Otro modelo, otro color ! (IV)

La Bastide Vieille, le 17/02/2020

 

 L’étape romaine était le moment clé de ce périple israélo-italien ! 

Puisque, dans les étapes précédentes, il s’agissait de ramasser les fruits des actions du passé, alors qu’à Rome il fallait livrer une nouvelle bataille : celle de l’encadrement des tableaux argentins !

Les données du problème étaient connues et définies de longue date. Il s’agissait, dans un premier temps, de trouver des cadres adaptés aux peintures de style colonial sud-américain, à un prix raisonnable, et  faire faire le travail dans le laps de temps dont je disposais à Rome. 

Dans un deuxième temps, arriver à transporter les tableaux encadrés en avion, jusqu’à Paris, sans me ruiner et sans les abîmer !  

Plutôt simple !

Facile à dire ! Mais à réaliser ? Les paris sont ouverts. 

Je bénéficiais, heureusement, de l’expérience du passé : trois tableaux encadrés déjà à Rome et trimbalés à travers 5 pays européens.  Continue reading

Otro modelo, otro color! (III)

La Bastide Vieille, le 17/02/2020

 

Pendant les cinq jours  passés à New-York, mes peintures d’Argentine ont dormi tranquillement dans ma valise.

Bien-sûr, je suis allé visiter quelques musées et j’ai essayé de m’inspirer, à chaque fois, de la manière dont on encadre ce genre de tableau.

Ce n’est pas parce que leur prix est ridiculement bas qu’il faut sacrifier « la mise en page » ! Même si j’étais conscient que le prix du cadre risquerait de dépasser -et de loin !- celui des peintures !

Je suis même allé au Met où, après avoir vu l’exposition « Making Marvels – Science & Splendor at the Courts of Europe », j’ai fait un tour dans les collections permanentes.

Belle expo. au Met.!

Mais ici, à mon grand désespoir, je n’ai pas trouvé des « ángeles  arcabuceros».

Nobody’s perfect ! 

 *   *   *

Une fois arrivé en France, je me suis dit qu’il ne faut pas abandonner la lutte  sans combat ! Même si les expériences du passé tentent à prouver qu’il ne s’agit pas de l’endroit idéal pour trouver un encadreur compétent, bon marché et proposant une large gamme de cadres, dans tous les styles. Continue reading

Otro modelo, otro color ! (II)

La Bastide Vieille, le 17/02/2020

 

« Le Museo de Arte Hispanoamericano Isaac Fernández Blanco est un musée d’art situé dans le quartier Retiro de Buenos AiresArgentine.

Le musée a vu le jour avec une vaste collection d’art espagnol et latino-américain (en particulier de l’Ecole de Cuzco ) amassée par Isaac Fernández Blanco à partir de 1882. 

Fernández Blanco était ingénieur de vocation; mais il aimait aussi beaucoup le violon, et la fortune familiale lui permit d’avoir une importante collection d’instruments à cordes. Plus tard, il a étendu son intérêt aux objets de la culture hispano-américaine: argenterie, icônes religieuses, peintures, meubles, livres et documents. Le patrimoine Fernández Blanco, qui compte près de 10 000 œuvres, est considéré comme l’un des plus importants de l’art hispano-américain, principalement dans l’art et l’argenterie du Pérou.

 La collection d’art péruvien présente un… grand nombre d’ œuvres originales de l’Ecole de Cuzco de la période coloniale. » 

Ce que Wikipedia ne dit pas, c’est que ce musée se trouve au coin de la rue  Arroyo, là où j’avais rendez-vous, deux jours plus tard, pour la réception officielle précédemment mentionnée, dans les salons de l’Ambassade de Roumanie.

Je connais aussi ce musée depuis quelques 25 ans.

Qui plus est, mon ami, l’ex-ambassadeur d’Argentine en Roumanie dans les années ’50, Medoro Delfino, qui avait réussi à faire sortir toute une collection d’art roumain à la fin de sa mission, avait commencé une négociation avec la direction du musée pour la lui léguer, après sa mort.

La collection comprenait aussi un salon, ayant appartenu à Marie-Antoinette, qui avait fait un détour, de près d’un siècle, par… la Roumanie ! Continue reading

Otro modelo, otro color ! (I)

La Bastide, le 17/02/2020  

Volver
Con la frente marchita
Las nieves del tiempo
Platearon mi sien.

Sentir
Que es un soplo la vida
Que doce años no es nada
Que febril la mirada
Errante en las sombras
Te busca y te nombra.

« Volver »Tango de Carlos Gardel

Au début des années ’70, à l’occasion de mon premier voyage en Turquie, je suis allé, comme chaque touriste à peine arrivé à Istanbul, visiter le Grand Bazar.

J’étais surtout intéressé par la section « vestes en cuir », que je portais très souvent, à cette époque. 

J’ai passé un long moment en scrutant les vendeurs dans plusieurs  boutiques et  en écoutant  attentivement leur baratin. L’un d’entre eux m’a particulièrement impressionné par sa rapidité à réagir aux demandes des clients et par son bagout. D’autant plus qu’il était assez jeune. Nous avions, à peu près, le même âge. 

J’ai commencé à négocier avec lui l’achat d’une veste en cuir.

A un certain moment, pour lui faire comprendre que j’avais, comme lui, une certaine expérience du marchandage, j’ai dit que j’étais né en Roumanie. Continue reading

Omul anului 2019

Acest text a fost scris cu ocazia « Zilelor Culturii şi Limbii Române în Israel, când mi-a fost decernată « DIPLOMA de EXCELENŢĂ – Omul Anului 2019 », cu menţiunea « ca semn de preţuire deosebită pentru activităţi şi acţiuni benefice în viaţa social-culturală şi în direcţia dezvoltării legăturilor şi prieteniei francezo-româno-israeliene ».

Pe 25/01/2020, binecunoscutul jurnalist român Sorin Roşca Stănescu a postat următorul comentariu, care clarifică în detaliu contextul acestui eveniment :

« Mulțumesc, Israel!

Mulțumesc că m-ai onorat cu medalia guvernamentală numismatică „Ierusalimul etern”. Mulțumesc că m-ai declarat ziaristul anului 2019, oferindu-mi o diplomă de excelență. Mulțumesc că mi-ai permis să mă adresez unor invitați de marcă, gazde și oaspeți, care s-au reunit la Tel Aviv, în centrul cultural „Beit Hasofer”, pentru a sărbători Ziua României, limba și cultura română și pentru a comemora Holocaustul în ziua eliberării lagărului de exterminare Auschwitz.

Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural Israeliano-român din Tel Aviv, al cărui președinte este cunoscutul scriitor, istoric și jurnalist Teșu Solomovici. Un om-bibliotecă, care până la vârsta pe care o are acum, de 86 de ani, este autorul a sute de cărți și studii de specialitate și a mii de articole publicate în presa română și israeliană. Un om-bilbliotecă, un om monument.

Pentru reușita acestui eveniment, la care au fost prezente și onorate cu diplome de excelență zeci de personalități din România și din Israel, scriitori, jurnaliști, reprezentanți ai unor ONG-uri, oameni de știință și activiști ai axei strategice și de inimă România-Israel, și-au adus aportul Ambasada României din Israel, ICR Tel Aviv, Academia Română, Organizația Israelienilor Originari din România și asociațiile de prietenie româno-israeliene. Au fost prezenți penru a sărbători momentul numeroși artiști de mare valoare din România și din Israel, iar celebrul actor Horațiu Mălăiele  a susținut un recital extraordinar.

La Ierusalim, Holocaustul a fost comemorat de zeci de șefi de state și reprezentenți ai Caselor Regale din lumea întreagă, iar România a fost prezentă prin președintele Klaus Iohannis și delegația care l-a însoțit. 

În paralel, la Tel Aviv a avut loc o suită de manifestări, la care au participat un mare număr de români. Organizatorii, în frunte cu Teșu Solomovici au avut inspirația de a iniția cu acest prilej un amplu pelerinaj în cele mai importante locuri sfinte ale creștinătății. Acest pelerinaj se încheie astăzi printr-o vizită la Sfântul Mormânt de la Ierusalim. »

 

Programul iniţial al evenimentului a fost acesta: 

SIMPOZION INTERNAȚIONAL

« Cartea : punte între popoare, religii, civilizaţii »

Tel Aviv, 22/01 – 26/01/2020 Continue reading

Rua Santo Amaro 197, Rio de Janeiro (II)

File de jurnal
Rio de Janeiro, 23/11/2019

 

Mi-am continuat plimbarea pe Rua Santo Amaro.

La numai câţiva metri de fosta « Casa Romena », un alt edificiu mi-a atras atenţia.

O vilă cu 3 nivele, din piatră masivă şi cărămidă roşie. Nimic mai banal !

Şi totuşi, ea avea ceva special : pe faţada imobilului se repeta, de 6 sau 7 ori, hexagrama stelată cunoscută sub denumirea de « steaua lui David ». 

In majoritatea ţărilor din lume, acest simbol indică, de obicei, o prezenţă iudaică. Insă, în Brazilia, poţi vedea deseori femei simple, în general de culoare, care poartă în jurul gâtului coliere arborând, una lângă alta, o cruce, « fica » (mâna cu degetul gros între arătător şi degetul mijlociu), ce fereşte de piaza rea, eventual un « berimbau » (instrument muzical indigen), fructe, linguri şi tigve, de argint sau din metal banal, iar printre ele…  steaua lui David ! 

Fără să cunoască semnificaţia exactă a acestui semn, locuitorii ţării consideră că el apără de nenorociri, acordându-i o funcţie de protecţie sau  puteri magice. Astfel, chiar fără să cunoască Talmudul sau Kabbala, ei se regăsesc cu cei ce venerează « Clavicula regelui Solomon », simbol vehiculat de erudiţii evrei încă din Evul Mediu. 

Probabil că proprietarul acestei case consideră că, afişând-o la toate ferestrele şi porţile vilei, el se găseşte la adăpost, la fel ca şi familia sa. 

Continue reading

Rua Santo Amaro 197, Rio de Janeiro (I)

File de jurnal
Rio de Janeiro, 23/11/2019 

Am auzit vorbinduse, pentru prima oară, despre această stradă acum 20 ani, când am făcut cunoştinţă, la Montevideo, cu Dl. Vasile Macovei, ambasadorul României în Uruguay. El fusese, timp de câţiva ani, consul la Rio, perioadă în care îşi crease solide prietenii în întreaga Brazilie. 

Tot Dl. Macovei mi-a vorbit  despre Ático Frota Vilas-Boas da Mota, un personaj exceptional şi nu numai pentru arta şi cultura românească ! 

Ático (11/10/1928 -26/03/ 2016) a fost  « un cercetător, istoric, profesor, folclorist, traducător şi lingvist brazilian…specializat în domeniul istoriei şi culturii României şi a ţiganilor ». 

Incepând din 1991, până la sfârşitul vieţii sale, Ático* a locuit la Macaúbas, în statul Bahia.  Acest oraş se găseşte la aproape 700 Km de Salvador de Bahia, capitala statului. Aşa se face că, deşi am încercat de câteva ori, nu am reuşit să ajung într-un timp rezonabil, compatibil cu activitatea mea profesională pentru care venisem în Brazilia, până la Macaúbas. 

Am vorbit, totuşi, cu el la telefon de câteva ori şi am remarcat bucuria ce-l anima la ideea de a primi vizita unui locutor al limbii lui Eminescu, într-o localizare atât de exotică ! Continue reading

«Gomera» sau «Les Siffleurs»?

Boulogne, 14/01/2020

 

Când aveam vreo 3 sau 4 ani, într-o seară, la nu ştiu ce sindrofie de familie, m-a apucat o nevoie urgentă să fac un pipi.

Am încercat să atrag atenţia celor din jurul meu, însă, ocupaţi cu discuţia lor, nimeni nu m-a băgat în seamă.

Atunci, în disperare de cauză, am strigat în gura mare : « Vreau să mă piş ! »

Maică-mea a făcut feţe-feţe, m-a dus la toaletă şi, după ce problema a fost rezolvată, m-a luat deoparte şi mi-a spus :

« Nu se spune în public aşa ceva ! Nu-i politicos !

Dacă ai vreo urgenţă, spune şi tu : Vreau să…fluier ! Voi înţelege şi te voi ajuta ! » 

Zis şi făcut ! Am « fluierat » de fiecare dată când era cazul !  Continue reading

Evocare Puiu Cazaban

Bucureşti, 05/06/2019

Acest text a fost publicat în revista « 3R », nr. 16 – 21 septembrie 2019, editată de Asociaţia « Memorie şi speranţă » din Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bună seara ! 

Dacă îmi permit să vă spun azi câteva cuvinte despre Puiu, este şi pentru că sunt unul dintre cei, încă în viaţă, care l-au cunoscut, în timp, cel mai îndelung. 

Mai întâi, ţin să precizez un detaliu ce mi se pare foarte important !

Am auzit aici vorbindu-se despre « Jean Cazaban ». Nu ştiu şi nu vreau să ştiu, cine este acest « Jian » ! Trebuie să vă spun că, în anii ’50, când l-am cunoscut pe Puiu, vărul său, Costin Cazaban, fredona un cântec, care spunea : 

« Jianette era spălătoreasă

Şi Jian, frizerul, o iubea !

Jianette muri tibirculoasă

Şi Jian azi plânge după ea! 

Se poate spune orice despre Puiu, numai că avea profilul lui “Jian frizerul din Gramont”, nu! Pentru că, rareori, mi-a fost dat să întâlnesc o persoană mai fină şi mai distinsă decât Puiu. 

Deci, îmi veţi permite să-l numesc « Puiu », « Jean François », chiar şi « Ion », numai « Jian », nu ! 

Pe Puiu, l-am cunoscut în anii ’50, când eram copil, în casa familiei Jules Cazaban, unchiul său.

Puiu, care avea vreo 10 ani mai mult decât noi, Costin şi cu mine, trecea în mod regulat, cam de 2 sau 3 ori pe săptămână, pe la blocul Wilson, unde locuiau Jules şi familia lui. Venea, mi se pare, ca să discute cu Jules despre subiecte legate de lumea teatrului românesc sau internaţional din acea vreme. Continue reading

« Quel est le lien entre…

Boulogne, 02/01/2020

 

…le Général San Martin, le «Libertador » de l’Argentine, sa patrie, du Chili et du Pérou,  le prince de Valachie,  Michel le Brave, l’ « Unificateur » des trois provinces roumaines (Valachie, Moldavie, Transylvanie) et le cimetière de Boulogne ? »

Fermez vos livres et vos cahiers, sortez une feuille de papier blanc, inscrivez votre nom entier et correct dans le coin haut, à droite, pliez et collez-le.

Vous disposez de 3 minutes, avant que je ramasse les copies !

Je compte jusqu’à 180 !

1, 2, 3, 4… 

 *   *   *

Alors ? Vous-avez trouvé ?

Comment « Non ! » ? Vous-êtes de vrais cancres ! 

Je vais vous aider. La réponse tient en deux mots : « Carrier-Belleuse » ! 

Ça ne vous dit rien ? Vous êtes pire que ce que je pensais ! Vous avez séché, certainement, les cours d’histoire et d’arts plastiques toute l’année ! 

Bon ! Puisque c’est vous, je vais vous expliquer ! Mais, vous promettez de ne pas recommencer l’année prochaine. 

Commençons… par la fin !  Continue reading