţii : Marcel-Sembat, Billancourt, Pont-de-Sèvres !

In cele din urmă, noul tronson a fost inaugurat în februarie 1934, dar diferite lucrări aferente (suprimarea unei linii de tramvai, pavarea bulevardului în suprafaţă…) au mai durat vreo doi ani. Continue reading

Il pleut, il pleut « Berger »…

File de jurnal

Boulogne, 8/12/2017

 

…rentre tes blancs moutons ! 

Nu-mi amintesc cu exactitudine când am cumpărat prima mea « Lampă Berger » !

Era probabil prin 1988, când ne-am mutat într-un apartament mai mare, în care trebuiau « mobilaţi pereţii ». Cum era de culoare roşie cu flori aurii, am găsit, tot la un « brocanteur » şi tot pentru câţiva franci, un support stil « Louis XV », care se potrivea cu rama oglinzii lângă care am instalat-o, pe perete.

A rămas acolo liniştită vreo 20 ani, până când, la o vânzare de obiecte de ocazie din curtea noastră, am dat peste altă « Lampă Berger », din porţelan alb cu flori multicolore. Mai mult din joacă, am întrebat care-i preţul şi după o mică negociere, am luat-o pentru…2 Euro ! 

Mă întrebam ce voi face cu ea? Am aşezat-o lângă colega ei…şi am uitat-o acolo! 

E drept că aş fi dorit să şiu când au fost fabricate. Imi aduceam, vag, aminte că aveam în România un obiect similar. Nu era însă un subiect major. Credeam chiar că astfel de obiecte nu se mai fabrică demult ! 

Acum două zile, am descoperit că, în centrul commercial din Boulogne, a apărut un stand care propune, cu ocazia sărbătorilor, o gamă completă de “Lămpi Berger”, noi-nouţe, însoţite de parfumurile necesare funcţionării lor. 

Am vorbit cu fetiţele care vând acest produs de lux. Mi-au spus că, dacă revin cu imaginea lămpilor mele, îmi pot spune exact când şi unde au fost fabricate. Dar, mai ales, dacă nu sunt nişte copii banale.

 Se pare că, de-a lungul celor 120 ani de existenţă, nu numai că « Lămpile Berger » au cunoscut favorurile nenumăratelor personalităţi ale epocii lor, precum  Colette, Jean Cocteau sau Pablo Picasso, dar chiar au atras atenţia unor creatori renumiţi, precum  Émile Gallé sau René Lalique.. Ca urmare, au circulat şi multe falsuri. 

Drept care, azi m-am dus acolo cu fotografiile lămpilor mele. Vânzătoarele mi-au încredinţat imediat un ceaslov greu cu istoria şi imaginile lămpilor, decadă cu decadă şi fabricant cu fabricant. 

Foarte repede, am descoperit că lămpile mele datează din anii ’50 –’70.

Au deci…jumătate de veac de existenţă! 

Nu-mi mai rămâne decât să mă înscriu în asociaţia « Cercle des collectionneurs de Lampe Berger (CCLB) », creată încă din 1993.

Pentru că am aflat acum că sunt fericitul posesor al unor obiecte produse azi de o « Entreprise du patrimoine vivant  » ! 

Am de ales : ori le ascund la bancă într-un safe, ori le las să doarmă liniştite pe perete, cum o fac de zeci de ani. 

Cred că voi opta pentru a doua variantă !

 

                                                          Adrian Irvin ROZEI

                                                         Boulogne, decembrie 2017

Olé, olé… Béziers, Béziers!

File de jurnal

Câmpulung, 20/10/2017

 

Când am sosit la Câmpulung Muscel, aveam o problemă ! Nu prea gravă, dar… totuşi: unde voi lua masa de seară?

Noroc că Ion Cazaban, cunoscutul critic de teatru, m-a sunat şi mi-a spus : « La Câmpulung, trebuie să mergi la restaurantul care se află pe strada ce duce spre piaţă. Acolo… găseşti de toate ! » 

Am plecat în căutarea restaurantului indicat şi, foarte repede, l-am găsit.

Se află la numai câţiva paşi de Bărăţie, biserica unde poţi vedea piatra funerară a cavalierului “Laurencius de Longocampo”, instalată aici din anul 1300.

Restaurantul se numeşte « Select » şi propune clienţilor o varietate de feluri de mâncare uimitoare. 

Insă cea mai mare surpriză a fost când am descoperit un « asado de tira » à la roumaine.

« Asado de tira » este o specialitate tipic argentiniană. In această ţară, calitatea cărnii este atât de excepţională încât chiar şi muşchiul de pe coastele animalului, de preferinţă o vacă, este atât de gustos încât a devenit o « trufanda ». După cum îmi aminteam acum vreo doi ani : « … am adăugat faimosul « asado de tira », o manieră de a decupa coastele animalului care nu putea fi întâlnită pe atunci  decât în Argentina. Și care, acolo, dădea o carne cu un gust divin, fără egal în lume ! » 

Am mai întâlnit această specialitate în Spania, dar tot într-un restaurant argentinian. 

Insă la Câmpulung era vorba de… « Coaste de viţel de lapte cu chips-uri de cartofi şi salată coleslaw ». 

Nu contează ! L-am comandat şi… n-am fost decepţionat. 

Insă, mai întâi, m-am plimbat prin restaurant, uitându-mă la decoraţia pestriţă de pe pereţi. Am descoperit, astfel, cărţi postale, afişe, fotografii din Spania, Cehia, Portugalia, Grecia… şi din multe alte ţări din lumea mare. Desigur că imaginile din Paris erau la loc de cinste. 

Când proprietara localului a sosit la masa mea şi m-a întrebat despre calitatea mâncării şi a « decorului », i-am răspuns : « Totul e impecabil… cu un mic bemol. Nu văd pe pereţi nicio imagine… din Languedoc ! » Am dreptul să fiu şovin, nu-i aşa ? 

Cum ea mi-a răspuns că nu au avut ocazia de a trece prin zona noastră, am invitat-o la Béziers. Dar, mai apoi, i-am propus să-i trimit un afiş din oraşul meu de adopţie… cu condiţia să-l instaleze pe zidul restaurantului ! Am notat răspunsul afirmativ. 

După numai două săptămâni, întors la Béziers, am selecţionat afişul cel mai reprezentativ pentru oraşul nostru şi… l-am trimis prin poştă. După numai câteva zile, am primit răspunsul de la Câmpulung : afişul trimis a ajuns cu bine ! 

Spre marea mea surpriză şi satisfacţie, după alte două zile, am primit un nou mesaj, conţinând imaginile alăturate.

Afişul din Béziers a fost deja instalat în restaurantul « Select ». 

Ştiam că localnicii de la Câmpulung sunt rapizi. Insă chiar aşa ! 

In tot cazul, când voi reveni la Câmpulung, mă voi simţi… ca acasă!

 

                                         Adrian Irvin ROZEI

                                       Boulogne, noiembrie 2017

Clorat de sodiu sau « glyphosate » ?

Le glyphosate, la molécule de base du Roundup, est toujours en sursis dans l’attente d’une nouvelle homologation européenne de 10 ans. En attendant, l’ONG anti-pesticides Générations futures a fait analyser 30 produits de consommation courante. Elle publie ses résultats jeudi 14 septembre : plus de la moitié des produits contiennent des traces de l’herbicide. 

C’est en partant du constat que le glyphosate était très rarement recherché dans nos aliments par les services de la répression des fraudes -car les analyses coûtent cher- que l’association a eu l’idée de vérifier par elle-même. Elle milite pour plus de contrôles car la substance a été classée comme cancérigène probable il y a deux ans par l’Organisation mondiale de la santé (OMS).

Des membres de Générations futures sont allés faire leurs courses dans deux supermarchés, à Paris et en Picardie. Ils ont acheté des paquets de lentilles, de pois cassés, des pâtes, des biscottes ou encore des céréales pour le petit-déjeuner.

Sur 30 échantillons analysés, 16 contenaient du glyphosate. Il y en a principalement dans les céréales (Muesli Alpen Swiss, Weetabix Original, Muesli Jordan Country crisp, Country store Kellogs, Granola flocons d’avoines grillés aux pommes Jordans, All Bran Fruit’n Fibre Kellogs) mais aussi dans les lentilles (Lentilles vertes Vivien Paille et Lentilles blondes Leader Price) et les pois chiches (Pois chiches St Eloi et Pois chiches Leader Price)… Continue reading

L’abricot de la marchande!

Castres, 20/07/2017

L’as tu vu?
Oui j’l’ai vu
L’abricot de la marchande
L’as tu vu
Oui j’l’ai vu
Son petit abricot fendu

Il est tout rose
Il est tout blanc
L’abricot de la marchande

Il est tout rose
Il est tout blanc
Il est fendu par devant !

Quand je suis arrivé au marché de Castres, j’ai remarqué tout de suite un étalage où l’on vendait de très gros abricots, roses et charnus. La marchande, une très mignonne jeune fille, m’a proposé, tout de suite, de goûter à son abricot !

J’étais gêné ! Comment faire ça en public ?

Et puis, elle m’a suggéré aussi de croquer la pomme !

Là, je n’aurais pas pu résister !

Mais, juste à ce moment, est apparu sa mère qui m’a expliqué qu’il fallait d’abord payer.

Il se passe des choses étranges sur le marché de Castres ! 

Adrian Irvin ROZEI

Vu sur « l’Horizon »

Las Palmas de Gran Canarias, 4/03/2017 

Je ne savais pas que les W.C. sont faits que pour jeter le papier hygiénique ! C’est ce qui est écrit dans la cabine de mon bateau de croisière, circulant entre les Canaries et les Caraïbes. 

Pourtant, un de mes amis avait affiché dans les toilettes de sa maison de campagne, un jour où il recevait des amis: 

« Please don’t throw in the W.C. anything that has not been eaten first. »

Ou, en français: 

« Prière de ne rien jeter dans les toilettes si cela n’a pas été mangé d’abord. » 

Mais, peut-être que la direction du bateau considère que nous devons manger le papier hygiénique ! Cela voudrait dire que les repas proposés sont si légers qu’on est obligé d’ajouter de tels compléments.

Ou, peut-être que c’est le médecin du bateau qui considère qu’ainsi on arrivera enfin à la dose de fibres quotidiennes nécessaires? 

Ce dilemme vaut la peine qu’on se penche dessus! 

Adrian ROZEI

Las Palmas, Mars 2017