37,2 °C la umbră

File de jurnal

Capestang, 26/07/2015

 

E cald ! E chiar foarte cald !

Sunt deja trei zile de când temperatura exterioară nu coboară sub 24°C, chiar şi după miezul nopţii. Iar în timpul zilei, ajunge chiar mai sus de 37°C.

Desigur că, în aceste condiţii, dacă n-ai instalat aerul condiţionat, eşti moale şi n-ai chef să faci nimic. O tot întinzi prin casă, bei tot felul de lichide reci, te mai duci şi printr-un supermarket, nu atât ca să faci cumpărături, cât pentru ca să te mai răcoreşti în secţia lor de produse proaspete în care temperatura e constantă tot anul, la mai puţin de 20°C.

Insă, pe la ora 17h00, conform unei tradiţii respectată din copilărie, ies să fac o plimbare prin oraş !

De ce tocmai atunci, în aceste condiţii de caniculă, când chiar şi zidurile caselor degajează valuri de căldură ? Pentru că la această oră şi în aceste condiţii particulare, nu e nimeni pe stradă. Te poţi plimba chiar şi în mijlocul străzii, pentru că nu trece o maşină decât odată la 10 sau 15 minute. Ceea ce îţi permite să te plimbi uitându-te liniştit pe pereţi, mergând încet, cu mâinile în buzunar, fără nicio ţintă precisă.

Sunt exact condiţiile ideale necesitate de o « plimbare de arhitectură », un pretext pentru a descoperi locuri şi decoruri pe lângă care treci, în condiţii normale, fără să le dai nicio atenţie.

Şi la Capestang ai ce vedea într-o astfel de promenadă !

Pentru că oraşul – sau poate satul ? – cu numai 3200 locuitori a avut marea şansă de a nu fi traversat de vreun drum important, cum este cazul întratâtea localtăţi vecine. Ca urmare, ţesutul urban a rămas nealterat, exact ca acum un secol, monumentele n-au fost poluate vizual de circulaţia modernă care a adus « modernizarea » arhitecturii şi n-au explodat publicităţile pestriţe care agresează ochiul. Din fericire, geografia locului a făcut ca şoseaua naţională să nu atingă decât tangenţial oraşul vechi, permiţândui să profite de avantajele unei comunicaţii rapide cu oraşele importante din împrejurime, Béziers şi Narbonne sau, mai departe, Montpellier şi Toulouse, însă fără să sufere de neajunsurile mai sus menţionate.

Capestang este o localitate cu o unitate arhitecturală uimitoare. In ciuda celor două milenii de istorie, strălucitoare mai ales în Evul Mediu, şi care au lăsat câteva monumente remarcabile. Ajunge să menţionezi colegiala construită începând din secolul XIII, « le Canal du Midi », realizat în secolul XVII, care o traversează şi care este clasat « Patrimoniu UNESCO », castelul arhiepiscopilor din Narbonne, cu cel mai frumos plafon pictat, în secolul XV, din întreaga Mediterană occidentală, câteva vestigii ale oraşului medieval, pentru ca să înţelegi că aici ai ce vedea.

Capes plan circulade 001_resize

Cronologia edificiilor din Capestang: rosu-Evul Mediu; parme-sec. XIX galben-edificii moderne. Sursa: Inventaire du patrimoine de la commune de Capestang (Hérault), 2003

Insă în mod aparent straniu, localitatea se bucură, cel puţin în zona ei centrală, de o unitate arhitecturală realizată în secolul XIX, care este evidentă când priveşti o hartă prezentând epocile de construcţie ale diferitelor edificii din oraş.

Este normal dacă ştii că la începutul secolului XX, 41% din locuitorii oraşului erau proprietari viticoli, 15% servitori în casele lor şi 14% muncitori cu ziua în domeniile lor.

Această structură socială era rezultatul « boom »-ului industriei viticole într-a doua jumătate a secolului XIX, care a văzut dublarea populaţiei într-o sută de ani, aducând-o la 4400 locuitori. Ea s-a tradus, de altfel, printr-o schimbare radicală a arhitecturii localităţii : aproape 80% din edificiile oraşului au fost construite între 1800 şi 1914. Ori, cum această perioadă corespunde dezvoltării industriei viticole, este normal ca structura arhitecturală să fie bazată pe necesităţile acestei industrii, deci să îmbrace aceleaşi forme. Desigur, cu variantele corespunzătoare nivelului de avere al proprietarilor respectivi.

In oraşul Capestang nu poţi întâlni « hoteluri particulare » sau vile somptuoase ca la Béziers sau în proprietăţile viticole înconjurătoare. Insă poţi admira casele construite de proprietari mijlocii şi mici, mai toate concepute după acelaşi model : o reşedinţă familială frumos decorată, alături de « unealta de muncă », crama şi atenansele necesare muncitorilor ce lucrau acolo. Iar aceştia se împărţeau şi ei în « şefi », administratorii domeniilor, numiţi aici « ramonets », şi simplii muncitori agricoli. Structura, dimensiunile, decoraţia locuinţelor pe care ei le ocupau, reflectă poziţia lor socială şi nivelul veniturilor de care dispuneau.

Insăşi casele proprietarilor viticoli urmau cam acelaşi model : o construcţie paralelipipedică, cu o intrare centrală, cu sau fără câteva trepte de acces, continuată în interior de un culoar central, în care, pe dreapta şi pe stânga se găseau saloanele de primire, iar la capătul culoarului o scară cu balustradă de lemn în spirală, care ducea la etaj, unde se găseau camerele de dormit.

Pe acest model standard se grefau decoraţii mai mult sau mai puţin elegante, uşi din lemn sculptat, pardoseli de ceramică colorată, alcovuri cu statui de bronz sau de marmoră etc. Insă toate locuinţele prezintă un punct comun : faţada era frumos decorată, cu mai multe sau mai puţine cheltuieli, însă calcanurile laterale erau complet neutre, ziduri oarbe, de parcă toţi banii fuseseră cheltuiţi pe faţadă şi nu mai rămăsese nimic pentru decorarea restului casei!

Trebuie să precizez că, spre marea mea uimire, am descoperit în Franţa ca, până şi în cazul mobilelor familiei imperiale, numai o latură a unei mobile, cum ar fi un pat « bateau », era decorată, ceea ce te obligă să-l instalezi lângă un perete !

Tocmai aceste faţade de epocă am plecat să le caut în acea zi toridă de vară, la Capestang.

Citisem într-o monografie a oraşului, nu de mult publicată, că

« decoraţia faţadelor nu părea să fi preocupat în mod special pe comanditarii acestor case : mărturie sobrietatea celor mai multe dintre edificii… Sobrietatea şi simplicitatea sunt regulile cele mai răspândite : compoziţiile neo-clasice sunt cele mai apreciate de-a lungul întregului secol XIX. Stilurile la modă în marile oraşe într-a doua jumătate a secolului XIX, nu au curs la Capestang, spre deosebire de unele sate din împrejurimi… »

Trebuie să precizez imediat că ma înscriu în « fals » în ceea ce priveşte această afirmaţie !

Dacă, într-adevăr arhitectura şi decoraţia faţadelor de la Capestang sunt de o factură clasică, există o particularitate care le face extrem de interesante : decoraţia sculpturală. Mai toate clădirile poartă pe faţadă un mascaron, o sculptură decorativă, un încadrament studiat…în fine, o colecţie de decoraţii în piatră nespus de variată şi atrăgătoare.

Subiectele tratate sunt variate şi numeroase : figuri istorice, mitologce, animale curente sau fantastice, legume şi fructe de tot soiul, buchete şi compoziţii florale variate sau, pur şi simplu, motive decorative geometrice. Desigur că strugurii, viţa de vie, vrejurile, butucii de vie, butoaiele cu vin… apar cu regularitate pe faţade.

Aceste decoraţii, plasate în încadramentul porţilor, deasupra ferestrelor, uneori sub formă de cariatide sau de bârne susţinând balcoanele, reflectă poziţia socială şi economică a proprietarului casei. Uneori ele sunt sculptate ca adevărate gargui, însă întotdeauna dau dovadă de o fantezie neaşteptată. Cu atât mai mult cu cât restul decoraţiei pare a ignora modele arhitecturale ale vremii. Singura excepţie sunt balcoanele din fier forjat care pun în valoare aceste faţade, rămânînd însă între limitele clasicismului cel mai sobru.

Chiar şi o scurtă plimbare prin Capestang este ocazia de a admira zeci de astfel de sculpturi. Despre care nimeni nu vorbeşte ! Şi care sunt cu atât mai interesante cu cât n-am reuşit să le întâlnesc echivalentul în localităţile înconjurătoare, de aceeaşi talie. Bineînţeles că la Béziers sau Narbonne poţi găsi tot ce era mai scump şi mai la modă în lumea întreagă în materie de decoraţie, la începutul secolului XX. Insă acolo proprietarii viticoli aveau alte mijloace !

Am încercat să regrupez o mică parte din decoraţiile de faţadă din Capestang în montajele ataşate. Am intercalat, pentru a evita monotonia, şi câteva imagini ale faţadelor în întregime sau detalii de feronerie de pe balcoanele caselor.

Insă am prevăzut şi o surpriză ! Printre mascaronii fotografiaţi la Capestang, se ascunde şi unul…de la Narbonne ! Celui care-l va descoperi, îi voi oferi o « plimbare de arhitectură » la Capestang şi o sticlă din vinul local.

Aştept răspunsurile !

Adrian Irvin ROZEI, Capestang, august 2015

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *