Caesar males trasnice*

Carol al XII-lea, regele Suediei între 1697 şi 1718, este unul din personajele cele mai controversate, dar şi fascinante ale istoriei europene. Nu întâmplător s-au scris zeci de biografii, romane sau cărţi de aventuri al căror principal erou este acest rege necomformist, mare călător, mare cuceritor şi mare organizator, care a reuşit să aducă Suedia la zenitul puterii ei europeene, dar în acelaşi timp să o uzeze prin aproape două decenii de războaie, care au pregătit viitoarea ei cădere.

Încă de la încoronare, la vârsta de numai 15 ani, Carol şi-a manifestat dorinţa de a’şi impune voinţa sa personală tuturor supuşilor, omiţând jurământul de credinţă şi încoronându-se de unul singur.

Celebrul portret al regelui Suediei Carol XII

Celebrul portret al regelui Suediei Carol XII

În 1699, coaliţia ţărilor înconjurătoare (Rusia, Danemarca şi Polonia), care contau pe tinereţea şi lipsa de experienţă a tânărului rege, a condus prin atacurile împotriva supremaţiei suedeze în lumea Balticii la declanşarea Războiului Nordului, care a durat mai bine de douăzeci de ani.

Geniul militar al lui Carol s’a manifestat imediat în campaniile victorioase purtate împotriva Danemarcei, Rusiei, Curlandei şi Poloniei.

În 1708, în vederea războiului pe care îl pregătea împotriva principalului său adversar, ţarul Petru cel Mare, Carol a stabilit o alianţă cu Mazeppa, conducătorul cazacilor, după care a invadat Rusia. Din păcate, armata lui Carol, obosită după atâtea campanii, cu un conducător rănit, care trebuia transportat pe o targă pe câmpul de luptă, a fost nimicită la Poltava. Carol şi însoţitorii lui au trebuit să se refugieze în teritoriile aparţinând sultanului şi astfel s’a găsit timp de aproape şase ani într’un fel de « reşedinţă supravegheată » la Bender, în Basarabia (astăzi Tiraspol). Cât despre Mazeppa, care a murit de bătrâneţe la şaptezeci de ani, el a fost înmormântat în biserica Sfântul Gheorghe din Galaţi, care fusese construită în 1665.

Foarte repede Carol a devenit un oaspete nedorit la Bender, pentru că toate eforturile lui de a aţâţa un conflict permanent între sultan şi Petru I s’au soldat cu un eşec.

În cele din urmă, după semnarea tratatului de pace de la Prut în 1711 între Imperiul Otoman şi Rusia, sultanul a încercat să scape de acest oaspete compromiţător prin toate mijloacele. La un moment dat, în 1713 o întreagă armată a fost trimisă ca să-l alunge pe Carol, dar acesta împreună cu cei câţiva însoţitori, s-au apărat cu atâta înverşunare, încât turcii au fost nevoiţi să dea foc casei în care se baricadaseră pentru a-i obliga să o părăsească. Aşa a fost luat prizonier regele Suediei şi dus la Adrianopol, unde, din nou, nu a vrut să plece, susţinând, timp de un an, că este bolnav.

În cele din urmă, în 1714, obligat de situaţia dezastroasă din Suedia, Carol a decis să părăsească Imperiul Otoman şi să se întoarcă în posesiunile sale.

Şi-a organizat un cortegiu secret, cu ajutorul căruia urma să traverseze întreaga Europă până la Stralsund, unde îl aşteptau armatele sale.

Diferiţi martori ai epocii, între care Aubry de Montraye, un francez, Mihail Guboglu, un turc, şi boierul român Radu Popescu, descriu aventurile regelui suedez în fuga sa prin toată Europa şi, în special, traversarea Valahiei şi a Transilvaniei. Se pare că regele Carol, care era chel şi spân, deşi nu avea decât treizeci de ani, precum şi 14 dintre căpitanii lui, şi-au pus bărbi mari, peruci negre şi pălării impunător decorate, au format cinci companii separate, în mijlocul cărora s-au ascuns în grupuri de trei persoane, şi au plecat la drum, schimbând de fiecare dată ordinea convoiului. Astfel nimeni nu ştia în ce grup se găseşte regele şi el a putut traversa Valahia, Ardealul, Buda, Viena şi, prin provinciile germane, a ajuns în Pomerania până la Stralsund, pe malul mării Baltice în numai 21 de zile.

Voltaire, celebrul cronicar al istoriei lui Carol al XII-lea, spune că după trecerea prin Târgovişte, regele şi-ar fi adunat suita într’un hambar şi « le-ar fi spus tuturor să nu-şi facă griji din pricina persoanei lui şi să se întâlnească cât mai repede la Stralsund în Pomerania, pe malul mării Baltice, la aproximativ 300 leghe de locul unde se aflau. Nu l-a luat cu el decât pe Düring şi a părăsit vesel suita, rămasă năucă cu teamă şi cu tristeţe în suflet ».

Când a ajuns la Stralsund, se pare că picioarele regelui erau atât de umflate încât a trebuit să i se taie cizmele pe care nu le scosese de 14 zile.

Sejurul regelui Suediei în zona română a lăsat o amintire în Bucureşti, care a dominat oraşul timp de mai bine de un secol şi jumătate.

Se pare că Turnul Colţei, construit în 1715, ar fi fost realizat de militari suedezi din trupele regelui Carol al XII-lea. Numele i-ar fi venit de la «Sandu Colţea, unul din cei mai credincioşi ofiţeri ai lui Carol al XII-lea», după cum spune Nicolae Iorga.

Fotografia turnului vazut din curtea palatului Suțu cu portalul neschimbat pana azi

Fotografia turnului vazut din curtea palatului Suțu cu portalul neschimbat pana azi

În schimb Gion, în « Istoria Bucureştilor » scrie că locul unde a fost ridicat turnul aparţinea unui anume Radu Colţea.

În orice caz, forma şi stilul neobişnuit pentru tradiţia arhitecturală a Ţării Româneşti au făcut ca diferiţi specialişti ai istoriei, precum Franz-Iosef Sultzer sau Al. Tzigara- Samurcaş, să militeze pentru sau contra originii suedeze a monumentului.

Din păcate astăzi trebuie să ne mulţumim cu desenele sau fotografiile epocii care îl reprezintă, pentru că turnul a fost demolat în 1888, după o rapidă dezbatere între istorici, între care şi diferiţi academicieni sau cunoscuţi oameni de cultură, care a dus la concluzia că « importanţa istorică fiind nulă, cred că importanţa artistică e încă mai puţin demnă de considerat », după cum spunea academicianul Gheorghe Sion. Şi adaugă : « asemenea soartă nu mă îndoiesc că odată va avea şi chiar Biserica Colţea, care în faţa spitalului actual este un anacronism pentru zilele noastre… Asadar nu ezitaţi, Părinţi ai Capitalei, dărâmaţi ceeace este urît şi absurd. Dărâmaţi bisericile care ameninţă cădere sau sunt rău puse, în locul lor faceţi alte turnuri, alte biserici cu forme şi elemente monumentale aşa precum cere spiritul Secolului ».

Pentru amintire, primarul capitalei în acel moment era Pache Protopopescu, despre care Bacalbaşa scrie că avea « calităţi de bun administrator, dar lipsit de simţ artistic ». Şi a cărui amintire este astăzi reînviată prin numele unuia din principalele bulevarde din Bucureşti !

* * *

Însă relaţiile cu lumea română ale regelui Carol al XII-lea nu s’au terminat odată cu întoarcerea sa în Suedia.

În timpul şederii la Bender, Carol avea mare nevoie de bani pentru a-şi întreţine curtea care l-a înconjurat atâţia ani.

La începutul sejurului, Sublima Poartă, care vedea în Carol un aliat potenţial împotriva Rusiei, îi acordase, în afara azilului, o rentă de 500 galbeni pe zi. Regele nu numai că a început să cheltuiască sume importante cu tot felul de fantezii, dar chiar a întreţinut la Istanbul un « lobby » de intriganţi în vederea obţinerii intervenţiei militare a Turciei împotriva Rusiei. Se pare că însăşi favorita sultanului era entuziasmată şi impresionată de acest om teribil şi impetuos pe care îl numea « leul meu », iar mulţimea turcă îl admira şi aprecia ca pe un adevărat erou de legendă.

Când, în fine, războiul între Rusia şi Turcia a fost declarat, după o rapidă campanie, armata rusă redusă la 30 000 oameni a fost încercuită între Prut şi Dunăre, fără şansă de scăpare.

O fresca din gara Geneva, instalata in anii '20, reprezinta simbolic orasul Bucurresti prin... imaginea turnului Colței, demult disparut (foto rezistenta.net)

O fresca din gara Geneva, instalata in anii ’20, reprezinta simbolic orasul Bucurresti prin… imaginea turnului Colței, demult disparut (foto rezistenta.net)

Cum a aflat de catastrofa care pândea armata rusă, Carol a sărit pe un cal, a parcurs 50 leghe, a traversat Prutul înot în speranţa de a se răzbuna. Ajuns la cortul Marelui Vizir drept în momentul în care acesta negocia cu Petru cel Mare un armistiţiu care trebuia să le permită ruşilor să se retragă în anumite condiţii, Carol a fost atât de furios încât l-a agresat verbal şi fizic pe demnitarul turc, între altele rupându-i caftanul.

După semnarea tratatului de pace cu Rusia, Sublima Poartă a suprimat renta plătită regelui suedez, reducând garda la 300 de soldaţi. Numai după intervenţia Angliei şi a Prusiei, Turcia a reînceput să plătească datoriile şi renta regelui.

Între timp situaţia economică şi militară a Suediei devenise catastrofală, aşa că regele, neputând conta pe ajutorul material al ţării sale, a fost nevoit să facă apel la diferitele comunităţi locale pentru a împrumuta bani. Aşa a acumulat datorii importante faţă de comunităţile armene, tătare şi evreieşti.

După întoarcerea regelui în ţara sa, comunitatea evreiască a decis să trimită o delegaţie în Suedia pentru a obţine recuperarea banilor împrumutaţi.

Nici asta nu era uşor, pentru că pe atunci evreii nu aveau voie să se instaleze în Suedia. Regele a dat însă o autorizaţie specială, care le-a permis delegaţilor să se instaleze şi să-şi practice religia. Cum operaţia de rambursare se eterniza, delegaţii au fost autorizaţi să’şi aducă familiile, ba chiar şi să deschidă o şcoală religioasă pentru educaţia copiilor.

În cele din urmă au trecut aproape douăzeci de ani până când toate sumele datorate au fost recuperate. Între timp, regele Carol al XII-lea murise, în 1718, în timpul asediului fortăreţei Fredrikssten din Norvegia. Insă urmaşii lui au recunoscut datoriile şi le-au onorat.

După care toată delegaţia comunităţii evreieşti din Bender s-a întors înapoi în Basarabia !

* * *

În centrul oraşului Helsinki, la numai câteva sute de metri de Esplanada care marchează zona de promenadă şic a oraşului, într’o clădire de piatră în stilul greoi al arhitecturii scandinave de la sfârşitul secolului XIX, se găseşte restaurantul ce poartă numele regelui Carol al XII-lea al Suediei. E drept că în secolul XVIII Finlanda era ocupată de Suedia, însă faptul că regele Carol s’a luptat toată viaţa împotriva Rusiei, este un element suficient ca să atragă simpatia finlandezilor. Ba chiar a şi devenit un simbol pentru mulţi « skinheads » sau alţi extremişti de dreapta.

Fatada din Helsinki a restaurantului "Ravintola Kaarle XII"

Fatada din Helsinki a restaurantului “Ravintola Kaarle XII”

În tot cazul, discoteca aflată în subsolul aceluiaşi imobil atrage o mulţime de tineri « à la mode ».

Desigur că energia excepţională a tânărului rege şi-ar fi putut găsi o compensaţie în practica dansurilor moderne. Şi poate că aşa Europa ar fi evitat douăzeci de ani de războaie !

Însă astfel intrăm în domeniul supoziţiilor, care ne pot dirija spre întrebarea :

Oare Carol al XII-lea nu a refuzat sa plece din Moldova, timp de şase ani, numai de dragul… sarmalelor ?

Adrian Irvin ROZEI
Helsinki, Octombrie 2001

* Ce sarmale straşnice

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *