Al Caffè con Totò !

Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme », editată de « Asociaţia Italienilor din România » RO.AS.IT., no. 85 -86 datat ianuarie-martie 2019.

File de jurnal
Napoli, 24/11/2018

  

Dacă aş întreba în jurul meu cine a fost « Antonio Griffo Focas Flavio Angelo Ducas Comneno Porfirogenito Gagliardi De Curtis di Bisanzio » sunt sigur că interlocutorii mei m-ar privi lung şi s-ar întreba dacă nu m-a pocnit vreo dambla ! Iar admiratorii teatrului şi filmului italian, din prima jumătate a secolului XX, ar fi şi mai uimiţi. Mai ales…  dacă sunt napolitani ! 

Ne amintim cu toţii de un personaj remarcabil al scenei italiene a acelor vremuri : actorul Totò. Insă rari sunt cei ce cunosc adevăratul său nume, care era cel mai sus menţionat. E drept că Totò şi-a început existenţa, pe 15 februarie 1998, la Napoli, cu numele de Antonio Clemente. Nimic mai banal ! 

Însă, fiind fiul ilegitim al marchizului Giuseppe De Curtis – şi al Annei Clemente -, odată ce tatăl său s-a căsătorit, la începutul anilor ’20, cu mama lui şi şi-a recunoscut fiul, Totò a luat numele de familie al părintelui său. 

Câţiva ani mai târziu, în 1933, Antonio De Curtis este adoptat de marchizul Francesco Maria Gagliardi Focas, şi iată că astfel, un « bambino » nevoiaş din Napoli, devine : Antonio Griffo Focas Flavio Angelo Ducas Comneno Porfirogenito Gagliardi De Curtis di Bisanzio, principe, comte palatin, duc de Macédoine, exarque de Ravenne, chevalier du Saint-Empire. Nimica toată !

 Poate că nu mi-aş fi amintit această istorie amuzantă, dacă n-aş fi remarcat, deasupra intrării într-o sală din celebrul Café Gambrinus din Napoli o placă de marmură albă purtând o inscripţie cu litere de aur: SALA Principe ANTONIO DE CURTIS. IN ARTE: TOTÒ 

Totò, nu numai că era un client obişnuit al faimoasei cafenele napolitane, dar se poate spune că el a întruchipat personajele tipice ale vremii, dând oraşului partenopean adevăratele titluri de nobleţe şi faima mondială de care se bucură astăzi. 

Desigur că nenumăraţii actori faimoşi ai secolului trecut, cu care Totò a jucat, pe scenă şi pe ecran, au contribuit, în egală măsură, la faima artistului napolitan, dar şi la cea a oraşului său natal. Ajunge să-i enumerăm doar pe Paolo StoppaTitina De FilippoPeppino De FilippoAldo FabriziGiovanna RalliGino Cervi,  Vittorio De SicaSilvana Pampanini, Anna MagnaniMarisa MerliniSandra MiloAlberto SordiNino ManfrediUgo TognazziVittorio GassmanRenato SalvatoriCarla GravinaClaudia CardinaleMarcello MastroianniSilvana Mangano, printre actorii italieni, sau Joséphine BakerMistinguett,  Fernandel, Louis de FunèsJean-Claude Brialy,  Jean RochefortClaudine AugerViviane RomanceOrson WellesBen Gazzara, printre vedetele internaţionale. 

Iar pentru regizorii memorabili sub a căror baghetă a jucat Totò, ajunge să-i menţionez doar pe  Mario MonicelliSteno, Luigi ComenciniMario CostaLucio FulciSergio CorbucciDino RisiAlessandro BlasettiVittorio De SicaRoberto Rossellini şi Pier Paolo Pasolini.

Trecând însă prin « Caffè Gambrinus », ca de fiecare dată când poposesc la Napoli, mi-am amintit și alte obiceiuri sau tradiţii locale. 

Totò, ca toţi napolitanii, era mare amator de cafea. De altfel, scenele în care poate fi văzut savurând această băutură, tipic napolitană, se regăsesc deseori în filmele lui. 

Însă mai puţini sunt cei ce-şi amintesc de un obicei, astăzi răspândit în întreaga Italie, ba chiar şi prin toată lumea, numit « Il Caffè sospeso », ale cărei rădăcini se găsesc în această braserie. 

Iată ce poţi citi pe unul din zidurile localului:

„ La Gran Caffè Gambrinus s-a născut, începând cu cea de-a doua jumătate a secolului XIX, tradiţia cafelei « sospeso », care consistă în a lăsa  preţul unei cafele pentru cei ce nu pot să şi-l permită şi astfel să beneficieze de această plăcere. Ecoul acestui obicei s-a răspândit în toată lumea şi a ajuns până în America, unde au apărut iniţiative asemănătoare cu cea napolitană”.

Astfel, pe una din mesele de la intrarea în local, poţi remarca o cutie, pe care e scris, în dialect napolitan :

„O CAFE’ SUSPES’. Tu pug paga’ nu’ cafe’ e ‘cchiu pe chi ne tene bisogno. Puo mettere  bullett’ dint’ a caffettera. O café suspes’ e’ stat’nventat’ do Gambrinus e Napole o 1860.

Nu ştiu dacă „O cafe’ suspes” a fost « inventată chiar din prima zi a existenţei acestui local. Însă am remarcat că, astăzi, « Gambrinus » propune amatorului de cafea… 14 variante ale acestei băuturi ! De la Caffè del nono la Caffè strappazzato, şi de la Caffè expresso napoletano, la Caffè viennese … 

În ciuda acestei varietăţi de cafele, m-am izbit aici de o „gravă problemă” personală ! 

O tradiţie, bine instalată de vreo 30 de ani, face să-mi încep fiecare vizită la Veneția cu un affogato al caffè. Oare nu pot transpune acest obicei, devenit un element constitutiv al ADN-ului meu, şi la Napoli ? 

Am comandat, deci, obişnuitul affogatto al Caffè! Grand silence se fit entendre!

A trebuit să explic ce-i aia, şi ospătarul, foarte binevoitor, mi-a adus – cum scria pe scontrino : 1 pallina di gellato gusto crema e 1 Caffè. Pe care le-am degustat cu o enormă satisfacţie, sub privirea amuzată a amicei mele : Donna tra i limoni de Vicenzo Migliaro (Napoli 1858 – 1938), pe care „o cunosc” din 1970. 

Însă, o altă surpriză mă aştepta, tot la Gambrinus! 

Într-un colţ al cafenelei, am descoperit că, printre vizitatorii de marcă ai localului se număra şi Principesa Sissi. Enormă surpriză ! 

Nu pentru că faimoasa împărăteasă n-ar fi fost o călătoare neobosită prin toate colţurile Europei ! Ci pentru că, ştiind că ea urma un regim strict şi ascetic, mă întrebam ce ar fi putut consuma într-un local unde frişca, ciocolata caldă, prăjiturile siropoase formează esenţa meniului! 

Ei bine ! Am aflat şi asta ! Impărăteasa a degustat un Gelato alla violeta Gran Caffè Gambrinus. 

Dar dacă împărăteasa ar fi sosit 126 ani mai târziu, ar fi putut întâlni la Gambrinus o specialitate ce i-ar fi amintit de iubita ei Transilvanie : „Il torrone di Dracula !” 

Pe 2 noiembrie 2016, cu ocazia sărbătorii de Halloween, Gambrinus a creat un desert  îngrozitor de bun: Marţipanul lui Dracula! În centrul acestuia poţi descoperi o inimă sângerândă ! 

                                                      *   *   * 

Însă toate aceste descoperiri m-au îndepărtat de amintirea lui Totò, prinţul artiştilor ! 

Într-unul din filmele sale, dacă nu mă înşel, I Soliti ignoti de Mario Monicelli, am descoperit un obicei comun în Italia anilor ’50: ascensorul plătitor  ! 

Despre ce este vorba ? Ca să poţi utiliza ascensorul imobilului, uneori chiar în edificii luxoase din centrul marilor oraşe, trebuia să introduci o monedă (50 sau 100 Lit) pentru ca acest mod de transport intern să se pună în mişcare. Am cunoscut acest procedeu în anii ’60, la Roma. Atunci, după cum am învăţat în filmul lui Totò, am făcut o gaură în centrul monedei, am legat-o cu o sfoară şi, după ce ascensorul demara, recuperam, în viteză, banul găurit. 

Îmi imaginam că acest procedeu a dispărut de ani de zile, chiar de câteva decenii. Nu mică mi-a fost surpriza când am descoperit că, în imobilul unde se afla hotelul meu, un „Bed and Breakfest” de lux, în care se găseau şi birourile unor importante societăţi de transport sau de asigurări, cu o superbă vedere spre portul Napoli, Vezuviu sau Castel del’Ovo, puteai citi pe o cutie instalată în ascensor : 

     

FROM MONDAY TO FRIDAY INSERT € 5 CENT

8:00 am to 1:00 pm

SATURDAY – SUNDAY NO

Atunci, mi-am spus că Totò poate reveni liniştit în oraşul său natal.

Nimic nu s-a schimbat în șase decenii !                                                                                                

 

Napoli, noiembrie 2018                                               

 

2 thoughts on “Al Caffè con Totò !

  1. Rozei – maestrul reporter al întâmplărilor mirobolante și al personajelor exotice nu se dezminte. Ce bucurii estetice să-l citești…

    Teșu Solomovici, Tel Aviv

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *