Mon Alexandrie!

Constantza est l’Alexandrie de la Roumanie !

Ou, peut-être qu’Alexandrie est le Constantza de l’Egypte ! Qui pourrait me le confirmer ? Peut-être Georges Moustaki. Mais il n’est plus parmi nous. 

Alors, dans une chaude soirée de printemps à Constantza, j’ai décidé de faire appel à sa mémoire chantée pour savoir si j’ai tort ou raison de penser cela. 

Je vous chante ma nostalgie
Ne riez pas si je rougis
Mes souvenirs n’ont pas vieilli
J’ai toujours le mal du pays
Ça fait pourtant cinquante années
Que je vis loin d’où je suis né…
 

Je ne suis pas né à Constantza,  pardon!, à Alexandrie comme Georges Moustaki.

Mais je me souviens de la chaleur et des odeurs de la ville de Bucarest de mon enfance.

Bucarest, à cette époque, au mois de juillet, c’était un cagnard. Pas le moindre souffle de vent, pas la moindre brise marine, comme à Alexandrie, pour adoucir les 40° C à l’ombre du cœur de l’été. D’ailleurs, en vieux roumain, le mois de juillet est appelé «Cuptor » : la Fournaise.  Continue reading

Che uomini! Che mascalzoni!*

File de jurnal

Boulogne, 5/05/2017

 

De aproape zece ani de zile, văd regulat o motocicletă parcată nu departe de casa mea. Cum ştiu că e acolo de atâta timp ? Simplu ! Certificatul de asigurare lipit pe roată e datat 2008/2009. 

In tot acest timp, motocicleta nu s-a mişcat nici măcar un centimetru. 

Intrigat de acest model « vintage », care-mi amintea motocicletele văzute în copilărie, am căutat pe Internet marca ei. 

Astfel, am descoperit că « MZ Zschopau », de fapt « Motorradwerk Zschopau », este o marcă de motociclete, urmaşă a celebrei întreprinderi DKW, fondată după război în oraşul est-german Zschopau. 

In anii ’60, această uzină a avut ora ei de glorie, mulţumită inginerului Walter Kaaden şi a unor piloţi renumiţi precum  Ernst Degner.

In 1996, întreprinderea a fost preluată de grupul malezian  Hong Leong.

In 2009, un fost vice-campion mondial, Ralf Waldmann, anunţă că a cumpărat-o şi că se lansează în campionatul Moto2, cu Anthony West ca pilot.

Este foarte probabil că motocicleta care doarme sub ploaie de aproape zece ani, să fi fost construită la începutul anilor ’80, dacă judec după înscripţia de pe rezervorul ei de benzină.

Când, acum vreo două săptămâni, un pieton m-a văzut fotografiind-o, mi-a spus : « Poliţia municipală a ridicat un scooter parcat de o săptămână, iar această motocicletă, după zece ani în acelaşi loc, nu-i deranjează ! »

Azi, trecând iar pe lângă faimoasa motocicletă MZ, am remarcat că… îşi schimbase poziţia !

Uitându-mă mai îndeaproape, am constatat că sârma cu care era ataşată de atâţia ani era tăiată, dar că lanţul, mult mai solid, o ţinea în continuare fixată de stâlpul vecin.

Probabil că un « specialist » a remarcat valoarea ei şi, ne putând s-o transporte imediat, a lăsat-o în aşteptare !

Insă, întretimp, a plecat cu buşonul rezervorului de benzină ! 

Adrian Irvin ROZEI 

Boulogne, mai 2017

 *Ce oameni ! Ce pungaşi !

Fidel, Fidel… je suis resté Fidel!*

File de jurnal

 

Intre Cienfuegos şi Santiago de Cuba, 15/12/2016

Nu ştiu cum se face dar, de nenumărate ori, m-am aflat la locul potrivit când acolo se întâmpla « ceva » !

Astfel, eram la Santiago de Chile când Pinochet a fost arestat la Londra şi, după câţiva ani, când a decedat. Eram la Buenos Aires când manifestaţiile de stradă au răsturnat guvernul Fernando de la Rúa. Eram la Ierusalim, când Menahem Beghin a revenit de la Cairo sau am « asistat în direct » la asasinarea lui Saadat, l-am fotografiat la numai un metru pe preşedintele argentinian Carlos Menem, la Roma… 

Nu mai vorbesc despre cutremurele trăite la faţa locului în Bucureşti, la Santiago sau, acum două luni, în Italia.

De altfel, clienţii mei chilieni obişnuiau să spună : « Anunţă-ne din vreme când vei veni, ca să ne pregătim sufleteşte pentru vreun eveniment special ! » 

Mărturisesc că, în luna octombrie, când am rezervat croaziera în Cuba, unde mă aflu acum, nu mă aşteptam să sosesc aici la numai câteva zile după ceremoniile funebre în memoria faimosului « Lider Maximo ».  Continue reading

Boulogne…entre l’ancien et le nouveau

Boulogne, 27/04/2017 

 

A Boulogne,  prés de ma maison, tout un quartier porte l’empreinte du passé industriel de la ville. 

Je ne parle pas de l’endroit où se trouvaient, pendant prés d’un siècle, les usines « Renault ». Là-bas, des grandes opérations d’urbanisme et d’architecture font que l’on ne puisse plus reconnaître quoi que ce soit du passé industriel des lieux. 

Je pense à un petit quartier, formé de quelques rues seulement, où l’on trouvait, collées les unes aux autres, les maisons des ouvriers de chez «Renault », pendant plus d’un siècle. Oh ! Il ne s’agit pas de « chefs-d’œuvre d’architecture » dans le vrai sens du mot, mais de « pavillons » traditionnels de banlieue. Mais, qui ont leur spécificité et leur charme surtout à cause des matériaux fréquemment utilisés à cette époque : briques apparentes, marquises ou vérandas en verre, dessins en céramique vernissée en façade, quelquefois des poutres  en bois, qui donnent aux constructions une allure balnéaire. 

Ce quartier a été sauvagement bombardé par l’aviation anglaise, canadienne et américaine, en 1942 et en 1943, « par erreur », faisant un millier de morts et de blessés. Mais une grande partie des maisons ont échappées au massacre et, pendant des dizaines d’années, elles ont gardé leur aspect spécifique, embelli par des jardinets minuscules, bien cultivés, avec fleurs et buissons colorés, des tables en bois ou ciment, des niches pour oiseaux ou chiens. Presque toutes avaient un étage où l’on accédait par un escalier extérieur.  Continue reading

Boulogne… între vechi şi nou

Boulogne, 27/04/2017

 

La Boulogne, chiar lângă locuinţa mea, un cartier întreg poartă amprenta trecutului industrial al oraşului. 

Nu vorbesc despre locul unde se aflau, timp de aproape un secol, uzinele « Renault ». Acolo, vaste operaţii de urbanism şi arhitectură fac să nu mai recunoşti nimic din trecutul industrial al zonei. 

Eu vorbesc despre un mic cartier, cu numai câteva străzi, în care se găseau, unele lipite de altele, casele lucrătorilor de la « Renault » de acum un veac. Ah ! Nu e vorba de « capodopere arhitecturale », în sensul major al cuvântului, ci de “pavilioane” suburbane tradiţionale. Insă care au specificul şi « şarmul » lor, mai ales din cauza materialelor întrebuinţate la vremea aceea : cărămidă aparentă, marchize sau verande de sticlă, desene de ceramică smălţuită pe faţadă, uneori chiar şi bârne aparente de lemn, care dau clădirilor un iz balnear. 

Acest cartier a fost bombardat în mod sălbatic de aviaţia engleză, canadiană şi americană, în 1942 şi în 1943,  « din greşală », făcând mii de morţi şi de răniţi. Insă mare parte din case au scăpat şi timp de zeci de ani ele şi-au păstrat aspectul specific, înfrumuseţat de grădiniţe minuscule, bine cultivate, cu flori şi arbuşti coloraţi, cu mese de lemn sau ciment, cu coteţe de păsări sau câini. Mai toate aveau un etaj, la care te urcai pe o scară exterioară. 

In ultimii ani, de când  structura socială a cartierului s-a modificat, micile uzine sau atelierele meşteşugăreşti dispărând unele după altele,  aceste case au fost cumpărate de persoane cu mijloace materiale importante, care au început să le modifice, în funcţie de nevoile lor familiare.  Continue reading

That’s entertainement ! 

Feuilles de journal

Boulogne, 25/04/2017

 

Au milieu des années ’70, j’étais responsable des ventes de différentes matières plastiques, fabriquées dans le groupe ELF, pour le nord de l’Europe. 

A ce titre, j’allais quatre ou cinq fois par an à Dublin, en Irlande. Au lieu de choisir un Sheraton ou Hilton récemment construits, moi j’avais décidé d’habiter à l’hôtel « Shelbourne ». 

Cet hôtel a été fondé en 1824 et se trouve juste en face du St. Stephens’s Green, le plus grand square paysagé d’Europe. Son nom rappelle celui de William Petty, le second duc de Shelbourne. 

L’hôtel a connu, pendant les deux siècles de son existence, d’innombrables moments historiques. Entre autre, en 1922 la constitution irlandaise a été rédigée dans la chambre 112, aujourd’hui appelée « The Constitution Room ». 

A l’époque, le « Shelbourne » avait conservé son élégance d’antan, mais faisait un petit peu… démodé. 

Un jour, ayant oublié mon rasoir à la maison, j’ai appelé la réception, demandant s’ils ne pouvaient pas m’en trouver un.  « Certainly, Sir ! »  Et quelques minutes plus tard, un groom frappait à ma porte et me présentait, sur un plateau d’argent, un…coupe-chou !  Continue reading

Put a shine on your shoes!*

File de jurnal

Boulogne, 22/04/2017

Dumnezeu ştie că mi-a fost dintotdeauna oroare să-mi lustruiesc pantofii!

Când trăiam în România, eram obligat, copil fiind, să execut corvoada asta.

Insă, sub diferite pretexte, reuşeam să obţin autorizaţia părinţilor mei şi fondurile necesare pentru a realiza această operaţie prin intermediul unui “profesionist-lustragiu”. La Bucureşti, în acea vreme, întâlneai peste tot lustragii. Unii erau ţigănuşi, alţii făceau asta de zeci de ani, plimbându-se prin oraş cu lădiţa lor cu perii şi cremă, pe care îţi cereau să pui piciorul pentru realizarea lucrării.

Mă amuza, în timpul opertaţiei de lustruire, să privesc agilitatea lor, precum şi cartonul pe care-l introduceau între picior şi pantof, ca să nu-ţi murdărească ciorapul. Aşteptam cu nerăbdare ultima etapă : atunci când scuipau pe pielea pantofului, ca să-i dea luciul final, fără de care … lucrarea era neterminată. Imi amintesc că, dacă lustragiul trăgea chiulul şi nu scuipa, mă supăram şi insistam pentru execuţia acestei etape capitale. 

De fiecare dată, mă făceam că mă uit pe pereţi, în aşteptarea momentului când meseriaşul, fără să spună o vorbă, bătea de două ori cu peria în lădiţă. Era semnalul că trebuie să schimb piciorul, fiecare membru urcându-se şi coborând de mai multe ori pe cutia de lemn.  Continue reading

Cancion arrabalena…/ Clavada en mi pecho…*

Roma, 7 mai 2003

 

Fernando  Arrabal  este  un  adevărat  monument  al literaturii  contemporane. Piesele  lui au  fost  prezentate pe  toate  meridianele  lumii, fiind  unul  dintre  cei  mai  jucaţi  autori  de azi. Tot  atât de  numeroase  sunt  activităţile  sale ca dramaturg,  scriitor,  poet  şi  cineast ; premiile  internaţionale  care  i-au  fost  decernate  de-a  lungul  anilor,  ca  şi  traducerile operelor  sale,  sunt  nenumărate. În plus, Arrabal  este  cunoscut  pentru  dragostea  pe  care  o  poartă  şahului,  regele jocurilor  de  inteligenţă, despre  care  vorbeşte  cu  orişice  ocazie. 

Pentru  Fernando  Arrabal  noi,  cei  care  venim  de  dincolo  de  ceeace  se  chema  cândva  « Cortina  de  fier »,  avem  o  admiraţie  şi  un  respect  deosebit,  pentru  că,  timp  de  ani  de  zile, atunci  când  era  la  modă  printre  intelectualii  occidentali  să  premărească sau  cel  putin  să  privească  cu  îngăduinţă « realizările  regimului  socialist »  din  ţările  de  Est,  el  a  combătut  fără  răgaz  această gigantică impostură  a  secolului  XX. 

Prezenţa  anunţată  a  lui  Fernando  Arrabal  era  deci  un  motiv  suplimentar  pentru  a  fi  încântat  de  invitaţia  prietenului  meu Serge  Assier  pentru  a  asista  la  dezbaterile  colocviului  organizat  de  « Universitatea  de  studii  Roma Tre », departamentul  de Literatură  Comparată,  care  a  avut  loc între  5  şi  7  mai. 

Titlul  colocviului  fiind « Bianco  e  nero,  nero  su  bianco », « Între  fotografie  şi  scriere », scopul  dezbaterilor  era să  pună  în  lumină  relaţiile  între  fotografie  şi  literatură. Cu  această  ocazie,  în  marginea  dezbaterilor,  erau  prezentate  trei  expoziţii  de  fotografii  în   raport  imediat  cu  tema colocviului. Continue reading

J’ai préféré le livre !

Feuilles de journal

Boulogne, 14/04/2017

 

Deux souris se rencontrent à Hollywood.

Une d’entre-elles est en train de ronger un bout de pellicule. Sa copine lui demande:

– Alors ? C’est bon ?

Son amie lui répond :

– Bof ! J’ai préféré le livre !

*   *   *

Aujourd’hui, j’ai remarqué dans le supermarché où j’allais faire mes courses un dessinateur qui dédicaçait ses livres pour enfants.

J’ai été impressionné par sa dextérité, la rapidité de réalisation de ses dessins, la facilité avec laquelle il trouvait en quelques instants un sujet adapté à la demande de la mère ou de l’enfant qui allait recevoir le livre. 

J’ai eu très envie d’en acheter un et le faire dédicacer. Mais, malheureusement dans mon entourage immédiat, il n’y a aucun enfant d’âge adapté aux sujets de ces livres. 

J’ai parlé quelques instants avec le dessinateur, Jean-Luc PION, en lui racontant mes quelques rencontres à travers le temps avec des dessinateurs de talent. Ainsi, nous avons découvert notre admiration commune pour Serre, qui m’a dédicacé un de ses livres, toujours dans un supermarché, il y a 35 ans.*  Continue reading

Navigare necesse est, vivere non est necesse *

File de jurnal

Mentiritas, mentiritas !**

Intre Lanzarote şi Casablanca, 7/03/2017

 

Am ezitat multă vreme înainte de a mă decide să merg în Insulele Canare. Cam vreo 30 ani !

Turmele de turişti care năvălesc acolo tot anul, venind mai ales din ţări nord-europene, hotelurile de nivel mediu care se ţin lanţ, plajele împânate cu umbrele care te apără de soare, tavernele « irlandeze » unde berea curge în torente… nu prea e genul meu !

Totuşi, mi-am spus că în luna martie, nefiind o epocă de vârf a vacanţelor în Europa, voi fi ferit de astfel de excese. Insă ce fac cu clima ? 

Toate ghidurile consultate cântă în cor aceeaşi cantilenă : « Ce fericire această primăvară veşnică, care învăluieşte arhipelagul ! Ce poate fii mai bine decât să profiţi de dulceaţa vieţii tot anul ? »

Mi s-a explicat că, mulţumită alizeelor, climatul rămâne temperat, variind între 17° C şi 30° C între ianuarie şi august.

Imprudent, am ales o croazieră care, timp de 4 zile, m-a dus din insulă în insulă, la Gran Canaria, Tenerife, Lanzarote, la care am adăugat două zile la Las Palmas. Continue reading