Ai alfi? Amalfi!

O rețetă a băuturii tipice amalfitane, păstrată într-o familie din regiune de aproape o sută de an

O rețetă a băuturii tipice amalfitane, păstrată într-o familie din regiune de aproape o sută de ani

File de jurnal (amalfitane)

Era pe la începutul anilor ’60, în casa renumitului actor Jules Cazaban. In rarele seri când nu juca, cam pe la apusul soarelui, Jules se îndrepta spre o vitrină din salon din care scotea niște pahare burtoase de ceramică neagră cu dungi galbene, după care se întorcea către cei prezenți, și mai întotdeauna erau în casă câteva persoane, de cele mai multe ori artiști sau oameni din lumea teatrului, și îi întreba : « Ai alfi ? » Noi, adică Costin, fiul lui, și cu mine, bine dresați, răspundeam în cor : « Amalfi ! »

Atunci începea prepararea unei băuturi, compusă dintr-un amestec de țuică și vermut alb, în proporții pe care numai el le știa. Așa că dulceața vermutului ușura tăria în alcool a țuicii și dădea o băutură lesne de consumat, dar cu o aparență înșelătoare, care-ți sucea repede mințile. Și toți cei prezenți o apreciau și repetau : « Ai alfi ? Amalfi ! », de câte ori doreau să mai fie serviți.

In anii următori, după ce Jules ne-a părăsit, Costin a reluat procedeul și formula, rămasă un « sésame » : « Ai alfi ? Amalfi ! »

Mărturisesc că nu mi-am pus niciodată întrebarea dacă « Amalfi » era chiar numele unei băuturi italiene sau numai o invenție a lui Jules, ori un pretext pentru un joc de cuvinte, după cum el avea obiceiul să facă deseori.

A trebuit să treaca vreo jumătate de veac și nenumărate vizite pe Coasta amalfitană, pentru ca, aducându-mi aminte de băutura lui Jules, să descopăr acum că există o băutură alcoolică « una dintre preparațiile cele mai vechi din regiune, de origine multiseculară și, după tradiție, atribuită inventivității călugărilor din mânăstirea « Convento San Francisco di Tramonti ». Această băutură, cu excepționale proprietăți digestive, un fel de « picături de Davilla » din păcate dispărute azi în România, are o compoziție rămasă aproape secretă până astăzi, pentru că ea este produsă numai de călugări sau de către particulari și nu poate fi găsită în comerț. Insă, dacă ești cunoscut pe Coasta amalfitană, poți obține prin farmacii lista ingredientelor necesare, ba chiar și modul ei de preparare.

Desigur însă că farmacistul, dacă-l întrebi : « Ai alfi ? », n-ar ști să-ți răspundă : « Amalfi ! »

*   *   *

Stau acum pe Coasta amalfitană, la Positano, pe buza fjordului în care se ascunde sătulețul cu o istorie milenară. Se pare că însuși împăratul Tiberiu, acum 2000 ani, care locuia « peste drum » în insula Capri, se aproviziona cu făină măcinată într-o moară din Positano, care mai există și astăzi. Asta pentru că se temea de locuitorii din Capri, care-l urau, și ar fi putut să-l otrăvească !

Nu știu de ce, dar Positano este locul meu preferat pe Coasta amalfitană. Deși sunt destule alte locuri pe acest țărm, unic în lume, cu o istorie mai bogată și cu monumente mai numeroase, precum Ravello sau Amalfi, cu faleze pe care te poți plimba, ca la Salerno, sau unde mai poți găsi o oarecare liniște, departe de agitația turiștilor, precum la Cava dei Tirreni. Insă Positano este primul sat unde dai de măreția Coastei amalfitane, după ce ai traversat peninsula, venind dela Sorrento. Așa că șocul panoramei ce ți se deschide în fața ochilor, privind din înălțimea muntelui, e mai puternic decât oriunde !

Mărturisesc că e mai bine de un an de când visez să revăd acest loc. Și nu cu idei prea… roz ! Cum spune Domenico Modugno în cântecul « Meraviglioso » :

E’ vero, credetemi è accaduto
di notte su di un ponte
guardavo l’acqua scura
con la dannata voglia
di fare un tuffo giù. *

E drept că, atunci când în timp de 7 luni ai pierdut 12 kg, că dormi 20 ore pe zi, și că șase doctori, unul mai specialist decât altul, nu știu cum să explice ce ai, îți pot trece idei negre prin cap!

Prima înregistrare a melodiei lui Modugno, refuzată la Festivalul dela San Remo!

Prima înregistrare a melodiei lui Modugno, refuzată la Festivalul dela San Remo!

Insă când al șaptelea doctor găsește soluția problemei elementare și lucrurile se aranjează, ai impresia că trăiești o a doua viață ! Și apreciezi, mai mult decât oricând, marea, soarele, munții verzi, ba chiar și un « affogato al caffè ».

Cum cânta « il grande Mimmo » :

« Ma guarda intorno a te
che doni ti hanno fatto
ti hanno inventato il mare
tu dici non ho niente
ti sembra niente il sole
la vita, l’amore, meraviglioso. »*

Și pentru ca plăcerea să fie deplină, am luat cu mine și un « walkman » și câteva CD-uri cu muzică italiană.

Așezat la masa unui restaurant, cu privirea spre mare, în fața soarelui care acoperă cu un scut de argint apa nemișcată de cea mai mică adiere de vânt, pun la întâmplare un disc cu muzică din anii ’60.

Și, ca prin farmec, ce aud ?

« La notte era finita
e ti sentivo ancora
sapore della vita
meraviglioso, meraviglioso
meraviglioso ecc.. »*

Chiar dacă nu crezi în orișice e supranatural, poți să-ți spui că nu este un semn și că « Somebody Up There Likes Me»** ?

Adrian Irvin ROZEI, Positano, 21 octombrie 2014

_____________

*E adevărat, credeți-mă mi s-a întâmplat
Într-o noapte, pe un pod
Privind apa obscură
Sa mă apuce blestemata intenție
De a sări jos…

Uită-te împrejur
Ce cadouri ți s-au făcut
Ți-au inventat marea
Spui că n-ai nimic
Ți se pare nimic soarele
Viața, dragostea, minunat…

Noaptea se terminase
Și simțeam din nou
Gustul vieții
Minunat, minunat
Minunat etc…

(« Meraviglioso » – text de Riccardo Pazzaglia și muzica de Domenico Modugno, editat în 1968 și inspirat de filmul “La vită è Meravigliosa- It’s a Wonderful Life” de Frank Capra.)

** «Cineva acolo sus mă iubește» – film turnat în 1956 în regia lui Robert Wise, interpretat de Paul Newman și Pier Angeli, care a câștigat premiul Oscar în the categoria “Best Cinematography” (Black and White) și cel pentru “Best Art Direction

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *