L’Homme qui « a attaché l’âne à sa clôture »

Ce texte est le centième en langue française, publié sur mon site. Je voudrais remercier, à cette occasion, les quelques 12 000 lecteurs qui ont totalisé env. 120 000 vues pour l’ensemble des « posts » dans les quatre langues (roumain, français, italien et anglais) en 2019.

Pour le premier trimestre 2020, le site a enregistré 49032 visites et 4909 lecteurs. Ce résultat est dû, en grande partie, aux textes écrits en français. J’espère pouvoir continuer sur ce rythme… aussi longtemps que possible ! En espérant que mes passions et sujets d’intérêt dans la vie soient aussi les vôtres!

Boulogne, avril 2020

  

A attaché l’âne à sa clôture.

Şi-a legat măgaru’ la gard.

On le dit de quelqu’un qui a réussi dans la vie.

Il y a quelques vingt ans, en 2001, j’ai découvert, dans la revue « Le COURRIER » du Centre culturel roumain de Paris, un article concernant le Dr. Nicolas Guéritée. Ce texte m’a paru si passionnant que j’ai tenu à faire sa connaissance.

J’ai trouvé ses coordonnées et je l’ai appelé. Très gentiment le Dr. Guéritée m’a donné rendez-vous à son bureau, Av. de New-York, sur le quai de la Seine, juste à côté du Musée Mona Bismarck. 

J’avoue que j’ai été impressionné par cet endroit ! Avec une vue imprenable sur la Seine, le bureau du docteur  était un vrai salon, lambrissé  en bois clair, au milieu duquel trônait un lourd bureau en bois de la même couleur. Sur les murs, comme dans une galerie d’art, s’alignaient des photos en couleur montrant les beautés naturelles des Etats-Unis. Sur le bureau du « patron », pas une feuille de papier ! Le signe tangible que je me trouvais en face d’un vrai « grand patron » !* 

Le Dr. Nicolas Guéritée m’a proposé, tout de suite, de nous assoir dans le superbe salon qui occupait un petit quart de son bureau. Continue reading

REPUBLICARE Când lupii urlă la porțile Parisului…

Text publicat inițial în septembrie 2009.

Au trecut deja șapte luni de când mass-media ne anunță sosirea ineluctabilă a epidemiei de gripă A (H1N1).

Nimeni nu știe când, unde și dacă va izbucni pandemia anunțată cu toată violența prezisă. Părerile doctorilor, ale „specialiștilor”, până și ale ghicitorilor în cafea sunt împărțite: unii văd zeci de milioane de bolnavi cu mii de morți, cam cum a fost epidemia de gripă spaniolă acum un secol, alții prevăd o „gripettă” poate ceva mai serioasă decât un episod tradițional.

Nici măcar în ceea ce privește eficacitatea, nocivitatea sau necesitatea vaccinării, nici publicul, nici corpul medical nu au ajuns la o părere tranșantă.

E drept că laboratoarele medicale s-au pus pe producția vaccinului cu toată viteza posibilă. Era și interesul lor! Unde mai cade așa o pleașcă din cer ? Pe de altă parte, jurnaliștii avizi de senzațional ca de obicei, nu mai încetează să vâneze răspunsurile responsabililor politici: „Când va fi disponibil vaccinul? Când, sau oare, veți vaccina toată populația?”

Și politicienii dau din colț în colț. Dacă epidemia nu va avea virulența anunțată, aceiași jurnaliști se vor grăbi să-i acuze că au aruncat pe geam banii contribuabilului și au rămas cu milioane de doze în brațe, pentru că, foarte probabil că virusul evoluând rapid, vaccinul de azi va fi depășit.

Dacă epidemia va avea efecte dramatice, aceiași jurnaliști îi vor acuza că nu au luat măsurile de cuviință.

Drept care, toată lumea politică studiază cu ardoare măsurile ce trebuie luate pentru ca funcțiile esențiale ale Statului, industriei, comerțului sau transporturilor să poată continua, dacă nu în mod normal, cel puțin în varianta minimă, în caz de pandemie.

Numai că un aspect, și nu din cele mai secundare, a fost neglijat până acum: cum să-ți faci cumpărăturile necesare vieții de zi cu zi în caz de pandemie? Cum și unde să stochezi rezervele alimentare? Cine îți va sări în ajutor în cazul când transporturile în comun vor fi oprite?

„Planul național de prevenire și de luptă împotriva pandemiei gripale, revăzut pe 20 februarie (în Franța n.n.) nu a tratat niciun aspect al vieții cotidiene”,

se plânge Emmanuel Hirsch, directorul spațiului etic al Asistenței publice – Spitalele Parisului (AP-HP).

Este clar că oricare ar fi măsurile luate de organismele publice sau particulare, acestea nu vor fi suficiente și numai o mobilizare a populației va fi indispensabilă, cel puțin pentru ajutorarea persoanelor singure sau bolnave și pentru supravegherea copiilor.

Însă cum poate fi organizată din punct de vedere practic o astfel de asistență?

Tocmai în acest scop directorul spațiului etic precitat l-a întânit recent pe Atanase Perifan.

Atanase Perifan nu este un personaj necunoscut publicului francez și, în special, românilor din Paris. [1] El este creatorul evenimentului anual intitulat “Immeubles en fête” care se desfășoară în fiecare an în luna mai, începând din 1995. Devenită o manifestație internațională, această sărbătoare intitulată și „La fête des voisins” a mobilizat anul acesta 9 milioane de „vecini” dintre care 6,5 numai în Franța.

Etapa următoare lansată în luna iulie a acestui an sub numele „L’été des voisins” își propunea să organizeze întrajutorarea vecinilor care nu plecau în vacanță, pentru rezolvarea problemelor cotidiene. O excelentă pregătire pentru o viitoare încercare a solidarității sociale, de exemplu în cazul unei pandemii de gripă!

Astfel, Atanase Perifan studiază în acest moment un „pack pandemic” care va putea fi teleșarjat în curând pe site-ul asociației „voisinsolidaires.fr.”. El se compune dintr-o afișetă cu textul „Gripa A: dacă ne-am organiza?” care poate fi instalată în hall-ul imobilului, un manifest propunând o reuniune înainte de declanșarea epidemiei, un anuar al vecinilor (număr de telefon și adresă e-mail) și ghidul de bază pentru organizarea întrajutorării, „presupunând că va exista un bolnav la trei persoane valide”. O propunere pentru efectuarea cumpărăturilor, distribuirea lor și organizarea plăților… fără ca interesații să se întâlnească fizic!

După cum imaginează Atanase Perifan,

„tânărul handicapat motor de la parter acceptă să coordoneze rețeaua; studentul de la 5 ar face cumpărăturile pentru toți locuitorii imobilului; mama de la 3, ai cărei copii au deja gripa, să se ocupe de toți copiii bolnavi; și pensionarul de la 4 se va ocupa de cei încă valizi”.

Desigur că în condițiile actuale acest scenariu pare o fantezie. Cu atât mai mult cu cât în caz de pandemie, „vecinul” riscă să fie considerat ca un pericol, devenind un focar de contaminare. Însă, după cum afirma Atanase Perifan, „crizele sunt situații în care oamenii se arată cu ușurință solidari”.

x x x

Această afirmație îmi amintește imediat de cântecul interpretat timp de ani de zile de Serge Reggiani, cu titlul „Les loups sont entrés dans Paris”.

În câteva cuvinte:

Les hommes avaient perdu le goût
De vivre, et se foutaient de tout
Leurs mères, leur frangins, leur nanas
Pour eux c’était que du cinéma
Le ciel redevenait sauvage,
Le béton bouffait le paysage…
[2]

Atunci „Lupii” au năvălit în Paris!
Printre ei …

Le deuxième n’avait que trois pattes
C’était un loup gris des Karpates
Qu’on appelait Carême-Prenant *
Il fit faire gras ă ses enfants
Et leur offrit six ministères
Et tous les gardiens des fourrières… alors

Les loups ououh! ououououh!
Les loups ont envahi Paris [3]

În fine:

Jusqu’ă ce que les hommes aient retrouvé
L’amour et la fraternité… Et alors

Les loups ououh! ouououou!
Les loups sont sortis de Paris [4]

Oare Atanase Perifan nu are dreptate ? Deși pare un visător!

Lunile ce vin, în cazul unei nenorociri planetare, ne vor confirma sau infirma afirmația lui!

 

Adrian Irvin Rozei, Paris, septembrie 2009

 

P.S. Într-un număr al ziarului “Le Monde” dela sfârșitul lunii septembrie, jurnalistul specializat în cronica medicală scrie :

“Unde a dispărut gripa A, care se presupunea că va paraliza viața economică, viața socială și va mobiliza structurile sanitare în totalitate? Virusul H1N1 pare să descumpănească nenumărați epidemiologi.”

Urmează o lungă analiză care pare a demonstra evoluția stranie a virusului, diferită de la o țară la alta și care “nu funcționează după o schemă clasică”.

În tot cazul, cifrele citate de cronicar, care nu îndrăznește să ia o poziție definitivă, nu indică vreun fenomen excepțional, ba chiar unul relativ redus față de anii precedenți.

Oare toată această panică mondială, stârnită de anunțuri oficiale mai mult decât alarmante, nu ar fi decât o “făcătură”, cum încearcă s-o demonstreze diferite analize care circulă în mod neoficial prin lume? Și care trebuie să servească interesele cutărui sau cutărui grup economic? Sezonul rece, care începe în emisfera nordică, ne va da răspunsul la aceste întrebări.

Între timp, ni se propun două vaccinuri – unul pentru gripa “clasică” și altul pentru cea H1N1- iar noi, simplii muritori, trebuie să decidem ce vom face, când chiar și părerile medicilor sunt împărțite!


Note:

[1]. vezi articolul “Antan, Perifan/Atanase căpitan…”

[2]. Oamenii pierduseră gustul
De-a trăi și nu le mai păsa de nimic
Mamele, frații, iubitele lor
Nu mai erau decât un „circ”
Cerul devenea sălbatic
Betonul înghițea peisajul…

[3]. Al doilea avea doar trei labe
Era un lup gri din Carpați
Numit Carème-Prenant *
Și-a îmbuibat copiii
Le-a oferit șase ministere
Și toți paznicii de la ocolul de vite … atunci

Luuuupii!
Lupii au invadat Parisul.

[4]. Până ce oamenii au regăsit
Dragostea și fraternitatea… Și atunci

Luuuupii!
Lupii au ieșit din Paris

*) Expresie care desemnează cele trei zile ale Carnavalului, înainte de Postul Paștelui, în care îți „dai poalele peste cap” în vederea unei lungi perioade de abstinență.

Timotin redivivus.

Acest text a fost publicat în revista « 3R », nr. 22 – 24, octombrie – decembrie 2019, editată de Asociaţia « Memorie şi speranţă » din Bucureşti.

Intre 1964 şi 1967, înainte de a părăsi România, am urmat cursurile Facultăţii de Automatică, în cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti.

Pe 24/09/2019, împreună cu foştii mei colegi, am sărbătorit 50 de ani de la absolvirea Facultăţii de către promoţia noastră. 

Cu această ocazie, a fost editat un volum, intitulat « AUTOMATICA ‘69 », care reaminteşte istoria, realizările, numele profesorilor şi ale elevilor generaţiei noastre, care au participat la această aventură, de la începuturile ei până azi. 

Printre savanţii eminenţi menţionaţi, care s-au distins în această branşă, se află şi Alexandru Timotin. El apare ca făcând parte « …dintr-o generaţie de aur a electrotehnicii româneşti, generaţie care s-a format sub îndrumarea unor savanţi de renume, precum… Al. Timotin,… Remus Răduleţ, …». 

In volumul « Les CAZABAN  Une chronique de famille », se poate citi în capitolul referitor la Alexandru Timotin:

« Professeur universitaire à l’Ecole Polytechnique de Bucarest, collaborateur du professeur Remus Răduleţ pour la rédaction du Lexique technique roumain, publié en 18 volumes… ».* 

Remus Răduleţ (1904 – 1985) a fost « profesor de teoria electromagnetismului şi…creatorul şcolii româneşti de Bazele electrotehnicii. » Volumul său intitulat « Bazele electrotehnicii » a fost « cartea noastră de căpătâi », în anii II şi III, pentru asimilarea acestei materii. 

Poate că, dacă aş fi perseverat în acest domeniu, l-aş fi putut întâlni pe Alexandru Timotin. Insă, părăsind ţara, drumurile mele au luat o altă direcţie.

                                      Adrian Irvin ROZEI
                                    Boulogne, octombrie 2019

 *Note biografice « Alexandru Timotin » în volumele :

  •  « Les CAZABAN   Une chronique de famille »  2007
  •  « CAZABANII  O cronicà de familie »  2004

                               Adrian Irvin ROZEI
Boulogne, aprilie 2020

Vous prendrez bien un autre café, n’est-ce pas ?

Roma, le 28 Janvier 2020

Feuilles de journal

 

«  Si tu fais comme le café
Rien qu’à m’énerver
Rien qu’à m’exciter
Ce soir la nuit sera blanche… »

COULEUR CAFE – Serge Gainsbourg              

Confortablement attablé dans un restaurant, en plein cœur de la ville de Rome, je tourne et retourne, depuis deux heures, la même question dans ma tête !

Ah ! Ce n’est pas un problème existentiel. Mais, comme chantait Serge Reggiani il y a quelques 30 ans : « …ça a une certaine importance ! ».

La question qui me taraude a un énoncé plutôt simple : « Où vais-je prendre mon café à la fin du repas ? »   

En Italie, cette question est capitale ! Comme il s’agit du meilleur café au monde, le choix de l’établissement où l’on va le déguster n’est pas si simple. 

C’est vrai que, pendant des années, j’ai suivi le conseil de Chiara Valle dans l’article intitulé « Sembra normale bere un caffè » (Ça semble normal de boire un café) et j’ai testé, à travers le monde, l’art et la manière de déguster le café dans les 105 pays que j’ai eu la chance de visiter, à ce jour. 

Continue reading

Lulu’s back in town!

Acest text a fost publicat în revista « 3R », nr. 22 – 24, octombrie – decembrie 2019, editată de Asociaţia « Memorie şi speranţă » din Bucureşti.

File de jurnal

Boulogne, 20/12/2019

Gotta get my old tuxedo pressed,
Gotta sew a button on my vest,
‘Cause tonight I’ve gotta look my best,
Lulu’s back in town.
Gotta get a half a buck somewhere,
Gotta shine my shoes and slick my hair,
Gotta get myself a boutonniere,
Lulu’s back in town….

(Fats Waller – Lulu’s Back In Town – 1935)

Tocmai am revenit dintr-un voiaj la New York. 

Acolo, am descoperit câteva noutăţi, care mi-au amintit de « vărul Lulu », poreclă familiară a binecunoscutului membru al familiei Cazaban, Dimitrie Cădere. 

Mai întâi, m-am dus să văd « noul MoMA ».

Pe 12 octombrie 2019, cotidianul « Le Figaro » afişa un  titlu pe o întreagă pagină, care spunea : “Le « new MoMA »  se réinvente de A à Z”. 

Şi explică :

« Pour la quatrième fois depuis sa naissance, en 1939, au cœur de Manhattan, le grand musée new-yorkais se métamorphose. Plus grand, plus clair, plus ouvert sur la ville, il a repensé tout son accrochage. Bluffant. »

Intr-adevăr ! Celebrul muzeu din New York, vizitat în fiecare an de 3 milioane de admiratori ai artei moderne (printre care 51% sunt străini !) a reuşit un tur de forţă! Noul edificiu, deschis publicului numai de 6 săptămâni, este extrem de luminos, aş zice « aerian », şi este conceput ca o tranziţie progresivă şi neintruzivă, începând cu arta celei de-a doua jumătăţi a secolului XIX şi terminându-se cu « ultimul răcnet » al artelor plastice actuale.  Continue reading

Otro modelo, otro color ! (IV)

La Bastide Vieille, le 17/02/2020

 

 L’étape romaine était le moment clé de ce périple israélo-italien ! 

Puisque, dans les étapes précédentes, il s’agissait de ramasser les fruits des actions du passé, alors qu’à Rome il fallait livrer une nouvelle bataille : celle de l’encadrement des tableaux argentins !

Les données du problème étaient connues et définies de longue date. Il s’agissait, dans un premier temps, de trouver des cadres adaptés aux peintures de style colonial sud-américain, à un prix raisonnable, et  faire faire le travail dans le laps de temps dont je disposais à Rome. 

Dans un deuxième temps, arriver à transporter les tableaux encadrés en avion, jusqu’à Paris, sans me ruiner et sans les abîmer !  

Plutôt simple !

Facile à dire ! Mais à réaliser ? Les paris sont ouverts. 

Je bénéficiais, heureusement, de l’expérience du passé : trois tableaux encadrés déjà à Rome et trimbalés à travers 5 pays européens.  Continue reading

Otro modelo, otro color! (III)

La Bastide Vieille, le 17/02/2020

 

Pendant les cinq jours  passés à New-York, mes peintures d’Argentine ont dormi tranquillement dans ma valise.

Bien-sûr, je suis allé visiter quelques musées et j’ai essayé de m’inspirer, à chaque fois, de la manière dont on encadre ce genre de tableau.

Ce n’est pas parce que leur prix est ridiculement bas qu’il faut sacrifier « la mise en page » ! Même si j’étais conscient que le prix du cadre risquerait de dépasser -et de loin !- celui des peintures !

Je suis même allé au Met où, après avoir vu l’exposition « Making Marvels – Science & Splendor at the Courts of Europe », j’ai fait un tour dans les collections permanentes.

Belle expo. au Met.!

Mais ici, à mon grand désespoir, je n’ai pas trouvé des « ángeles  arcabuceros».

Nobody’s perfect ! 

 *   *   *

Une fois arrivé en France, je me suis dit qu’il ne faut pas abandonner la lutte  sans combat ! Même si les expériences du passé tentent à prouver qu’il ne s’agit pas de l’endroit idéal pour trouver un encadreur compétent, bon marché et proposant une large gamme de cadres, dans tous les styles. Continue reading

Otro modelo, otro color ! (II)

La Bastide Vieille, le 17/02/2020

 

« Le Museo de Arte Hispanoamericano Isaac Fernández Blanco est un musée d’art situé dans le quartier Retiro de Buenos AiresArgentine.

Le musée a vu le jour avec une vaste collection d’art espagnol et latino-américain (en particulier de l’Ecole de Cuzco ) amassée par Isaac Fernández Blanco à partir de 1882. 

Fernández Blanco était ingénieur de vocation; mais il aimait aussi beaucoup le violon, et la fortune familiale lui permit d’avoir une importante collection d’instruments à cordes. Plus tard, il a étendu son intérêt aux objets de la culture hispano-américaine: argenterie, icônes religieuses, peintures, meubles, livres et documents. Le patrimoine Fernández Blanco, qui compte près de 10 000 œuvres, est considéré comme l’un des plus importants de l’art hispano-américain, principalement dans l’art et l’argenterie du Pérou.

 La collection d’art péruvien présente un… grand nombre d’ œuvres originales de l’Ecole de Cuzco de la période coloniale. » 

Ce que Wikipedia ne dit pas, c’est que ce musée se trouve au coin de la rue  Arroyo, là où j’avais rendez-vous, deux jours plus tard, pour la réception officielle précédemment mentionnée, dans les salons de l’Ambassade de Roumanie.

Je connais aussi ce musée depuis quelques 25 ans.

Qui plus est, mon ami, l’ex-ambassadeur d’Argentine en Roumanie dans les années ’50, Medoro Delfino, qui avait réussi à faire sortir toute une collection d’art roumain à la fin de sa mission, avait commencé une négociation avec la direction du musée pour la lui léguer, après sa mort.

La collection comprenait aussi un salon, ayant appartenu à Marie-Antoinette, qui avait fait un détour, de près d’un siècle, par… la Roumanie ! Continue reading

Otro modelo, otro color ! (I)

La Bastide, le 17/02/2020  

Volver
Con la frente marchita
Las nieves del tiempo
Platearon mi sien.

Sentir
Que es un soplo la vida
Que doce años no es nada
Que febril la mirada
Errante en las sombras
Te busca y te nombra.

« Volver »Tango de Carlos Gardel

Au début des années ’70, à l’occasion de mon premier voyage en Turquie, je suis allé, comme chaque touriste à peine arrivé à Istanbul, visiter le Grand Bazar.

J’étais surtout intéressé par la section « vestes en cuir », que je portais très souvent, à cette époque. 

J’ai passé un long moment en scrutant les vendeurs dans plusieurs  boutiques et  en écoutant  attentivement leur baratin. L’un d’entre eux m’a particulièrement impressionné par sa rapidité à réagir aux demandes des clients et par son bagout. D’autant plus qu’il était assez jeune. Nous avions, à peu près, le même âge. 

J’ai commencé à négocier avec lui l’achat d’une veste en cuir.

A un certain moment, pour lui faire comprendre que j’avais, comme lui, une certaine expérience du marchandage, j’ai dit que j’étais né en Roumanie. Continue reading

Omul anului 2019

Acest text a fost scris cu ocazia « Zilelor Culturii şi Limbii Române în Israel, când mi-a fost decernată « DIPLOMA de EXCELENŢĂ – Omul Anului 2019 », cu menţiunea « ca semn de preţuire deosebită pentru activităţi şi acţiuni benefice în viaţa social-culturală şi în direcţia dezvoltării legăturilor şi prieteniei francezo-româno-israeliene ».

Pe 25/01/2020, binecunoscutul jurnalist român Sorin Roşca Stănescu a postat următorul comentariu, care clarifică în detaliu contextul acestui eveniment :

« Mulțumesc, Israel!

Mulțumesc că m-ai onorat cu medalia guvernamentală numismatică „Ierusalimul etern”. Mulțumesc că m-ai declarat ziaristul anului 2019, oferindu-mi o diplomă de excelență. Mulțumesc că mi-ai permis să mă adresez unor invitați de marcă, gazde și oaspeți, care s-au reunit la Tel Aviv, în centrul cultural „Beit Hasofer”, pentru a sărbători Ziua României, limba și cultura română și pentru a comemora Holocaustul în ziua eliberării lagărului de exterminare Auschwitz.

Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural Israeliano-român din Tel Aviv, al cărui președinte este cunoscutul scriitor, istoric și jurnalist Teșu Solomovici. Un om-bibliotecă, care până la vârsta pe care o are acum, de 86 de ani, este autorul a sute de cărți și studii de specialitate și a mii de articole publicate în presa română și israeliană. Un om-bilbliotecă, un om monument.

Pentru reușita acestui eveniment, la care au fost prezente și onorate cu diplome de excelență zeci de personalități din România și din Israel, scriitori, jurnaliști, reprezentanți ai unor ONG-uri, oameni de știință și activiști ai axei strategice și de inimă România-Israel, și-au adus aportul Ambasada României din Israel, ICR Tel Aviv, Academia Română, Organizația Israelienilor Originari din România și asociațiile de prietenie româno-israeliene. Au fost prezenți penru a sărbători momentul numeroși artiști de mare valoare din România și din Israel, iar celebrul actor Horațiu Mălăiele  a susținut un recital extraordinar.

La Ierusalim, Holocaustul a fost comemorat de zeci de șefi de state și reprezentenți ai Caselor Regale din lumea întreagă, iar România a fost prezentă prin președintele Klaus Iohannis și delegația care l-a însoțit. 

În paralel, la Tel Aviv a avut loc o suită de manifestări, la care au participat un mare număr de români. Organizatorii, în frunte cu Teșu Solomovici au avut inspirația de a iniția cu acest prilej un amplu pelerinaj în cele mai importante locuri sfinte ale creștinătății. Acest pelerinaj se încheie astăzi printr-o vizită la Sfântul Mormânt de la Ierusalim. »

 

Programul iniţial al evenimentului a fost acesta: 

SIMPOZION INTERNAȚIONAL

« Cartea : punte între popoare, religii, civilizaţii »

Tel Aviv, 22/01 – 26/01/2020 Continue reading