La vérité en salade

Paris, le 4/02/2018

Nous rigolons des cons avec Frédéric Dard
                                                Souvenirs de prison avec le vieux Boudard
                                                Audiard et puis Pagnol s’allument au Pernod
                                                Je lève mon verre à Robert Doisneau
                                               Ils sont bien plus vivants dans ma mémoire au moins
                                                Que la majorité de mes contemporains
                                                Si demain la faucheuse vient me prendre la main
                                               Pourvu qu’elle me conduise au bistrot des copains*

                           (Paroliers : Jean-Pierre Bucolo / Renaud Pierre Manuel Sechan)

Au milieu des années ’60, alors que j’étais élève à l’Ecole Polytechnique de Bucarest, un de mes collègues est arrivé avec un petit livre à la main et m’a dit: « Tiens! Tu devrais lire ça ! Je pense que ça va te plaire ! »

Ce fut mon premier San-Antonio!

Si je me rappelle bien, son titre était : « Le gala des emplumés ».

Je ne pense pas me tromper, puisque ce livre est sorti en 1963, aux  Éditions « Fleuve Noir », et je revois parfaitement sa couverture. Mais il avait été écrit en 1955.

J’ai commencé à lire le livre et je ne l’ai plus abandonné… jusqu’à la dernière page!
Continue reading

Street (art + music + food) = Cartier Latin

… sau « visul unei nopţi de iarnă »

File de jurnal

Paris, 1/02/2018

Se pare că ieri a avut loc, pe jumătate din globul terestru, un fenomen astronomic excepţional : « luna albastră sângerie ».

Acest nume straniu corespunde unui eveniment rar, care nu se repetă decât odată la câteva zeci de ani. Atunci are loc o eclipsă de lună plină, dar satelitul Pământului, când reapare pe cer, are o culoare sângerie, datorată distanţei reduse faţă de Terra.

Toate astea, le aflii din ziare sau de la televizor. Pentru că, la Paris, plouă cu nemiluita de vreo 10 zile. Deci, chiar dacă « fenomenul excepţional » s-ar fi petrecut în zona noastră, tot n-am fi văzut nimic !

Numai că azi, cerul s-a înseninat, luna plină a apărut pe boltă şi străzile s-au uscat, în fine !

Am decis, deci, să ies din casă, unde mucegăiesc de-o săptămână.

Am ales, profitând de temperatura neobişnuit de clementă pentru luna februarie (13°C!) să fac un tur prin Cartierul Latin. Continue reading

Povestea tabloului care a traversat cinci ţări… (II)

…şi a făcut un pui !

 

Secondo tempo !

 

Atena, 3/12/2017

Mărturisesc că, în mai bine de 40 ani de vizite repetate la Atena, nu am locuit niciodată în cartierul « Omonia » !

L-am considerat dintotdeauna prea modern, prea impersonal, prea « geometric ». Alegeam, de-a lungul anilor, un hotel lângă “Syntagma”, alături de “Plaka”, o zonă mai tradiţională, mai tipică şi, în ultimii ani, mai boemă. 

Insă, de această dată, am decis să fac o nouă experienţă, cu atât mai mult cu cât preţul camerei, la hotelul « Vienna », era foarte atractiv ! 

Aflat pe o arteră majoră a oraşului, care duce de la « Omonia » la Pireu, îmi imaginam că voi da peste un cartier grecesc al anilor ’30 – ’50. 

Aşa şi este… pe artera principală ! Pentru că, după ce dai colţul, te trezeşti undeva… între Etiopia, Pakistan şi Maroc! Până şi vânzătorul de la chioşcul de ziare nu vorbeşte decât… pakistaneza sau o engleză foarte aproximativă. Normal ! N-a sosit în Grecia decât de două luni ! 

De altfel, toate prăvăliile care vând sau repară telefoane (poţi întâlni până la cinci pe aceeaşi stradă !) sunt ţinute numai de pakistanezi. Şi mi s-a spus, în mod confidenţial, că toţi ar veni din aceeaşi familie ! De unde, « unitatea » preţurilor cerute !  Continue reading

Povestea tabloului care a traversat cinci ţări… (I)

…şi a făcut un pui !

Scenariu pentru un program « reality show » sau “road movie” de televiziune  

Roma, 13/10/2017 

In octombrie 2016, eram la Roma şi, mai mult ca să treacă timpul, am intrat în magazinul unui anticar, de pe « Via dela Scrofa ».

Acolo am văzut un tablou care mi-a plăcut. Ah ! Nu era cine ştie ce ! O vedere dintr-un port în sudul peninsulei, cu câteva bărci cu pânze şi nişte personaje în faţa unor case mediteraneene. Tabloul, care poartă o semnătură ininteligibilă, este pictat pe lemn de placaj şi are dimensiunile de 50cm X 30cm. 

 

N-am rezistat tentaţiei şi l-am cumpărat pe nimica toată. Il vedeam deja pe peretele casei noastre din Languedoc. Numai că, mai întâi, trebuia să-i găsesc un cadru potrivit. Nicio problemă ! La Roma mişună atelierele de « corniciai », cu o varietate de rame fără egal în lume. 

Am intrat în prăvălia celui din colţul străzii, chiar alături de hotelul meu.

Am ales un cadru care se potrivea cu tabloul meu şi l-am întrebat pe patron care e preţul :

Continue reading

Le roi est mort ! Vive le roi !

Feuilles de journal

Nouvelle-Orléans, 12/12/2017

 

Johnny est mort il y a quelques jours. Les journaux, les télés, les radios … ont rempli le vide de l’actualité avec des nécrologies, des commentaires, des interviews, des reportages, des photos d’archives … pendant des jours et des jours.

Moi, j’ai été « interpelé » par un détail, un évènement quelque peu marginal dans le cadre de « l’hommage national » rendu à « l’idole des jeunes » : la descente des Champs-Elysées par 700 « bikers » le jour de ses funérailles. 

People arriving at the funeral ceremony organized in memory of Johnny Hallyday in Paris.The funeral convoy started from l’Arc de Triomphe and then came down the Champs Elysées to Place de la Concorde before heading to the church of la Madeleine for a religious service in Paris, France on december 9, 2017. The President of the Republic and his wife participated in the religious service. Johnny Hallyday’s musicians accompanied the funeral convoy during the procession. Photo by Pierre Charlier/ABACAPRESS.COM

Je me suis rappelé alors une anecdote cocasse datant de 2010. Continue reading

Se va el caiman, se va el caiman…

File de jurnal

Grand Cayman, Cayman Islands, 14/12/2017

 

Lo que come ese caimán, es digno de admiración
Come queso y come pan, y toma tragos de ron !
Se va el caimán, se va el caimán,

                                          (se va para Barranquilla) 

 

Când eram copil, prin anii ’50, la Bucureşti, făcusem o pasiune pentru filatelie. 

Am început prin a strânge timbre de pe scrisorile sau cărţile postale primite de familia mea. In mare majoritate, din România. Mai apoi, am început să cer tuturor cunostinţelor să-mi păstreze mărcile de pe scrisorile primite.

La început, le-am clasat într-un carnet, scriind, pe fiecare foaie, numele ţării de unde proveneau. 

Foarte repede, caietul s-a umplut de timbre… şi de ţări. 

Atunci, am început să-mi bat la cap părinţii, cerându-le să-mi cumpere un adevărat clasor pentru timbre. Cum ei nu voiau să arunce banii, care şi aşa erau foarte puţini, pe fereastră, înainte de a-l cumpăra, mi-au pus o condiţie : « Vrem să vedem, mai întâi, că te ţii în mod serios de această pasiune ! Iţi vom cumpăra clasorul doar când vei avea, cel puţin, 100 timbre. »  Continue reading

Cai verzi pe pereţi !

File de jurnal

Cozumel, 21/12/2017

 

In 2015, când am trecut timp de o zi, în cadrul unei croaziere în Caraibe, prin Cozumel, am remarcat originalitatea, forma artistică, varietatea imaginilor şi ale culorilor, inventivitatea… nenumăratelor “murales” care împodobesc pereţii, altădată leproşi, ai oraşului.

Am scris atunci un text, intitulat « El pais de todos  los colores » şi am reprodus câteva dintre aceste realizări grafice foarte agreabile. 

Acum, reîntors la Cozumel, tot pentru câteva ore, în cadrul unei croaziere în Caraibele de vest, mi-am spus că ar fi interesant să văd dacă pereţii oraşului au fost împodobiţi cu alte decoraţii de acelaşi gen.

Cum, în tot cazul, la Cozumel nu ai mare lucru de făcut, dacă nu eşti un fanatic al vânătorii submarine sau al shopping-ului dezlănţuit, era încă un motiv valabil pentru a te îndepărta de malul mării, acolo unde vânzătorii te trag de mânecă, doar-doar vei intra în prăvăliile lor.  Continue reading

Et le métro sortit de Paris…

File de jurnal

Cozumel (Mexico), 21/12/2017

 

Intâmplarea a făcut să iau cu mine un număr încă necitit al « magazinului cultural al oraşului Boulogne-Billancourt », intitulat « BBI Culture(s) », datat « printemps-été 2017 ».

Răsfoindu-l pe puntea vaporului de croazieră unde mă aflu, dau peste un articol ce narează istoria agitată a construcţiei liniei de metrou no. 9 (Pont-de-Sèvres – Mairie-de-Montreuil), insistând asupra odiseii extensiei acesteia pe tronsonul boulonez: Porte-de-Saint-Cloud / Pont-de-Sèvres.

Aventura ei a durat mai bine de douăzeci de ani, între 1913 şi 1934, pentru realizarea a numai 3 staţii : Marcel-Sembat, Billancourt, Pont-de-Sèvres !

In cele din urmă, noul tronson a fost inaugurat în februarie 1934, dar diferite lucrări aferente (suprimarea unei linii de tramvai, pavarea bulevardului în suprafaţă…) au mai durat vreo doi ani. Continue reading

Il pleut, il pleut « Berger »…

File de jurnal

Boulogne, 8/12/2017

 

…rentre tes blancs moutons ! 

Nu-mi amintesc cu exactitudine când am cumpărat prima mea « Lampă Berger » !

Era probabil prin 1988, când ne-am mutat într-un apartament mai mare, în care trebuiau « mobilaţi pereţii ». Cum era de culoare roşie cu flori aurii, am găsit, tot la un « brocanteur » şi tot pentru câţiva franci, un support stil « Louis XV », care se potrivea cu rama oglinzii lângă care am instalat-o, pe perete.

A rămas acolo liniştită vreo 20 ani, până când, la o vânzare de obiecte de ocazie din curtea noastră, am dat peste altă « Lampă Berger », din porţelan alb cu flori multicolore. Mai mult din joacă, am întrebat care-i preţul şi după o mică negociere, am luat-o pentru…2 Euro ! 

Mă întrebam ce voi face cu ea? Am aşezat-o lângă colega ei…şi am uitat-o acolo! 

E drept că aş fi dorit să şiu când au fost fabricate. Imi aduceam, vag, aminte că aveam în România un obiect similar. Nu era însă un subiect major. Credeam chiar că astfel de obiecte nu se mai fabrică demult ! 

Acum două zile, am descoperit că, în centrul commercial din Boulogne, a apărut un stand care propune, cu ocazia sărbătorilor, o gamă completă de “Lămpi Berger”, noi-nouţe, însoţite de parfumurile necesare funcţionării lor. 

Am vorbit cu fetiţele care vând acest produs de lux. Mi-au spus că, dacă revin cu imaginea lămpilor mele, îmi pot spune exact când şi unde au fost fabricate. Dar, mai ales, dacă nu sunt nişte copii banale.

 Se pare că, de-a lungul celor 120 ani de existenţă, nu numai că « Lămpile Berger » au cunoscut favorurile nenumăratelor personalităţi ale epocii lor, precum  Colette, Jean Cocteau sau Pablo Picasso, dar chiar au atras atenţia unor creatori renumiţi, precum  Émile Gallé sau René Lalique.. Ca urmare, au circulat şi multe falsuri. 

Drept care, azi m-am dus acolo cu fotografiile lămpilor mele. Vânzătoarele mi-au încredinţat imediat un ceaslov greu cu istoria şi imaginile lămpilor, decadă cu decadă şi fabricant cu fabricant. 

Foarte repede, am descoperit că lămpile mele datează din anii ’50 –’70.

Au deci…jumătate de veac de existenţă! 

Nu-mi mai rămâne decât să mă înscriu în asociaţia « Cercle des collectionneurs de Lampe Berger (CCLB) », creată încă din 1993.

Pentru că am aflat acum că sunt fericitul posesor al unor obiecte produse azi de o « Entreprise du patrimoine vivant  » ! 

Am de ales : ori le ascund la bancă într-un safe, ori le las să doarmă liniştite pe perete, cum o fac de zeci de ani. 

Cred că voi opta pentru a doua variantă !

 

                                                          Adrian Irvin ROZEI

                                                         Boulogne, decembrie 2017

„Ştie ţăranu’ ce-i şofranu’!”*

File de jurnal

Bucureşti, 22/10/2017

 

Singurul loc din lume în care mănânc într-un restaurant iranian  este… la Bucureşti !

Am descoperit, acum câţiva ani, la întretăierea între Bd. Dacia şi strada Aurel Vlaicu (ing. Aurel Vlaicu, după cum anunţă plăcile instalate acolo !), un restaurant numit « Daryus ».

Dacă am revenit în acest restaurant, este şi pentru că localizarea lui nu-mi este necunoscută. Mă aflu aici în « mahalaua » mea ! 

Această zonă este locul copilăriei mele. Infine, nu chiar ! Pentru că eu am locuit timp de 20 ani în « mahalaua Popa Chiţu », pe strada « Alexandru Donici » fostă « Popa Chiţu », iar aici sunt mai aproape de « mahalaua Dichiului », după numele bisericii Dichiu-Tirchileşti, aflată pe strada Icoanei.

Insă toate aceste nume au fost atât de modificate, schimbate, pitrocite, de-a lungul timpului, încât puţini sunt cei care-şi mai amintesc originea lor.  Continue reading