Cartier: regele bijutierilor, bijutierul regilor *

cartier expo.jpg 001Între 4 decembrie 2013 și 16 februarie 2014, Salonul de onoare de la « Grand Palais » din Paris prezenta expoziția intitulată: « Cartier : Le Style et l’Histoire ».

Nu mai este nevoie să amintim că firma « Cartier » este cea mai celebră casă specializată în creația, fabricarea sau comercializarea bijuteriilor artistice de mare preț, precum și de punerea în valoare a celor mai celebre pietre prețioase din istoria artei bijutierilor. Poate că de aceea, timp de două luni, cozi interminabile se formau de dimineață, încă dela ora deschiderii, până în momentul închiderii nocturnelor, la ora 22. Și în prima lună nocturnele aveau loc patru zile pe săptămână, iar în timpul vacanțelor de Crăciun, chiar de șase ori pe săptămână !

E drept că această expoziție prezenta de la bun început toate condițiile necesare pentru a marca un moment excepțional din istoria capodoperelor artei giuvaiergiilor. Și nu numai !

Deja cadrul ales pentru expoziție reprezenta un loc și un moment special ! « Le Grand Palais », construit cu ocazia Expoziției universale din 1900 pe malul Senei, în chiar inima Parisului, este un strălucit exemplu al stilului « Art Nouveau », pe atunci în plin avânt. Deși au trecut mai bine de o sută de ani dela construcția lui, deși nenumărate alte stiluri artistice sau arhitectonice s-au născut și au pierit într-un secol, deși nenumărați arhitecți în goană după « modernitate » -ajunge să-l numim doar pe Le Corbusier !- ar fi dorit să-l demoleze, deși funcția lui a fost de atâtea ori schimbată –între spital pentru ostașii răniți în timpul Primului Război Mondial, manej pentru competiții hipice, Salonul aviației sau al artelor menajere etc., etc.- această imensă seră, așezată pe o tramă metalică nituită cântărind 6000 tone de oțel (echivalentă în greutate cu turnul Eiffel !) acoperă încă 77 000 m2 și culmină la 240 metri înălțime !

Desigur că vicisitudinile istoriei secolului XX au impus de nenumărate ori refacerea diferitelor elemente ale acestei nave de oțel și sticlă. Unele restaurări au necesitat chiar închiderea parțială sau totală a monumentului mai multe luni, ba chiar timp de doisprezece ani pentru veriera principală.

În inima edificiului, salonul de onoare, o încăpere de legătură între aripile est și vest ale palatului, cu o suprafață de 1200 m2 și un acoperiș transparent de sticlă cu o înălțime de opt metri, are o istorie particulară.

Consacrat la origine recepțiilor și inaugurărilor mondene, el și-a schimbat rapid destinația devenind la începutul secolului XX… sală de gimnastică ! Și, odată cu zidirea accesului spre expoziția tehnică « Le Palais de la Découverte » în 1940, a fost mai mult sau mai puțin abandonat, dar în tot cazul și-a pierdut trecerea spre impunătoarea scară de onoare, unul dintre elementele ce dă măreția întregului edificiu. Tocmai acest salon de onoare, restaurat recent și pus în valoare, a fost ales ca vitrină pentru expoziția « Cartier », prima manifestație de prestigiu după terminarea lucrărilor de renovare.

Scopul probabil al utilizării acestui salon în cazul unei expoziții de bijuterii, pentru care te-ai aștepta mai degrabă la un cadru intimist, a fost nu numai punerea în lumină a « stilului și istoriei » firmei « Cartier », dar și descrierea atmosferei ce caracteriza acea epocă, prezentarea personalităților care au determinat creativitatea artiștilor casei, amintirea curentelor artistice traversate de arta giuvaergiei de-a lungul unui secol și jumătate de existență al acestui meșteșug.

De aceea, pe lângă cele mai bine de 600 bijuterii expuse, puteai admira în salonul de onoare fotografii de epocă, reprezentând tot atât de bine diferitele sedii ale firmei sau imaginea unor personalități – regi, oameni politici, milionari, demi-mondene, artiști de renume etc. -, manechine îmbrăcate cu veșminte care însoțeau bijuteriile, machete din lemn sau carton pictat care prezentau atmosfera locuințelor, birourilor sau prăvăliilor de pe atunci. Mai mult, în diferite vitrine erau prezentate facturile sau registrele contabilității obiectelor expuse, chiar și condițiile de achiziționare a materiilor prime (pietre prețioase, metale nobile, sidef, fildeș etc.) utilizate pentru executarea acestor capodopere. Puteai admira de asemenea desenele pregătitoare care au servit la realizarea diferitelor obiecte, ba chiar și uneltele utilizate. Apăreau în expoziție și portretele, însoțite de o scurtă biografie, ale multor personalități care au purtat bijuteriile casei, fotografii, picturi sau, pentru ultimile decenii, secvențe de film ce pot ilustra acest subiect.

Ceeace pare și mai interesant, este că expoziția prezenta și nenumărate obiecte ce puteau fi utilizate în viața de zi- cu- zi, pendule de birou, butoni de manșetă, ace de cravată, porte-cigarettes, care nu erau rezervate prin costul lor exorbitant milionarilor sau capetelor încoronate.

Desigur că aceștia reprezentau, mai ales în prima jumătate a secolului XX, o imensă parte din clientela casei « Cartier ». De aceeea apar în expoziție cei care făceau prima pagină a revistelor « people » cum ar fi ducesa de Windsor, maharajahul de Patiala, Barbara Hutton, Elizabeth Taylor, Maria Félix, Grace de Monaco etc.

Însă aceste personaje s-au ilustrat mai ales în prima jumătate a secolului XX. Tot atât de interesantă este istoria începuturilor casei, cu cele trei generații din familie care au adus-o pe culmile gloriei, începând cu mijlocul secolului XIX.

Fondată la Paris în 1847 de bijutierul Louis-François Cartier, firma se distinge prin calitatea obiectelor confecționate pentru familia imperială franceză –împărăteasa Eugénie, prințesa Mathilde- și, după 1870 în exil, pentru regina Victoria a Angliei.

După 1874, reîntors la Paris împreună cu fiul său Alfred Cartier, fondatorul casei își lărgește clientela de prestigiu printre care se numărau prințul de Saxa-Coburg, prințul Pedro al Braziliei, celebrul dandy Boni de Castellane… În generația următoare, Louis Cartier se va căsători cu fiica lui Charles-Louis Worth, considerat ca primul mare creator de modă din istorie, proprietarul celebrei case « Worth ».

La începutul secolului XX, Alfred Cartier își dezvoltă activitatea internațională deschizând sucursala din Londra, după cum îl sfătuise viitorul rege Eduard VII, filială condusă de fiul său, Pierre Cartier. Următoarea etapă, sucursala din New York, este inaugurată de Pierre în 1909, după cea instalată la Sankt Petersburg, cu un an mai devreme. Ceeace îi permite în anii următori să dezvolte nenumărate creații în spiritul artei ruse, în stil clasic, asemănătoare celor semnate de bijutierul Fabergé, sau în stilul avangardist lansat prin baletele ruse de un Diaghilev sau Nijinski.

După Primul Război Mondial, începe epoca de glorie a firmei care devine furnizoarea oficială a caselor regale din întreaga lume, a protipendadei internaționale, dar și a amatorilor de artă sau a creatorilor noilor tendințe culturale ale modei.

În anii ’60 – ’70, câteva grupuri de investiții preiau controlul diferitelor filiale și, în cele din urmă, în 1979 ia naștere « Cartier Monde » care reunește structurile din Paris, Londra și New York, conducerea magazinelor de desfacere din nenumăratele centre ale luxului mondial.

* * *

În mod straniu, expoziția dela « Grand Palais » începea și se termina cu o notă românească.

Chiar lângă intrare, primul tablou care atrăgea privirea era cel al reginei Maria.

Portretul Reginei Maria (1924), de Philip de Laszlo, aflat în muzeul Sinaia

Portretul Reginei Maria (1924), de Philip de Laszlo, aflat în muzeul Sinaia…

Este binecunoscută slăbiciunea reginei pentru bijuteriile de valoare și a pietrelor prețioase. Deja în timpul războiului, din tezaurul României trimis în Rusia, făceau parte și bijuteriile reginei Maria, în valoare de 7 000 000 lei aur.

Regina_Maria_a_Romaniei

…același artist o pictează pe Regină cu bijuteriile ei, în 1936

După război, regele Ferdinand a cumpărat dela firma « Cartier » din Paris diferite bijuterii, printre care o celebră tiară cu perle și diamante pe care regina a purtat-o la ceremonia încoronării. Tot Ferdinand a comandat la « Cartier » diferite inele, dar mai ales un celebru colier de diamante la care era atașat un safir de 478 karate. Acest safir, achiziționat în 1921 de Casa regală a României pentru suma de 1 375 000 franci, era deja menționat ca făcând parte din colecția « Cartier » în 1912-1913. El era pe atunci cel mai mare safir prelucrat din lume și astăzi este considerat cel de-al treilea. În noiembrie 2003, această piatră prețioasă de excepție, a fost vândută la licitație de Christie’s din Geneva pentru suma impresionantă de 1,5 milioane de dollari, totuși sub valoarea ei reală, la care se adaugă valoarea ei istorică. Safirul a fost purtat ultima dată împreună cu colierul de diamante de către regina-mamă Elena, cu ocazia nunții regelui Mihai, la Atena în 1948. Expus în expoziție, el face parte azi din colecția muzeului din Qatar.

Un celebru portret al reginei Maria, realizat de Philip de Laszlo la Londra în 1924, o reprezintă purtând colierul cu safir și diadema încoronării, cunoscută sub denumirea : « Cartier-regina Maria a României ». Acest portret, împrumutat de Muzeul Peleș, era prezentat în expoziția « Cartier » din Paris.

De altfel, în continuare, bijuteriile reginei Maria au avut o soartă zbuciumată.

Prințesa Ileana, fiica preferată a reginei, povestește în memoriile ei, redactate la începutul anilor ’50, că mai există “un lucru foarte important ce mi-a fost permis să-l aduc din vechea mea viață și care constitue fundamentul vieții mele de acum ».

Este vorba despre tiara de diamante și safire de pe portretul reginei. Tiara, comandată de țarul Nicolae I pentru soția sa la încoronare în 1825, a ajuns la regina Maria, care a purtat-o nu numai la ceremonii oficiale, dar chiar și cu ocazia vizitei sale din 1926, în Statele Unite.

Moștenită de prințesa Ileana, tiara a fost lăsată de aceasta într-o bancă din Londra în 1931 și recuperată după multe demersuri, înainte de a fi dusă de ea în exilul din Argentina. Tiara a intrat a doua oară în Statele Unite, învelită în cămașa de noapte a prințesei Ileana, după ce aceasta a părăsit Argentina. Era în 1950 și tiara reprezenta ultima resursă a prințesei exilate, bolnavă și cu șase copii de crescut.

Fără să dispună de suma necesară pentru a o asigura, Ileana a fost nevoită să lase tiara, care scăpase « de naziști și de comuniști », într-o cutie de carton, în birourile vămii americane din Boston, până când și-a terminat tratamentul pentru care venise în Statele Unite. În continuare, minunata tiară, care strălucea printr-un safir de 125 Karate de dimensiunile unui ceas de buzunar, a mai călătorit prin trenuri, metrouri sau prin poștă, tot în banala ei cutie de carton, până când a fost vândută la un preț net inferior adevăratei ei valori. Dar, cum spune prințesa : « Așa cum era, tiara nu ne dădea de mâncare, nici nu ne îmbrăca, nici nu ne încălzea. Nici măcar nu puteam s-o port ! ».**

Cât despre colierul de diamante al reginei Maria, dăruit de regele Mihai soției sale cu ocazia nunții, regina Ana povestește, într-un interviu înregistrat la televiziunea română jumătate de secol mai târziu, că a fost vândut deasemenea pentru a asigura cheltuielile zilnice ale familiei în perioada exilului.

* * *

Expoziția « Cartier » dela « Grand Palais » se încheia cu imaginile anilor ’70, ultima perioadă în care conducerea firmei era încredințată descendenților direcți ai fondatorului casei.

Personalitatea artistică marcantă a epocii de glorie pe atunci a fost Jeanne Toussaint.

Născută în Belgia în 1887, într-o familie de simpli negocianți de dantelă din Charleroi, nimic nu o predispunea pe Jeanne Toussaint pentru o viață aventuroasă, începută în lumea « orizontalelor » (silfide întreținute de personalități pline de bani în căutarea celor mai variate plăceri ale vieții) și terminată ca inspiratoare a stilului « Cartier » din anii ’30 –’70.

Jeanne Toussaint.jpg 001După nenumărate aventuri sentimentale, Jeanne Toussaint devine amanta lui Louis Cartier, care o învață rudimentele meseriei de bijutier. Deși influența ei artistică se resimte chiar dintr-al doilea deceniu al secolului XX, Jeanne Toussaint este numită, în mod oficial, directoarea departamentului « haute-joaillerie » începând din 1933. Mulțumită gustului ei artistic original, Jeanne Toussaint redă viață unor motive tradiționale –flori, dragoni, himere și diferite animale.

Însă motivul far al epocii, devenit etapă cu etapă un adevărat simbol al casei, este « pantera » și, mai ales, blana ei pătată. Declinată într-o interminabilă listă de forme, culori, postùri sau poziții, acest animal devine o « metaforă a eleganței feminine », sigură de ea, decomplexată și, în ciuda felinității afișate, dominatoare.

Exact așa cum se visa Martha Bibescu, al cărei lung articol ne-o prezenta într-o vitrină a expoziției pe Jeanne Toussaint: « indomptable et indémodable » !

Paris, februarie 2014

_________
NOTE:
*când am dat acest titlu articolului atașat m-am gândit la celebra prezentare a lui Danny Kay din filmul “Nebunul regilor” (The court jester): “Regele nebunilor, nebunul regilor”. Spre marea mea uimire, am descoperit că titlul meu era exact calificativul cu care regele Angliei, Eduard VII numea firma “ Cartier”, deja furnizoarea multor case regale din Europa pe la 1900.
**se pare că această tiară ar fi fost purtată și de lady Diana Spencer (informație ce trebuie verificată !).

Leave a Reply